Predică despre credință, unitate și misiunea Bisericii în lumea de astăzi
Duminică, 15 Iunie 2025, în prima Duminică după Rusalii (a Tuturor Sfinților), Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie în noua biserică cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Popești Manuc, Protopopiatul Bolintin, Județul Giurgiu. Locașul de cult a fost ridicat pe temelia vechii biserici parohiale.
În prezența autorităților, a notabilităților locale, a Consiliului Parohial și a numeroși credincioși, Ierarhul a rostit o amplă predică, subliniind importanța sărbătorii și rolul Bisericii în societatea românească contemporană.
Biserica – Maica Neamului Românesc
În deschiderea cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a amintit faptul că Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în 2025 Centenarul ridicării la rang de Patriarhie, numind-o, împreună cu Mihai Eminescu, „Maica Neamului Românesc”. A evidențiat rolul istoric al Ierarhilor Bisericii care, asemenea Mitropolitului Antim Ivireanul, au jertfit și au ctitorit pentru neam și credință.
Lucrarea preoților și a comunității din Popești Manuc
Episcopul Giurgiului a elogiat osteneala preoților Parohiei Popești Manuc, Părintele Petrică Schitanu și Părintele Sebastian Dragomir, subliniind implicarea lor în construirea noii biserici, în organizarea vieții parohiale, dar și în coordonarea numeroaselor activități educaționale și filantropice.
În mod special, Ierarhul a apreciat dăruirea comunității pentru păstrarea patrimoniului spiritual, amintind că noua biserică a fost ridicată păstrând cărămizile fostei biserici vechi, care „sunt astăzi încorporate în temelii și pereți, ca o mărturie a continuității de credință”.
Provocările actuale și pericolul ideologiilor secularizante
În predica sa, Preasfințitul Părinte Ambrozie a vorbit cu îngrijorare despre noile ideologii care „lovesc la temelia familiei și a credinței”, amintind pericolele secularismului, ale individualismului și ale dezrădăcinării culturale.
A adus critici dure curentelor politice care „propagă paradele lipsite de decență” și uită să promoveze valorile autentice precum cultura, educația și performanțele științifice ale tinerilor români.
„De ce nu facem parade cu olimpicii noștri, cu elevii de elită care obțin medalii de aur în lume? Avem tineri care onorează România prin munca lor, dar prea puțini se mai întorc acasă”, a spus Ierarhul.
Biserica – stâlp de stabilitate socială și duhovnicească
Preasfințitul a subliniat că, într-o societate tot mai divizată, Biserica rămâne un factor de stabilitate și continuitate: „Preotul este un factor de echilibru prin ceea ce reprezintă el în comunitate, prin sacrificiul său. Biserica este prezentă astăzi în societate prin școală, sănătate, cultură, misiune socială și prin sprijinirea românilor din diaspora.”
Episcopul a vorbit și despre munca sa misionară alături de Părintele Protopop Ioan Emanuel Stuparu în sprijinirea comunităților românești din diaspora: „Am fost în Europa, America, Australia. Românii noștri muncesc, se sacrifică, își cresc copiii în credință și duc dorul țării.”
Biserica – „exemplu de bune practici”
La final, Ierarhul a felicitat Parohia Popești Manuc, considerând-o „una dintre cele mai dinamice parohii ale Eparhiei noastre, un exemplu de bune practici în pastorație și misiune.”
Copiii prezenți la Sfânta Liturghie, care au primit binecuvântări, au fost amintiți ca fiind „viitorul Bisericii, născuți și crescuți în credință și dragoste de neam.”
Slujba a fost urmată de momente de comuniune duhovnicească și de binecuvântări oferite tuturor credincioșilor prezenți.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită în Duminica I-a după Rusalii (a Tuturor Sfinților), la data de 15 iunie 2025, de către Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie în noua biserică cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” a Parohiei Popești Manuc, Protopopiatul Bolintin, ridicată pe locul vechii biserici parohiale:
”Ne bucurăm în mod deosebit că în această Duminică a Tuturor Sfinților ne aflăm împreună cu autoritățile, cu notabilitățile localității, cu comitetul de doamne, cu consilierii și cu toți enoriașii, de la cei mai mici, care sunt îmbrăcați aidoma îngerilor și care ne-au întâmpinat astăzi împreună cu doamnele, îmbrăcate și dumnealor în straie, cu pâine și cu sare.
Doresc să vă spun că mă bucur în mod deosebit că în această Duminică a Tuturor Sfinților, o duminică cu o însemnătate aparte nu doar în viața Bisericii Ortodoxe Dreptmăritoare de pretutindeni, dar în mod deosebit și în viața Bisericii Ortodoxe Române, aflate în an jubiliar, în Anul Centenarului, când se împlinesc 100 de ani de la ridicarea la treapta de Patriarhie a Bisericii noastre, pe care Eminescu o numește Maica Neamului românesc.
De bună seamă cunoașteți, pentru că părinții dumneavoastră buni de aici — părintele Petrică Schitanu, părintele Sebastian Dragomir, ca și preoții din vecinătate de la Cosoba, de la Bâcu, care au venit astăzi să slujească alături de noi și, desigur, și de la Bolintin Deal — v-au amintit și vă amintesc mereu de faptul că unul dintre ierarhii mari ai Bisericii Ortodoxe Române, de altă origine decât cea românească, rob și el cândva, ucenic în Constantinopol, în Istanbulul de astăzi, a deprins arta tipografiei, a tipăriturii, a limbilor străine din vremea aceea — limba greacă, limba arabă — el fiind georgian la origine, un om atât de învățat care, în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu, a ajuns mitropolit în Țara Românească și a înființat mănăstiri, tiparnițe și chiar o mănăstire în Ungrovlahia, aici, în Mitropolia Munteniei și Dobrogei de astăzi, Sfânta Mănăstire Antim, închinată Tuturor Sfinților. El a scris și panegirice, a scris și cărți de predică. Acest ierarh mare a sfârșit ca martir, a fost condamnat, dus în prigoană și decapitat, fiind aruncat în ape.
Astăzi, la Duminica Sfinților, am considerat potrivit, după ce am slujit săptămânile trecute la Cosoba și am avut o bucurie nespusă, sufletească, duhovnicească, văzând acolo comunitatea credincioșilor foarte aproape de biserică, faptul că au fost bine păstoriți de către preotul de altădată, astăzi părinte retras, părintele Constantin Chițu, cu doamna preoteasă, care au făcut mult pentru comunitate și lucrul acesta se vede: cununând, botezând, neavând copii și făcându-și fii și fiice pe toți fiii comunității.
Acolo păstorește un vrednic părinte, părintele Gabriel Stancu, împreună cu părintele Tudor Marius, preoți foarte buni, care sunt într-o relație nu doar de vecinătate, dar și de prietenie statornică, ce pleacă din credință, asemenea Sfinților Trei Ierarhi, care nu cunoșteau alte căi decât calea care ducea către credință, către Biserică și către educație, către școală.
De aceea am considerat potrivit ca în această duminică cu însemnătate aparte să vin astăzi. Spre regretul dumneavoastră și al meu personal e faptul că părintele Petrică, păstorul dumneavoastră, cel care s-a ostenit câteva decenii aici, în această comunitate, unde, în primii ani de slujire, venind la Giurgiu, acum 19 ani, am slujit în biserica veche de aici și păstrez amintirile de atunci. Eram foarte legat de biserica veche, dar după ce părintele Sebastian Dragomir, care mi-a fost colaborator apropiat, el împreună cu șeful preoților din zonă, părintele protopop Ioan Emanuel Stuparu, au venit alături de mine, urmați desigur și de preotesele lor, la Giurgiu, am pus început bun vieții pastorale din Episcopia Giurgiului, ctitorind biserici și mănăstiri, hirotonind preoți și promovând în calitate de egumeni și de stareți călugări și călugărițe.
Pot să vă spun că părintele Sebastian Dragomir a fost cel mai apropiat colaborator al meu și de aceea am și însemnat pe cărțile pe care le ofer familiei sale, preotesei Mădălina și întâiului și singurului născut Alexandru, ”delfinul”, moștenitorul tronului, ca să glumim, un copil crescut frumos în credință, care face și el bună echipă de frățietate, de prietenie cu fiul părintelui Petrică Schitanu și al doamnei preotese doctor Adriana.
Ne bucurăm la această mare sărbătoare și eu, în mod deosebit, mă bucur de ceea ce au reușit preoții dumneavoastră, părintele Petrică Schiteanu și părintele Sebi Dragomir. El a fost foarte emoționat astăzi. L-am rugat să spună câteva lucruri care să rămână în arhiva episcopiei, pe site-ul Cult și Cultură, ca oamenii care cunosc deja activitățile de la Săbăreni, implicarea tinerilor în activitățile de aici ale bisericii — activități educaționale, culturale — să poată cunoaște și mai bine.
Iată, bărbații și doamnele sunt îmbrăcați în strai. Părintele este foarte prezent pe rețelele de socializare și are o notorietate care îi precede persoana, pentru că este un preot autentic, cu o familie frumoasă, care cu adevărat și-a pus viața, deși tânăr, pentru păstoriții săi. Și lucrul acesta săbărenii nu l-au trecut cu vederea, dovadă că v-ați ridicat o adevărată catedrală pe locul și din cărămizile cu care a fost ridicată biserica strămoșilor dumneavoastră, ale căror nume sunt scrise în ceruri.
Eu, de la început, am sugerat ca biserica veche să fie încorporată cumva, găsind soluții arhitectonice, dar preoții dumneavoastră nu au vrut, pentru că și-au dorit foarte mult să păstreze biserica veche. Dar Dumnezeu și Sfântul Nicolae au făcut ca biserica veche să se năruie și să fie încorporată astăzi în temeliile acestei noi catedrale, iar în pereți se află, până la ultima cărămidă, toate cărămizile vechii biserici.
Sunt impresionat de felul în care ați construit inițial un centru pastoral închinat Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, de activitățile pe care le faceți pentru tineri, care sunt viitorul bisericii. E un cuvânt care sună cumva perimat, dar aceasta e realitatea într-o societate și într-o lume ca aceasta în care trăim.
Vorbeam de dimineață cu maica doctor care ne însoțește, este medicul episcopiei noastre, și peste 5000 de persoane vin la cabinetul Sfântului Ioan Rusul din Giurgiu, unde părintele protopop Stuparu a ostenit foarte mult. Măicuța a urmărit știrile, a primit diferite filmări din străinătate, de la românii din Irlanda, din Anglia, filmulețe video din Israel, unde Maica doctor a ostenit o perioadă bună la așezămintele românești, și au văzut cum Israelul de astăzi și locurile sfinte sunt bombardate, toate tulburările acestea pe care le vedem în societate: atomizarea sau divizarea societății românești, înainte, în timpul și după alegeri, toate aceste tulburări față de care preoții și comunitățile pe care le păstoresc, în frunte cu edilii, nu pot rămâne nepăsători.
Și astăzi, mai mult ca oricând, în Anul Centenar al Bisericii Ortodoxe Române, Biserica este mai prezentă ca oricând în societate, prin componentele ei: radio și televiziunea Trinitas, prin publicațiile sale, prin emisiunile care se fac și pe care credincioșii care nu mai pot merge la biserici din pricini binecuvântate — nu se mai pot deplasa, au comorbidități, probleme de sănătate — le urmăresc și cunosc astfel întreaga viață a bisericii, nu doar din interiorul granițelor țării, ci și din străinătate.
Vorbeam cu Maica doctor astăzi, că lumea, ajungând la o bunăstare, ar fi trebuit ca societățile să fie așezate, oamenii să cultive calitatea vieții, să trăiască în credință, să-și practice credința, să-și manifeste dragostea și dorul după țară, după familiile rămase acasă. Mă refer la cei care au emigrat, care au plecat în străinătate, care, iată, sunt prigoniți în țările unde au muncit, și-au creat familii și și-au botezat pruncii.
Nu mai există siguranță și stabilitate nicăieri în lume, pentru că ideologiile acestea, care încet, încet, aparent nevinovat, s-au înfiripat în lume și în societăți, lovesc la temelia familiei, a credinței. E dureros să vezi niște oameni străini de neamul românesc care să spună, da, cu un zâmbet hilar, dezgustător realmente, că tinerii de astăzi nu mai au nevoie de religie.
E dureros să vezi că oamenii care trăiesc astăzi nu înțeleg că sunt ceea ce sunt datorită părinților și bunicilor lor, care au crescut în credință, cu aceste valori nepieritoare: respect față de părinți, respect față de strămoși, pomenirea lor la biserică, datoria, în calitate de părinți și de bunici, să vină la biserică să se roage pentru copii, pentru că degeaba le oferim bunăstare și un statut pe care noi nu l-am avut și pe care l-am dobândit doar prin muncă cinstită, în perioade ale statului românesc modern și postmodern de astăzi, sacrificii pe care de multe ori, din păcate, copiii noștri nu le mai înțeleg astăzi și li se pare anacronic cumva să le povestești cum te-ai chinuit și ce sacrificii ai făcut pentru familia ta și pentru copiii tăi.
Astăzi m-am gândit ce aș putea să vă spun dumneavoastră, celor care prin tot ceea ce faceți aici, în această comunitate implicată în activități — de Ziua Copilului, ce sărbătoare ați făcut aici în curte, în perioada în care ucrainenii erau refugiați, i-ați primit aici împreună cu familiile lor, cu copiii lor. Ce aș putea să vă spun ca să vă rămână în suflet și în inimă?
Mă simt, cumva, ca și Sebastian, preotul dumneavoastră, foarte mișcat și foarte emoționat, pentru că îmi dau seama că nu aș putea să vă învăț lucruri pe care dumneavoastră nu le știți. Însă v-aș spune un singur lucru.
În Israel, când am mers în pelerinaj la așezămintele românești, am cunoscut niște triburi. Într-un astfel de trib exista o anumită cultură, deși ei erau beduini, trăiau în corturi. La o vârstă la care băieții, copilul de parte bărbătească, începea să înțeleagă ceva, era puber, adolescent, tatăl îi spunea la ureche ceva. Nici până astăzi nu se știe cu exactitate ce spuneau tații băieților. La rândul lor, băieții deveniți bărbați spuneau și ei copiilor la ureche ceva.
Astăzi m-am gândit că noi, cei care suntem părinți, și în mod deosebit mă adresez către preoți, spunându-le că ucenicia aceasta sau darul de a face ucenici, despre care vorbea cel care l-a hirotonit pe Sebastian Dragomir și, cred, și pe părintele Petrică Schiteanu — patriarhul vrednic de pomenire Teoctist Arăpașu, care ne-a fost mentor și ne-a format și ne-a hirotonit — spunea că darul lui Dumnezeu cel mai mare este acela de a face ucenici, de a avea discipoli.
Ori noi, care avem pretenția că suntem păstori de suflete, preoți, și dumneavoastră, părinții, vă întreb: dacă acei oameni care trăiau în deșert și admirau cerul, pe care îi folosesc serviciile israeliene în cercetare — sunt cercetași, sunt buni soldați, pentru că știu să se orienteze în deșertul întins și arid al Israelului după stele, stând în corturi în simplitate, în tradițiile lor — ei dezvoltă alte calități. Și mă întreb: oare ce o să transmitem copiilor noștri, asemenea taților din acele triburi vechi din Israel?
Vă gândiți, ca părinte, cum îl veți feri pe Alexandru? Vă gândiți, doctor Adriana Mădălina, cum îi veți feri pe Petrică, cel mic? Cum îi veți feri de tumultul acestei lumi, de răutățile care vor încerca să niveleze toată educația pe care le-ați dat-o: cei șapte ani de acasă, buna cuviință din familie și, mai ales, credința?
Tineretul de astăzi, ajutat de ideologii și de promotorii acestor ideologii, este așa cum i-ați văzut. Au format partidul de guvernământ trecut, vor forma și acum. Sunt tineri foarte școliți în școlile occidentului, în străinătate, dar acolo, în societățile secularizate, unde Franța, de pildă, după revolta Comuna din Paris, după revoluția franceză, se striga: „Să spânzurăm ultimul rege cu mațele ultimului preot.” Biserica este secularizată.
Ați văzut ce s-a întâmplat? A luat foc Catedrala Notre-Dame. Și în societăți asemenea acesteia, ei au învățat școală foarte bună, dar au tras o concluzie pripită și greșită care îi va costa. Întâi va costa societatea, apoi îi va costa și pe ei. I-ați văzut, nu vorbesc de credință, lansează în această societate deja divizată mesaje cum că bisericile nu mai trebuie ajutate, că biserica ar trebui sancționată și așa mai departe.
Stau și mă gândesc: dacă în Ardealul încercat din Imperiul Austro-Ungar sau și în Moldova, pașoptiștii, cei care au studiat după 1848 în Occident, când s-au întors cu școală bună și cu carte bună, au făcut lucruri pentru țară. Au promovat cultura românească, identitatea națională. Toți acești promotori de cultură și de carte românească au studiat în străinătate, dar au venit și au slujit țara.
Ori tinerii de astăzi, dintr-o formațiune precum Uniunea Salvați România, îndeamnă la parade. Ce poate fi într-o paradă în care vii dezbrăcat, îmbrăcat în toate felurile și deșănțat? Faci o paradă din orientarea ta sexuală. De ce nu faci o paradă cu cultura ta, cu descoperirile tale? Slavă Domnului, în țară avem copii olimpici care au medalii de aur în străinătate, în științe. Încă sunt pline școlile occidentului de copii care termină cu note maxime liceele și școlile de prestigiu, fiind admiși la facultăți de renume din străinătate încă de pe băncile liceului, pentru că au fost olimpici.
E dureros să vezi — și am văzut și eu la știri, la televizor — că după ce absolvă cele 12 clase, toți pleacă în Occident, iar cei mai mulți dintre ei nu se mai întorc în țară. Ori preotul este un factor de stabilitate prin ceea ce reprezintă el în comunitate, prin seriozitatea de care dă dovadă, prin puterea de sacrificiu.
Săbărenii sunt oameni foarte harnici. Îmi amintesc că, acum aproape 15-17 ani, stăteam undeva cu domnul Viorel Iosif, cu primarul și cred că și cu viceprimarul de atunci, domnul Eugen, și discutam. Le spuneam: „Haideți, uite că în celelalte comunități se ridică biserici, la Joița s-a făcut…” și tot timpul încercam să le sugerez că trebuie făcut și la Săbăreni ceva. Astăzi am venit, domnule primar, să vă mulțumesc și dumneavoastră, și domnului viceprimar, și consilierilor locali, pentru faptul că ați înțeles că comunitatea trebuie ajutată.
Dorim să vă mulțumim astăzi pentru că stăpânirea e de la Dumnezeu. Nenorocirea mare și tragedia știți care este? Faptul că cei care ajung în portofolii și în funcții înalte uită că Dumnezeu a îngăduit, prin vox populi, prin votul oamenilor, să ajungă acolo ca să facă lucruri pentru urbe, pentru sate, pentru școli, pentru sănătate.
Să fiți mândri că sunteți membri, în acest mileniu și în acest Centenar, ai unei Biserici mărturisitoare, care este prezentă în societate, în toate instituțiile, până la nivel academic, prin preoții și profesorii de religie, prin profesoarele care predau nu doar religia, preotesele foarte pregătite. Avem tineri teologi foarte pregătiți astăzi și, dacă vă faceți timp să vedeți viața Bisericii în dinamica ei, veți vedea că sunt preoți care sunt și medici, călugări care sunt medici și care pleacă de la mănăstirea de la Târșor, din Prahova, și fac naveta, pentru că părintele pe care l-am călugărit eu, Pavel îl cheamă, este și cadru universitar la Carol Davila.
Prin urmare, de ce ar trebui Biserica sancționată și pusă la colț pentru divizarea și atomizarea societății? Pentru că cei care conduc nu au avut compasiune și nu au avut nici înțelepciune. Nu vedeți unde a ajuns țara? Nici nu-și mai asumă nimeni să fie premierul sau prim-ministrul țării, pentru că nu mai sunt soluții, că au tot îndatorat țara.
Românii au plecat în străinătate să muncească. Credeți-mă că ani de zile, eu cu părintele protopop Stuparu ne-am ocupat de comunități și i-am vizitat pe continent, în Europa și dincolo de ocean, în Statele Unite, și știu cât muncesc acolo. Am fost și în Australia, am văzut cum muncesc și cum se chinuiesc acolo. Li s-au născut copiii acolo, s-au căsătorit copiii acolo. Românii nu sunt cei prezentați de cei rău intenționați ca fiind țigani, hoți și pungași.
Știi ce e impresionant? Dacă te duci în Italia sau în Spania sau, mai nou, la Dublin — am instalat acolo un ucenic de-al meu, episcop, pe Nectarie Petre — românii muncesc, vin la biserică, își închiriază propriile lăcașuri de cult și duc o viață românească. Există o altă Românie în afară, nu aceea pe care o prigonesc unii sau alții și o folosesc în campanie pentru voturi.
Eu am venit aici, la Săbăreni, nu ca să vă țin o lecție, ci să mă folosesc din credința dumneavoastră. Eu v-am urmărit activitățile filantropice pe rețelele de socializare, unde am văzut colecta de cărți, de ghiozdane, pe care ați organizat-o aici. Cred că este una dintre cele mai dinamice parohii ale episcopiei noastre, cu care ne mândrim.
Și dacă ar fi să folosim un limbaj din acesta, de care se folosește astăzi, sunteți un exemplu de bune practici. Cei din parohiile învecinate se duc în pelerinaje pe la mănăstiri. Copiii sunt la biserică, cântă, dansează. Ați ajuns cu ei pe scene. Am văzut că au fost premiați pentru dansurile populare. O comunitate vie, așa cum era altădată biserica, care năștea academicieni, dascăli de cuget și de simțire românească. Și mă bucur să văd lucrul acesta astăzi aici, în comunitate.
Preoții și comunitățile pe care le păstoresc trebuie să realizeze că ei sunt aluatul care dospește toată frământătura și care va crește, va crește și va impresiona și pe alții. Iată ce straie frumoase aveți aici și copiii frumoși care au stat la slujbă. Să fiți bucuros, părinte, că aveți un frate în persoana părintelui Petrică. Mă bucur să văd că flăcăii dumneavoastră, înalți ca niște brazi, au crescut frumos în familiile binecuvântate, atât ale părintelui Schiteanu, cât și ale dumneavoastră.
Eu, venind cu Maica doctor, am vrut să vă ofer astăzi, în ziua în care este prăznuit doctorul cel fără de arginți, Sfântul Luca, arhiepiscopul Simferopolului, această frumoasă icoană pictată de domnul Severian Luca, care este prezent și dânsul cu noi. Vrem să v-o oferim, să vă arătăm că domnul Ștefan Luca a pictat câteva biserici în episcopie. El este acreditat, împreună cu fratele său, de către Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei și vi-l propunem, după ce veți vedea ce a pictat în episcopie, dar nu numai, și în țară, să vină să picteze și aici, în biserică.
Aici este foarte multă istorie consemnată într-o lucrare de doctorat de către vicarul părintelui Patriarh, Preasfințitul Paisie Teodorescu. Am luat-o de la Târgul de carte și vrem să o dăm parohiei, să o aveți aici, la Centrul Cultural. Este doar pentru ierarhi. Iar pentru părintele protopop Ioan Emanuel Stuparu, o carte cu Catedrala din Curtea de Argeș, unde am fost și la înmormântarea regelui Mihai. Pentru părintele Petrică Schiteanu, pentru doamna preoteasă doctor, avem o carte aici și o icoană pentru dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru tot ce faceți aici. Sunteți medic de familie și maica doctor este medic de familie. Mă bucur că astăzi faceți cunoștință. Pentru părintele sunt celelalte cadouri. Ștefan Luca, dacă ne ajutați. Acesta este pentru domnul primar, în anul acesta al mărturisitorilor. Ia să vedeți câți clerici, dar nu numai, câți intelectuali au pătimit în temnițe. Vi-l ofer să-l aveți aici, să-l dați colegilor de la primărie.
Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut și, cum spune părintele Patriarh, pentru ceea ce veți face în continuare. E șansa dumneavoastră și a preoților și a comunității să puteți să faceți, și din bănuții comunității, dar nu numai, pentru că bănuții sunt puțini în comparație cu costurile foarte mari, mai ales astăzi, după ce se vor ridica plafonările, pentru a ridica biserica. Dar, dacă oamenii sunt alături de primar și de preoți, cu siguranță că veți face lucruri frumoase.
Pentru domnul viceprimar, la fel, o carte a mărturisitorilor, să învățăm din pătimirile lor. Cinste comunității care are un astfel de edil, un astfel de viceprimar. Și, desigur, pentru părintele, pentru doamna preoteasă Mădălina, aici veți găsi în poze și părintele Sebastian, este în cărți la Patriarhie pentru familie.
Vă mulțumesc tuturor pentru bucuria pe care ne-o oferiți, atât mie, cât și părintelui protopop, pentru tot ceea ce faceți la această biserică. Mi-am dorit mult să vin și să slujesc în această biserică, pentru că simțim că suntem alături de o comunitate rugătoare. Activitățile părintelui și ale parohiei sunt cunoscute și la nivel de țară, la Patriarhie. Părintele este consilier pe sectorul social-filantropic.
Și amintesc, pentru mai tinerii mei confrați într-o slujire, faptul că Episcopia, în cei 19 ani, cu multe eforturi, a achiziționat o pensiune la Poiana Țapului, altă pensiune la Techirghiol, câteva locații la Constanța, așadar, la munte și la mare, unde vă invităm, împreună cu copiii, să vă faceți timp, să îi duceți la munte și la mare. Sunteți de acord? Da. Bine. Să fiți sănătoși. Doamne-ajută și felicitări din toată inima pentru lucrurile frumoase.
Doamnă preoteasă, doamnă preoteasă, mulțumiri alese domnului primar. Părinte Sebastian, nu știu al cui e meritul, al dumneavoastră, al preoților, al comunității, dar ați format aici o familie foarte, foarte frumoasă. Vă felicităm din toată inima.
Mulțumesc pentru flori. Chiar nu aveam, maicii doctor să-i oferim o floricică astăzi. Numai că am rugat-o să vină. Dânsa este medic și am rugat-o să vină și cu stetoscopul, în cazul în care crește… și doamna doctor preoteasă Adriana.
Fratele Maicii a construit un oraș al copiilor la Rădăuți. Este cel mai mare proiect socio-educațional din Europa. Fratele dânsei e călugăr, părintele Iustin Dragomir. Iar după ce a terminat proiectul cu copiii orfani, îi ține în școală, îi căsătorește până termină și facultățile, le face case, le dă zestre fetelor și băieților. Iar acum face la Ivești cel mai mare cămin de bătrâni din țară, un călugăr. Sunt sute și sute de chiliuțe și de apartamente.
Dacă cei care vor să ia ajutorul bisericii ar fi interesați cu adevărat și televiziunile care trăiesc din audiență — rating se cheamă — ar fi interesate să vadă că astăzi, dacă se mai fac lucruri bune pentru comunitate, pentru țară, pentru bătrâni, pentru copii, doar biserica le mai face astăzi.
Cu durere vă spun că în Giurgiu se închid cămine de bătrâni, la Mironești. Eu îi știu pe toți bătrânii de acolo. Le-am făcut biserică, le-am pus preot acolo și îi dislocă și îi mută în altă parte. Într-o lună, două, oamenii aceia vor claca și vor muri, pentru că nu sunt deplasabili. Oamenii aceia au muncit, au plătit cote la stat, CAS-urile și așa mai departe. Vai de capul nostru!
Așa că singura, dar singura care oferă stabilitate în lume este biserica, este comunitatea. Și oricât vor încerca cei de acum — au mai încercat și comuniștii — n-au reușit. Au transformat biserica, au umplut cerul de martiri. Știți? Îi luau noaptea din casele lor, de lângă copii, îi duceau la canal, la Dunăre-Marea Neagră. Eu am fost militar în termen acolo și am văzut oameni muncind la Midia Năvodari.
Avem, slavă Domnului, aici adusă de la Sfântul Munte Athos o icoană, o declarăm cea mai frumoasă icoană din episcopie. Am urmărit pe rețele, filmulețele, cât de fericiți erau consilierii care i-au însoțit pe preoți la Muntele Athos, la Mănăstirea Vatopedu. Fie ca Maica Domnului să vă ajute și să vă ocrotească, chiar și atunci când sunteți în greșeală și nu meritați.
V-a spus părintele povestea acestei icoane: când veneau pirații să pedepsească pe călugări, Maica Domnului îi vestea și le spunea: „Salvați-vă, fugiți, părăsiți mănăstirea, că vin să vă treacă prin foc și prin sabie.” Și atunci pruncul îi punea mâna la gură Maicii Domnului și spunea: „Lasă-i, că sunt nevrednici, să piară, că au uitat rânduiala: nu vin la biserică, nu se roagă.” Și Maica Domnului îi dădea la o parte mânuța pruncului, și iarăși striga și îi salva.
Așa se roagă Maica Domnului pentru noi. Când eram copii, stăteam pe lângă masă și mama ne spunea: „Să nu faceți prostii, că stă Maica Domnului în genunchi și se roagă pentru noi.” Așa-i, copii? Da. Bine. Doamne-ajută. Ce veșminte frumoase aveți voi!”
