Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că Evanghelia Duminicii a patra după Rusalii ne învață despre o credință profundă manifestată de un sutaș roman, păgân prin origine, dar milostiv și plin de compasiune. Acesta, deși comandant al unei sute de soldați, nu a fost indiferent față de suferința slugii sale bolnave, ci a intervenit cu smerenie la Domnul Hristos.
„Iubirea milostivă și vindecătoare a lui Hristos trezește în păgâni o credință puternică”, a subliniat Patriarhul.
Dumnezeu iubește pe toți oamenii
Vindecarea unui om de alt neam decât cel evreiesc, a subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, este o prefigurare a caracterului universal al Evangheliei: „Domnul Iisus Hristos le arată ucenicilor Săi că poate descoperi credință puternică și în alte popoare.”
Această minune a fost interpretată ca semn al mântuirii oferite tuturor oamenilor, nu doar unui popor ales: „Vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor.”
Un exemplu de milă și demnitate
Preafericitul Părinte a elogiat compasiunea sutașului: „Acest sutaș este un om bun la suflet, un om milos, un om plin de compasiune – adică pătimește împreună cu cel bolnav.” Milostenia lui nu era formală, ci activă și profundă, cerând lui Hristos vindecare pentru un subaltern, nu pentru sine.
Prin gestul său, a spus Patriarhul, sutașul ne arată că în ochii lui Dumnezeu fiecare om are demnitate, indiferent de rang sau statut social.
Cuvântul vindecător al lui Hristos
Remarcând smerenia și credința sutașului, Patriarhul a explicat că Hristos a lucrat vindecarea prin cuvânt, fără a merge fizic în casa acestuia: „Spune doar un cuvânt și se va vindeca sluga mea.”
„Domnul Iisus Hristos este Cel ce are cuvânt vindecător și dătător de viață. Cuvântul Său este mântuitor, ridică pe om din boală la sănătate, din moarte la viață”, a spus Patriarhul României.
Rugăciunea pentru alții – izvor de tămăduire și comuniune
Preafericitul Părinte Daniel a accentuat și valoarea rugăciunii pentru aproapele, arătând că „Evanghelia de azi ne arată importanța rugăciunii pentru alții, mai ales atunci când oamenii sunt atât de bolnavi încât nici nu mai pot să se roage pentru ei înșiși.”
Biserica învață din exemplul sutașului, a adăugat Patriarhul, că trebuie să ne rugăm nu doar pentru noi, ci și pentru cei care nu pot veni la biserică, fiind imobilizați acasă sau în spitale.
Cuvântul – instrument al vindecării și mântuirii
În concluzie, Patriarhul Daniel a chemat pe toți credincioșii să folosească cuvântul doar pentru a zidi: „Să folosim cuvântul doar pentru a vindeca, a încuraja, a întări spiritual, a ridica pe cel căzut și a spori comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu și întreolaltă.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a 2-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului), 6 iulie 2025, Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră prăznuiește Duminica a patra după Rusalii. În Evanghelia acestei duminici se vorbește despre vindecarea slugii sutașului. În esență, Evanghelia de astăzi ne spune că iubirea milostivă și vindecătoare a lui Hristos trezește în păgâni o credință puternică.
Evanghelia acestei duminici ne relatează cum Domnul Iisus Hristos a vindecat, în Capernaum, pe servitorul sau sluga unui sutaș sau centurion roman. Această minune are un înțeles profund filantropic sau caritabil și, în același timp, un înțeles misionar. Vindecarea unui om bolnav, de alt neam decât cel evreiesc și de altă religie decât cea mozaică, are un caracter simbolic și misionar: ea prevestește faptul că Evanghelia lui Hristos va fi propovăduită în toată lumea, la toate popoarele, pentru că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii.
Domnul Iisus Hristos le arată acum ucenicilor Săi că poate descoperi credință puternică și în alte popoare, nu doar în poporul evreu. Văzând credința sutașului, Domnul Iisus Hristos zice:
„Adevărat grăiesc vouă: mulți de la Răsărit și de la Apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor.”
Această profeție nu se va împlini într-un viitor îndepărtat, ci începe să se împlinească chiar acum, când Iisus laudă credința sutașului roman.
Acest sutaș sau centurion făcea parte din trupele romane de ocupație ale Țării Sfinte. Prin tradiție, sutașul roman era politeist, întrucât romanii se închinau la mai mulți zei, dar printre ei s-au găsit oameni care au admirat persoana, învățătura și minunile Domnului Iisus Hristos. Auzind învățătura Lui și văzând minunile Lui, unii dintre militarii romani au crezut în El.
Așadar, sutașul din Evanghelia de astăzi preînchipuie etniile sau popoarele neevreiești, care vor veni la Hristos, vor crede în El și se vor mântui. De aceea zice Domnul că vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor.
Așadar, vor crede în El și se vor mântui mulți oameni care nu se consideră popor ales sau superior altora. Iar fiii împărăției, spune Iisus, vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară – adică cei întâi chemați la mântuire se vor lipsi de comuniunea veșnică cu Hristos, din cauza împietririi inimii lor.
Vedem, așadar, că sutașul – deși avea în subordine 100 de soldați și putea înlocui un soldat bolnav cu unul sănătos – nu a fost indiferent față de sluga sa, ci s-a arătat profund preocupat de sănătatea servitorului său credincios, când acesta s-a îmbolnăvit. În fața lui Iisus, sutașul exprimă durerea și suferința slugii sale, care nu putea veni personal să-I ceară ajutor Domnului.
Un sutaș roman acordă atât de multă atenție slujitorului său, încât credința sa, izvorâtă din iubire milostivă, este lăudată de Hristos în auzul tuturor. Acest sutaș este un om bun la suflet, un om milos, un om plin de compasiune – adică pătimește împreună cu cel bolnav, suferă împreună cu cel suferind.
Această bunătate milostivă îi dă curajul să vină la Iisus și să-I ceară vindecarea servitorului său, pentru că auzise că Iisus a vindecat o mulțime de bolnavi. Bunătatea milostică a acestui sutaș roman față de servitorul lui, solidaritatea lui cu omul aflat în suferință ne arată un adevăr de mare importanță: dincolo de ranguri sociale, de funcții sau de poziții în societate, ceea ce contează în fața lui Dumnezeu este demnitatea fiecărui om, valoarea fiecărui om în fața lui Dumnezeu.
Chiar și atunci când omul nu mai poate fi eficient, când nu mai este activ sau productiv din cauza bolii ori a vârstei prea înaintate, el rămâne prețios în ochii lui Dumnezeu. În fața bolii care îl chinuia pe servitorul său, sutașul nu putea face nimic, întrucât nu avea capacitatea de a schimba starea de boală a slujitorului său într-o stare de sănătate deplină. De aceea, el merge la Iisus, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Cel care vindecă orice boală și orice neputință din popor.
Văzând compasiunea sutașului față de servitorul său – adică mila și grija stăpânului față de slugă –, Domnul Iisus Hristos îi spune sutașului: „Venind, îl voi vindeca.” Cu alte cuvinte, văzând bunătatea sufletului acestui sutaș, Domnul Iisus îi răspunde tot cu bunătate. Mai ales că sutașul nu cerea ceva pentru el însuși, ci pentru un om care nu era rudă și nici superior, ci un simplu subordonat. Așadar, intervine pentru cineva de la care nu așteaptă nimic.
Când aude că Iisus intenționează să vină în casa lui, sutașul îi spune: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu” – adică sub acoperișul casei sau al locuinței în care trăia de obicei. Cuvintele sutașului arată atât smerenia, cât și prudența sa, pentru că știa că un evreu care intra în casa unui păgân politeist era vorbit de rău de ceilalți evrei, întrucât considerau că romanii, având o altă religie, nu meritau să fie vizitați.
Din răspunsul sutașului adresat lui Iisus reiese că el nu se considera vrednic de o asemenea cinste: ca Iisus să intre în casa lui. De aceea a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu.” În aceste cuvinte pline de smerenie, sutașul L-a mărturisit deja pe Iisus ca fiind Domnul, Stăpânul vieții, Doctorul care vindecă de boală și dăruiește viață.
Evanghelia ne arată că, pe lângă marea virtute a bunătății sufletești, acest sutaș are și o altă mare virtute: smerenia. Deși era comandant peste o sută de soldați și reprezenta autoritatea Romei peste Țara Sfântă, el se smerește zicând: „Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci doar spune un cuvânt și se va vindeca sluga mea.” Apoi motivează: „Căci și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași; spun unuia: Du-te! – și se duce; altuia: Vino! – și vine; și slugii mele: Fă aceasta! – și face.”
Pornind de la această putere mobilizatoare a cuvântului, care pune în mișcare persoana, sutașul își exprimă credința în puterea vindecătoare a lui Iisus, despre care auzise că a vindecat mulți bolnavi. El avea, într-adevăr, o autoritate de comandă prin cuvânt, dar nu avea putere de vindecare trupească. Cuvântul sutașului era eficient doar atunci când servitorul era sănătos. Acum, însă, el cere de la Iisus cuvântul vindecător.
Domnul Iisus Hristos este Cel ce are cuvânt vindecător și dătător de viață. Cuvântul Său vindecător este cuvânt mântuitor, adică ridică pe om din starea de boală la starea de sănătate, din starea de imobilitate la starea de mișcare, din păcat la sfințenie și din moarte la viață.
Înțelegând modul de a gândi al sutașului, care mărturisește credința sa în puterea vindecătoare a lui Iisus, Domnul exclamă: „Adevărat vă spun: nici în Israel n-am găsit atâta credință!” Așadar, Domnul Iisus descoperă o credință puternică la un om de alt neam și de altă religie decât poporul lui Israel.
În realitate, sutașul își abandonase religia păgână ineficientă și s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos, pe care L-a mărturisit ca Vindecător, Dătător de sănătate și de viață. De aceea, Domnul Iisus i-a împlinit imediat cererea, zicând: „Du-te, fie ție după cum ai crezut!” Iar lucrarea cuvântului lui Iisus s-a arătat îndată, căci „s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela”, ne spune Evanghelia.
Așadar, Domnul Iisus, apreciind iubirea milostivă, smerenia adâncă și credința puternică a sutașului, i-a dăruit și bucuria vindecării servitorului său, pentru care acesta s-a rugat cu toată inima.
Evanghelia de azi ne arată importanța rugăciunii pentru alții, mai ales atunci când oamenii sunt atât de bolnavi încât nici nu mai pot să se roage pentru ei înșiși sau să se deplaseze la biserică. Având iubire smerită și milostivă față de semenii lor, oamenii cu adevărat credincioși devin și ei înșiși glasul durerii celor care nu își mai pot exprima prin cuvinte suferința și dorința de vindecare. De aceea, cei milostivi se fac rugători pentru sănătatea și mântuirea semenilor lor bolnavi.
În acest sens, Biserica a învățat mult de la sutașul din Evanghelia de azi și de la alții asemenea lui. Biserica ne cere, așadar, nu numai să ne rugăm pentru noi înșine, ci și pentru toți bolnavii, pentru toți cei suferinzi, pentru cei care știu să se roage și pentru cei ce nu știu să se roage, pentru cei care pot și pentru cei care nu mai pot să se roage ei înșiși, pentru cei care pot să vină la biserică și pentru cei care nu mai pot veni la biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spital, fie în alt loc.
Rugăciunea pentru alții este vindecătoare de suferință și singurătate. Biserica ne cheamă să participăm la toate slujbele și rugăciunile ei pentru cei bolnavi, precum și la ajutorarea materială și spirituală a acestora.
Evanghelia de azi ne îndeamnă la înmulțirea rugăciunii pentru cei bolnavi, pentru cei suferinzi, să-i vizităm pe cei care nu se mai pot deplasa, să le alinam suferința prin prezența noastră iubitoare și rugătoare, milostivă și ajutătoare. Chiar dacă, prin rugăciunile noastre, bolnavii nu se vindecă imediat în mod minunat, totuși aceste rugăciuni ajută mult sufletul lor, alinând suferința și întărind iubirea frățească între cei bolnavi și cei sănătoși.
Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne cheamă să folosim cuvântul doar pentru a vindeca pe cei bolnavi, pentru a ridica pe cel căzut, pentru a sfătui pe cei ce au greșit, pentru a întări spiritual pe cei slabi, pentru a spori comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu și întreolaltă, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră.”
