Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, a oficiat joi, 10 iulie, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mangalia, prilej cu care a rostit un cuvânt de învățătură despre mărturisirea credinței, despre jertfa mucenicilor și despre puterea slujbelor bisericești.
45 de mucenici ca model de credință
Evenimentul liturgic a coincis cu pomenirea celor 45 de mucenici din Nicopolea Armeniei, despre care ierarhul a spus că sunt „pildă de dragoste, de jertfă, de învățătură, de mărturisire a credinței atât de curate”. Înaltpreasfințitul a evocat persecuțiile creștinilor în vremea împăratului Liciniu și dialogul mucenicilor cu judecătorii lor, subliniind că „zeii cinstiți de păgâni erau oameni pătimași”, în timp ce „Dumnezeul nostru este viu, adevărat, a murit pe cruce, a înviat și ne-a deschis Raiul”.
Instalarea noului protoiereu al Protoieriei Callatis
În cadrul slujbei, Părintele Dragoș Cristian Buzea a fost instalat în funcția de protoiereu al Protoieriei Callatis, fiind descris de Arhiepiscopul Tomisului drept „un slujitor vrednic, râvnitor și harnic, care a ridicat această biserică împreună cu Părintele George”.
Totodată, ÎPS Teodosie i-a conferit acestuia crucea Sfântului Apostol Andrei, ca semn de binecuvântare și întărire în noua slujire.
„Sfintele slujbe ne țin în sănătate și bucurie”
În încheiere, ierarhul a transmis un îndemn către preoți și credincioși de a rămâne statornici în slujire și credință:
„Să luați aminte că sfintele slujbe niciodată nu ne obosesc, ci ne înviorează. Eu slujesc zilnic și nu simt nicio oboseală. De cinci ani și ceva n-am avut o zi de boală, pentru că sfintele slujbe ne țin în sănătate, în bucurie, în dragoste și în comuniune.”
Arhiepiscopul a îndemnat ca toți preoții și credincioșii să formeze „o familie” în slujirea lui Hristos, cu râvnă, jertfelnicie și ascultare.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 10 iulie, Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Biserica ” Sfântul Ierarh Nicolae din Mangalia, județul Constanța:
”Preacucernice Părinte, nou Protoiereu al acestei Protoierii Calatis, Părinte Dragoș Cristian, Preacucernice Părinte Consilier, fost Protoiereu, Marius Constantin,
Preacucernici părinți,
Preacuvioase părinte,
Iubiți credincioși, am venit cu mare bucurie astăzi aici, la Callatis, un loc în care, totdeauna, am simțit căldura credincioșilor de aici. Am slujit cu toți protoiereii din Arhiepiscopia noastră și cu Părintele Consilier Marius Constantin, fostul protoiereu al Protoieriei Callatis. S-au împărtășit mai mulți preoți din Protoieria Callatis și am avut mare bucurie la această sfântă slujbă.
Și iată, în mod providențial, astăzi noi prăznuim 45 de mucenici din Nicopolea Armeniei. Noi mai avem 40 de mucenici din Sevastia Armeniei, pe care îi pomenim în ziua de 9 martie. Dar și acești 45 de mucenici ne aduc nouă o pildă de dragoste, de jertfă, de învățătură, de mărturisire a credinței atât de curate. Între ei avem pe unii pomeniți cu numele: Alexandru, Leontie, Sisimie, Iachint, și toți aceștia erau cei care îi încurajau pe ceilalți să nu se teamă de moarte.
Cine era călăul care voia moartea acestor mucenici? Era împăratul Liciniu, pe care îl primise Marele și Sfântul Împărat Constantin să fie și el cu un rost în această împărăție. Dar el moștenise acea tradiție de la împăratul Dioclețian și zicea acest Liciniu că zeii sunt cei care ocrotesc lumea și că ei trebuie să fie cinstiți, că la ei trebuie să se închine toți oamenii. Și a dat o poruncă foarte puternică, ca toți să aducă jertfă zeilor.
Dar iată, acești 45 de creștini, înfocați de dragostea lui Dumnezeu, mărturiseau pe Hristos. Nu putea nimeni să-i întoarcă de la mărturisirea lui Hristos, pentru că ei trăiau cu Hristos și-L aveau pe Hristos în sufletul, în inima și în viața lor. Și, mărturisindu-L pe Hristos, au fost chemați la judecată, să dea socoteală și dacă vor asculta de porunca împărătească, să fie eliberați, iar de nu vor asculta, să fie închiși, pedepsiți cu foamea, cu setea, și apoi chiar cu moartea martirică. Aceștia au fost închiși în temniță și nu li s-a dat să mănânce nimic. Ei s-au bucurat și s-au încurajat unul pe altul și au zis: „În această închisoare, noi o să ne facem rugăciunile noastre, că Hristos este cu noi. Ne-am împărtășit cu El, cu El trăim, cu El trebuie să rămânem. El este Dumnezeul cel adevărat.” Și așa se încurajau. Iar temnicerii, văzând acest curaj, au privit și ei. În temniță s-a făcut lumină: a venit Îngerul Domnului la ei și i-a încurajat să nu se teamă, că moartea nu este decât o trecere de la viața vremelnică la viața cea veșnică.
Au fost scoși din temniță și au fost chemați să aducă jertfă idolilor. Alexandru, unul dintre ei, a zis: „Cum să aducem jertfă celor care n-au suflet, n-au viață? Sunt închipuiri omenești. Noi aducem jertfă doar Dumnezeului celui viu.”
S-a mâniat ighemonul trimis să-i judece.
A luat cuvântul Leontie și le-a spus: „Noi știm pe Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul și pământul. Aceste închipuiri, noi nu le recunoaștem. Noi nu recunoaștem că aceste făpturi omenești, făcute de mâinile oamenilor, pot fi zei. Dumnezeu Iisus Hristos, pe care Îl mărturisim, a făcut cerul și pământul și le-a răscumpărat din păcat și din moarte. De aceea, noi pe El Îl mărturisim.”
Și așa au rămas cu această mărturisire și și-au luat moartea martirică cu bucurie, știind că, prin moartea martirică, tăindu-le mâinile și picioarele, fiind chinuiți, vor ajunge la Dumnezeu, care îi așteaptă în ceruri.
Trebuie să vă spun cele ce s-au petrecut. Și anume: ca la ziua de astăzi, nu găsim un dialog mai curat și mai lămuritor despre zei și despre Dumnezeu. Dumnezeu este Unul. Zeii sunt închipuiri omenești. Au fost și ei oameni, au trăit pe pământ, dar nu au trăit curat și moral, ci au trăit în fărădelege.
De aceea, iată, Leontie și apoi și ceilalți, când a venit ighemonul să judece acești pedepsiți la temniță și osândiți la moarte, au îndrăznit să-i vorbească și au vorbit cu cel ce a venit să-i cheme la cinstirea zeilor și l-au întrebat: „Ce zei vreți voi să cinstim?”
Și a zis cel rânduit: „Pe Zeus, care e mai marele zeilor.”
„Dar cine e acest Zeus? Cum a trăit el?”, a întrebat Leontie. Și știa Leontie, și a zis: „Acest Zeus al vostru a fost un om care a trăit pe pământ, dar a trăit în nelegiuire. El a trăit și cu sora sa. De aceea a făcut nelegiuire. A trăit cu multe femei desfrânate. Voi l-ați ridicat la rang de Zeus, mai marele zeilor. Este o întunecare a minții voastre, pentru că cel desfrânat, care n-a avut viață morală, este împuns în fruntea zeilor voștri. Este o mare nelegiuire.”
A întrebat judecătorul: „Dar cel pe care îl cinstiți voi, cine este? N-a murit și acela? N-a fost răstignit pe cruce?”
Și a răspuns Leontie: „Cu adevărat, a fost răstignit pe cruce. Nu pentru păcatele Sale, ci că a primit răstignirea ca să ne răscumpere păcatele noastre. A murit pe cruce, a fost îngropat, dar a și înviat. Și cu El a înviat și pe strămoși și pe cei dintâi: Adam și Eva, patriarhii, prorocii, toți drepții din Vechiul Testament. Și iată, El s-a înălțat la cer și șade de-a dreapta Părintelui Ceresc. Acesta e Dumnezeul cel adevărat. Ne-a trimis și pe Duhul Sfânt și ne-a învățat și pe noi să-L urmăm, ca să avem și noi, precum El, parte de înălțare la cer și de slava cerească și ne cheamă și pe noi la acea bucurie fără de sfârșit.”
Apoi au încercat să-i deruteze, să le spună: „Voi spuneți aceste vorbe mari, dar noi avem poruncă să vă pedepsim dacă nu jertfiți zeilor noștri.”
„Cărui zeu să-i jertfim?”, au întrebat ei.
Și nu știau aceia ce să mai spună. ”Iată, toți cei pe care îi numiți zei sunt oameni care au murit. Nu au înviat, precum Dumnezeul nostru, care, prin Învierea Sa, a biruit moartea – ca pedeapsă pentru păcat – a deschis Raiul și ne-a chemat pe noi la Împărăția cea cerească.” Nu știau ce să mai spună. Au fost orbiți de aceste cuvinte ale înțelepților condamnați la moarte.
Fiind în temniță și rugându-se, temnicierii au văzut noaptea în temniță lumină și au auzit glasuri frumoase ale îngerilor și au văzut pe îngeri cum se rugau împreună cu aceia. Liciniu au hotărât să fie scoși din temniță și, dacă vor asculta de porunca lor, adică dacă vor aduce jertfe idolilor, vor primi o plată de 200 de galbeni și vor fi sfetnici în armata împăratului. Aceștia nu au primit nicio plată. Au spus: „Noi nu avem plată decât de la Dumnezeul nostru, că Dumnezeul nostru este viu și adevărat. El ne-a dăruit răscumpărarea păcatelor și învierea. Noi vrem să avem parte cu El. Nu vrem să avem o mângâiere vremelnică, ci o bucurie veșnică.”
I-au luat pe toți și i-au întrebat: „Voi nu cinstiți pe zei și nu vă închinați lor?” Și au zis aceștia: „Niciodată nu vom cinsti pe cei care nu au viață în suflet și care au fost oameni pătimași, desfrânați, imorali. Voi pe aceștia îi cinstiți. Noi cinstim pe Dumnezeu Cel adevărat.”
Așa și-au mărturisit credința lor, încât și mai-marii temniței, după ce au văzut semnele în temniță, și ei s-au alăturat celor 45 și au zis: „Și noi mergem cu ei la moarte, dacă e nevoie.”
Așa li s-a pregătit moartea celor 45, între care erau mulți oameni curați, luminați și mărturisitori ai credinței. Și s-au adăugat și cei doi temniceri și mulți alți oameni păgâni, care au auzit această mărturisire și s-au alăturat celor 45 de mucenici din Nicopole, Armenia.
S-a hotărât în cele din urmă pedepsirea lor. Unul din cei zişi zei – care era, de fapt, demon – și s-a arătat mai-marelui cetății și împăratului Liciniu atât de josnic și viclean și i-a spus: „Pe aceștia să-i pedepsiți groaznic: să le tăiați mâinile și picioarele și apoi să-i ardeți în foc, căci nu se supun poruncii împăratului.”
Au primit toți cei 45 această pedeapsă: li s-au tăiat mâinile și picioarele, apoi s-a pregătit un foc mare pentru ei. Dar unii au început să mărturisească: „Ne-ați tăiat mâinile și picioarele, dar limba noastră încă vorbește. Deci fiți răspunzători de această păgânătate și poruncă strâmbă, pentru că noi, mărturisind adevărul, suntem uciși. Nu ne temem de moarte, căci moartea ne duce la Hristos. Mi-e milă de voi, că sunteți în întuneric.”
Și iată, au început să mărturisească toți. Era acolo o piatră și Sisini a zis: „Doamne, Tu ai scos apă din piatră, ajută-ne și nouă, că suntem plini de dureri și de sânge, să primim și noi puțină apă.”
A ieșit apă din piatră și s-au adăpat mucenicii și apoi li s-au tăiat și capetele și au fost puși în foc. Nu toți erau morți când au ajuns în focul care s-a pregătit pentru ei. Și iată, mulți păgâni, văzând această minune, au crezut și ei în Hristos.
Cei 45 de mucenici din Nicopole, Armenia, au urmat celor 40 de mucenici din Sevastia Armeniei, pe care îi prăznuim la 9 martie și aceștia toți au primit moarte martirică, dar s-au bucurat că prin această moarte au mers la Hristos, pe care L-au mărturisit. Sunt în ceruri și se roagă pentru noi.
Astăzi prăznuim și pe un Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska. Și acesta este un rugător pentru noi.
Iubiți credincioși, iată, ziua de astăzi arată cât de importantă este credința și jertfelnicia pentru Hristos. Pentru că, dacă trăim cu Hristos, vom trăi nu numai acum, ci și în viața cea viitoare. Și iată, astăzi s-a arătat deșertăciunea idolilor, pe care păgânii îi numeau zei. Aceștia sunt, de fapt, reprezentanții minciunii, ai înșelăciunii și ai deșertăciunii. De aceea, astăzi ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dea tuturor o credință mai puternică, mai curată și mai plină de nădejde și astăzi, în această biserică ridicată din nou — pentru că, după ce am venit aici în 2001, am venit în Mangalia și am constatat că este nevoie de mai multe biserici — între aceste biserici este și aceasta, închinată Sfântului Ierarh Nicolae.
Aici am rânduit doi slujitori, la o mică capelă. Iată, cei doi slujitori, Părintele Dragoș Cristian și Părintele George, care mi-a fost ucenic — l-am pregătit să fie teolog — amândoi, ca doi frați, au venit aici și au ridicat această biserică. Este o biserică frumoasă, care, după ce va fi împodobită și cu pictură, va fi cu adevărat o mireasă a lui Hristos, frumoasă.
Aici, nu de multă vreme, am adus un protoiereu foarte credincios, râvnitor, dintr-o familie frumoasă, cu zece copii, din Moldova: Părintele Marius Constantin Morariu. El a fost protoiereu aici aproape un an. Și iată, pentru că este și lector universitar, și un bun muzician, și un bun chivernisitor, a făcut o biserică frumoasă — și ați văzut sfințirea, cea mai frumoasă sfințire, la Biserica Sfinții 4 Martiri de la Niculțel din Faleza Nord, – a primit să fie consilier administrativ, să răspundă de toți preoții și diaconii din eparhie. A început o lucrare frumoasă în această protoierie. Dar iată, a fost chemat la o treaptă mai înaltă și poartă grijă și de toți protoiereii, pentru că acest consilier administrativ are atribuții asupra tuturor celor ce lucrează în administrația Arhiepiscopiei.
Părintele Marius Constantin l-a recomandat, ca să rămână în locul său, pe Părintele Dragoș Cristian, care a ridicat această biserică împreună cu Părintele George. De aceea am venit aici cu bucurie, să aduc astăzi rugăciune, ca acest nou protoiereu să fie un slujitor vrednic, să încurajeze pe toți preoții și credincioșii să facă misiune frumoasă în această protoierie.
De aceea, pentru că a primit rangul de protoiereu, vreau să-i dau și rangul de purtător al crucii Sfântului Apostol Andrei. Căci Sfântul Apostol Andrei, cel chemat de Mântuitorul la apostolie primul, fratele Sfântului Apostol Petru, a fost călăuzit să propovăduiască credința în Hristos aici, după ce a venit din Sciția Mare în Sciția Mică — Dobrogea noastră de astăzi. A creștinat toată Dobrogea. A auzit de concitadinul său, Apostolul Filip, că era gata să moară, că păgânii l-au pus la chinuri grele și abia a scăpat cu viață, și l-a chemat să vină aici, să se bucure că strămoșii noștri au fost cei mai ospitalieri dintre păgânii la care au fost trimiși să propovăduiască.
Strămoșii noștri au fost foarte buni. Să fim și noi, ca urmași ai lor, buni. Ei l-au primit pe Apostol, nu cum l-au primit ceilalți păgâni, care l-au bătut pe Apostol cu pietre, l-au schingiuit, l-au chinuit. Din potrivă, ascultând pe Sfântul Apostol Andrei, s-au bucurat și au primit credința. Văzând atâta dragoste și ospitalitate la cei de aici, care au primit credința cu toții, Sfântul Andrei a socotit să-l mângâie pe Filip și să-l cheme aici. Și să știți că a venit și a stat 20 de ani aici, Sfântul Filip.
Dar Sfântul Andrei a primit poruncă să meargă mai departe, să propovăduiască în Bizantia, în Constantinopolul de astăzi, și să meargă și în Grecia, la Patras. Și a mers acolo și, cu curaj, a propovăduit, având bucuria de aici, de la noi, din Sciția Mică. Și acolo a creștinat pe dregătorii cetății aceleia, și aceștia au hotărât să-l condamne la moarte. Și l-au condamnat să fie răstignit pe o cruce — nu orice fel de cruce — o cruce în formă de X, care este și semnul de la trecerea căii ferate.
Și crucea aceasta este numită Crucea Sfântului Apostol Andrei, că mari minuni s-au făcut la răstignirea sa: s-a cutremurat pământul, toți s-au înspăimântat, căci era nevinovat Sfântul Andrei. Această cruce a devenit un semn de biruință, de bucurie și de dragoste față de Dumnezeu.
A fost răstignit Apostolul cu capul în jos, că dorea să mai vorbească cu Mântuitorul Hristos, cum a fost și fratele său, Petru, răstignit cu capul în jos, ca să-și mai ceară o dată iertare de la Hristos, de care se lepădase în timpul pătimirilor Sale. Această cruce a Sfântului Apostol Andrei a devenit un semn care a rămas la toate trecerile de cale ferată, pentru că mare spaimă a cuprins pe cei care l-au condamnat să fie răstignit, că pământul s-a cutremurat — și s-a cutremurat pentru că cel răstignit era nevinovat. El a venit să aducă adevărul, să aducă credința, să aducă lumina lui Dumnezeu din cer.
Dar iată, această cruce a devenit un semn de biruință, de recunoștință, de dragoste, de putere, pentru că este de la început. Părintele nostru protoiereu Dragoș Cristian îl chemăm în fața noastră să primească acest semn de biruință.
Iubiți credincioși, sunt bucuros de această zi. Este un lucru mai puțin obișnuit. Cine l-a adus să plinească acest rang? Doi colegi de clasă, protoierei și ei.
Unul la Protoieria Medgidia, altul la Protoieria Carsium. Iată, al treilea coleg este aici, protoiereu. Nimic nu este întâmplător.
Dumnezeu a hărăzit ca acest al treilea coleg din același an, Părintele Dragoș Cristian Buzea, să fie protoiereu al Protoieriei Callatis.
Iubiți părinți ai Protoieriei Callatis, să-l cinstiți, să-l respectați pe protoiereul vostru. Dumnezeu l-a ales și l-a rânduit. În această zi a pomenirii celor 45 de mucenici din Nicopolea Armeniei, Părintele Dragoș Cristian Buzea este instalat protoiereu, chiar în biserica pe care a construit-o, de la piatra de temelie.
Să-ți ajute Dumnezeu, Părinte Dragoș, și cred că vei rămâne până la pensie aici, protoiereu și preot paroh, să coordonezi această protoierie frumoasă. Protoieria Callatis este atât de frumoasă, totdeauna m-am simțit bine aici când am venit, atât de bine primit, cu multă căldură, cu credință, cu dragoste, și voi veni aici cât de des voi putea, căci acești credincioși de aici sunt oameni ai credinței, ai dragostei, ai jertfei, ai mulțumirii.
Te felicit că Dumnezeu te-a ales. Nu eu te-am ales, Dumnezeu te-a ales. Eu te-am confirmat. Eu am împlinit ceea ce Dumnezeu a hărăzit. Și nu este întâmplător ca trei colegi de excepție, care au fost în aceeași promoție — Părintele Petrică, un cântăreț de excepție, singurul protoiereu care a fost ales din rândul diaconilor, cu o voce, cum l-ați auzit și azi, la „Iubi-te-voi, Doamne!”, o voce îngerească; Părintele Dumitru, protoiereu la Carsium, Hârșova — și iată, protoiereul de la Callatis, Mangalia, unde avem o rădăcină atât de puternică a creștinismului.
Bucură-te, Părinte Dragoș Cristian, că Dumnezeu te-a chemat la această slujire. Să ai grijă de preoții și de credincioșii de aici, să le insufli tuturor râvna pentru credință, pentru propovăduirea adevărului, să ai grijă de credincioși, să nu fie pierdut niciun suflet, ci toate sufletele să meargă spre mântuire și toate parohiile să fie vii, iar preoții să-și facă misiunea în parohiile lor cu multă jertfelnicie, cu credință și dragoste.
Părinte, te felicit, te îmbrățișez cu dragoste și te voi purta mereu în rugăciuni. Rog pe Bunul Dumnezeu să fii vrednic de această demnitate primită astăzi și îndemn pe toți preoții să te respecte, să te ajute și să fiți cu toții o familie.
Dumnezeu să ne primească sfintele rugăciuni și să rămânem credincioși în toate. Să luați aminte că sfintele slujbe niciodată nu ne obosesc, ci ne înviorează. Eu slujesc zilnic și nu simt nicio oboseală, iar de cinci ani și ceva, de când slujesc, n-am avut o zi de boală, pentru că sfintele slujbe ne țin în sănătate, în bucurie, în dragoste și în comuniune.
Vă iubesc pe toți cei de aici, din Mangalia. Să rămâneți credincioși și eu vă voi fi aproape mereu.
Dumnezeu să ne primească sfintele rugăciuni.”
