Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit duminică, 10 mai, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, despre sensurile duhovnicești ale Evangheliei din Duminica a 5-a după Paști, a Samarinencei.
Patriarhul României a subliniat că, în întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, se arată chemarea tuturor oamenilor la mântuire și lucrarea harului dumnezeiesc, numit de Hristos „apă vie”.
„Evanghelia de astăzi conține trei mari învățături duhovnicești”
Preafericitul Părinte Daniel a explicat că Evanghelia Duminicii Samarinencei cuprinde trei învățături centrale.
„Prima: Iisus Hristos este izvorul harului divin, numit apă vie sau apă curgătoare spre viață veșnică, apă care vindecă pe om de păcat, spre a dobândi mântuirea sau viața eternă cerească”, a spus Patriarhul.
A doua învățătură, a arătat Preafericirea Sa, este legată de adevărata închinare adusă lui Dumnezeu, „în Duh și adevăr”, iar a treia privește transformarea femeii samarinence, care, prin harul primit de la Hristos, ajunge să creadă că El este Mesia și aduce o cetate întreagă la credință.
Hristos trece peste barierele dintre oameni
Patriarhul Daniel a evidențiat că Mântuitorul nu ocolește Samaria, deși între iudei și samarineni existau „multe bariere mentale de ordin religios și cultural”.
„Domnul Iisus Hristos este iudeul care nu ocolește Samaria, ci Se întâlnește cu samarinenii din cetatea Sihar și intră în dialog cu ei”, a afirmat Patriarhul României.
Preafericirea Sa a subliniat că Hristos depășește atât complexul superiorității iudeilor față de samarineni, cât și pe cel al inferiorității samarinenilor față de iudei, arătând respect față de femeia samarineancă, „pentru că și ea este ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu și chemată la mântuire”.
Prin aceasta, a arătat Patriarhul, se vede că Evanghelia nu este destinată numai evreilor, „ci tuturor popoarelor”.
„O altă barieră mentală pe care Domnul o înlătură”
Preafericitul Părinte Daniel a vorbit și despre faptul că Hristos desființează, prin dialogul cu femeia samarineancă, complexul superiorității bărbatului față de femeie.
„Vedem aici o altă barieră mentală pe care Domnul Iisus Hristos o înlătură, și anume complexul superiorității bărbatului față de femeie”, a spus Patriarhul.
El a amintit că în lumea antică femeia era adesea umilită și disprețuită, însă Hristos arată că femeile sunt chemate la sfințenie și mântuire, asemenea bărbaților.
„De aceea, în viața Bisericii lui Hristos vor exista în istorie multe femei sfinte, așa cum se poate vedea în calendarul bisericesc”, a subliniat Preafericirea Sa.
Apa vie este harul mântuitor
Patriarhul Daniel a explicat că Mântuitorul pornește de la apa obișnuită a fântânii pentru a vorbi despre „apa vie”, adică harul mântuitor dăruit prin Duhul Sfânt.
„Iisus Hristos nu este doar vindecător sau tămăduitor de boli, ci Iisus Hristos este dătător de apă vie, curgătoare spre viață veșnică, adică El este izvorul harului și al adevărului”, a spus Patriarhul.
Preafericirea Sa a arătat că harul dumnezeiesc este „însăși iubirea Preasfintei Treimi”, împărtășită oamenilor de Hristos Cel înviat și înălțat la cer, prin lucrarea Duhului Sfânt.
Femeia samarineancă devine misionară
Patriarhul României a subliniat discreția și înțelepciunea cu care Hristos îi descoperă femeii samarinence starea vieții sale, fără să o osândească.
„Foarte discret, cu multă înțelepciune, fără să îi reproșeze că este imorală sau nestatornică în iubire, Domnul Iisus Hristos arată totuși acestei femei că îi cunoaște viața și că numai apa vie sau harul lui Dumnezeu vindecă pe om de păcate”, a spus Preafericitul Părinte Daniel.
Ierarhul a arătat că femeia se schimbă în bine, crede în Hristos și devine mărturisitoare.
„Dintr-o femeie nestatornică în iubire, ea devine o femeie credincioasă și mărturisitoare a lui Hristos, o misionară care aduce la Hristos o cetate întreagă”, a afirmat Patriarhul.
Fiecare biserică ortodoxă este icoană a Ierusalimului Ceresc
În cuvântul său, Patriarhul Daniel a vorbit și despre adevărata închinare, arătând că oamenii se vor închina Tatălui „în duh și în adevăr” în orice lăcaș sfânt.
„Fiecare biserică adevărată, ortodoxă, devine un Ierusalim oriunde s-ar afla pe pământ, deoarece o biserică sfințită devine icoană și o poartă îndreptată spre Ierusalimul Ceresc sau Noul Ierusalim”, a spus Patriarhul României.
Preafericirea Sa a arătat că o biserică ortodoxă sfințită, pictată și târnosită este „o icoană a Împărăției Cerurilor”.
Pregătire pentru Înălțare și Cincizecime
La final, Patriarhul Daniel a subliniat că Evanghelia Duminicii Samarinencei pregătește credincioșii pentru sărbătoarea Înălțării Domnului și pentru Pogorârea Sfântului Duh.
„Prin Înălțarea Sa la cer, Hristos Domnul înalță firea omenească în lumina cea veșnică a Preasfintei Treimi, iar prin Pogorârea Sfântului Duh (…) se dăruiește oamenilor din belșug apa vie curgătoare spre viață veșnică, adică harul Duhului Sfânt”, a încheiat Preafericitul Părinte Daniel.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris cuvântul de învățătură rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, în Duminica a 5-a după Paști, a Samarinencei, 10 mai:
„Hristos a înviat!
Astăzi, Biserica noastră săvârșește Duminica a V-a după Paști, numită și a Samarinencei. În Evanghelia acestei duminici vedem că Domnul Iisus Hristos cheamă la mântuire pe toți oamenii.
Evanghelia de astăzi conține trei mari învățături duhovnicești.
Prima: Iisus Hristos este izvorul harului divin, numit apă vie sau apă curgătoare spre viață veșnică, apă care vindecă pe om de păcat, spre a dobândi mântuirea sau viața eternă cerească.
A doua învățătură: Iisus a prezis că va veni timpul în care oamenii nu se vor mai închina doar la Ierusalim, ci fiecare în biserica în care credincioșii se închină Tatălui în Duh și adevăr, adică Sfintei Treimi.
A treia învățătură: prin lucrarea harului divin dăruit ei de Iisus Hristos, femeia samarineancă, păcătoasă, crede că Iisus este Mesia și aduce o cetate întreagă la Hristos. Această femeie reprezintă popoarele păgâne care vor deveni creștine și, împreună cu iudeii creștini, formează Biserica lui Hristos.
Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence, a V-a după Sfintele Paști, se citește acum pentru că această Evanghelie are legătură cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălțării Domnului la Cer și mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită a Penticostarului.
Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacob, aproape de cetatea Sihar, astăzi satul Askar, că „dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie”.
Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne învață că Iisus Hristos nu este doar vindecător sau tămăduitor de boli, ci Iisus Hristos este dătător de apă vie, curgătoare spre viață veșnică, adică El este izvorul harului și al adevărului.
Sfântul Apostol Pavel numește har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creștinii din Corint cu această binecuvântare: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi”, binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie.
Așadar, harul pe care îl descoperă și ni-l dăruiește Hristos Domnul conține în el iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl și sfințenia Sfântului Duh, dăruite oamenilor spre a dobândi viața cerească veșnică.
Harul dumnezeiesc este însăși iubirea Preasfintei Treimi, împărtășită oamenilor de către Domnul Iisus Hristos, Cel înviat din morți și înălțat la cer, prin Duhul Sfânt care coboară în lume pentru a uni pe oamenii duhovnicești cu Hristos, Capul Bisericii, și pentru a dărui oamenilor viața veșnică.
În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei, în comentariul său la Evanghelia după Sfântul Ioan, spune: „Iar apă vie numește Iisus darul de viață făcător al Duhului, singurul prin care umanul revine la frumusețea cea dintâi a firii și se înalță în ramurile bine hrănite ale iubirii de Dumnezeu”.
Între iudei și samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios și cultural.
Învățătura centrală a Evangheliei de astăzi este faptul că Iisus dăruiește lumii harul mântuitor, numit apă vie curgătoare spre viață veșnică. Însă, El vorbește despre această realitate dumnezeiască sau cerească pornind de la viața pământească.
La început, Iisus cere femeii samarinence apă obișnuită din fântână, mai mult pentru a intra în dialog cu această femeie. Domnul Iisus Hristos cere femeii samarinence apă și ca să vadă dispoziția sufletului persoanei necunoscute, mai ales că între iudei și samarineni erau multe deosebiri de ordin religios și cultural. Aceștia se disprețuiau reciproc și se evitau reciproc.
Ținutul Samariei se află între Galileea din nordul Țării Sfinte și Iudeea din sudul acesteia.
Iudeii, ca să nu se întâlnească cu samarinenii, îi ocoleau străbătând distanțe mari, deoarece samarinenii erau considerați oameni de alt neam și de altă credință.
Credința mozaică a samarinenilor era amestecată cu multe împrumuturi religioase de la asirienii aduși în Samaria de regele Asiriei după anul 722 înainte de Hristos, din Babilon, Cuta, Ava, Hamat și Sefarvaim, conform Cărții a IV-a a Regilor, capitolul 17, versetele 23-24.
Din aceste motive, samarinenii erau considerați de către iudei ca fiind inferiori și trădători, având o credință pervertită prin influențe păgâne asiriene. Prin urmare, când iudeii mergeau în Galileea, ocoleau Samaria, adică o evitau.
Domnul Iisus Hristos este iudeul care nu ocolește Samaria, ci Se întâlnește cu samarinenii din cetatea Sihar și intră în dialog cu ei.
Mai întâi, El vorbește cu o femeie din Samaria, trecând astfel prin dialog peste barierele mentale ale ostilității reciproce create de diferențele religioase și culturale. El trece peste complexul superiorității iudeilor față de samarineni și peste complexul inferiorității samarinenilor față de iudei, iar față de această femeie, deși diferită ca neam și credință, Își manifestă respectul, pentru că și ea este ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu și chemată la mântuire.
Prin aceasta se vede că Evanghelia Domnului Iisus Hristos nu este destinată numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin depășirea sau ridicarea barierelor mentale conflictuale și prin vindecarea celor ce suferă de complexul de superioritate, Domnul Iisus Hristos anunță deja taina Bisericii Sale, care se va constitui nu numai din iudei, ci și din alte etnii, adică din toate popoarele care vor crede în El.
Evanghelia ne mai spune că ucenicii lui Iisus, care plecaseră să-I cumpere merinde, când se întorc și văd că El vorbește cu o femeie, se miră. De ce se miră? De smerenia Lui covârșitoare, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că El, bărbat iudeu, acordă atenție unei femei de alt neam. Dar ucenicii Săi nu au îndrăznit să-L întrebe de ce vorbește cu ea.
Vedem aici o altă barieră mentală pe care Domnul Iisus Hristos o înlătură, și anume complexul superiorității bărbatului față de femeie.
În lumea antică, păgână sau politeistă, femeia era considerată doar un obiect util. Bărbatul era stăpân asupra ei și putea chiar dispune de viața ei. Putea fi omorâtă fără ca lui să i se întâmple ceva. Poligamia era în floare, iar femeia era umilită și disprețuită.
Deși în societatea iudaică femeia se bucura de anumite considerații, totuși exista o mare diferență de valoare între bărbat și femeie. Atunci nu se considera că femeia este egală cu bărbatul în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Însă, prin însuși faptul că Iisus vorbește cu o femeie de altă credință și de alt neam, se vede că El cheamă la sfințenie și mântuire nu numai bărbații, ci și femeile. De aceea, în viața Bisericii lui Hristos vor exista în istorie multe femei sfinte, așa cum se poate vedea în calendarul bisericesc.
În convorbirea Sa cu femeia samarineancă, Iisus pornește de la apa zilnică pe care o bea omul pentru a-și întreține viața trecătoare a trupului. Însă, repede, Domnul Iisus trece de la apa care are izvorul ei în pământ la o altă apă, și anume la apa care își are izvorul în Dumnezeu. La apa vie, care este harul mântuitor, descoperit oamenilor de Iisus Hristos și comunicat prin Duhul Sfânt.
Iisus îi spune femeii samarinence: „Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce îți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie, apă curgătoare spre viață veșnică”.
Când femeia și-a dat seama că Iisus vorbește de altă apă decât apa obișnuită, care astâmpără setea trupului pentru o vreme, I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot”.
Însă, îndată, Iisus trece pe un alt plan al dialogului, și anume la starea vieții personale, intime sau afective a femeii samarinence.
El îi spune acesteia: „Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici”.
Însă, ea, surprinsă de aceste cuvinte, răspunde: „Nu am bărbat”.
Iar Iisus îi spune: „Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat”.
Deci, foarte discret, cu multă înțelepciune, fără să îi reproșeze că este imorală sau nestatornică în iubire, Domnul Iisus Hristos arată totuși acestei femei că îi cunoaște viața și că numai apa vie sau harul lui Dumnezeu vindecă pe om de păcate, îi schimbă viața și îi transformă dorința lui de fericire momentană și trecătoare în dorință de viață și fericire veșnică.
În clipa aceea, femeia samarineancă și-a dat seama că în fața ei se află un profet sau un proroc care are în el harul lui Dumnezeu și cunoaște viața omului, adică starea sufletului și faptele lui. Îndată, femeia a lăsat găleata jos, lângă fântână, și a alergat în cetate. Acolo, în cetate, a spus tuturor: „Iată, am întâlnit un proroc, pe Mesia, pe Care-L așteaptă iudeii și pe Care-L așteptăm și noi, samarinenii”. Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetății au devenit foarte atenți și curioși, pentru că femeia le-a spus că El cunoștea toată viața ei.
În realitate, Domnul Iisus nu i-a spus femeii toate câte a făcut, ci i-a spus doar că a avut cinci bărbați, iar cel pe care îl are acum nu este soțul ei legitim. Aici se cunoaște faptul că, potrivit preceptelor rabinice, îi erau permise doar trei căsătorii. Ce era mai mult de trei căsătorii pentru o persoană era considerat laxism. Deci, femeia cu cinci bărbați nu era considerată virtuoasă, ci, să zicem, instabilă în afecțiunea ei.
În scurt timp, o mulțime de oameni au ieșit din cetate și au venit la Domnul Iisus ca să-L vadă. Apoi, ei L-au invitat să intre în cetatea lor, să rămână la ei. Evanghelia ne spune că Domnul Iisus Hristos a rămas în cetate timp de două zile.
Unii comentatori ai textului evanghelic interpretează cele două zile ca fiind zile în care Iisus a predicat, în formă concentrată, Vechiul și Noul Testament s-au i-a învățat pe samarineni cele două porunci ale iubirii, adică iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de semeni, ca fiind condiții necesare pentru a dobândi mântuirea sau viața veșnică. Drept urmare, mulți samarineni au crezut în El ca fiind Hristos, Mântuitorul lumii. Cu aceste cuvinte se încheie textul pericopei evanghelice de astăzi.
În Evanghelia de astăzi, Hristos Domnul vorbește cu femeia samarineancă și despre adevărata închinare adusă lui Dumnezeu, afirmând că adevărații închinători ai Tatălui sunt închinătorii în duh și în adevăr, adică în stare de rugăciune și de credință adevărată, care devin roditoare de viață sfântă și fapte bune.
Duhul și adevărul înseamnă aici viața de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune luminată de Duhul Sfânt și prin mărturisirea adevărului dreptei credințe.
Sfântul Ambrozie al Milanului spune că adevărații închinători ai Tatălui, fiind închinători în duh și în adevăr, sunt astfel închinători ai Preasfintei Treimi. Spune aceasta în cartea sa Despre Duhul Sfânt. De ce? Deoarece Duhul Sfânt îndeamnă și ajută deplin pe om să se roage lui Dumnezeu Tatăl și să mărturisească pe Fiul Său, Iisus Hristos, ca fiind Calea, Adevărul și Viața.
Cu alte cuvinte, Domnul Iisus Hristos spune că adevărata credință va fi una spirituală și universală, o legătură sau o relație vie de iubire, viață duhovnicească și fapte bune a omului cu Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni prezent.
Prin urmare, Domnul Iisus a prevestit vremea în care iudeii nu se vor mai închina Tatălui Ceresc în Ierusalim, nici samarinenii nu se vor mai închina în muntele Garizim, mai nou se pronunță Gherizim, deoarece Dumnezeu este Duh nelimitat și nu locuiește doar într-un loc anume.
Domnul Iisus Hristos spune că vine ceasul ”și acum este” când oamenii se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, nu numai în Ierusalim, ci în orice loc, adică în fiecare lăcaș sfânt sau biserică unde este adorat Tatăl în duh și adevăr, adică Tatăl este preaslăvit împreună cu Duhul Sfânt și cu Fiul, Care este Adevărul.
Cu alte cuvinte, pretutindeni unde Tatăl este proslăvit prin harul Duhului Sfânt și prin adevărul credinței în Iisus Hristos, atunci avem de-a face cu închinarea în duh și adevăr, adică închinare către Dumnezeu Tatăl în Duhul Sfânt și în adevărul care este Hristos.
Astfel, fiecare biserică adevărată, ortodoxă, devine un Ierusalim oriunde s-ar afla pe pământ, deoarece o biserică sfințită devine icoană și o poartă îndreptată spre Ierusalimul Ceresc sau Noul Ierusalim, despre care vorbește Cartea Apocalipsei, capitolul 21, versetul 2.
De aceea se cântă la sfințirea bisericii ortodoxe cântarea: „Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a strălucit. Această casă sau această biserică Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfințit-o și a sfințit sufletele noastre”.
Deci, troparul acesta ortodox de la sfințirea bisericii începe cu aceste cuvinte: „Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime”.
Deci, o biserică ortodoxă sfințită, pictată și târnosită este o icoană a Împărăției Cerurilor, o icoană a Ierusalimului Ceresc sau a Noului Ierusalim. De aceea nu ne mai închinăm în mod obligatoriu doar în Ierusalimul pământesc, ci în orice biserică îndreptată spre Ierusalimul Ceresc.
Femeia samarineancă prefigurează popoarele păgâne convertite la Hristos. Deși are o credință confuză sau sincretistă, într-un fel, și o viață morală dezordonată, femeia samarineancă totuși se schimbă în bine și crede în Hristos, deoarece dorește să primească apa vie sau harul divin ca iubire sfântă, nesfârșită și neschimbătoare.
Este foarte importantă precizarea că apa vie sau harul divin este o iubire sfântă, nesfârșită și neschimbătoare, o iubire netrecătoare și neînșelătoare, în raport cu iubirea pământească și lumească, limitată și schimbătoare, și adesea înșelătoare. Deci aici vedem că apa cea vie, harul dumnezeiesc, este cel care face viața omului relație statornică de comuniune cu Dumnezeu.
Dintr-o femeie nestatornică în iubire, ea devine o femeie credincioasă și mărturisitoare a lui Hristos, o misionară care aduce la Hristos o cetate întreagă, aducându-L pe Hristos în cetatea Siharului ca să schimbe și viața altora.
Cu admirație, Sfântul Ioan Gură de Aur zice, despre această femeie, că ea nu a adus la Hristos un om sau doi, ci o cetate întreagă. Cităm: „Și nu a chemat pe unul sau doi, cum au făcut Andrei și Filip, ci a ridicat în picioare o cetate întreagă și atâta popor a adus la El, la Hristos”.
Iar Fericitul Augustin spune că această femeie samarineancă reprezintă Biserica provenită din alte popoare decât poporul evreu.
Biserica lui Hristos este compusă din iudeii care au crezut în El, dar și din toate popoarele de religii și culturi diferite care au crezut în Hristos. Vedem aici că femeia samarineancă reprezintă tainic viitorul Bisericii. De unde știm că această interpretare a Fericitului Augustin este adevărată? Din Evanghelia care s-a citit astăzi. Pentru că Domnul Iisus Hristos spune: „Priviți holdele că sunt albe pentru seceriș”. Deși nu era atunci timpul secerișului. El Se referea simbolic la cetatea samarinenilor și la toate popoarele care vor crede în Iisus Hristos și vor intra în lumina Împărăției Cerurilor prin lucrarea harului lui Dumnezeu.
Deci harul dumnezeiesc dăruit de Hristos trezește în om dorința de viață veșnică, de mântuire, schimbă viața omului din viață păcătoasă în viață duhovnicească sfântă, în comuniunea de iubire veșnică a lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
În acest sens, Iisus Hristos le spune ucenicilor: „Voi secerați unde alții au semănat”, adică unde au semănat patriarhii și prorocii Vechiului Testament. „Și aveți acum privilegiul de a vedea cum vin popoarele la Hristos, pe Care L-au prevestit cu mult timp înainte patriarhii și prorocii”.
Să ne ajute Dumnezeu să înțelegem că, de fapt, Evanghelia de astăzi este și o pregătire a credincioșilor pentru sărbătoarea Înălțării Domnului, deoarece prin Înălțarea Sa la cer, Hristos Domnul înalță firea omenească în lumina cea veșnică a Preasfintei Treimi, iar prin pogorârea Sfântului Duh, sărbătorită în Duminica a opta după Paști, sau a Cincizecimii, se dăruiește oamenilor din belșug apa vie curgătoare spre viață veșnică, adică harul Duhului Sfânt, pe care l-am primit mai întâi la Botez, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.
Amin!”
