Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, a rostit duminică, 19 iulie, unul dintre cele mai ample cuvinte de învățătură din ultima perioadă, după Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Constanța (zona CET), cu o zi înainte de hramul lăcașului de cult.
Predica, desfășurată pe parcursul a peste o oră, a fost o adevărată lecție de teologie, istorie bisericească și spiritualitate ortodoxă. Pornind de la Evanghelia vindecării celor doi orbi și de la pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, ierarhul a explicat marile adevăruri de credință despre Persoana Mântuitorului Hristos, a vorbit despre credință ca „ochi al sufletului”, despre ascultarea de Dumnezeu și despre misiunea Sfântului Proroc Ilie, al cărui hram este sărbătorit la 20 iulie.
Credința nu se explică prin filozofie, ci prin descoperirea lui Dumnezeu
În prima parte a cuvântului de învățătură, ÎPS Teodosie a arătat că Evanghelia vindecării celor doi orbi reprezintă o chemare la dobândirea vederii duhovnicești.
Arhiepiscopul Tomisului a explicat că cei doi orbi nu L-au văzut niciodată pe Hristos și nu fuseseră martorii minunilor Sale, însă au crezut doar din cele auzite.
„Credința este ochiul sufletului”, a spus ierarhul, explicând că omul vede cu ochii trupești doar lumea materială, în timp ce realitățile dumnezeiești sunt cunoscute prin credință.
Totodată, acesta a subliniat că adevărurile credinței nu sunt rodul speculației omenești.
„Oamenii trebuie să primească credința prin descoperirea lui Hristos. Credința este mai presus decât rațiunea, iar credința ne-o descoperă Dumnezeu, Care a venit din cer la noi pe pământ și a luat trup și suflet omenesc ca să ne vorbească în graiul nostru”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
Explicații despre Sinodul de la Calcedon și cele două firi ale lui Hristos
O parte consistentă a predicii a fost dedicată hotărârilor Sinodului al IV-lea Ecumenic, desfășurat la Calcedon în anul 451.
ÎPS Teodosie a explicat credincioșilor de ce Biserica a condamnat învățătura potrivit căreia Mântuitorul ar fi avut o singură fire și a arătat că Părinții sinodali au mărturisit că Hristos este o singură Persoană în două firi, dumnezeiască și omenească.
Pentru a face mai ușor de înțeles această taină, ierarhul a folosit o comparație sugestivă.
„Aici nu este o simplă matematică, în care unu și cu unu fac doi. Aici, unu și cu unu fac tot unu, pentru că unul este Fiul și în trupul Fecioarei Maria și unul este și în ceruri”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.
El a insistat că Dumnezeu este mai presus de legile firii și că taina Întrupării nu poate fi explicată doar prin logica omenească.
ÎPS Teodosie: „Mai întâi trebuie să ascultăm de Părintele ceresc”
Pornind de la episodul în care Pruncul Iisus rămâne în Templu la vârsta de 12 ani, Înaltpreasfințitul Teodosie a vorbit despre adevărata ierarhie a ascultării în viața creștinului.
„Nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”, le-a amintit credincioșilor, explicând că Mântuitorul arată astfel că Dumnezeu trebuie să ocupe primul loc în viața omului.
Din această perspectivă, ierarhul a formulat unul dintre mesajele centrale ale predicii:
„Mai întâi trebuie să ascultăm de Părintele ceresc și apoi de părinții noștri pământești. Mai mare este bucuria și mai mare este vrednicia atunci când ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de părinții noștri.”
ÎPS Teodosie a explicat că această chemare se vede în mod deosebit în viața monahală.
„Cei stăpâniți de dorul după Dumnezeu pleacă de acasă și merg la mănăstiri, uneori fără să le spună părinților, pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe părinți. Ei se simt împliniți în Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Acesta a adăugat că omul aparține înainte de toate lui Dumnezeu:
„Chiar dacă ne-am născut din părinții noștri, de la părinți moștenim trupul, dar sufletul fiecărui om îl dă Dumnezeu. De aceea noi Îi aparținem lui Dumnezeu mai mult decât aparținem părinților noștri.”
Sfântul Ilie, model al mărturisirii credinței
Predica s-a îndreptat apoi spre viața Sfântului Proroc Ilie, ocrotitorul bisericii și unul dintre cei mai mari proroci ai Vechiului Testament.
Arhiepiscopul Tomisului a prezentat confruntarea dintre Ilie și regele Ahab, influențat de regina Izabela să abandoneze credința în Dumnezeul lui Israel și să introducă închinarea la Baal.
Ierarhul a rememorat seceta de trei ani și jumătate, minunea făinii și a untdelemnului din casa văduvei din Sarepta Sidonului, învierea fiului acesteia și, mai ales, momentul de pe Muntele Carmel.
ÎPS Teodosie a descris scena în care prorocii lui Baal au strigat zadarnic către idolul lor, în timp ce Sfântul Ilie a ridicat rugăciune către Dumnezeu.
„Doamne Dumnezeule Atotputernic, trimite foc asupra acestei jertfe, ca poporul acesta să Te cunoască și să știe că Tu ești singurul Dumnezeu adevărat”, a citat ierarhul rugăciunea prorocului.
Potrivit relatării biblice prezentate în predică, focul coborât din cer a mistuit jertfa, iar poporul a mărturisit într-un glas:
„Domnul este Dumnezeu!”
Rolul Sfântului Ilie înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos
În ultima parte a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre locul Sfântului Proroc Ilie în tradiția Bisericii și despre legătura sa cu Sfântul Ioan Botezătorul.
ÎPS Teodosie a amintit cuvintele Mântuitorului despre Ioan – „El este Ilie, cel ce va să vină” – explicând asemănarea dintre misiunea celor doi proroci.
Dacă Sfântul Ioan Botezătorul a pregătit prima venire a lui Hristos, Sfântul Ilie va fi, potrivit tradiției ortodoxe, înaintemergătorul celei de-a doua veniri a Mântuitorului și vestitor al Judecății de Apoi.
„De aceea să ne rugăm necontenit și să ne aducem aminte de Judecata cea de Apoi, ca să ne pregătim și noi și să fim vrednici să stăm de-a dreapta Mântuitorului când va veni”, a îndemnat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 19 iulie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, din municipiul Constanța (zona CET):
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!”
Preacucernice părinte protoiereu, preacucernice părinte paroh, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Am poposit astăzi, cu o zi înainte de prăznuirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul acestui sfânt lăcaș. Am venit și la această biserică închinată Sfântului Ilie cu o zi înainte de hram. Mâine aveți hramul, dar îl anticipăm astăzi.
Astăzi o avem prăznuită pe o sfântă dintr-o familie de sfinți: pe Sfânta Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare. Și bunica sa este sfântă, și frații Sfântului Vasile sunt sfinți, și iată, și sora lui este sfântă.
Dumnezeu a rânduit ca astăzi să fie două Sfinte Evanghelii: Evanghelia Duminicii și Evanghelia pentru Sfinții Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic.
Ce ne spune Sfânta Evanghelie a Duminicii de astăzi?
Ne arată că Mântuitorul a fost întâmpinat de doi orbi care strigau: „Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!”
Mântuitorul a intrat în casă, dar orbii au venit după El, strigând mai departe: „Fiul lui David, miluiește-ne!”
El i-a întrebat:
– Ce voiți să vă fac?
Iar ei I-au zis:
– Vrem să vedem.
Erau orbi din naștere.
Și i-a întrebat Iisus:
– Credeți că pot să fac Eu aceasta?
Iar ei au răspuns:
– Da, credem.
Atunci S-a atins de ochii lor cu mâna Sa și a zis:
– După credința voastră fie vouă!
Și îndată au văzut și erau atât de bucuroși.
Dar Mântuitorul le-a spus:
– Să nu spuneți nimănui că Eu v-am făcut să vedeți.
Mântuitorul nu Se lăuda niciodată cu faptele Sale, însă faptele Lui aduceau bucurie, uimire și credință celor care primeau vindecarea.
Cei care fuseseră orbi au ieșit de acolo și n-au putut să se stăpânească, să împlinească ceea ce le spusese Mântuitorul. Au început să le spună tuturor cum au fost orbi și cum au văzut prin punerea mâinilor Lui pe ochii lor și prin cuvintele: „După credința voastră fie vouă!”
După ce au ieșit orbii, au adus la Mântuitorul un mut care era demonizat. După ce demonul a fost scos, mutul a început să vorbească.
Fariseii, care erau de față, au devenit invidioși, pentru că oamenii au început să spună:
„Niciodată n-am văzut așa ceva în Israel!”
Dar, pentru că scosese demonul, fariseii au început să cârtească, spunând:
„Cu domnul demonilor scoate pe demoni.”
Și iată ce le răspunde Mântuitorul:
„Dacă demonii scot pe demoni, s-au dezbinat și împărăția lor nu mai dăinuiește. Iar dacă Eu cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, atunci a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu.”
Astfel, aceste minuni i-au uimit pe mulți dintre cei care se aflau acolo.
Astăzi îi prăznuim și pe Sfinții Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, de la Calcedon.
Aceștia s-au adunat pentru a îndrepta o învățătură greșită care circula în popor, potrivit căreia Mântuitorul ar avea o singură fire, numai firea dumnezeiască, ce ar fi înghițit firea omenească.
Însă Părinții de la Calcedon, după ce s-au rugat, au mărturisit că Mântuitorul este în două firi. El a coborât din cer și a luat fire omenească din Fecioara Maria.
Este cu adevărat o singură Persoană – Persoana dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu –, dar, luând trup din Fecioara Maria, păstrează pentru totdeauna și firea omenească.
Cele două firi sunt unite între ele, dar fiecare își păstrează însușirile sale. Nu se amestecă firea dumnezeiască cu cea omenească, nu se schimbă una prin cealaltă, nu se împarte una de cealaltă și nu se despart niciodată, ci rămân pentru veșnicie unite în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos.
De aceea, iată ce mare bucurie a adus în sânul creștinătății acest Sinod al IV-lea Ecumenic, pentru că oamenii erau împărțiți. Unii voiau să creadă după mintea lor, după părerile lor. Dar Dumnezeu ne-a păzit de aceste greșeli, ca oamenii să nu filozofeze despre credință.
Oamenii trebuie să primească credința prin descoperirea lui Hristos. Credința este mai presus decât rațiunea, iar credința ne-o descoperă Dumnezeu, Care a venit din cer la noi, pe pământ, și a luat trup și suflet omenesc, ca să ne vorbească în graiul nostru, să ne arate cine este Tatăl, cine este El, Fiul, și cine este Duhul Sfânt.
Iar Persoana Mântuitorului Hristos este una, în două firi: dumnezeiască și omenească.
Iubiți credincioși, iată, toate acestea să ni le punem la inimă.
Orbii nu L-au văzut pe Mântuitorul și nu au văzut minunile Sale, dar au auzit despre ele. Și le-a fost de ajuns să audă, ca să creadă în Cel despre Care auziseră și despre minunile pe care le făcuse Mântuitorul Hristos.
Cu adevărat, El a făcut multe minuni: a vindecat frigurile, toate bolile, pe ologi, pe șchiopi, pe ciungi, pe leproși, pe orbi, iar apoi a înviat și morți.
Cei doi orbi au auzit de aceste minuni, iar niciodată nu făcuse cineva atâtea minuni. De aceea și mulțimile au fost uimite și au strigat:
„Niciodată n-am văzut așa ceva în Israel!”
Cine erau cei care nu-L recunoșteau că este Fiul lui Dumnezeu și că face minuni?
Fariseii, care învățaseră Legea după literă, dar nu după duh. Ei nu o tâlcuiau în duh, ci numai în literă.
De aceea au îndrăznit să spună că Mântuitorul scoate demonii cu căpetenia demonilor, cu Belzebul.
Și Mântuitorul le-a lămurit spunând că, dacă cineva este dezbinat în sine și are o împărăție, acea împărăție nu mai poate dăinui.
Apoi va spune în alt loc:
„Dacă Eu cu Belzebul scot demonii, fiii voștri cu cine îi scot?”
Pentru că și în Vechiul Testament se vorbește despre izgonirea demonilor și s-au făcut și atunci vindecări.
Iată, astăzi, orbii care s-au vindecat de orbire nu vedeau doar cu ochii trupului, ci vedeau și cu ochiul sufletului, prin credință.
Credința este ochiul sufletului.
De aceea i-a întrebat Mântuitorul:
„Credeți că Eu pot face aceasta?”
Iar ei au spus:
„Da, Doamne!”
Și pentru că ei nu doar vorbeau despre credință, ci credeau cu adevărat, le-a spus:
„După credința voastră fie vouă!”
Mare era credința lor, deși cunoșteau toate acestea numai din auzite, fără să fi văzut.
Dar credința lor era lăuntrică, iar vederea lor lăuntrică era mai puternică decât vederea ochilor trupești.
De aceea și noi trebuie să învățăm că, prin ochii trupești, vedem numai cele materiale. Cele spirituale nu le putem vedea. Însă, cu ochiul sufletului, care este credința, putem vedea și cele spirituale.
Dumnezeu este nevăzut.
Fiul S-a făcut văzut prin întruparea din Fecioara Maria. Dar și la Fiul ce vedem? Vedem trupul; dumnezeirea nu o vedem.
De aceea spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan:
„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul Său, Cel Unul-Născut, Acela L-a făcut cunoscut.”
Nouă ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu Fiul Său, Care S-a întrupat. Iar în trupul Său sălășluiesc cele două firi: firea dumnezeiască și firea omenească.
Sigur, trebuie să mergem și mai departe și să spunem că Dumnezeu este întreg în firea omenească, dar este întreg și în ceruri, în timp ce oamenii Îl vedeau pe pământ.
Dumnezeu și omul erau împreună în Persoana lui Hristos. Întreg era Fiul lui Dumnezeu pe pământ și întreg era și în cer, pentru că Dumnezeu nu Se poate împărți.
De aceea, învățătura dumnezeiască este mai presus de fire.
Iată, aici nu este o simplă matematică, în care unu și cu unu fac doi. Aici, unu și cu unu fac tot unu, pentru că unul este Fiul și în trupul Fecioarei Maria, născut din Fecioara Maria, și unul este și în ceruri.
Îngerii, după ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu și nu L-au mai văzut în cer, s-au mirat unde a dispărut Fiul lui Dumnezeu. Dar, după aceea, S-a întors la cer și L-au văzut acolo, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.
El era întreg și în Fecioara Maria, pentru că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Dumnezeu este mai presus de fire și, de aceea, trebuie să înțelegem această taină atât de mare a lui Dumnezeu.
Sfântul Proroc Ilie, pe care ne pregătim să-l sărbătorim mâine, a fost unul dintre cei mai mari sfinți. Iată, Însuși Mântuitorul vorbește despre el și despre Sfântul Ioan Botezătorul, care s-a născut din bătrâna Elisabeta și a devenit Înaintemergătorul Domnului la prima Sa arătare pe pământ.
Mântuitorul, până la vârsta de 30 de ani, a rămas în taină. Doar la vârsta de 12 ani, când părinții Săi, Maria și Iosif, au mers la Templu, la o sărbătoare, El a rămas acolo.
La numai 12 ani îi uimea pe învățătorii de Lege cu cunoștințele Sale, iar aceștia se întrebau de unde știe acest copil atâtea lucruri. El a rămas acolo și le tâlcuia Scripturile.
Părinții Săi s-au îngrijorat și au venit să-L caute. L-au găsit în Templu și L-au întrebat:
– De ce ai făcut aceasta?
Iar Maria, mama Sa, I-a spus:
– Eu și tatăl Tău Te căutam.
Și El a răspuns:
„Nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”
Iosif era un tată purtător de grijă, nu Tatăl Său după fire. Tatăl adevărat era Cel din ceruri.
De aceea a spus:
„Nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?”
Templul era Casa lui Dumnezeu. De aceea a rămas în Templu, pentru că, din îndemnul Tatălui Său ceresc, a rămas acolo.
După aceea însă nu le-a mai făcut părinților nicio supărare, ci le-a fost ascultător.
Dar prin aceasta ne arată că mai întâi trebuie să ascultăm de Părintele ceresc și apoi de părinții noștri pământești.
Mai mare este bucuria și mai mare este vrednicia atunci când ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de părinții noștri.
De aceea, cei stăpâniți de dorul după Dumnezeu pleacă de acasă și merg la mănăstiri, uneori fără să le spună părinților, pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe părinți. Ei se simt împliniți în Dumnezeu.
Iată, Dumnezeu trebuie să fie Cel mai iubit de toți oamenii.
El ne-a făcut pe toți. Chiar dacă ne-am născut din părinții noștri, de la părinți moștenim trupul, dar sufletul fiecărui om îl dă Dumnezeu.
De aceea, noi Îi aparținem lui Dumnezeu mai mult decât aparținem părinților noștri.
Și iată, la Sinodul al IV-lea Ecumenic s-a arătat taina Fiului lui Dumnezeu, că numai fiind în două firi putea să ne mântuiască.
Ca om, El face ascultare deplină față de Părintele ceresc. Ca Dumnezeu, această ascultare are o dimensiune infinită, pentru că Dumnezeu, Părintele ceresc, este infinit.
Prin ascultarea Sa până la moarte, deoarece Tatăl L-a trimis să ne răscumpere din păcat și din moarte, El ne răscumpără pe toți din păcatul strămoșesc și ne deschide calea mântuirii, calea către Împărăția cerurilor. Pentru jertfa Fiului Său, Dumnezeu a făcut din Casa Sa cerească lăcaș pentru sufletele tuturor celor care au fost răscumpărați și și-au însușit această răscumpărare prin Sfânta Biserică.
În mod obiectiv, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin Pătimirile, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa, ne-a răscumpărat pe toți.
Dar fiecare dintre noi trebuie să-și însușească această răscumpărare prin viața sa, prin credința sa, prin faptele sale, prin comuniunea sa cu Dumnezeu, prin dragostea față de Dumnezeu și prin dragostea față de semeni. Iar Biserica este lăcașul mântuirii noastre.
Despre Sfântul Proroc Ilie vă spun astăzi mai puțin, iar mâine, la ziua prăznuirii lui, părintele care va rosti cuvântul de învățătură vă va spune mai multe.
Iată, v-am spus la început că Sfântul Ilie și Sfântul Ioan Botezătorul au o anumită asemănare în misiunea lor.
Sfântul Ioan Botezătorul a venit, născându-se cu șase luni înaintea Mântuitorului, ca să fie călăuză poporului și să-L arate poporului pe Mântuitorul, că El este Cel ce ridică păcatele lumii, Mielul lui Dumnezeu, Care vine să Se jertfească.
Și ce spune Mântuitorul despre Ioan?
„El este Ilie, cel ce va să vină.”
De ce îl aseamănă cu Ilie?
Pentru că Ilie a fost ridicat la cer într-o căruță de foc, cu cai de foc, și este în ceruri și acum. El s-a mai arătat la Schimbarea la Față a Domnului, dar nu se va mai arăta până la sfârșitul veacurilor.
Dacă Ioan a venit să-L vestească pe Hristos ca pe Cel ce ridică păcatele lumii, Ilie Îl va vesti ca pe Cel ce va veni să judece lumea și păcatele ei, iar după Judecată să dăruiască viață veșnică celor care L-au iubit pe El, pe Tatăl și pe Duhul Sfânt.
De aceea, Sfântul Proroc Ilie a fost un mare iubitor de Dumnezeu.
În vremea prorociei sale era rege Ahab, care și-a luat de soție pe Izabela, o femeie păgână.
Izabela l-a atras pe Ahab, care era din neamul lui Israel, la păgânism. El s-a luat după femeia sa și au ridicat idoli, îndemnându-i pe fiii lui Israel să se închine acestora, deși aveau un singur Dumnezeu, Care îi scosese cu braț tare din Egipt, din robia egipteană, și îi condusese patruzeci de ani prin pustie, cu semne și minuni.
Iată, Ahab, prin Izabela, a dat o altă direcție poporului ales. I-a făcut păgâni.
Ilie, văzând aceasta, nu a putut răbda. S-a dus și s-a rugat lui Dumnezeu, zicând:
„Doamne, dacă am rămas numai eu singur să-Ți slujesc Ție și toți merg după poruncile regelui și ale reginei Izabela, închinându-se lui Baal, atunci ia-mă pe mine, să nu rămân singur pe pământ dintre cei care Te cinstesc.”
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
„Mai am șapte mii de bărbați credincioși care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Pentru aceștia mai țin pe fiii lui Israel.”
Atunci Ilie, văzând că fărădelegea se înmulțește, a cerut ca poporul să fie pedepsit, pentru a se întoarce la Dumnezeu. S-a rugat ca cerul să se închidă și norii să nu mai dea ploaie timp de trei ani și jumătate. Mai bine să sufere de foamete și să se întoarcă la Dumnezeu decât să piară în păgânătate. Și astfel a început o mare secetă.
Ilie a fost trimis la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului.
I-a spus femeii:
„Adu-mi puțină apă!”
Dar femeia auzise că el închisese cerul.
I-a mai spus:
„Adu-mi și puțină pâine.”
Femeia a răspuns:
„N-am decât puțină făină și puțin untdelemn. Din acestea voi face o turtă pentru mine și pentru fiul meu. Vom mânca și apoi vom muri, că nu mai avem nimic.”
Ilie i-a spus:
„Fă mai întâi pentru mine o pâine, că așa zice Domnul Dumnezeu: făina din vatră nu se va împuțina și untdelemnul din ulcior nu va lipsi.”
Și așa s-a făcut.
Ilie a început să locuiască la această văduvă. Dar fiul femeii a murit. Văduva s-a întristat peste măsură și socotea că din pricina lui Ilie murise copilul, gândind că păcatele ei fuseseră vădite prin venirea dreptului lui Dumnezeu. Însă Ilie i-a înviat fiul. Iată câte minuni a săvârșit Sfântul Proroc Ilie.
În cele din urmă, după ce au trecut cei trei ani și jumătate, s-a dus la Ahab și i-a spus:
„O, rege, adună tot poporul pe Muntele Carmel, ca fiecare să aducă jertfă și Dumnezeu să trimită iarăși ploaie pe pământ.”
A propus ca jertfa pe care Dumnezeu o va primi să fie aprinsă cu foc trimis din cer, nu cu foc omenesc.
Mai întâi i-a lăsat pe păgâni să aducă jertfa lor.
Aceștia au strigat de dimineață până spre apusul soarelui:
„Baale, auzi-ne!”
Dar cum putea să-i audă, dacă Baal era doar o închipuire?
Și Ilie le-a zis:
„Strigați mai tare! Poate dumnezeul vostru doarme sau este în călătorie.”
Dar degeaba strigau. Se și înțepau, ca să aibă mai mare glas și mai multă îndreptățire să strige.
Apoi Ilie le-a spus:
„Dați-vă la o parte, ca să-mi aduc și eu jertfa mea.”
A făcut șanțuri împrejur, a așezat pietrele altarului, a pus jertfa, apoi a turnat apă peste ea, până s-au umplut și șanțurile cu apă.
Și Ilie a strigat către Dumnezeu, zicând:
„Doamne Dumnezeule Atotputernic, trimite foc asupra acestei jertfe, ca poporul acesta să Te cunoască și să știe că Tu ești singurul Dumnezeu adevărat.”
Și a venit un foc puternic din cer, care a mistuit carnea jertfei, a ars lemnele, a mistuit pietrele și a uscat și apa din șanțuri.
Atunci tot poporul a strigat:
„Domnul este Dumnezeu!”
Iar Ilie a poruncit ca preoții și prorocii mincinoși ai lui Baal să fie uciși, ca să nu mai rămână cei care înșelau poporul.
Astfel, după aceea, s-a pregătit și pentru ridicarea sa la cer.
De aceea, iată, Sfântul Proroc Ilie este unul dintre marii proroci, apropiat de Sfântul Ioan Botezătorul.
El va veni numai la sfârșitul veacurilor.
După ce va veni Antihrist, întrupat dintr-o femeie desfrânată – așa cum din Fecioară S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu –, iată, acela va amăgi pe mulți.
Dar, în cele din urmă, după ce va pogorî Ilie și va fi ucis Antihrist, va muri în sângele lui Ilie.
Apoi va arde pământul, după ce drepții vor fi ridicați pe nori spre cer împreună cu puterile cerești, și va avea loc Judecata cea de Apoi.
Ilie va vesti Judecata cea de Apoi. El este înaintemergătorul celei de-a doua veniri a lui Hristos, Mântuitorul nostru.
De aceea să ne rugăm necontenit și să ne aducem aminte de Judecata cea de Apoi, ca să ne pregătim și noi și să fim vrednici să stăm de-a dreapta Mântuitorului când va veni.
Să-L rugăm pe Sfântul Proroc Ilie.
Să-i rugăm pe Sfinții Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic.
Să o rugăm pe Sfânta Macrina, pe Sfântul Serafim de Sarov și pe Sfântul Dius, pomenit astăzi.
Să-i rugăm să fie mijlocitorii noștri înaintea lui Dumnezeu.
Amin.”
