Duminică, 13 iulie 2025, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit o predică profundă în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală, cu prilejul Duminicii a cincea după Rusalii, în care Biserica a rânduit citirea Evangheliei despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei.
Patriarhul României a arătat că această pericopă evanghelică este una tulburătoare, „pentru că demonii care îi chinuiesc pe oameni îi folosesc pe aceștia ca, la rândul lor, să-i chinuie pe alți oameni”.
Dumnezeirea lui Hristos, mărturisită chiar de demoni
Preafericirea Sa a subliniat că prezența Mântuitorului îi neliniștește pe demoni și le provoacă suferință chiar fără cuvânt: „Iisus Hristos nu coboară la nivelul demonilor și nu le explică lucrarea Lui. El Se manifestă prin iubire smerită și milostivă, care îi arde pe demoni prin contrastul cu răutatea lor.”
Demoni, conștienți de puterea Mântuitorului, au cerut să fie lăsați să intre într-o turmă de porci. Hristos a îngăduit aceasta nu pentru a le face voia, ci, potrivit Sfinților Părinți, pentru a arăta cât de mare este dorința lor de a distruge viața – „nici în porci nu pot intra dacă Dumnezeu nu le îngăduie”.
Omul – chemat la libertate, nu la înstrăinare
Patriarhul Daniel a explicat că cei doi demonizați trăiau în morminte, „simbol al morții sociale și spirituale”. Nu mai erau persoane libere, ci erau folosiți de duhurile rele: „Altă voință le conducea trupul, altă minte le vorbea prin gură. Erau înstrăinați de ei înșiși, de semeni și de Dumnezeu.”
Eliberarea lor de către Hristos a însemnat restabilirea demnității omului creat după chipul lui Dumnezeu: „Domnul ne redă libertatea, pacea și bucuria de a fi în comuniune cu El.”
Preocuparea pentru câștig – o piedică în calea mântuirii
În final, Preafericitul Părinte a atras atenția că locuitorii cetății Gadara nu s-au bucurat de vindecarea celor doi oameni, ci L-au rugat pe Iisus să plece, fiind mai preocupați de paguba economică pricinuită de înecarea porcilor.
„Această reacție arată că, uneori, atașamentul față de câștigul material împiedică recunoașterea unei binefaceri spirituale. Evanghelia ne învață că mântuirea unui suflet este mai prețioasă decât orice pierdere pământească.”
Crucea – semn al iubirii smerite care biruie răul
În încheiere, Patriarhul a subliniat că lupta duhovnicească dintre Duhul lui Hristos și duhurile rele continuă în viața fiecărui creștin: „Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu, semn al iubirii milostive a lui Hristos, care înfricoșează pe demoni. Rugăciunea, postirea, spovedania sinceră și împărtășirea cu Sfintele Taine sunt armele prin care omul se apără de răul din jur și din sine.”
„Dacă ne unim cu Hristos, nu ne temem de demoni”, a spus Preafericitul Părinte, chemând la o viață de credință, nădejde și iubire lucrătoare.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 13 iulie 2025, susținută în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Evanghelia Duminicii a cincea după Rusalii ne vorbește despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei. În esență, Evanghelia acestei duminici ne arată că bunătatea lui Hristos eliberează pe oameni de răutatea demonilor.
Această duminică are trei învățături principale, pornind de la Evanghelia sa:
În primul rând, chiar și demonii mărturisesc dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos și faptul că El este judecătorul lumii.
În al doilea rând, ne arată iubirea milostivă a lui Iisus, care eliberează pe oameni de stăpânirea duhurilor rele.
În al treilea rând, Evanghelia ne arată că paguba materială poate fi uneori o mustrare pentru cei prea înrobiți de câștiguri materiale.
Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat în ținutul gadarenilor, adică în cetatea Gadara, de doi oameni îndrăciți, care erau foarte răi, furioși și periculoși. Aceștia locuiau în morminte, înțelegându-se simbolic prin aceasta și faptul că se aflau într-o stare de moarte socială și spirituală, adică de totală izolare de comunitate și de harul rugăciunii.
Cei doi oameni îndrăciți, sau demonizați, erau plini de răutate și urau pe ceilalți oameni, purtându-se foarte violent cu ei. De fapt, nu ei înșiși se purtau violent, ci duhurile rele care puseseră stăpânire pe ei.
Evanghelia ne arată că duhurile rele care îi stăpâneau pe acești doi oameni se foloseau de vocea lor și strigau: „Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”
Din acest strigăt înțelegem că demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus și, în același timp, se tem de puterea Lui dreaptă, ca Judecător al lumii la sfârșitul veacurilor, când Satana și toți slujitorii lui vor fi pedepsiți.
De aceea duhurile rele Îl întrebau pe Iisus: „Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”, adică mai înainte de Judecata finală, sau universală, a lumii.
Deci, Iisus Hristos, venind în lume și scoțând demonii din oameni, pronunța deja un început de judecată, înainte de timpul Judecății finale a lumii. El începea astfel eliberarea lumii de sub stăpânirea diavolului. Iar această lucrare a Sa era considerată de demoni ca fiind o judecată înainte de vremea Judecății de Apoi.
Demonii care puseseră stăpânire pe acești doi oameni cunoșteau mai mult decât oamenii obișnuiți ce se va întâmpla în ziua judecății cu cei ce săvârșesc răul. Dar acum, Domnul Iisus Hristos îi judeca și îi chinuia pe demoni nu prin mustrare, ci prin prezența Sa fizică alături de oamenii în care se aflau aceștia. Adică prin contrastul dintre iubirea Lui milostivă și răutatea violentă a demonilor față de oameni.
Iubirea milostivă și smerită a lui Iisus îi chinuia pe acești demoni, care îi urau pe cei doi oameni și căutau să-i împiedice să trăiască în pace și armonie cu ceilalți oameni.
Deși nu i-a certat și nu i-a pedepsit atunci pe acești demoni răi și necurați, Iisus îi chinuia totuși, deoarece le provoca suferință spirituală numai prin prezența sfințeniei Lui și a compasiunii Lui lângă oamenii chinuiți de demoni.
Domnul Iisus Hristos, ne arată Evanghelia, nu este indiferent față de suferința oamenilor. Nimeni dintre locuitorii ținutului Gadarei nu L-a rugat pe Iisus să vină acolo pentru a-i vindeca sau elibera pe acești doi oameni demonizați. De ce? Pentru că populația cetății Gadara, din care proveneau acești doi oameni chinuiți de demoni, nu-i mai considera oameni, ci îi asimila cu demonii rău-făcători.
Din cauza duhurilor rele care se aflau în ei, acești oameni chinuiți deveniseră foarte furioși și violenți. Dar tocmai spre acești doi oameni demonizați, de care nimeni din cetate nu se mai îngrijea, ci toți se temeau de ei, vine Iisus ca să-i elibereze.
În mod intenționat, Iisus a venit în locul acela în care persoana umană era chinuită, înstrăinată și înrăită.
Evanghelia ne arată că demonii înrobesc, înfurie, înstrăinează și dezumanizează pe oameni. Domnul Iisus Hristos vrea să-i elibereze pe oameni de răutate și de violență, să-i facă pașnici și prietenoși, să-i transforme din răufăcători în binefăcători, ca să-și redobândească demnitatea lor de ființe create după chipul lui Dumnezeu cel bun și milostiv.
Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ai Bisericii numesc adesea pe demoni „ucigași de oameni” sau „vrăjmași ai omului” ori „chinuitori de oameni”.
Domnul Iisus Hristos nu vorbește direct cu demonii. Nu coboară la nivelul lor, nu le dă explicații, deoarece demonii sunt foarte vicleni. El nu le acordă multă atenție și pentru că demonii sunt mândri. Nu le explică lor lucrarea Lui, deoarece El săvârșește orice faptă sau minune din iubire sinceră și smerită față de oameni și pentru mântuirea lor, nu din mândrie egoistă sau din dorință de a fi lăudat de oameni.
Când vine spre cei doi oameni demonizați, Domnul Iisus Hristos vrea să vindece sufletul lor de captivitate și înstrăinare, deoarece omul a fost creat după chipul Persoanelor divine, libere și iubitoare.
Cei doi gadareni posedați de demoni, deși sunt oameni, totuși nu mai sunt persoane umane libere, deoarece nu mai folosesc în mod liber și personal propriile lor facultăți mintale și propriile lor simțiri sufletești – ci altcineva se folosește de vocea lor, de gândirea lor și de mișcările trupului lor. Sunt, de fapt, posedați de demoni și înstrăinați de propria lor persoană.
Aceasta înseamnă că duhurile rele înstrăinează pe om de Dumnezeu, de ceilalți oameni și de el însuși. Însă, Domnul Iisus Hristos, Doctorul desăvârșit al sufletelor și al trupurilor, eliberează, vindecă și face din oameni posedați – oameni liberi. El redă libertatea și demnitatea, precum și bucuria de a fi în comuniune cu El și cu semenii.
În Evanghelia după Luca se arată că unul dintre acești demonizați, după ce a fost vindecat, s-a apropiat de Iisus și I-a cerut să-l ia cu Sine. Însă Iisus i-a spus: „Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu.” Ca semn de recunoștință pentru că a fost vindecat, acesta dorea să devină un ucenic și un misionar care să-L urmeze pe Iisus, să fie pretutindeni alături de Cel ce l-a vindecat. Însă, Iisus l-a sfătuit că e mai de folos să fie un mărturisitor statornic în ținutul în care locuia, pentru ca lumea care îl cunoștea cât de rău era înainte de vindecare să poată vedea cât de bun a devenit prin vindecarea dăruită lui de Dumnezeu.
Demonii, plini de răutate, văzând că Iisus vrea să elibereze pe oamenii chinuiți de ei, I-au cerut lui Iisus să-i lase să intre într-o turmă mare de porci aflată în apropiere – o turmă de aproximativ 2000 de porci, după cum ne spune Evanghelia după Marcu, capitolul 5, versetul 13.
Iisus acceptă cererea demonilor, care, ieșind din cei doi oameni, îndată au intrat în porci. Iar turma întreagă de porci s-a aruncat în mare și, înecându-se, a pierit.
Atunci, în mare grabă, cei care păzeau porcii au anunțat pe locuitorii cetății despre cele întâmplate. Iar aceștia, văzând că Iisus le-a cauzat o mare pagubă materială, L-au rugat să plece din hotarele lor.
Înțelegem așadar că locuitorii cetății erau mai preocupați de valoarea materială a porcilor decât de eliberarea spirituală a concetățenilor lor posedați. În loc să se bucure că doi oameni, care fuseseră robiți de demoni, au fost vindecați – și ca atare să arate recunoștință față de Iisus –, acești locuitori ai cetății Gadara I-au cerut lui Iisus să plece de la ei.
Paguba cauzată prin înecarea porcilor li s-a părut mai mare decât binefacerea vindecării celor doi oameni demonizați, care fuseseră vreme îndelungată pentru ei o primejdie permanentă din cauza violenței lor.
Însă Fericitul Ieronim spune, în comentariul la Evanghelia după Matei, că aceștia au înțeles paguba făcută lor ca o mustrare spre pocăință și I-ar fi cerut lui Iisus să plece din ținutul lor nu doar pentru că le-a produs o pagubă mare, ci și văzând puterea lui Iisus – s-au smerit și s-au considerat ca fiind nevrednici ca El să stea în ținutul lor.
Cu alte cuvinte, paguba respectivă le-a dat de gândit și s-au judecat pe ei înșiși ca fiind nevrednici.
De ce a permis Iisus ca demonii să intre în turma de porci?
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Iisus a îngăduit demonilor să intre în turma de porci pentru a arăta că aceștia au putere limitată asupra oamenilor. El mai spune că a permis aceasta ca toți să cunoască faptul că nici în porci demonii nu îndrăznesc să intre dacă Hristos nu le-ar îngădui.
De asemenea, pentru ca oamenii să înțeleagă că demonii le-ar fi făcut oamenilor acelora mai mult rău decât porcilor, dacă – în marea lor nenorocire – nu s-ar fi bucurat de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Petru Hrisologul spune că Iisus a permis demonilor să intre în turma de porci nu pentru a face voia lor, ci pentru a arăta cât de mare este dorința demonilor de a distruge viața.
Puterea lor distrugătoare de viață s-a văzut prin faptul că, îndată ce au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare și a murit. Petru Hrisologul subliniază că această întâmplare arată dorința permanentă a demonilor de a chinui pe oameni și de a distruge viața creată de Dumnezeu.
Așadar, în această pericopă evanghelică sunt multe înțelesuri duhovnicești.
Este foarte important să înțelegem că, permițând demonilor să intre în turma de porci, Iisus i-a mustra indirect pe locuitorii ținutului gadarenilor, pentru că dorința lor de câștig comercial – obținut din vânzarea porcilor (considerați animale necurate potrivit Legii Mozaice) – devenise o preocupare materială înrobitoare și dăunătoare pentru suflet.
Din Evanghelia de azi mai învățăm că Domnul Iisus Hristos învață pe oameni nu doar prin ceea ce spune, ci și prin ceea ce face.
În fiecare gest al Lui, în fiecare faptă, există o mulțime de înțelesuri duhovnicești, o mulțime de lumini spirituale pentru luminarea sufletului nostru.
Evanghelia Duminicii a cincea după Rusalii este foarte tulburătoare, deoarece ne arată că demonii care îi chinuiesc pe oameni îi folosesc pe aceștia ca, la rândul lor, să-i chinuie pe alți oameni.
Aceasta vedem că se repetă și în istorie, când oamenii îndrăciți sau pătimași ori violenți chinuiesc mulțime de alți oameni.
Însă, Domnul Iisus Hristos vine să elibereze pe oameni de duhurile rele și să-i integreze în comuniunea iubirii cu Dumnezeu și cu semenii.
Lucrarea lui Hristos de eliberare a oamenilor de duhurile rele se continuă în Biserica Sa, în Trupul Său tainic, ca lucrare de vindecare și eliberare de influențe diavolești, violente și de patimi înrobitoare, precum și ridicarea lor la starea de iubire față de Dumnezeu și de semeni.
Rugăciunea zilnică a omului credincios și puterea semnului Sfintei Cruci pe care credinciosul îl face des, alungă lucrarea duhurilor rele.
Sfânta Cruce are o putere mare în ea însăși. După cum spune Sfântul Apostol Pavel în prima sa epistolă către Corinteni:
„Cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 1, 18)
De ce are această putere?
Pentru că Sfânta Cruce este semnul iubirii smerite și milostive a lui Hristos. Demonii, care nu au iubire, ci sunt mândri, se tem de semnul iubirii smerite a lui Hristos și de iubirea milostivă.
Tocmai smerenia iubirii atotputernice și milostive a lui Hristos Cel răstignit și înviat îi înfricoșează pe demoni, deoarece aceștia nu au nici smerenie, nici iubire față de Dumnezeu și de oameni.
De fapt, din cauza mândriei și a nerecunoștinței față de Dumnezeu, unii îngeri au căzut și au devenit demoni sau duhuri rele.
În acest sens, lucrarea de vindecare a omului de păcate și de patimi înrobitoare cuprinde în ea o luptă duhovnicească între Duhul lui Hristos, primit de creștini la botez, și duhurile rele, care urăsc pe omul credincios, rugător și smerit.
Din acest motiv, rugăciunile începătoare ale Bisericii Ortodoxe pornesc cu rugăciunea: „Împărate ceresc…”
Prin această rugăciune, cerem ca Duhul Sfânt să locuiască în noi, să ne curățească de toată întinăciunea și să mântuiască sufletul nostru, adică să ne unească prin har cu Dumnezeu.
Primind în suflet lumina Evangheliei de astăzi, ne umplem de speranță și de încredere în ajutorul lui Dumnezeu, pentru că, dacă-L iubim pe Hristos, nu ne temem de demoni.
În programul duhovnicesc de la botez, valabil pentru toată viața creștinului, preotul întreabă pe cel ce se botează (sau pe naș):
„Te lepezi de Satana și de toate lucrările lui, și de toți slujitorii lui, și de toată slujirea lui, și de toată trufia lui?”
Răspunsul este: „Mă lepăd de Satana.”
Apoi preotul întreabă: „Te unești cu Hristos și crezi Lui?”, iar răspunsul este:
„Mă unesc cu Hristos și cred Lui, ca unui Împărat și Dumnezeu.”
Așadar, dacă în timpul vieții noastre ne unim cât mai des cu Dumnezeu, prin rugăciune, prin ascultarea Evangheliei, prin împlinirea poruncilor Lui, și mai ales prin împărtășirea cu Sfânta Euharistie, atunci ne întărim mai mult duhovnicește și nu mai avem teamă de duhurile rele, tocmai pentru că ne unim cu Hristos, Mântuitorul nostru.
Eliberarea omului de duhurile rele se săvârșește prin credință puternică, rugăciune fierbinte și post aspru, unite cu pocăința, ca pregătire pentru primirea Sfintei Taine a Maslului sau a rugăciunii pentru cei bolnavi, și pentru citirea de către preot a molitfelor Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt rugăciuni de alungare a duhurilor rele din oamenii chinuiți de ele.
Însă, aceste rugăciuni trebuie citite nu oricând și oricum, ci după o pregătire duhovnicească deosebită, în stare de post, de smerenie, de pocăință și curăție sufletească, dobândită prin spovedanie sinceră.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea de a birui ispitele care vin de la demoni, dar și puterea duhovnicească de a fi milostivi, de a ne ruga și pentru alții, îndeosebi pentru cei ce nu se mai pot ruga pentru ei înșiși, arătând astfel prezența iubirii milostive și lucrarea harului Mântuitorului Iisus Hristos în viața noastră, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră.
Amin.”
