Duminică, 2 noiembrie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o predică de o profunzime aparte, tâlcuind pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, una dintre cele mai tulburătoare învățături ale Mântuitorului despre viața de dincolo și despre judecata finală.
Raiul și iadul – realități ale vieții viitoare
Arhiepiscopul a explicat că Evanghelia zilei nu este o simplă povestire simbolică, ci o revelație despre realitățile veșnice: Raiul și iadul. Mântuitorul, a spus Înaltpreasfinția Sa, a ales această pildă pentru a ne face să înțelegem că „nu este închipuire sau nălucire, ci adevăr”, arătând că fiecare om trăiește, conștient sau nu, pregătirea pentru una dintre aceste două stări: fericirea veșnică sau osânda veșnică.
În predica sa, ierarhul a arătat contrastul dintre bogatul care se desfăta în petreceri și se gândea doar la sine, și săracul Lazăr, care, bolnav și flămând, nu cerea decât firimiturile căzute de la masa celui bogat. Bogatul, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului, „avea de toate, dar îi lipseau mila și dragostea”, în timp ce Lazăr, „lipsit de tot ce e omenesc, a avut credință, smerenie și nădejde”.
Judecata și prăpastia dintre cele două lumi
ÎPS Teodosie a evidențiat că momentul morții nu este sfârșitul, ci trecerea la o altă existență, unde fiecare primește plata faptelor sale. „Lazăr a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam, adică în Rai, iar bogatul, după moarte, s-a coborât în iad”, a spus ierarhul, arătând că Dumnezeu a îngăduit, pentru învățătura lumii, ca între cele două lumi să se deschidă o rază de lumină prin care bogatul să-l poată vedea pe Lazăr în bucuria cerească.
În acest dialog cutremurător, bogatul îi cere lui Avraam să-l trimită pe Lazăr să-i răcorească limba cu o picătură de apă, dar primește răspunsul drept: „Fiule, ți-ai primit cele bune în viața aceasta, iar acum te chinuiești. Lazăr, care a primit cele rele, acum se mângâie”. Ierarhul a explicat că acest pasaj arată ordinea morală a lui Dumnezeu, care răstoarnă judecățile omenești: cei smeriți și răbdători sunt mângâiați, iar cei trufași și egoiști culeg roadele nepăsării lor.
Mila – fiica dragostei și dovada lucrătoare a credinței
În continuarea tâlcuirii, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre milă ca expresie a iubirii dumnezeiești. Potrivit Sfinților Părinți, „mila este fiica dragostei”, iar Dumnezeu, Care este dragoste, L-a trimis pe Fiul Său în lume tocmai din milă față de oameni. Din această iubire jertfelnică s-a născut întreaga lucrare a mântuirii: întruparea, răstignirea, moartea și învierea lui Hristos.
De aici, a spus Arhiepiscopul, decurge datoria fiecărui creștin de a fi milostiv și plin de compasiune: „Dacă avem două haine, să dăm și celui ce n-are niciuna; dacă avem bucate, să facem asemenea; dacă vedem lipsă la cel de lângă noi, să o împlinim”. Aceasta, a adăugat ierarhul, este voia lui Dumnezeu și calea sigură către iubirea Sa.
Mustrarea conștiinței – cea mai grea durere a iadului
Într-o analiză duhovnicească profundă, ÎPS Teodosie a arătat că iadul nu este doar un loc de întuneric și foc, ci și o stare a conștiinței care nu se mai poate liniști. „Acolo, viermele nu doarme și focul nu se stinge”, a spus Arhiepiscopul, explicând că „viermele conștiinței este cel care roade necontenit sufletul, aducându-i aminte de toate păcatele și nepăsările din viață”.
Cele două judecăți și responsabilitatea faptelor
În continuare, ierarhul a amintit că omul trece prin două judecăți: prima, la 40 de zile după moarte, este una provizorie, iar cea de-a doua, la sfârșitul lumii, este definitivă. „Unii dintre cei din iad, care au făcut bine, dar nu s-au pregătit îndeajuns, pot fi ajutați prin dragostea și milostenia celor rămași în viață. Cei din Rai, însă, au o sentință definitivă, iar cei morți în păcate grele, fără credință, sau cei care s-au lepădat de viață prin sinucidere, nu mai pot fi scoși din osândă”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Îndemn la trezvie, rugăciune și fapte bune
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să-și păstreze necontenit gândul la moarte și la judecata lui Dumnezeu, pentru a nu cădea în nepăsare. „Să cunoaștem voia lui Dumnezeu și să o împlinim, căci dacă o cunoaștem și nu o împlinim, suntem mai răi decât necredincioșii”, a spus ierarhul, adăugând că gândul la judecată trebuie să devină cel mai prezent în viața fiecărui creștin.
ÎPS Teodosie a încheiat predica cu un îndemn plin de nădejde: omul care se roagă, face bine și se smerește va fi însoțit de îngerii luminii la plecarea din viață, în timp ce cel care a slujit răului va fi luat de duhurile întunericului. De aceea, a spus ierarhul, „să ne rugăm lui Dumnezeu, Îngerului Păzitor și tuturor sfinților să ne fie ajutători și sprijinitori, ca să rămânem cu Dumnezeu nu doar în timpul acesta trecător, ci și în viața cea veșnică, pe care cu toții să o dobândim.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 2 noiembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Rogu-te, Părinte Avraame, trimite-l pe Lazăr să-și întindă vârful degetului în apă, să vină să-mi răcorească limba, că tare mă chinuiesc în această văpaie.”
Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi Mântuitorul, ca să ne aducă la mai bună înțelegere învățătura Sa, ne prezintă o pildă atât de folositoare, ca să înțelegem ce este Raiul, ce este Iadul – și că sunt realități, nu închipuiri sau născociri pentru a aduce anumite imagini în mintea și inima noastră.
Ne prezintă pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Toate pildele sunt luate din realitate.
Acest bogat cu adevărat a trăit pe pământ, cum a trăit și săracul Lazăr. Bogatul era un om plin de toate cele materiale. Avea bogăție, avea cinste, îi plăcea să se îmbrace cu hainele cele mai scumpe, să aibă mereu petreceri, să fie lăudat de ceilalți, să se bucure necontenit de belșug. Dar se gândea doar la sine.
Înaintea porților lui ședea un anume Lazăr, foarte sărac și bolnav. Ar fi dorit să-și sature pântecele chiar numai cu firimiturile ce cădeau de la masa bogatului, dar nu-i dădea nimeni, căci lipsea mila și dragostea.
Și iată, spune pilda, Lazăr a murit, iar sufletul lui a fost luat de îngeri și dus în sânul lui Avraam, adică în Rai. A murit și bogatul și a fost îngropat.
Aici este realitatea cea mai crudă și dureroasă: bogatul a fost îngropat cu trupul, dar sufletul s-a dus mai jos, în iad. Iadul este sub pământ și acolo este întuneric, chin și durere. Dar i-a fost dat să vadă, deși de obicei cei din iad nu se văd cu cei din Rai. A îngăduit Dumnezeu, pentru învățătura tuturor, să se facă o rază de lumină de la iad până la Rai și bogatul să-l vadă pe Lazăr în sânul lui Avraam, adică în bucuria Raiului. Și l-a rugat pe Avraam:
„Părinte Avraame, rogu-te, trimite-l pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să vină la mine să-mi răcorească limba, că tare mă chinuiesc în această văpaie.”
Dar Avraam i-a răspuns: „Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața aceasta vremelnică, iar Lazăr pe cele rele. Pentru că nimeni nu-i dădea să mănânce ceva, avea răni, câinii lingeau rănile lui, iar tu treceai nepăsător. Dacă tu ți-ai luat cele bune în viața ta vremelnică, acum te chinuiești; căci ți-ai luat partea, ai vrut să ți-o iei în viața aceea scurtă. El, dimpotrivă, a luat cele rele. Deși era bolnav, flămând, sărac, n-a cârtit niciodată, ci tot timpul s-a rugat lui Dumnezeu. De aceea, iată, spune glasul cel dumnezeiesc: acum el se mângâie, iar tu te chinuiești.”
Și a zis Avraam: „Și nu numai atât. Între noi și voi, adică între Rai și iad, s-a întărit o prăpastie mare, ca nimeni să nu poată veni de la voi la noi, nici de la noi la voi.”
Atunci a zis bogatul: „Părinte Avraame, te rog să-l trimiți pe Lazăr în casa tatălui meu, că mai am cinci frați. Să le spună cum mă chinuiesc eu aici, ca să nu vină și ei în acest loc de chin, ci să se îndrepte.”
Și Avraam a răspuns: „Au pe Moise și pe proroci, să asculte de ei.”
Dar bogatul a zis: „Doamne, dacă ar învia cineva din morți, atunci ar crede.”
Și a zis Avraam: „Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu vor crede.”
Și iată, noi acum tâlcuim aceste cuvinte, pentru că Sfânta Scriptură are atâta bogăție de învățături, de pilde și de exemple reale.
Oare n-a înviat Hristos pe Lazăr a patra zi, când deja mirosea greu, fiindcă intrase în putreziciune, pentru că era căldură mare? Și au văzut aceasta și fariseii, și bătrânii poporului, și arhiereii, și cărturarii. Au crezut? Nu. Au zis: „Hai să-l ucidem pe Lazăr, că din cauza lui mulți cred în Hristos.”
Iată dovada a ceea ce a spus Părintele Avraam: „Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nici dacă ar învia cineva din morți, nu vor crede.”
Și mare lucru este să te pregătești, să crezi și să faci bine în viața aceasta.
Mântuitorul subliniază cât de important este să te pregătești pentru viața cea viitoare. Căci iată, au fost atâtea momente în care apostolii au plecat la propovăduire, iar oamenii se impresionau de semne și de minuni. Când au fost trimiși la propovăduire, Mântuitorul le-a dat putere asupra duhurilor necurate și darul de a vindeca bolile, văzând că prin chemarea numelui lui Hristos se fac aceste minuni, au venit plini de bucurie și au spus Domnului: „Doamne, ne-ai trimis și ne-ai întărit; iată, în numele Tău și diavolii se pleacă nouă!” Dar Iisus le-a răspuns: „Nu aceasta trebuie să fie bucuria voastră cea mai mare, ci bucuria voastră cea mai mare trebuie să fie că numele voastre s-au scris în ceruri.”
Iată, în Sfânta Evanghelie avem numele lui Lazăr, dar numele bogatului nu-l avem deloc, pentru că și-a pierdut identitatea. Cei care sunt în iad toți sunt în întuneric, nu se văd unii pe alții, nu se cunosc unii pe alții, se urăsc între ei și se chinuiesc cu toții, iar diavolii îi chinuiesc aducându-le aminte de relele pe care le-au făcut în viața cea vremelnică. De aceea, nu mai este pomenit numele bogatului care s-a dus în iad, ci doar numele săracului care s-a dus în Rai.
Trebuie, așadar, să fim cu multă luare-aminte și, așa cum Sfinții Părinți tălmăcesc, să înțelegem principalele porunci ale vieții celei veșnice, căci acestea ne asigură mântuirea și viața fără de sfârșit.
Dumnezeu a dat porunci încă din Vechiul Testament: să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să-L iubim și să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine.
Această a doua poruncă – ne spune Mântuitorul – este la fel de importantă ca și prima, fiind egală cu ea. Cine zice că iubește pe Dumnezeu, dar nu-și iubește aproapele, ne arată Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, nu are cum să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede, dacă nu-și iubește aproapele, pe care îl vede.
Poruncile sunt, așadar, la fel de importante, una și cealaltă: cine nu-și iubește aproapele, nu-L iubește nici pe Dumnezeu. Această poruncă de la Dumnezeu este sfântă și dătătoare de viață.
Și iată, n-a iubit deloc bogatul pe Lazăr. Deși era om ca și el, l-a disprețuit mai mult decât pe un câine. Câinilor le dădea resturile de mâncare, dar acestui sărac nu-i dădea nimic.
Iată câtă zgârcenie, câtă nepăsare, câtă lipsă de dragoste și de milostivire avea bogatul față de săracul Lazăr — așa cum au mulți oameni care sunt atât de indiferenți față de suferința semenilor lor.
Mila este fiica dragostei. Dumnezeu este dragoste. Și ne spun Sfinții Părinți că mila lui Dumnezeu, care este fiica dragostei, L-a coborât pe Fiul lui Dumnezeu din cer. Din milă față de noi a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să Se întrupeze, să pătimească, să fie răstignit, să moară pe Cruce, să fie îngropat, să învieze și să ne răscumpere din păcat și din moarte.
Așadar, iată, avem atâtea învățături limpezi. Mila lui Dumnezeu este nemăsurată. Această milă a lui Dumnezeu ne cheamă mereu să fim buni, să-i iubim pe semenii noștri, să-i iubim ca pe noi înșine.
Dacă avem două haine, cum zice Mântuitorul, să dăm și celui ce n-are niciuna. Dacă avem bucate, să facem asemenea. Dacă avem ceva ce alții nu au și au nevoie, întotdeauna să împlinim lipsa celui de lângă noi, ca să facem voia lui Dumnezeu și Dumnezeu să ne iubească pe noi, pe toți.
De aceea, pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr ne arată cât de reale sunt cele două stări: Raiul și Iidul. Sunt două stări – Raiul este o stare de fericire, pentru că este o petrecere cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu îngerii și cu sfinții; iar iadul este cel mai urât loc, cel mai întunecos, cel mai chinuitor, pentru că acolo întunericul nu se termină niciodată. Acolo „viermele nu doarme și focul nu se stinge”. Nu este un foc care luminează, ci un foc mocnit, care arde neîncetat. De ce este întuneric? Pentru că acolo unde nu este Dumnezeu, Care luminează, este întuneric. Care este „viermele” ce nu doarme? Este viermele conștiinței, care le aduce aminte celor ce au fost nepăsători sau răi în viața aceasta tot răul pe care l-au făcut. Mustrarea de conștiință este cea mai grea durere.
De aceea, cu toții să luăm aminte și să învățăm ce ne așteaptă. Nu putem fugi de judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Ori Raiul, ori iadul îl vom primi. Dar ca să primim Raiul, trebuie să ne pregătim și să facem cele bune, după cum zice cuvântul Mântuitorului.
El, în viața sa, Lazăr, a făcut cele bune: s-a rugat, n-a cârtit, a mulțumit lui Dumnezeu și pentru necazuri, și pentru greutăți. Iar bogatul n-a făcut nicio milostenie; s-a veselit, s-a îmbuibat, s-a desfătat, și iată, i-a venit partea cealaltă – răsplata iadului, care este înfricoșătoare.
Numele lui nu mai este socotit un nume, dar numele lui Lazăr, cel sărac, care s-a rugat și a mulțumit lui Dumnezeu, a rămas un nume pomenit pentru totdeauna, iar sufletul său este mereu la Dumnezeu.
Răsplata deplină va veni la Judecata cea de Apoi. Avem însă două judecăți care ne așteaptă: judecata la 40 de zile după plecarea sufletului din trup – o judecată care are o sentință provizorie – și judecata cea din urmă.
Unii dintre cei din iad, care au crezut și au mai făcut bine, dar nu s-au pregătit îndeajuns pentru plecarea din viața aceasta, pot fi răscumpărați prin dragostea pe care au lăsat-o în urmă, dacă au făcut milostenie, dacă familiile lor se îngrijesc de ei prin rugăciuni și fapte bune. Iată, aceia pot să se ridice.
Dar cei din Rai au o sentință definitivă. Ei vor fi în partea dreaptă a Mântuitorului și la Judecata cea de Apoi. Dintre cei din iad, foarte puțini vor ieși – doar cei care au mai făcut bine.
Nu vor ieși însă nicicum necredincioșii, desfrânații care au murit în păcat, cei care au săvârșit fărădelegile împotriva firii, cei care s-au sinucis. Aceia nu mai au nicio șansă de ieșire din iad, nici cei cu păcate grele, care au uitat de Dumnezeu în viața aceasta.
Mulți dintre ei au crezut, dar n-au împlinit faptele credinței. De aceea, să gândim foarte serios și sfătuiesc pe toți credincioșii: ceea ce credeți, ceea ce cunoașteți din învățătura Sfintei Evanghelii și a Sfintei Biserici, faceți-le și păziți-le, căci prin acestea puteți să dobândiți Raiul.
Cine face binele cu adevărat, acela se pregătește pentru împărăția lui Dumnezeu. Acolo sunt făcătorii de bine – în ceruri se duc sufletele lor – și de-a dreapta Judecătorului vor fi la judecata cea din urmă.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să cunoaștem voia Lui și s-o și împlinim, căci dacă o cunoaștem și nu o împlinim, suntem mai răi decât necredincioșii, pentru că facem împotriva adevărului lui Dumnezeu, Care este adevărul suprem.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea tuturor gândul la moarte și la judecată neîncetat. Acest gând să ne fie cel mai prezent și să avem bucuria ca, la sfârșitul vieții, să vină Îngerul să ne ia sufletul, căci pentru cei care au slujit răului vin demonii să ia sufletul.
De aceea, să ne rugăm lui Dumnezeu, Îngerului Păzitor și tuturor sfinților să ne fie ajutători și sprijinitori în viața de acum, ca să rămânem cu Dumnezeu – nu numai în timpul acesta trecător, ci și în viața cea viitoare, pe care cu toții să o dobândim. Amin.”
