Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit luni, 29 iunie, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, un cuvânt de învățătură dedicat Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prăznuiți în aceeași zi de Biserica Ortodoxă.
Patriarhul României a subliniat că cei doi mari apostoli sunt „învățători ai credinței, ai pocăinței și ai misiunii Bisericii în lume”, deși au avut origini, formări și chemări diferite.
Sfântul Apostol Petru, pescar din Galileea, a fost chemat de Hristos la apostolie prin fratele său, Sfântul Andrei. Simon, numele său dinaintea întâlnirii cu Mântuitorul, a primit de la Hristos numele Petru, adică „piatră”. Preafericitul Părinte Daniel a arătat că Petru era un om simplu, dar credincios, format în tradiția iudaică și chemat să mărturisească dumnezeirea lui Hristos.
În schimb, Sfântul Apostol Pavel, numit inițial Saul, era un om învățat, rabin și bun cunoscător al Legii lui Moise. Născut în Tarsul Ciliciei, el a fost mai întâi prigonitor al creștinilor, dar convertirea de pe drumul Damascului i-a schimbat radical viața. „Din mare prigonitor al Bisericii, Saul a devenit creștin”, a spus Patriarhul Daniel, arătând că Pavel avea să devină cel mai zelos misionar al Evangheliei între popoarele păgâne.
Preafericirea Sa a explicat că, pe drumul Damascului, Saul a înțeles că Iisus Hristos este viu și că Biserica este Trupul Său tainic. De aceea, Sfântul Apostol Pavel va dezvolta în mod deosebit această învățătură despre Biserică drept Trup al lui Hristos.
„El lovea în creștini, dar durerea o simțea Capul Bisericii, Iisus Hristos”, a explicat Patriarhul Daniel.
Credința în dumnezeirea lui Hristos, temelia Bisericii
Patriarhul României a arătat că prima trăsătură comună a Sfinților Apostoli Petru și Pavel este mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Sfântul Petru a mărturisit: „Tu ești Hristosul, adică Mesia, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”, iar Sfântul Pavel a afirmat că în Hristos „locuiește trupește plinătatea Dumnezeirii”.
Preafericitul Părinte Daniel a subliniat că mărturisirea lui Petru nu este rodul unei simple inteligențe omenești, ci rezultatul descoperirii dumnezeiești. De aceea, piatra pe care este zidită Biserica nu este persoana schimbătoare a lui Petru, ci credința mărturisită de acesta în dumnezeirea lui Hristos.
Pocăința și iubirea față de Hristos
A doua trăsătură comună a celor doi apostoli este pocăința. Sfântul Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, dar apoi „a plâns cu amar”, s-a pocăit și a fost reașezat de Mântuitorul în slujirea de apostol și păstor.
La rândul său, Sfântul Pavel a regretat toată viața că a fost prigonitor al Bisericii înainte de a deveni apostol al lui Hristos.
A treia trăsătură comună este iubirea lor puternică față de Hristos și față de Biserica Sa. Patriarhul Daniel a amintit cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos?”, arătând că nimic nu poate despărți omul credincios de iubirea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus.
Martiriul comun de la Roma
Patriarhul Daniel a vorbit și despre martiriul celor doi apostoli la Roma, în timpul persecuției împăratului Nero. Potrivit tradiției creștine, Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, din smerenie, pentru a nu se asemăna cu Hristos, iar Sfântul Apostol Pavel, fiind cetățean roman, a fost decapitat.
Preafericirea Sa a explicat că cei doi apostoli au avut de înfruntat cultura filosofică autosuficientă, religiozitatea politeistă a Imperiului Roman și cultul împăratului, dar nu au confundat niciodată Imperiul Roman cu Împărăția cerurilor.
În același timp, ei au îndemnat la respectarea autorității politico-administrative și la rugăciune pentru conducători, pentru ca aceștia să lucreze voia lui Dumnezeu în societate.
„Fără pocăință și fără iertarea păcatelor nu poate intra nimeni în Împărăția cerurilor”
În finalul predicii, Patriarhul Daniel a arătat că Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt dascăli ai credinței, ai pocăinței, ai iertării, ai unității Bisericii și ai sfințeniei vieții creștine.
Preafericirea Sa a explicat și semnificația reprezentării lor în iconografia ortodoxă: Sfântul Petru poartă cheile Împărăției cerurilor, iar Sfântul Pavel este reprezentat cu Evanghelia sau cu sabia, simbol al cuvântului lui Dumnezeu.
„Fără pocăință și fără iertarea păcatelor, dăruite de Hristos prin vocea și mâna duhovnicului, nu poate intra nimeni în Împărăția cerurilor”, a spus Patriarhul Daniel.
Patriarhul României le-a transmis, la final, urări de sănătate, mântuire, pace și bucurie tuturor celor care poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel sau derivate ale acestora.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel luni, 29 iunie, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale:
”În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră serbează pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Acești Sfinți Apostoli sunt cinstiți în Biserică în mod deosebit la 29 iunie, iar în ziua următoare, 30 iunie, este săvârșit Soborul tuturor celor 12 Apostoli.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt mari învățători ai credinței, ai pocăinței și ai misiunii Bisericii în lume.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt doi oameni diferiți, chemați de Iisus Hristos să vestească aceeași Evanghelie, a iubirii milostive și a mântuirii lumii.
Sfântul Petru se numea Simon înainte de întâlnirea cu Iisus, Care i-a schimbat numele în Chefa, adică „piatră”.
Simon s-a născut în Betsaida Galileii. Tatăl său se numea Iona, iar fratele său, Andrei, a fost cel dintâi chemat de Iisus să fie apostol.
După ce Andrei i-a spus lui Simon: „Am găsit pe Mesia”, l-a prezentat lui Iisus, devenind astfel și Simon ucenic al lui Iisus, Care i-a dat numele Petru.
Simon Petru era căsătorit și era pescar de profesie. În casa lui din Capernaum a fost găzduit Domnul Iisus Hristos.
El era un om foarte harnic și foarte răbdător, pentru că adesea trebuia să aștepte mult timp până când prindea pești.
Simon Petru a moștenit credința iudaică din familie și a cultivat-o la sinagogă, într-un context iudaic, dar elenizat, deoarece Galileea era un ținut populat de multe etnii. În general, locuiau acolo greci, romani și alte etnii. De aceea, regiunea a fost numită Galileea Neamurilor, adică a națiunilor sau a etniilor.
Totuși, Simon Petru era un om simplu. El nu vorbea limba greacă și nici limba latină. De aceea, mai târziu, a fost ajutat în misiunea sa de ucenicul său, Ioan Marcu, care îi era traducător din limba ebraică în limba greacă. Limba greacă era limba culturii în Imperiul Roman, iar în administrație era folosită limba latină.
Sfântul Petru a predicat Evanghelia lui Hristos în Iudeea, apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia și în Capadocia, ajungând, în cele din urmă, până la Roma. El a predicat în comunitățile evreiești din Țara Sfântă, dar a fost și în unele localități din Asia Mică.
Sfântul Apostol Pavel se numea inițial Saul. El era evreu, născut în Tarsul Ciliciei, unde familia sa fusese deportată de romani. Tarsul Ciliciei se află astăzi în sudul Turciei, orașul Tarsus.
Sfântul Apostol Pavel avea o vastă cultură biblică și o bogată cultură generală. El a studiat mai întâi în Tarsul Ciliciei, iar apoi la Ierusalim, sub îndrumarea unui vestit învățător de Lege, Gamaliel.
Saul era zelos și bun cunoscător al Legii lui Moise. El era de profesie rabin, învățător al Legii, și făcea parte din gruparea socială a fariseilor, care credeau în învierea morților, spre deosebire de saduchei, care o negau.
Saul din Tars a persecutat noua comunitate a ucenicilor lui Iisus, adică pe creștini.
El a primit împuternicire din partea Sinedriului de la Ierusalim ca să-i aducă în lanțuri pe creștinii din Siria, din Damasc. Pe drum însă, înaintea porților Damascului, la amiază, o lumină copleșitoare a coborât din cer, l-a trântit la pământ și l-a orbit.
Iar din lumina aceea un glas a zis:
„Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”
Iar Saul a întrebat:
„Cine ești, Doamne?”
Atunci glasul i-a răspuns:
„Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonești!”
Așa cum ne arată Faptele Apostolilor, capitolul 9, versetele 1-5.
Îndată, Saul din Tars, persecutorul sau prigonitorul creștinilor, a înțeles că Iisus din Nazaret este viu și Se află în ceruri, pentru că unii căutau trupul Lui, crezând că ucenicii L-au ascuns. Și el a constatat că Iisus din Nazaret este viu și Se află în cer și că El este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său tainic, deoarece el îi persecuta pe creștini, însă Iisus i-a zis:
„De ce Mă prigonești pe Mine?”
El lovea în creștini, dar durerea o simțea Capul Bisericii, Iisus Hristos.
De aceea, el este singurul apostol care vorbește despre Biserica lui Hristos ca fiind Trupul lui Hristos, numit de Sfinții Părinți ai Bisericii Trupul tainic al lui Hristos.
Acest capitol important al credinței, Saul din Tars l-a învățat în fața porților Damascului, atunci când prigonea Biserica lui Hristos. Apoi, Iisus i-a spus lui Saul să meargă în cetate la un anume Anania, care era preot. Acesta l-a botezat și i-a dat numele de Paul, sau Pavel. Astfel, din mare prigonitor al Bisericii, Saul a devenit creștin, iar după trei ani de meditație și de pregătire duhovnicească în post și rugăciune, el a devenit cel mai zelos misionar și apostol al Evangheliei lui Hristos între popoarele păgâne.
După aceea, Sfântul Apostol Pavel a întreprins trei călătorii misionare și a ajuns în Asia Mică, în Grecia și apoi până la Roma. În Grecia a intrat pe la Filipi. A propovăduit Evanghelia la Veria, la Tesalonic, la Atena, la Corint și apoi în Creta. A stat o vreme în Efes și, în cele din urmă, a ajuns la Roma, unde, potrivit tradiției creștine, împreună cu Sfântul Apostol Petru, a primit moarte martirică în ziua de 29 iunie a anului 67, în timpul persecuției împăratului Nero, care a domnit între anii 54 și 68.
Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Sfântul Apostol Petru, era un om învățat, un rabin, dar și un om foarte zelos, care a împlinit voia lui Hristos prin predicarea Evangheliei la popoarele păgâne.
Cei doi apostoli, Sfântul Apostol Petru și Sfântul Apostol Pavel, au fost chemați de Hristos să-I slujească în planul de mântuire a lumii.
Aici vedem că Domnul Iisus Hristos are un mod neobișnuit de a-i prefera pe oameni. Sfântul Apostol Andrei este cel dintâi chemat la apostolie. Fratele său, Petru, este primul în listele apostolilor, fiind și cel mai în vârstă dintre ei. Cel mai tânăr dintre apostoli, Sfântul Ioan Evanghelistul, este cel mai iubit de Iisus. Iar Sfântul Apostol Pavel este chemat mai târziu la apostolie, după Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos.
Dar el a devenit cel mai harnic și mai zelos dintre apostoli, cel care a lucrat cel mai mult pentru răspândirea Evangheliei lui Hristos și pentru formarea comunităților creștine, a Bisericilor locale.
Așadar, vedem că Dumnezeu preferă într-un mod unic fiecare persoană. În același timp, preferința Sa înseamnă chemarea la o lucrare a celor pe care îi alege, nu pentru meritele lor, ci tocmai pentru că El îi preferă și îi cheamă la misiune, la slujire.
Aici remarcăm faptul că Sfântul Apostol Pavel este al treisprezecelea dintre apostoli. Iar Dumnezeu are libertatea de a depăși propriul Său plan și simbolism al numărului doisprezece, care simboliza cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Dumnezeu are uneori o gândire „metamatematică”, adică mai presus de calculele omenești și de limitările simbolice.
În acest sens, vedem că Sfântul Apostol Pavel, dintr-un mare prigonitor, devine cel mai mare misionar al Bisericii.
Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari Sfinți Părinți ai Bisericii și cel mai mare admirator al Sfântului Apostol Pavel, l-a numit pe Sfântul Pavel „gura lui Hristos” și a spus că Pavel a fost mai mare decât Avraam, decât Moise și decât toți prorocii Vechiului Testament.
Tot el spune despre Sfântul Apostol Pavel că lucrarea harului în el s-a arătat atât de puternic, încât Dumnezeu a pus lupul să păzească oile, adică a transformat un prigonitor al Bisericii în cel mai harnic păstor al Bisericii lui Hristos.
Sfântul Apostol Pavel avea conștiința că a fost ales pentru misiune încă din pântecele mamei sale. Această conștiință a dobândit-o însă lucrând pentru Biserica lui Hristos.
Sfântul Apostol Pavel a dat și mai multă credibilitate misiunii sale tocmai pentru că, înainte de a deveni creștin, a fost persecutor al Bisericii, iar apoi s-a convertit în mod minunat. Prin suferință și pocăință, el a devenit cel mai mare misionar sau cel mai zelos dintre apostoli.
Ce aveau în comun acești Sfinți Apostoli, Petru și Pavel?
Mai întâi aveau în comun esențialul și plinătatea credinței, și anume credința lor puternică în dumnezeirea lui Hristos și în legătura lor vie cu Hristos Cel din ceruri, prin rugăciune și prin ascultare smerită.
Atât Sfântul Apostol Petru, cât și Sfântul Apostol Pavel au mărturisit în repetate rânduri dumnezeirea lui Iisus Hristos.
Sfântul Petru spune:
„Tu ești Hristosul, adică Mesia, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu.”
Iar Sfântul Apostol Pavel a mărturisit că în Iisus Hristos „locuiește trupește plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).
Deoarece în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume și S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16).
Aceste mărturisiri puternice, directe și copleșitoare ale dumnezeirii lui Iisus Hristos sunt comune celor doi apostoli, deoarece ei au simțit acest adevăr ca fiind temelia credinței Bisericii.
Hristos este Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om pentru mântuirea oamenilor și a întemeiat Biserica tocmai ca lucrare de mântuire a tuturor popoarelor, pornind de la Ierusalim.
Prin urmare, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au această trăsătură comună: a simțirii și mărturisirii dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Astfel, mărturisirea dumnezeirii lui Iisus din Nazaret este piatra sau temelia credinței drepte pe care este zidită Biserica.
Sfântul Ioan Gură de Aur arată ce înseamnă cuvintele Domnului Iisus: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”, zice El, adică pe credința mărturisită de Petru.
Deci Iisus Se referă nu la persoana lui Petru, care era schimbătoare, ci la mărturisirea lui Petru privind dumnezeirea lui Iisus Hristos, deoarece Petru, deși a văzut un om, pe Iisus din Nazaret, a mărturisit că Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu. Petru a văzut un om și a mărturisit pe Dumnezeu.
De aceea Domnul Iisus Hristos îi spune: „Nu trup și sânge ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri.”
Adică mărturisirea lui Petru nu este rezultatul inteligenței lui omenești, ci este rezultatul descoperirii dumnezeiești, și anume că în Iisus Hristos locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii, după cum a înțeles și Sfântul Apostol Pavel mai târziu, în Epistola către Coloseni.
A doua trăsătură comună: amândoi acești apostoli au avut o puternică experiență a pocăinței.
Sfântul Petru s-a considerat pe sine mai fidel lui Hristos decât ceilalți apostoli. Totuși, s-a lepădat de trei ori de Hristos în fața unei slujnice, spunând că nu Îl cunoaște. Dar apoi a plâns cu amar, s-a pocăit, iar Iisus l-a iertat și l-a restabilit în slujirea de apostol și păstor.
De asemenea, Sfântul Apostol Pavel a regretat toată viața că a fost persecutor sau prigonitor al Bisericii înainte de a deveni apostol al lui Hristos.
A treia trăsătură comună: Sfinții Apostoli Petru și Pavel aveau în comun iubirea lor puternică față de Hristos și față de Biserica Sa.
De aceea, Sfântul Apostol Petru spune că piatra cea vie este Hristos, nu el, apostolul, și că toți cei care cred în Hristos sunt pietre vii care se zidesc pe această piatră, care este Hristos, Piatra din capul unghiului (I Petru 2, 4-8).
Iar iubirea Sfântului Apostol Pavel față de Hristos este exprimată astfel:
„Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?!… Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” – Epistola către Romani, capitolul 8, versetele 35-39.
Deci, iubirea lor față de Hristos este o altă trăsătură comună, dominantă.
A patra trăsătură comună este că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au în comun martiriul sau mucenicia lor la Roma, unde, din smerenie, Sfântul Apostol Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, pe Colina Vaticanului, pentru a nu se asemăna cu Hristos, Care a fost răstignit cu capul în sus.
Iar Sfântul Apostol Pavel, fiind cetățean roman, nu a fost răstignit, ci i s-a tăiat capul cu sabia, adică această moarte nu era atât de umilitoare și de chinuitoare ca răstignirea. Decapitarea era numită bona mors, o moarte bună, acceptabilă din punctul de vedere al demnității.
Acești doi Sfinți Apostoli ai lui Hristos au avut de înfruntat, în Imperiul Roman, o cultură filosofică autosuficientă, o religiozitate panteistă și politeistă, adică o mulțime de zei păgâni. De asemenea, împăratul se considera zeu, iar dacă nu aduceau jertfe zeilor păgâni și împăratului, creștinii erau persecutați.
Sfinții Apostoli, însă, nu au confundat Imperiul Roman cu Împărăția cerurilor și nici nu au adus jertfe împăratului roman, care se considera zeu.
Totuși, ei au respectat autoritatea politico-administrativă și au cerut creștinilor să se roage pentru cei care conduc societatea, pentru ca acești conducători să lucreze voia lui Dumnezeu în societate, vezi Epistola către Romani, capitolul 13.
În concluzie, trebuie să spunem că acești doi Sfinți Apostoli, martiri sau mucenici, sunt pentru noi dascăli ai credinței și ai pocăinței, ai iertării, ai unității Bisericii și ai sfințeniei vieții creștine.
Ei ne învață să ne rugăm neîncetat, să săvârșim fapte bune și izvorâte din iubire milostivă și să împlinim voia lui Dumnezeu în viața noastră.
Mai amintim că Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt și ocrotitorii penitenciarelor, adică ai celor privați de libertate, precum și ocrotitorii multor biserici.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt reprezentați în iconografia ortodoxă. Astfel, Sfântul Petru poartă în mână două chei, iar Sfântul Pavel, Evanghelia sau o sabie. Cheile deschid ușa Împărăției cerurilor, și anume prin pocăință și iertarea păcatelor.
Fără pocăință și fără iertarea păcatelor, dăruite de Hristos prin vocea și mâna duhovnicului, nu poate intra nimeni în Împărăția cerurilor.
Sfântul Apostol Pavel este zugrăvit în icoană purtând Evanghelia sau o sabie, care înseamnă sabia cuvântului, care desparte erezia de adevăr, virtutea de păcat și sfințenia de patimile egoiste.
Prin urmare, acești Sfinți Apostoli sunt învățători ai mântuirii oamenilor.
Tuturor celor care poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel sau derivate ale acestora le dorim sănătate și mântuire, pace și bucurie, întru mulți și binecuvântați ani!
Spre slava Preasfintei Treimi și spre bucuria Bisericii.
Amin.”


