În cadrul Sfintei Liturghii oficiate luni, 7 iulie, în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a evocat viața pilduitoare a doi mari sfinți: Cuviosul Toma din Maleon și Sfânta Muceniță Chiriachi.
Despre Sfântul Toma, Arhiepiscopul Tomisului a arătat că „a fost crescut în credință de mic copil” și, iubind liniștea, s-a retras pe muntele Maleon, unde „s-a rugat neîncetat” și unde „oamenii vedeau adesea o lumină strălucitoare” în locul în care se afla. O mulțime de oameni primeau acolo „vindecări și eliberări de duhuri necurate”, iar după trecerea sa la cele veșnice, „rază de lumină a continuat să strălucească, ocrotind sfintele moaște”.
Curajul unei fecioare în fața persecuției
În continuare, ierarhul a evocat martiriul Sfintei Chiriachi, fecioara născută din părinți dreptcredincioși, dăruită lui Hristos încă din pruncie.
„Era o fată atât de frumoasă și de înțeleaptă”, a spus ierarhul, subliniind că în vremea sa creștinii erau persecutați. Rugându-se fără încetare, a fost arestată, „dusă la guvernator și îndemnată să se roage zeilor”. Răspunsul ei a fost ferm: „Eu nu mă rog decât Dumnezeului celui viu și adevărat”.
Răbdare, suferință și minuni
După multe chinuri, fiind bătută și închisă, „i s-a arătat un înger și i-a vindecat rănile”. Mai mulți ighemoni au încercat să o facă să renunțe la credința în Hristos, dar „Chiriachi se ruga tot timpul și nu era tristă, ci bucuroasă”.
Prin rugăciunea ei, „mulți au început să creadă în Hristos”, iar ea i-a botezat și i-a întărit în credință. Până și împotrivitorii au fost mișcați: „cutremurul a sfărâmat idolii, iar ighemonul a murit”.
Mucenicia – cununa biruinței
În cele din urmă, Sfânta Chiriachi a fost condamnată la moarte. Dar, „înainte ca să i se taie capul, s-a rugat, s-a culcat la pământ și sufletul ei a fost luat de îngeri”. Călăii, văzând lumina deasupra ei, „nu i-au mai tăiat capul”.
Chemare la rugăciune stăruitoare
În încheiere, ÎPS Teodosie a spus:
„Avem prin ea o pildă: că Dumnezeu, pe cei ce se roagă intens, care nu se opresc din rugăciune și cred, și Îl mărturisesc pe Hristos și Îl țin aproape, nu-i lasă nici în vremurile cele mai grele de cumpănă. Ci îi așteaptă, îi întărește, ca să se întoarcă la El, dacă dorirea cea mai fierbinte a lor este de a rămâne cu Dumnezeu, nu doar în această viață scurtă, ci și în viața cea veșnică.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni, 7 iulie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi noi prăznuim doi mari sfinți: un cuvios și o muceniță, împreună cu alți mucenici.
Sfântul Cuvios Toma din Maleon a fost crescut în credință de mic copil, de părinții săi. De aceea, a dus o viață frumoasă de jertfă și s-a dus într-un munte, ca să aibă pacea și liniștea sufletului și să se închine lui Dumnezeu, care era pentru el cea mai mare bucurie.
Ajuns acolo, a început să se roage neîncetat, dar voia tot mai multă liniște. S-a suit în muntele Maleon și, rugându-se acolo, simțea harul și puterea lui Dumnezeu. Locuind în acel loc, oamenii vedeau adesea o lumină strălucitoare la locul unde se afla Cuviosul Toma. Această lumină, ca o stea, i-a făcut pe oameni să se apropie de munte. Venind acolo, l-au găsit rugându-se, fără să se oprească din rugăciune.
Cel ce deprinde dragostea de rugăciune și simte comuniunea cu Dumnezeu nu găsește o cale mai fericită și mai vrednică de dorit decât cea de a rămâne prin rugăciune în comuniune cu Dumnezeu. La acea lumină au venit mulți oameni.
Sfântul Toma a avut ca pildă viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și a Sfântului Ioan Botezătorul. Se ruga mereu și Dumnezeu i-a dat harul de a fi văzut ca o lumină de cei care se apropiau de acel munte. Oameni cu suferințe veneau la el și, rugându-se, toți bolnavii primeau vindecare, iar cei cuprinși de duhuri necurate erau eliberați.
Sfântul Toma a făcut din muntele Maleon un adevărat munte al darurilor, al harului lui Dumnezeu. Acolo s-a sfârșit și a rămas cu bucurie. Razele luminii s-au arătat și după mutarea sa din viața aceasta, ca o ocrotire a sfintelor lui moaște, care au fost luate și strămutate, spre folosul celor bolnavi.
El se roagă cu și mai multă intensitate în ceruri, mijlocind pentru cei care cer ajutorul, și aceștia primesc mare har de la Sfântul Toma din Maleon.
Astăzi pomenim și pe Sfânta Muceniță Chiriachi, o vestită muceniță. Ea s-a născut din doi părinți foarte credincioși, care nu aveau copii, dar se rugau și posteau, zicând: „Doamne, dă-ne un copil ca să ți-l întoarcem Ție.”
Au dobândit o fetiță care s-a născut într-o zi de duminică și i-au pus numele Chiriachi, care înseamnă „duminică”. Au crescut-o cu multă grijă și au dăruit-o lui Hristos.
Chiriachi creștea cu vârsta și înțelepciunea, fiind înzestrată cu darurile lui Dumnezeu. Era o fată atât de frumoasă și de înțeleaptă, dar în vremea aceea era timp de prigoană pentru creștini. Chiriachi a învățat să se roage, să nu-și oprească rugăciunea niciodată. De aceea, a fost găsită rugându-se, și se ruga lui Hristos, Dumnezeul cel adevărat, cerând ajutor în toate. Dar a fost prinsă de un soldat și dusă la guvernatorul de atunci. Acesta i-a spus: „Roagă-te zeilor noștri, nu unui Dumnezeu străin!”
Ea a răspuns: „Eu nu mă pot ruga decât Dumnezeului celui viu și adevărat, care ne-a răscumpărat din păcat și din moarte prin jertfa Sa. Iisus Hristos, căruia mă rog, este Fiul lui Dumnezeu.”
A fost amenințată că, dacă nu se va ruga așa cum poruncește împăratul zeilor, va avea de suferit. Ea a răspuns: „Eu nu mă rog decât Dumnezeului celui viu. Mi-am făgăduit curăția ca să fiu mireasa lui Hristos.”
Auzind acestea, ighemonul s-a mâniat foarte tare și a dat-o pe mâna mai multor călăi ca s-o chinuiască până când se va întoarce să aducă jertfă idolilor. Dar ea nu s-a întors. La început a fost bătută foarte tare, încât trupul ei era plin de răni. Călăul a hotărât s-o ducă în temniță. Acolo, i s-a arătat un înger trimis de Hristos și i-a vindecat toate rănile.
Scoțând-o din nou la judecată, judecătorul s-a minunat că era sănătoasă. Și a poruncit să fie bătută din nou, de mai mulți soldați. O băteau cu rândul, căci oboseau, dar ea nu simțea durerea. Judecătorul a întrebat: „De ce o ocrotiți pe aceasta care este împotriva împăratului și a zeilor?” Iar soldații au răspuns: „Noi nu o ocrotim, ci o lovim cât putem, dar trupul ei este mai tare decât toate ciomegele noastre.”
Păgânii priveau și se mirau de răbdarea și tăria tinerei, care era deosebit de frumoasă.
După aceea, ighemonul a spus împăratului: „Eu nu mai am ce să-i fac.”
Împăratul Dioclețian, al cărui ginere era Maximian, a dat-o în seama acestuia.
Maximian a poruncit, de asemenea, să fie bătută fără milă, pentru că nu respecta porunca împăratului. A fost lovită foarte aspru, cu multe bice, spânzurată și bătută. Dar ea se ruga tot timpul și nu era tristă, ci bucuroasă, și se ruga Mirelui său, Hristos, să-i păzească fecioria. Lui îi făgăduise curăția.
A fost dată apoi altui ighemon, care a început din nou bătăile. Dar ea rezista la toate. Se bucura, se ruga și mulți se adunau în jurul ei. Văzând puterea rugăciunii, mulți au început să creadă în Hristos. Ea zicea: „Ajută-i pe toți cei ce vin la Tine și primește-i ca ucenici ai Tăi.”
Toți cei care au crezut în Hristos au fost amenințați cu moartea. Dar Chiriachi îi îndemna: „Nu vă temeți de moarte!” Și s-a rugat, și a venit apă asupra lor, și s-au botezat. Ea le-a spus: „De acum sunteți ai lui Hristos. Nu vă mai temeți, că El vă va primi în locașurile Sale.”
Tuturor celor li s-au tăiat capetele. Dar Chiriachi a rămas vie și continua să mărturisească pe Hristos. A fost din nou umplută de răni și închisă. Când au scos-o iar din temniță, era tămăduită. Călăul i-a zis: „Vezi cum zeii noștri te-au vindecat?” Dar ea râdea de ei, știind Cine a vindecat-o. Căci I s-a arătat Iisus în temniță și I-a spus: „Nu te teme. Eu rămân cu tine și te voi întări. Vei fi, precum ai făgăduit, mireasa Mea.”
Și iată, scoțând-o din temniță, iarăși a fost chinuită și bătută. Dar, fiind atât de chinuită și bătută, iată, a murit până și ighemonul, pentru că sfânta s-a rugat și a venit un cutremur mare. S-au sfărâmat toți idolii și a rămas numai praf și cenușă, și se minunau toți de această minune.
Și iată, și ighemonul a murit, și a fost adus alt ighemon, Ilarion. Și acesta a luat-o pe sfântă să o chinuiască. Dar sfânta s-a rugat și a zis către toți: „Iată, Dumnezeu mă va duce până la capăt, ca să vă arate tuturor deșertăciunea idolilor la care vă închinați.”
Și acest Ilarion, văzând că s-au dărâmat toți idolii și că s-a făcut multă cenușă, iar toată cenușa a fost răspândită peste tot, a înnebunit și a zis: „Eu ce rost mai am?”
Și iată, Ilarion, ultimul ighemon, a murit și el. Atunci Sfânta Chiriachi s-a rugat lui Dumnezeu și a zis: „Ai grijă de mine, Doamne, și fă ca cei ce au mai rămas să Te cunoască pe Tine, Dumnezeule!”
Și aceia au hotărât să aducă soldații, au judecat, au făcut o judecată și au hotărât să-i taie capul, căci altfel nu mai puteau scăpa de mărturisirea și de minunile pe care le făcea Sfânta Chiriachi.
Și atunci, Sfânta Chiriachi, pentru că era pregătită pentru soarta ei, să i se taie capul, s-a rugat lui Dumnezeu și a zis: „Doamne, fie voia Ta! Voi veni la Tine, Doamne, dacă Tu îngădui aceasta și voiești să mi se taie capul.” Și le-a spus călăilor: „Lăsați-mă întâi să mă rog, înainte de a mă omorî.”
Și s-a rugat, și iată, s-a culcat la pământ rugându-se, și sufletul ei a fost luat de îngeri și dus la Hristos. Venind călăii, văzând că a murit și că deasupra avea o lumină, nu i-au mai tăiat nici capul.
Și așa s-a sfârșit Sfânta Chiriachi, după ce a făcut atâtea minuni și a covârșit, prin răbdarea și mărturisirea ei, atâția ighemoni și atâția soldați.
Și iată, sfintele ei moaște au fost luate de creștini și păstrate cu multă grijă. Din sfintele moaște se află și la Huși, iar ea este rugătoare în ceruri pentru noi, la Dumnezeu.
Și iată, avem prin ea o pildă: că Dumnezeu, pe cei ce se roagă intens, care nu se opresc din rugăciune și cred, și Îl mărturisesc pe Hristos și Îl țin aproape, nu-i lasă nici în vremurile cele mai grele de cumpănă. Ci îi așteaptă, îi întărește, ca să se întoarcă la El, dacă dorirea cea mai fierbinte a lor este de a rămâne cu Dumnezeu nu doar în această viață scurtă, ci și în viața cea veșnică.
Așa să ne rugăm și noi, ca să rămânem cu Dumnezeu în viața de acum, dar și în viața cea viitoare, ca să ne bucurăm împreună cu sfinții, în cetatea lui Dumnezeu, cea din cer, în Împărăția cea cerească. Amin.
Iubiți credincioși,
iată, mâine noi avem o mare sărbătoare a Dobrogei noastre: sărbătoarea primilor martiri, Sfinții Epictet și Astion, din anul 290.
Ei au venit aici din părțile Răsăritului, vrând să se ascundă de prigoană. Și iată, venind aici, au avut un mare rol. S-au statornicit în ținutul Tulcei și acolo au mărturisit credința în Hristos. Epictet era preot, iar Astion era monah, și multă bucurie au adus locuitorilor din acele ținuturi.
Au murit ca mucenici, iar monahul Astion s-a rugat mai ales pentru părinții săi, care erau păgâni, dorind să-i aducă și pe ei la bucuria credinței. Preotul Epictet l-a botezat și astfel, Astion a devenit creștin. Viața lor este atât de pilduitoare!
Sfintele lor moaște, aflate la Halmyris, dar și aici, în alte locuri, sunt atât de frumoase și galbene, și arată că, după atâția ani – 1711 ani de la mucenicia lor –, au fost găsite neputrezite, galbene și mirositoare de bună mireasmă.
Inclusiv cei care au descoperit moaștele – niște pasionați americani – nefiind ortodocși, și neștiind ce sunt sfintele moaște, au afirmat cu multă uimire că au fost martorii unui mare miracol.
Această minune se află și în bisericile noastre.”
