Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat, în Duminica a cincea din Postul Mare, închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, că rădăcina multor tulburări dintre oameni se află în dorința egoistă de întâietate, iar vindecarea acestei patimi vine numai prin smerenie, slujire și iubire jertfelnică. Patriarhul României a rostit acest cuvânt duminică, 29 martie 2026, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală.
Încă din debutul predicii, Patriarhul Daniel a sintetizat miezul Evangheliei duminicii, arătând că aceasta pune înaintea credincioșilor o lecție esențială despre vindecarea omului de patima puterii și a slavei deșarte.
„Astăzi, Biserica noastră serbează Duminica a cincea din Postul Mare, numită și a Cuvioasei Maria Egipteanca. În esență, Evanghelia acestei duminici ne arată că dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită”, a spus Preafericirea Sa.
Trei învățături mari din Evanghelia duminicii
În predica sa, Patriarhul Daniel a arătat că textul evanghelic al acestei duminici cuprinde trei mari învățături duhovnicești: prevestirea pătimirilor, morții și Învierii Domnului, înțelegerea adevăratei onoare ca slujire și descoperirea sensului jertfelnic al venirii lui Hristos în lume.
„Evanghelia de astăzi ne oferă trei mari învățături duhovnicești. Prima: Domnul Iisus Hristos prevestește ucenicilor Săi pătimirile, moartea și Învierea Sa, arătând astfel că prin suferința Crucii Sale se va pregăti slava Învierii Sale. A doua învățătură: Domnul Iisus Hristos îi învață pe ucenicii Săi că adevărata onoare nu se obține prin stăpânirea asupra oamenilor, ci prin slujirea tuturor. Și a treia învățătură: Domnul Iisus a venit în lume ca să slujească oamenilor, cu iubire jertfelnică, până la moartea pe Cruce”, a subliniat Patriarhul României.
Preafericirea Sa a insistat că Domnul nu desparte niciodată Crucea de Înviere, ci arată că suferința asumată în ascultare de Dumnezeu poartă deja în sine lumina biruinței.
„Domnul Iisus Hristos nu desparte suferințele Sale și moartea Sa de slava Învierii Sale. El ne arată că taina Crucii este îndreptată spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce”, a explicat Patriarhul Daniel.
Cererea fiilor lui Zebedeu și lecția despre adevărata mărire
Comentând episodul în care Iacov și Ioan cer să stea de-a dreapta și de-a stânga Domnului, Patriarhul Daniel a arătat că cei doi ucenici se aflau încă într-o înțelegere pământească a împărăției lui Hristos și că doreau o mărire omenească, nu una dobândită prin jertfă.
„De fapt, Iacov și Ioan, fiii lui Zebedeu, au cerut Domnului Iisus Hristos ceva pământesc, o slavă trecătoare, o onoare lumească, și anume să stea de-a dreapta și de-a stânga Sa în slavă. Iar Domnul Iisus le spune: «Nu știți ce cereți». Prin aceasta vedem că El îi corectează, deoarece ei se gândeau la o împărăție politică, la o stăpânire lumească la Ierusalim, în Israel”, a arătat Preafericirea Sa.
Patriarhul a explicat și sensul duhovnicesc al „paharului” și al „botezului” despre care vorbește Mântuitorul, amintind tâlcuirile Sfinților Părinți și arătând că acestea se referă la pătimirea și moartea pe Cruce.
Mândria unora și invidia altora, vindecate de Hristos
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a observat că cererea celor doi apostoli a provocat tulburare între ceilalți ucenici, care au reacționat cu mânie și invidie, iar Mântuitorul a vindecat deodată și mândria celor doi, și gelozia celorlalți.
„Vedem aici cum unii ucenici, lipsiți de smerenie și dornici de slavă lumească, produc altora invidie și mânie. Însă, Domnul Iisus Hristos, fiind duhovnicul desăvârșit, cunoscătorul de suflete și vindecătorul de patimi egoiste, i-a chemat la El pe toți ucenicii Săi și le-a spus că, în gândirea lumească, întâietatea sau onoarea este înțeleasă ca stăpânire sau dominație egoistă asupra oamenilor. Dar ucenicii lui Hristos trebuie să înțeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire smerită, în folosul tuturor”, a spus Patriarhul României.
Pornind de aici, Patriarhul Daniel a așezat în centrul cuvântului său îndemnul evanghelic la slujire smerită, ca singura cale autentică spre adevărata demnitate.
„Adevărata onoare sau vrednicie plăcută lui Dumnezeu nu se dobândește prin pofta egoistă de întâietate și slavă lumească, ci prin iubire smerită față de Dumnezeu și față de semeni, prin slujirea smerită a celor mulți”, a afirmat Preafericirea Sa.
„Pe cel smerit nu-l va putea supăra mânia”
Patriarhul Daniel a legat tâlcuirea Evangheliei de chemarea concretă adresată credincioșilor în vremea postului: respingerea mândriei, mărturisirea păcatelor, împăcarea cu semenii și lucrarea milei.
„Evanghelia de astăzi ne cheamă să trăim în Duhul lui Hristos, nu în duhul lumesc: să respingem ispita mândriei prin smerenie, prin pocăință și post, prin mărturisirea păcatelor și prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie și fapte de ajutorare a celor săraci, bolnavi și singuri”, a îndemnat Patriarhul României.
În același context, Preafericirea Sa a evocat și cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur despre puterea smereniei, arătând că adevărata înălțare a omului nu vine din afirmarea de sine, ci din coborârea sa în slujirea aproapelui.
Sfânta Maria Egipteanca, dovada că păcătosul poate deveni sfânt
În a doua parte a predicii, Patriarhul Daniel a stăruit asupra chipului Sfintei Maria Egipteanca, prezentată ca model suprem de pocăință, ridicare și sfințire. Preafericirea Sa a arătat că viața ei dovedește puterea harului de a schimba radical omul care se întoarce sincer la Dumnezeu.
„Cuvioasa Maria Egipteanca ne învață că rugăciunea unită cu pocăința și cu postul îi ajută pe păcătoși să devină sfinți”, a spus Patriarhul Daniel.
Preafericirea Sa a rememorat drumul dramatic al sfintei, de la viața de păcat la nevoința de 47 de ani în pustia Iordanului, subliniind că oprirea ei nevăzută la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt a fost momentul în care a înțeles starea ei sufletească și a început întoarcerea.
„Îndată a început să-și plângă păcatele și a cerut ajutorul Maicii Domnului pentru a intra în biserică, spre a săruta lemnul Sfintei Cruci. Apoi, după ce s-a închinat în biserică, a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate”, a arătat Patriarhul României.
O speranță pentru toți cei care vor să-și schimbe viața
În încheiere, Patriarhul Daniel a arătat că pomenirea Sfintei Maria Egipteanca în Duminica a cincea din Postul Mare nu este întâmplătoare, ci are rolul de a întări pe toți cei care se luptă cu păcatul și doresc să-și schimbe viața.
„Pilda vieții de pocăință și sfințenia Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca sunt o întărire spirituală și o speranță pentru toți oamenii păcătoși care doresc să-și schimbe și să-și sfințească viața, oricât de păcătoși ar fi ei la un moment dat al vieții lor”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Predica s-a încheiat cu chemarea la urcuș duhovnicesc spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor, Săptămâna Sfintelor Pătimiri și lumina Învierii, Duminica Sfintei Maria Egipteanca fiind așezată de Patriarhul României ca o pregătire profundă pentru întâlnirea cu Paștile Domnului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Duminica a cincea din Post (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), 29 martie 2026, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră serbează Duminica a cincea din Postul Mare, numită și a Cuvioasei Maria Egipteanca. În esență, Evanghelia acestei duminici ne arată că dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită.
Evanghelia de astăzi ne oferă trei mari învățături duhovnicești.
Prima: Domnul Iisus Hristos prevestește ucenicilor Săi pătimirile, moartea și Învierea Sa, arătând astfel că prin suferința Crucii Sale se va pregăti slava Învierii Sale.
A doua învățătură: Domnul Iisus Hristos îi învață pe ucenicii Săi că adevărata onoare nu se obține prin stăpânirea asupra oamenilor, ci prin slujirea tuturor.
Și a treia învățătură: Domnul Iisus a venit în lume ca să slujească oamenilor, cu iubire jertfelnică, până la moartea pe Cruce.
Domnul nostru Iisus Hristos a prevestit faptul că Fiul Omului, adică El Însuși, va merge la Ierusalim, iar acolo arhiereii și cărturarii Îl vor osândi la moarte și Îl vor preda păgânilor, adică militarilor romani care stăpâneau Țara Sfântă. Iar aceștia Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și Îl vor omorî prin răstignire.
Apoi Domnul Iisus adaugă: „Dar după trei zile va învia”.
Deci Domnul Iisus Hristos nu desparte suferințele Sale și moartea Sa de slava Învierii Sale. El ne arată că taina Crucii este îndreptată spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce.
Pe când însă vorbea El despre mergerea Sa la Ierusalim, ca să îndure suferință multă și moarte, doi dintre ucenicii Săi, Iacov și Ioan, fiii lui Zebedeu, împreună cu mama lor, Salomeea, care era verișoară cu Maica Domnului, au venit la El. Deci acești doi ucenici, pe care Iisus îi prețuia mult, erau într-un fel rude ale Sale.
Acești doi aveau impresia că Iisus vorbește despre o împărăție lumească, în locul celei romane. Domnul Iisus îi lasă pe ucenicii Iacov și Ioan să spună ceea ce doresc, iar apoi îi mustră și îi corectează pe ei și pe ceilalți ucenici ai Săi.
De fapt, Iacov și Ioan, fiii lui Zebedeu, au cerut Domnului Iisus Hristos ceva pământesc, o slavă trecătoare, o onoare lumească, și anume să stea de-a dreapta și de-a stânga Sa în slavă. Iar Domnul Iisus le spune: „Nu știți ce cereți”. Prin aceasta vedem că El îi corectează, deoarece ei se gândeau la o împărăție politică, la o stăpânire lumească la Ierusalim, în Israel.
Apoi Domnul Iisus îi întreabă: „Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?” Iar ei au răspuns: „Putem”.
Ce anume sunt paharul și botezul despre care vorbește Domnul Iisus Hristos în Evanghelia de astăzi?
Sfinții Părinți ai Bisericii au tâlcuit aceste cuvinte astfel: paharul și botezul despre care vorbește Iisus sunt suferințele Sale din timpul pătimirilor Sale și moartea Sa pe Cruce, adică botezul sângelui.
În această privință, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Iisus numește botezul ca fiind pătimirea și moartea Sa”. Iar în altă parte spune: „Prin pahar și prin botez înțelege aici răstignirea și moartea Lui. Pahar, pentru că îl bea cu plăcere, și botez, pentru că prin moarte a curățit lumea”.
Iar Fericitul Augustin spune: „Iisus a numit pahar umilința și suferința”.
Deci Iisus Hristos Însuși spune, în rugăciunea Sa din Ghetsimani, că paharul este suferința care urmează, și anume: „Părinte, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu” (Evanghelia după Matei, capitolul 26, versetul 39; Evanghelia după Marcu, capitolul 14, versetul 36; Evanghelia după Luca, capitolul 22, versetul 42).
Domnul Iisus se referea, deci, la taina suferinței și a morții Sale. Cei doi ucenici, Iacov și Ioan, având mult curaj și puțină smerenie, poate neștiind ce spun, au răspuns: „Da, putem”. Atunci Iisus a prevestit, zicând: „Paharul pe care îl beau Eu îl veți bea și voi, și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza”.
Prin aceste cuvinte, Domnul Iisus a prevăzut suferințele pe care le vor îndura apostolii în timpul persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor. Într-adevăr, mai târziu, Iacov a fost decapitat în anul 44, prin porunca regelui Irod Agripa, iar Sfântul Ioan Evanghelistul a fost exilat, între anii 94–95, în insula Patmos, de către împăratul roman Domițian, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor.
În Evanghelia citită astăzi, Domnul Iisus le spune celor doi ucenici ai Săi că onoarea de a sta de-a dreapta și de-a stânga Sa nu se oferă arbitrar, ci este pentru cei pentru care a fost pregătită. Și acum îl cităm pe Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru cine a fost pregătit?”, se întreabă el. Și tot el răspunde: „Pentru cei care pot să ajungă străluciți prin fapte”. Sau, în altă parte, spune: „Se va da celor ce s-au nevoit prin mai multă silință, prin mai mare râvnă să ia aceste locuri.” Deci prin mai multă silință, nu prin mai multă dorință.
Evanghelia ne mai arată că ceilalți ucenici s-au mâniat, au devenit geloși sau invidioși, văzând că frații Iacov și Ioan, fiii lui Zebedeu, caută onoare sau întâietate pentru a fi deasupra celorlalți. Mânia celorlalți ucenici este o mânie amestecată cu invidie. Aceștia s-au mâniat pentru că au devenit invidioși.
Vedem aici cum unii ucenici, lipsiți de smerenie și dornici de slavă lumească, produc altora invidie și mânie. Însă, Domnul Iisus Hristos, fiind duhovnicul desăvârșit, cunoscătorul de suflete și vindecătorul de patimi egoiste, i-a chemat la El pe toți ucenicii Săi și le-a spus că, în gândirea lumească, întâietatea sau onoarea este înțeleasă ca stăpânire sau dominație egoistă asupra oamenilor. Dar ucenicii lui Hristos trebuie să înțeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire smerită, în folosul tuturor.
Prin aceasta, Domnul Iisus Hristos îi vindecă de mândrie sau de slavă lumească pe frații Iacov și Ioan, iar pe ceilalți ucenici îi vindecă de invidie și mânie. Îi învață pe toți, împreună, că adevărata onoare sau vrednicie plăcută lui Dumnezeu nu se dobândește prin pofta egoistă de întâietate și slavă lumească, ci prin iubire smerită față de Dumnezeu și față de semeni, prin slujirea smerită a celor mulți.
„Cel ce voiește să fie întâi între voi”, zice Domnul Iisus Hristos, „să fie slugă tuturor”. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează, zicând: „Cu aceste cuvinte, Hristos le taie gelozia celor zece, iar celor doi mândria”.
Evanghelia ne arată că și ucenicii lui Iisus erau uneori ispitiți, ca mulți oameni, de patima mândriei și a întâietății, deoarece încă nu trecuseră prin suferințe și nici nu primiseră deplin harul Duhului Sfânt.
Evanghelia acestei duminici se încheie astfel: „Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul, adică viața, răscumpărare pentru mulți”.
Unii tâlcuitori ai Sfintelor Evanghelii remarcă faptul că Domnul Iisus Hristos nu a zis „pentru toți”, ci „pentru mulți”, să-Și dea viața răscumpărare. Desigur, El a murit pentru întreaga umanitate, însă a spus „pentru mulți”, deoarece mulți, dar nu toți, vor crede în numele Lui, vor împlini poruncile Lui și se vor mântui.
În Evanghelia de astăzi învățăm că și noi, asemenea ucenicilor Domnului Iisus, putem fi ispitiți de patima mândriei sau a slavei lumești, de dorința de întâietate, de a fi mai apreciați decât ceilalți oameni. Iar această dorință egoistă, narcisistă sau pătimașă de întâietate a unora trezește în alții invidie și mânie. Astfel slăbește armonia dintre oameni și se pierde bucuria comuniunii frățești adevărate.
Însă, Domnul Iisus Hristos ne învață că iubirea smerită față de semeni și slujirea lor constituie calea care duce la mântuire, adică la unirea omului cu Dumnezeu cel veșnic viu și la bucuria armoniei din comunitatea umană.
Prin urmare, adevărata onoare sau demnitate provine din calitatea cuiva de slujitor smerit și ajutător milostiv al semenilor săi, indiferent de mărimea rangului pe care îl are în comunitate sau în societate.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nimic nu ne face mai înalți, nimic nu ne dă atâta slavă și cinste, nimic nu ne arată mai mari decât virtutea smereniei”. Iar în altă parte, același Sfânt Părinte spune: „Pe cel smerit nu-l va putea supăra mânia, nici dragostea de slavă, nici gelozia, nici invidia”.
Evanghelia de astăzi ne cheamă să trăim în Duhul lui Hristos, nu în duhul lumesc: să respingem ispita mândriei prin smerenie, prin pocăință și post, prin mărturisirea păcatelor și prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie și fapte de ajutorare a celor săraci, bolnavi și singuri.
Să ne ajute preamilostivul Dumnezeu ca, înțelegând folosul duhovnicesc al Evangheliei Domnului Iisus Hristos, să înaintăm în urcușul nostru duhovnicesc interior spre bucuria Învierii, spre sărbătoarea Sfintelor Paști.
Cuvioasa Maria Egipteanca ne învață că rugăciunea unită cu pocăința și cu postul îi ajută pe păcătoși să devină sfinți.
În Duminica a cincea din Postul Mare, numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca, facem pomenirea ei, pentru că ea a devenit un model de pocăință pentru toți oamenii. A trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea și a trecut la Domnul în anul 431.
Maria Egipteanca a fost o fată frumoasă, însă frumusețea ei i-a adus multe ispite, încât a căzut în multe păcate trupești, chiar și în timpul călătoriei ei spre Țara Sfântă. Dar, când a voit să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în Sfântul lăcaș. Atunci a înțeles că viața ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică.
Îndată a început să-și plângă păcatele și a cerut ajutorul Maicii Domnului pentru a intra în biserică, spre a săruta lemnul Sfintei Cruci. Apoi, după ce s-a închinat în biserică, a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate.
A petrecut acolo 47 de ani în rugăciune și post, în pocăință multă și în mari nevoințe duhovnicești, curățindu-și mintea de orice gând păcătos. Astfel, a ajuns la o mare sfințenie, încât, atunci când se ruga, se umplea de lumină și se ridica un cot, adică aproape jumătate de metru, deasupra pământului, pentru că devenise mai mult duh unit cu Dumnezeu decât trup legat de cele pământești.
Cu un an înainte de moartea sa, taina vieții ei a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, și anume Cuviosului Părinte Zosima, care, prin voia lui Dumnezeu, a găsit-o în pustie, a spovedit-o, a aflat istoria vieții ei și a împărtășit-o. Iar apoi Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca l-a rugat pe Cuviosul Zosima ca, în anul următor, la aceeași vreme, să vină din nou, pentru că ea va muri atunci. Așadar, cuvioasa cunoștea timpul sfârșitului vieții sale pământești.
Într-adevăr, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trecut la Domnul în anul următor, după cum prevestise, la vârsta de 76 de ani. Același cuvios Părinte Zosima a îngropat-o și i-a povestit multora viața ei.
Mai târziu, în secolul al VI-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, care a trăit între anii 550–638 și a fost patriarh între 634–638, a scris viața Cuvioasei Maria Egipteanca, pe care Biserica Ortodoxă a inclus-o mai târziu, în secolul al X-lea, în cartea Triodul și o citește la Denia de miercuri seara din săptămâna a cincea a Postului Mare.
Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, pomenită în fiecare an la 1 aprilie, arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăiește. Pomenirea ei se face și în Duminica a cincea din Postul Sfintelor Paști, începând cu secolul al XI-lea. Însă cinstirea ei este atestată deja înainte de publicarea vieții ei, scrise de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, în secolul al VII-lea.
În scrierea „Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca” se vede cât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăiește sincer și profund, încât îl poate face părtaș al slavei Împărăției Cerurilor, pe care o pregustă sfinții, cu voia lui Dumnezeu, încă din lumea aceasta pământească.
De aceea, pilda vieții de pocăință și sfințenia Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca sunt o întărire spirituală și o speranță pentru toți oamenii păcătoși care doresc să-și schimbe și să-și sfințească viața, oricât de păcătoși ar fi ei la un moment dat al vieții lor.
În cântarea a opta a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, care se citește în prima și în a cincea săptămână a Postului Mare, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, datorită convertirii sale, este numită „înger în trup” de către Sfântul Andrei Criteanul. Ea și-a răstignit patimile trupești egoiste și a ajuns la învierea sufletului din moartea cauzată de păcat, sfințindu-și sufletul și trupul cu ajutorul harului dumnezeiesc.
Astfel, într-o cântare adresată direct cuvioasei, se spune: „Neștiind dumnezeieștile porunci, ai întinat chipul cel dumnezeiesc, dar prin dumnezeiască purtare de grijă iarăși l-ai curățit, îndumnezeindu-te, cuvioasă, prin faptele tale cele de sfințire”.
Ca și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ne pregătește să înaintăm duhovnicește spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor și Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos, pentru a vedea apoi lumina Sfintelor Paști, spre slava lui Dumnezeu și bucuria oamenilor.
Amin.”
