Marți, 15 iulie 2025, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o amplă predică cu prilejul pomenirii Sfinților Mucenici Chiric și Iulita.
„Sfinții de astăzi, mai ales pruncul Chiric și mama sa, Iulita, ne dau o pildă atât de vie despre ce înseamnă să fii cucerit de credință și de dragostea față de Dumnezeu”, a subliniat ierarhul, prezentând viața mucenicească a celor doi martiri.
Mărturisirea copilului și moartea mucenicească
În predică, ÎPS Teodosie a descris momentele dramatice ale muceniciei: copilul, deși avea doar trei ani, a mărturisit cu curaj credința în Hristos, spunând ighemonului: „Și eu sunt creștin!”. După ce l-a zgâriat pe față refuzând să fie despărțit de mama sa, a fost aruncat pe trepte și ucis în bătaie. „În loc să plângă, mama sa, Iulita, a mulțumit lui Dumnezeu că l-a chemat la El înaintea ei”, a spus ierarhul.
În continuare, sfânta Iulita a fost supusă la chinuri grele, răstignire și bătăi, dar a rămas neclintită în credință. Înainte de moarte, s-a rugat: „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu și luminează-i pe acești întunecați de cel viclean și ajută-i să Te cunoască”. Trupurile celor doi martiri au fost luate de creștini și îngropate, iar mai târziu, în timpul împăratului Constantin cel Mare, au fost aflate nestricate, izvorând bună mireasmă și vindecări.
Despre un alt mărturisitor al dreptei credințe – ierarhul din Tesalonic
În continuare, ÎPS Teodosie a vorbit despre un alt sfânt pomenit în această zi, fratele Sfântului Teodor Studitul, episcop în Tesalonic, care „a adus mărturie și învățătură în vremea prigonirii sfintelor icoane” și „a murit în dragoste și dreaptă credință”, fiind păstrat ca sfânt cu trup nestricat.
Creștinătorul Vladimir al Rusiei
Tot marți a fost pomenit și Sfântul Vladimir, fiul Sfintei Olga, pe care ierarhul l-a numit „al doilea creștinător al Rusiei”, după mama sa. A trecut prin păcate grele și viață dezordonată, dar s-a pocăit sincer, a primit botezul și a devenit slujitor al lui Hristos. Înainte de moarte, Sfântul Vladimir a spus: „Știu că sunt nevrednic… mă căiesc pentru toate. Ajută-mă, Doamne, să mă întâlnesc în împărăția Ta cu mama mea Olga și cu toți sfinții”.
Chemare la viața veșnică și trăirea în Hristos
În încheierea predicii, ÎPS Teodosie a adresat un puternic îndemn duhovnicesc:
„Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile acestor sfinți, să ne facă și nouă parte de pregătire, de căință, de credință vie și mărturisitoare, de dragoste jertfelnică, ca și noi să ne pregătim pentru Împărăția cea cerească, de care să nu fim lipsiți, ci să ne cheme Dumnezeu și să ne așeze în locașurile Sale, ca să ne bucurăm și noi cu toți sfinții și aleșii lui Dumnezeu în Împărăția cea cerească. Amin.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcrie predica rostită de ÎPS Teodosie, marți, 15 iulie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, sfinții de astăzi, mai ales pruncul Chiric și mama sa, Iulita, ne dau o pildă atât de vie despre ce înseamnă să fii cucerit de credință și de dragostea față de Dumnezeu. Desigur, și ceilalți sfinți au un rol foarte important, dar acești doi sfinți – Chiric, pruncul, și Iulita – ne copleșesc prin modul în care s-au jertfit din iubire pentru Hristos.
Iulita era o femeie de neam ales, cu multă avere, de neam creștin. După ce l-a născut pe pruncul Chiric, la scurtă vreme i-a murit soțul și a rămas cu acest prunc pe care l-a crescut cu mare dragoste. L-a crescut până la vârsta de trei ani, când a început prigoana cea mare împotriva creștinilor. Încă de când copilul a început să vorbească și să priceapă, Iulita i-a sădit în suflet dragostea de Dumnezeu și i-a spus: „Noi nu am avea nicio putere, nicio bucurie, niciun viitor, dacă nu ar fi Dumnezeu Cel bun, care ne-a creat, ne-a răscumpărat și ne-a pregătit o viață atât de frumoasă și veșnică.”
Copilul, deși avea doar între doi și trei ani, era foarte isteț și pricepea cele ce i le spunea mama sa. Aceasta vorbea cu atâta duioșie, cu însuflețire și cu convingere, încât pruncul, deși mic, știa că tatăl său este Dumnezeu din cer, cel trupesc fiind trecut la cele veșnice. Atât de mult îl iubea pe Dumnezeu!
Iulita nu se oprea din mărturisirea lui Hristos. Îl mărturisea în fața păgânilor și mulți se converteau. A luat și două slujnice, că având avere multă, le-a plătit pe acestea să-i însoțească. Erau și acelea credincioase, pentru că au primit credința în Hristos și au mers și în Tarsul Ciliciei și în Iconiu, că de acolo erau, din Iconiu. Acolo a început prigoana, în Iconiu. Din Iconiu s-au mutat în Tars și iată, aici a fost prinsă Iulita cu fiul său, că a fost pârâtă de păgâni, că păgânii își făceau un titlu de glorie când îi pârau pe creștini că se închină în numele lui Hristos și aduceau satisfacție stăpânilor lor și primeau și daruri de multe ori.
De aceea și Iulita a fost pârâtă că este creștină. Și iată, a venit la început un ighemon, care i-a cerut să treacă la credința păgână. Iulita i-a spus: „Eu nu mă închin diavolilor, eu mă închin lui Dumnezeu.” Că întâi a întrebat-o de ce neam este și cum îi este numele. Și ea a zis: „Eu mă numesc creștină și sunt din neamul care iubește pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.” Nu și-a spus neamul său ales, că era din neamul împăraților romanilor.
Și iată, Iulita a început să mărturisească cu curaj, cu tărie, și cei ce o ascultau erau uimiți de îndrăzneala ei. Și acest guvernator care a ascultat-o era și el uimit de îndrăzneala ei și s-a așezat pe un tron ca s-o judece. Și iată, Iulita a început să-L mărturisească pe Hristos, că i s-a spus să jertfească idolilor și a zis: „Niciodată nu voi jertfi.” – „Dar vei muri. Cum să nu jertfești?” Și copilul era atât de frumos și se zbătea în brațele Iulitei și a cerut acel stăpân ighemon să-i dea copilul în brațele lui. Și a fost dus copilul în brațele acelui ighemon și căuta să-l mângâie, că era atât de frumos, și să-l sărute, dar copilul nu voia. Zicea: „Vreau la mama mea.” Și l-a zgâriat pe față pe acest ighemon și i-a zis: „Și eu sunt creștin.” A început să mărturisească ceea ce spunea mama sa, că așa l-a învățat mama sa până la vârsta de trei ani.
Și când mama sa s-a întors și l-a văzut rănit de unghiile pe care le avea copilașul pe față, acel ighemon l-a aruncat din brațe pe copil, pe treptele acelea, și i-a dat cu piciorul în coastele lui. A curs sânge și copilul a murit din aceasta. Iulita, când s-a întors și a văzut copilul mort, în loc să plângă a zis: „Doamne, Îți mulțumesc că l-ai chemat la Tine înaintea mea. De acum este al Tău. Știu că am copilul la Tine, Doamne. Ajută-mă și pe mine să ajung și eu cu el. Unde ajunge El acum, în Împărăția Ta cea cerească.”
Și cu adevărat copilul a fost aruncat, iar Iulita a fost chemată să aducă jertfă idolilor și iar s-a împotrivit și a spus: „N-am cum să fac așa ceva. Eu iubesc pe Dumnezeul meu, Dumnezeu adevărat. El este viu, a făcut cerul și pământul. Ce au făcut aceste obiecte pe care voi le numiți zei? Nu sunt zei. Voi vă închipuiți că sunt. Ce putere pot să aibă? Nu mișcă. N-au suflet, n-au viață. De aceea eu mărturisesc pe Dumnezeul meu.” Și o îndemnau mulți: „Ești încă tânără. Fie-ți milă de tinerețea ta.” Și ea a răspuns: „Dar tinerețea se stinge. Eu vreau să rămân tânără cu Dumnezeul meu. Fără Dumnezeul meu voi îmbătrâni și-mi voi strica viața și-mi voi duce sufletul la întuneric.”
De aceea, Iulita a început să-L propovăduiască pe Hristos și era bătută și chinuită și nu-i păsa și toți se mirau, și cele două slujnice se uitau și se rugau. Ele tăceau. Până la urmă, Iulita a fost martirizată. Orice chinuri au adus, Dumnezeu a întărit-o. Curgea sângele, se rupea carnea și nu murea, că a fost și răstignită și chinuită. Și atunci au hotărât să-i taie capul, că mulți din cei ce priveau aceasta au început să creadă în Hristos și ziceau: „Dacă n-ar fi Dumnezeul ei adevărat, n-ar avea această putere. De aceea și noi credem în El.” Și au venit soldații și i-au spus ighemonului: „De vei mai lăsa pe femeia aceasta să trăiască, toți cei care cinstesc pe zei nu-i vor mai cinsti.” Și atunci a hotărât ighemonul să-i taie capul.
Și Iulita s-a bucurat că s-a poruncit să fie dusă afară din cetate, să-i taie capul, și a cerut timp de rugăciune. Și s-a rugat Iulita și a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, bun și milostiv Tu ești. Mi-ai dat această bucurie să-L iei pe fiul meu la Tine, căci călăul l-a omorât pentru că a mărturisit că este creștin. Acum primește-mă și pe mine, să nu mă despart de copilul meu, pe care l-am crescut până la trei ani în dragostea Ta, Dumnezeule. De aceea, primește-mi jertfa vieții mele și sufletul, deși nu sunt vrednică, pentru că este copilul meu vrednic și L-ai primit la Tine, primește-mă și pe mine.”
Și astfel s-a bucurat și a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu și luminează-i pe acești întunecați de cel viclean și ajută-i și pe ei să Te cunoască pe Tine, Dumnezeule.” Și așa s-a sfârșit în dragoste, rugându-se și pentru călăii săi, și pentru copilașul său. Și au fost aruncate trupurile lor, dar au venit creștinii noaptea, și cele două slugi, au venit și le-au luat și le-au pus într-un loc frumos. Le-au îngropat trupurile Iulitei și ale fiului său, Chiric, și a trăit una dintre ele până în vremea Sfântului Constantin cel Mare. Și atunci a venit și a spus împăratului despre acești doi mucenici – mamă și copil. Și s-a desfăcut mormântul. Și nu numai că erau trupurile lor frumoase și pline de mireasmă și galbene la culoare, dar aduceau și multe daruri de vindecări celor ce erau bolnavi.
Tot astăzi prăznuim un sfânt ierarh al Tesalonicului, care era frate cu Sfântul Teodor Studitul. Acesta a păstorit la Tesalonic, nu multă vreme și a fost în vremea când sfintele icoane erau prigonite. Dar el a adus mărturie și învățătură și a învățat pe toți creștinii să-și păstreze icoanele, să le cinstească și ducea o viață frumoasă, plină de postire, de rugăciune și-i primea pe creștini cu bucurie și învăța dreapta credință.
De aceea, murind în credință și în dragoste, trupul său a rămas nestricăcios și l-au luat și l-au păstrat, punându-l în raclă.
Tot astăzi prăznuim pe Sfântul Vladimir, fiul Olgăi și al lui Sviatoslav, creștinătorii Rusiei. Olga a început creștinarea Rusiei, iar Vladimir, acest fiu al său, a continuat această creștinare. El n-a fost de la început creștin, că a trecut prin multe încercări, dar mama sa, fiind în ceruri, s-a rugat. Și iată, el a avut o viață libertină. A avut mai multe femei și a avut doisprezece copii. Dar, în cele din urmă, Dumnezeu l-a chemat și ultima soție, Ana, a fost o grecoaică, care l-a făcut să se umple de credință. Și s-a umplut de credință și a continuat creștinarea Rusiei.
Și iată, el este al doilea creștinător al Rusiei, după mama sa, și a adus multă ofrandă lui Dumnezeu. Ofranda pe care a adus-o Vladimir este cu adevărat o jertfă adusă lui Dumnezeu. L-au ajutat la aceasta și nemții, că a avut soție și dintre nemțoaice.
Și iată, Vladimir, în cele din urmă, s-a căit foarte mult. I-a părut rău de toate păcatele. A ajuns să-și cunoască sfârșitul și le-a spus tuturor: „Eu voi muri.” A postit îndelung, s-a căit, a plâns pentru toate păcatele sale. Au venit ierarhii, l-au împărtășit și l-au vegheat înainte de moarte. Și le-a spus celor ce-l vegheau: „Iată, eu mor, dar văd o lumină care mă cheamă. Știu că sunt nevrednic, câte păcate am făcut. Mă căiesc pentru toate. Dumnezeul Cel bun, care iartă toate păcatele, Te rog să primești rugăciunile ierarhilor, preoților, călugărilor și tuturor creștinilor care se roagă pentru mine. Eu nu sunt vrednic să vin la Tine, dar de Te vei milostivi pentru rugăciunile celor ce se roagă pentru mine – că și eu m-am întors la Tine total și mă căiesc pentru toate păcatele – ajută-mă să mă întâlnesc în Împărăția Ta cu mama mea, Olga, Elena numită din botez, ca să fiu și eu în Împărăția Ta cea cerească.”
Și iată, a venit îngerul Domnului și, după ce a strigat de trei ori: „Eu mor, eu mor, eu mor!”, a strigat: „Doamne, Îți mulțumesc că ai trimis un înger la mine. Ia-mi sufletul și fă ca îngerul acesta să-mi păzească sufletul, să ajung la Tine, să mă întâlnesc cu mama mea, cu toți părinții și sfinții care Te-au iubit pe Tine și sunt în Împărăția Ta cea cerească.”
Și așa și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, prin îngerul trimis la el.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile acestor sfinți, să ne facă și nouă parte de pregătire, de căință, de credință vie și mărturisitoare, de dragoste jertfelnică, ca și noi să ne pregătim pentru Împărăția cea cerească, de care să nu fim lipsiți, ci să ne cheme Dumnezeu și să ne așeze în locașurile Sale, ca să ne bucurăm și noi cu toți sfinții și aleșii lui Dumnezeu în Împărăția cea cerească. Amin.”
