Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit duminică, 22 februarie, un cuvânt de învățătură după slujba de Sfințire cea mică a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și după Sfânta Liturghie oficiate în satul Schitu, comuna Costinești, județul Constanța, subliniind că iertarea este temelia postului și a întoarcerii omului către Dumnezeu.
Ierarhul și-a început predica cu îndemnul evanghelic care așază iertarea drept condiție a milei dumnezeiești: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta greșelile voastre”, a spus ÎPS Teodosie, în deschiderea cuvântului de învățătură.
Bucuria sfințirii și prezența sfinților
În debutul predicii, ÎPS Teodosie a vorbit despre ziua de sărbătoare pentru comunitatea din Schitu, legată de sfințirea bisericii și de frumusețea picturii, pe care a descris-o ca pe o mărturie vie a lucrării sfinților: „Este o zi de mare bucurie pentru parohia aceasta, pentru că această biserică atât de frumoasă are o pictură în care privim la sfinți și îi vedem ca vii, curați, plini de lumină, care ne ocrotesc pe noi pe toți”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, arătând că, de acum înainte, credincioșii „pot vorbi cu oricare dintre sfinții” înfățișați pe pereții bisericii.
Iertarea, prima condiție a postului
Contextul liturgic al Duminicii Lăsatului sec de brânză a fost prezentat de ierarh drept pragul intrării în post și în lucrarea pocăinței: „Este Lăsatul sec de brânză (…) de mâine trebuie să începem postul”, iar „Sfânta Evanghelie de astăzi ne povățuiește atât de frumos”, a arătat ÎPS Teodosie.
Înaltpreasfințitul a insistat că orice nevoință trebuie să fie precedată de împăcare: „Înainte de orice faptă bună, ca să fie primită fapta noastră bună, trebuie să fim împăcați cu toți oamenii, să iertăm pe toți”, a spus ierarhul, atrăgând atenția asupra împietririi inimii: „Mulți sunt împietriți: când i-a jignit cineva, i-a lovit, i-a nedreptățit, nu-i mai uită. Este o mare pagubă”, a avertizat Arhiepiscopul Tomisului.
„Vrăjmași lui Dumnezeu” prin păcat și neiertare
În centrul predicii, ÎPS Teodosie a explicat că păcatul rupe legătura omului cu Dumnezeu, iar neiertarea adâncește această ruptură: „Noi suntem vrăjmași lui Dumnezeu de câte ori greșim. Mai ales atunci când nu iertăm pe semenii noștri, noi întoarcem spatele lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.
ÎPS Teodosie a legat această afirmație de învățătura apostolică despre mântuirea adusă de Hristos: „Spune Sfântul Apostol Pavel că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să ne răscumpere din păcate și din moarte când noi eram vrăjmași cu Dumnezeu, pentru că păcătuiam împotriva Lui”, a arătat Arhiepiscopul Tomisului, subliniind lucrarea Răscumpărării: Fiul lui Dumnezeu „a luat trup ca al nostru, a pătimit, a murit, a fost îngropat și a înviat”, iar „prin înviere a biruit tot răul de pe pământ” și „pe toți ne-a răscumpărat”, a spus ÎPS Teodosie.
Înaltpreasfințitul a accentuat că împăcarea cu Dumnezeu este rodul jertfei lui Hristos: „Fiul Său, prin jertfa Sa, ne-a împăcat cu Dumnezeu”, motiv pentru care omul nu poate rămâne indiferent față de darurile dumnezeiești.
Dumnezeu – Făcătorul tuturor și lumina harului
În continuare, ÎPS Teodosie a vorbit despre măreția lui Dumnezeu și despre imposibilitatea răscumpărării omului prin altcineva: „Dumnezeu este infinit. Nimeni nu putea să ne răscumpere, pentru că orice păcat împotriva lui Dumnezeu este împotriva Celui ce a făcut toate, Care este necuprins, neajuns, Stăpânul nostru al tuturor și Făcătorul tuturor”, a spus ierarhul.
Arhiepiscopul Tomisului a tâlcuit, apoi, referatul biblic al creației, explicând că lumina din prima zi nu este lumina soarelui, ci lumina harului: „A zis Dumnezeu: «Să fie lumină». Nu lumina soarelui, pentru că soarele apare în a patra zi, ci lumina harului, prin harul Său, care este energia dumnezeiască”, a spus ÎPS Teodosie, arătând că Dumnezeu este „Treime de Persoane” și că „lumina din prima zi este energia dumnezeiască pe care Dumnezeu a revărsat-o” peste pământul „netocmit și gol”, în timp ce „Duhul lui Dumnezeu era deasupra pământului”, a subliniat ierarhul.
Omul, chip al lui Dumnezeu și purtător de har
În explicarea creației omului, ÎPS Teodosie a arătat unicitatea persoanei umane în raport cu întreaga creație: Dumnezeu „a luat pământ și a făcut trupul omului”, apoi „i-a dat și sufletul nematerial, din nimic”, iar prin suflarea dumnezeiască „s-a făcut omul purtător de har”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a subliniat că omul a fost creat „după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”, iar „numai omul a primit chipul lui Dumnezeu”, în timp ce „îngerii nu au chipul lui Dumnezeu”, a arătat ÎPS Teodosie, explicând că în om Dumnezeu a pus „un suflet purtător de har”, iar omul este „chipul lui Dumnezeu Celui întreit”, a spus ierarhul.
Căderea din rai și începutul postului
Predica a continuat cu evocarea căderii lui Adam și a Evei, ca rupere a comuniunii cu Dumnezeu și ca pierdere a harului care îi îmbrăca: „Harul lui Dumnezeu îi îmbrăca și pe dinăuntru (…) dar și pe dinafară le îmbrăca trupul”, iar după gustarea din pom „s-au rușinat, s-au văzut goi” și „s-au trezit instinctele”, a spus ÎPS Teodosie, amintind și cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur despre o altă rânduială a înmulțirii omului, „prin puterea cuvântului lui Dumnezeu”.
Înaltpreasfințitul a explicat că Duminica Lăsatului sec este legată direct de „Duminica Izgonirii lui Adam din Rai” și de începutul postului: prin „călcarea postului” și neascultarea poruncii, oamenii „au ieșit din rai”, iar întoarcerea nu este posibilă fără post: „Nu ne putem întoarce înapoi în rai fără post”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Postul în taină: rugăciune, milostenie, credință
ÎPS Teodosie a arătat că postul nu înseamnă doar abținere de la mâncare și băutură, ci are, înainte de toate, o dimensiune lăuntrică: „Postul se ține, în primul rând, în latura sa spirituală și apoi în latura sa materială”, a spus ierarhul.
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că începutul postului este iertarea: „Postul cu ce începe? Cu iertarea”, iar „fără iertare, nimeni nu poate înfățișa nicio faptă bună înaintea lui Dumnezeu”, adăugând că „dacă ești supărat pe cineva, postul tău nu este valabil”, a spus ÎPS Teodosie. Iertarea, a subliniat ierarhul, trebuie să fie deplină: „Iertarea trebuie să fie totală și, prin iertare, să uiți tot ce ți-a greșit cineva”, iar cine pretinde că iartă „numai din gură” dar nu uită „minte că iartă”, a arătat Arhiepiscopul Tomisului.
În aceeași cheie, ÎPS Teodosie a amintit rânduiala Bisericii pentru începutul postului: „Avem rugăciunea iertării și, din seara aceasta, la catedrală, vom avea Vecernia pentru începutul postului, în care facem și rugăciunile de iertare”, a spus ierarhul.
Predica a atins și tema postului ținut „în taină”, potrivit îndemnului evanghelic: „Tu, când postești, unge capul tău și fața ta o spală”, a arătat ÎPS Teodosie, explicând că fariseii căutau să fie văzuți, în timp ce postul adevărat se trăiește „în taina sufletului și a inimii”, în pocăință, iertare și dorire de bine pentru toți, „și celor ce ți-au făcut bine și celor ce ți-au făcut rău”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
În partea finală, ÎPS Teodosie a accentuat că adevărata comoară este credința și dragostea trăită față de oameni, arătând că rugăciunea, milostenia și postul trebuie să fie făcute „în taină”, pentru a rămâne „în comuniune cu Dumnezeu”, iar drumul postului este o urcare spre „Învierea Domnului, numită Sărbătoarea sărbătorilor”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Predica s-a încheiat cu îndemnul la pregătire statornică pentru Postul Mare, prin rugăciune, iertare și dragoste, ca mijloc de întoarcere la „raiul cel pierdut” și de rămânere în pace cu Dumnezeu și cu semenii.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 22 februarie, după slujba de Sfintire cea mică a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și Sfânta Liturghie oficiate de către Arhiepiscopul Tomisului în satul Schitul, comuna Costinești, județul Constanța:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
”De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta greșelile voastre.”
Preacucernice părinte consilier, preacucernice părinte protoiereu, preacucernice părinte paroh, preacucernici părinți, preacuvioase părinte, stimate domnule vicepreședinte al Consiliului Județean, stimate domnule primar, iubiți credincioși,
Este o zi de mare bucurie pentru parohia aceasta, pentru că această biserică atât de frumoasă are o pictură în care privim la sfinți și îi vedem ca vii, curați, plini de lumină, care ne ocrotesc pe noi pe toți. Iată, de astăzi înainte putem vorbi cu oricare dintre sfinții care sunt înfățișați pe acești pereți ai Bisericii „Sfântul Dimitrie” din parohia Schitu, comuna Costinești.
Este o mare bucurie și pentru că este Lăsatul sec de brânză, duminica din urmă în care mâncăm pește, brânză, ouă și lapte, că de mâine trebuie să începem postul, iar Sfânta Evanghelie de astăzi ne povățuiește atât de frumos.
Înainte de orice faptă bună, ca să fie primită fapta noastră bună, trebuie să fim împăcați cu toți oamenii, să iertăm pe toți. Mulți sunt împietriți: când i-a jignit cineva, i-a lovit, i-a nedreptățit, nu-i mai uită. Este o mare pagubă.
Am auzit și oameni care spuneau: ”Dacă anul acesta sunt mânios, la anul sunt și mai mânios!”. Ce este aceasta? Este o răutate dusă la extremă. Iată, noi, pe care Dumnezeu ne-a făcut și ne-a dat toate darurile.
Universul întreg este darul lui Dumnezeu pentru noi toți. Și cât de mult ne bucurăm când vedem soarele, când vedem luna, stelele, când vine ploaia, ca să nu rămânem fără roadele pământului. Toate acestea sunt daruri de la Dumnezeu.
Și noi suntem vrăjmași lui Dumnezeu de câte ori greșim. Mai ales atunci când nu iertăm pe semenii noștri, noi întoarcem spatele lui Dumnezeu. Spune Sfântul Apostol Pavel că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să ne răscumpere din păcate și din moarte când noi eram vrăjmași cu Dumnezeu, pentru că păcătuiam împotriva Lui. L-a trimis pe Fiul Său să ia trup ca al nostru, să pătimească, să moară, să fie îngropat și să învieze. Prin înviere a biruit tot răul de pe pământ. Pe toți ne-a răscumpărat. De aceea, iată, fiind vrăjmași cu Dumnezeu, Fiul Său, prin jertfa Sa, ne-a împăcat cu Dumnezeu. De aceea, nu suntem vrednici să mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri.
Dumnezeu este infinit. Nimeni nu putea să ne răscumpere, pentru că orice păcat împotriva lui Dumnezeu este împotriva Celui ce a făcut toate, Care este necuprins, neajuns, Stăpânul nostru al tuturor și Făcătorul tuturor.
De aceea să avem această conștiință că pe om Dumnezeu l-a făcut la urmă. Întâi a făcut pe îngeri, apoi a făcut pământul care era netocmit și gol și a făcut, în cele șase zile, toate făpturile de pe pământ.
Ce a fost în prima zi? A zis Dumnezeu: „Să fie lumină”. Nu lumina soarelui, pentru că soarele apare în a patra zi, ci lumina harului, prin harul Său, care este energia dumnezeiască. Că Dumnezeu este Treime de Persoane. Sunt trei Persoane într-o ființă și acestea comunică între ele prin ființa lor comună, iar cu adevărat ființa lui Dumnezeu este cea mai puternică, cea mai dinamică și are energia cea mai mare. Lumina din prima zi este energia dumnezeiască pe care Dumnezeu a revărsat-o ca să se modeleze pământul netocmit și gol peste care era întuneric, dar Duhul lui Dumnezeu era deasupra pământului.
Și iată, Dumnezeu Tatăl a zis prin Fiul Său să fie lumină, iar harul a coborât de la Tatăl, în Fiul, în Sfântul Duh, și apoi a început, în a doua zi, creația materială. Pentru că a zis Dumnezeu să fie tărie, să se despartă apele de deasupra de cele de dedesubt, să se arate cerul, pe care l-a numit astfel, iar cerul albastru este din a doua zi. Pământul a rămas dedesubt și a zis Dumnezeu să se despartă apele de ape și de uscat, și s-a arătat pământul despărțit de ape.
În a patra zi au apărut luminătorii. După ce a făcut pământul, a zis Dumnezeu să iasă din pământ ierburi, flori și pomi cu sămânță, ca să se împodobească pământul. Luminătorii sunt soarele, luminătorul cel mare, iar luminătorul nopții este luna. Luna este un satelit al pământului care își primește lumina de la soare. A făcut și stelele, iar stelele sunt nenumărate. Iată, toate acestea le-a făcut zicând Dumnezeu și s-au făcut.
În ziua a cincea, Dumnezeu a făcut păsările și peștii, viețuitoarele din văzduh și cele din ape.
În a șasea zi, în prima parte, a făcut toate animalele pământului, iar în a doua jumătate a zilei a șasea l-a făcut pe om. Dar nu numai prin cuvânt, ci, cum spune Scriptura, Dumnezeu a luat pământ și a făcut trupul omului, iar apoi i-a dat și sufletul nematerial, din nimic. A suflat asupra omului și s-a făcut omul purtător de har. Iată, omul primește ceea ce nu au celelalte făpturi ale pământului. Când a vrut să facă pe om, S-a sfătuit Tatăl cu Fiul și cu Duhul și a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. Noi suntem chipul lui Dumnezeu, care a primit harul Duhului Sfânt, un dar neprețuit, și numai omul a primit chipul lui Dumnezeu. Îngerii nu au chipul lui Dumnezeu. Sunt făpturi spirituale ale lui Dumnezeu, dar chipul lui Dumnezeu le lipsește, pentru că a pus Dumnezeu în noi un suflet purtător de har, cu rațiune, care este Tatăl, cu voință, care este Fiul, și cu simțire, care este Duhul Sfânt.
Noi suntem făpturi purtătoare de har și chipul lui Dumnezeu Celui întreit. De aceea, după ce omul a căzut, Dumnezeu a suspinat și a zis: ”Îmi pare rău de omul pe care l-a făcut, pentru că a ascultat de cel rău și nu a respectat porunca Mea, ca să rămână și să trăiască.”
Și când Tatăl a spus aceasta, Fiul a zis: „Părinte, cobor Eu la omul cel căzut ca să-l ridic, dă-Mi voie să iau trup, să fiu ca ei, să Mă recunoască și să poată să vorbească cu Mine”. Că la început omul vorbea în rai cu Dumnezeu prin har, într-un limbaj spiritual superior oricărei limbi, pentru că limbajul spiritual cuprinde toate: Îl cuprinde și pe Dumnezeu și cuprinde toată creația în mod deplin și înțelept.
Iată, a primit o singură poruncă omul așezat în rai. I-a zis Dumnezeu: „Puteți să mâncați din toți pomii raiului, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncați, că în ziua în care veți mânca, veți muri”. Omul a stat o vreme ascultător lui Dumnezeu și vorbea cu Dumnezeu. Adam și Eva vorbeau mereu cu Dumnezeu și erau fericiți.
Dar satana, în chip de șarpe, s-a strecurat, pentru că omul pusese nume tuturor viețuitoarelor pământului, și, strecurându-se, l-a ispitit și i-a zis: „V-a spus Dumnezeu să nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului?”. Satana a vorbit cu Eva, socotind-o mai curioasă, mai slabă, spunând că pe ea o poate ispiti mai ușor.
Eva i-a răspuns, în loc să tacă. Trebuia să tacă și să vorbească numai cu Dumnezeu. În momentul în care a vorbit cu cel viclean, și-a întrerupt rugăciunea, pentru că oamenii în rai se hrăneau sufletește vorbind cu Dumnezeu, într-o rugăciune continuă. Pentru trup aveau fructele din rai, dar nu trebuiau să se atingă de roadele pomului cunoștinței binelui și răului.
Eva a primit această provocare. Satana i-a spus: „V-a spus Dumnezeu să nu mâncați din toți pomii raiului?”. Eva, în loc să-și continue rugăciunea, a vorbit cu șarpele, pentru că s-a mirat că are o vorbire spirituală. Satana s-a ascuns în șarpe, însuși Lucifer, diavolul, care a căzut ca un fulger din cer.
Eva, nevinovată, i-a răspuns: „Mi-a spus Dumnezeu să mâncăm din toți pomii raiului, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncăm, că dacă vom mânca, cu moarte vom muri”. Atunci satana, mincinos, i-a spus: „Nu veți muri, dar știe Dumnezeu că dacă veți mânca, veți fi asemenea Lui, cunoscând binele și răul”.
Iată ce minciună mare! Dacă nu respecți cuvântul lui Dumnezeu, vei fi ca El. Eva nu a gândit, s-a uitat la pom, i s-a părut că roadele pomului cunoștinței binelui și răului sunt mai strălucite și mai frumoase și s-a gândit că, dacă Dumnezeu știe și răul — pentru că ea nu știa ce este răul, nici Adam — ei știau doar binele, Eva a zis: „Hai să mănânc din acest pom care dă știință”, fiind curioasă cum este răul, poate mai frumos decât binele. A gustat și, în aceeași clipă, i-a dat și lui Adam: „Gustă și tu de aici”. Adam nu știa din ce gustă, trebuia să o întrebe, dar au gustat amândoi și deodată s-au văzut goi. Adică ei erau îmbrăcați până atunci nu cu o îmbrăcăminte materială, ci cu una spirituală.
Harul lui Dumnezeu îi îmbrăca și pe dinăuntru, le îmbrăca sufletul, dar și pe dinafară le îmbrăca trupul. Și iată, după ce au gustat amândoi, s-au rușinat, s-au văzut goi, s-au trezit instinctele, care până atunci erau nelucrătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, dacă oamenii cei dintâi nu ar fi mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, s-ar fi înmulțit într-un alt mod, prin puterea cuvântului lui Dumnezeu.
Dar, fiind goi, se rușinau unul de altul și au fugit să nu-i vadă Dumnezeu. S-au dus și s-au ascuns printre pomii raiului, iar Dumnezeu, văzând și știind ce au făcut, a început să-l strige pe Adam: „Adam, unde ești?”. Nu a răspuns decât la a treia chemare. Atunci a spus: „Doamne, am auzit glasul Tău în rai și m-am temut, că sunt gol și m-am ascuns”.
Dumnezeu l-a întrebat: „Dar cine ți-a spus că ești gol?”. Adam a tăcut, iar Dumnezeu l-a ajutat să-și recunoască păcatul și i-a zis: „Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?”. Adam, în loc să spună: „Am mâncat, iartă-mă”, a zis că nu ar fi mâncat, dar femeia pe care i-a dat-o Dumnezeu l-a îndemnat și, din pricina ei, a greșit.
Dumnezeu a întrebat-o și pe Eva: „De ce ai făcut aceasta?”. Eva, la rândul ei, s-a dezvinovățit indirect: nu ar fi făcut-o, dar șarpele a îndemnat-o. Și astfel a venit blestemul asupra lui Adam, asupra Evei și asupra șarpelui, iar ei au fost izgoniți din rai.
Duminica aceasta se numește și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai și este începutul postului, pentru că, prin încălcarea poruncii, prin călcarea postului, neascultând cuvântul lui Dumnezeu, au ieșit din rai. Nu ne putem întoarce înapoi în rai fără post.
Oamenii au postit, dar nu au știut cum se ține postul. Postul nu se ține doar prin abținere de la mâncare, de la băutură și de la celelalte care aduc prea multă veselie omului. Postul se ține, în primul rând, în latura sa spirituală și apoi în latura sa materială.
De aceea, postul cu ce începe? Cu iertarea. Fără iertare, nimeni nu poate înfățișa nicio faptă bună înaintea lui Dumnezeu. Dacă ești supărat pe cineva, postul tău nu este valabil. De aceea, Sfânta Evanghelie de astăzi începe cu iertarea.
Iertarea trebuie să fie totală și, prin iertare, să uiți tot ce ți-a greșit cineva. Cine spune că iartă numai din gură, dar nu uită pe cel care i-a greșit, minte că iartă, pentru că nu iartă. Iertarea trebuie să fie unită cu uitarea greșelilor semenilor noștri. De aceea spune Mântuitorul: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru Cel din ceruri vă va ierta greșelile voastre”.
De aceea avem rugăciunea iertării și, din seara aceasta, la catedrală, vom avea Vecernia pentru începutul postului, în care facem și rugăciunile de iertare.
Iertarea aceasta este atât de necesară, încât fără iertare nu ne iartă Dumnezeu pe noi.
După ce vorbește despre prima condiție pentru a putea ține post — să ne iertăm între noi — Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată cum se ține postul. Și fariseii țineau post. Cum îl țineau? Doar îmbrăcându-se în sac și turnându-și cenușă pe cap, dar mândrindu-se și făcând milostenie înaintea tuturor, ca să-i laude cei care vedeau că sunt milostivi. De aceea postul lor nu a fost primit de Dumnezeu.
Iată ce ne spune Dumnezeu: „Tu, când postești, unge capul tău și fața ta o spală”. Fariseii se lăsau nespălați, cu părul neîngrijit, ca să arate că postesc.
Postul trebuie ținut în taina sufletului și a inimii, adică să te căiești pentru tot ce ai greșit, să ierți și să le dorești bine tuturor, și celor care ți-au făcut bine, și celor care ți-au făcut rău, pentru ca binele să biruiască.
Să te arăți lui Dumnezeu că postești. Numai El să știe sufletul tău, nu oamenii să te laude. Dacă te laudă oamenii pentru post sau pentru rugăciune, ți-ai luat plata în viața aceasta și nu mai primești plata în ceruri.
De aceea spune Sfânta Evanghelie: ”Dacă vrei să te rogi, să intri în cămara sufletului tău și să te rogi Tatălui tău în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede cele ascunse, îți va răsplăti la arătare.”
Sfânta Evanghelie ne arată și o altă latură a postului: „Să nu vă adunați comori pe pământ, unde rugina și molia le strică, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, pentru că unde este comoara ta, acolo este și inima ta”.
Care este comoara noastră a creștinilor? Comoara noastră este credința, este nădejdea, este dragostea de Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu nu poate fi înțeleasă decât având dragoste față de oameni. Cum ne lămurește Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: ”Dacă spui că Îl iubești pe Dumnezeu și pe fratele tău nu îl iubești, ești mincinos; că pe fratele tău, pe care îl vezi, dacă nu îl iubești, cum să-L iubești pe Dumnezeu, pe Care nu-L vezi?”
De aceea ne spune Mântuitorul să ne adunăm comori în cer, unde molia și rugina nu le strică și unde furii nu le sapă, nici nu le fură. În vechime, când oamenii își adunau comori, puneau aurul și bijuteriile în pământ, ca să le ascundă de hoți care puteau să năvălească. Nu sunt comori adevărate acelea, sunt înșelătoare.
Comoara din cer, despre care ne spune Mântuitorul să o adunăm, este credința — credința că Dumnezeu, din cer, ne privește mereu și ne înnoiește sufletul. De câte ori ne rugăm, sufletul nostru primește har și ajutor de la Dumnezeu.
Fără rugăciune, fără postire și fără milostenie nu putem să ne mântuim. Milostenia trebuie făcută în ascuns, pentru că fariseii făceau și ei milostenie, dar aduceau trâmbițe, ca să se adune oamenii și să privească la milostenia lor. Dădeau săracilor, iar oamenii spuneau: „Iată ce buni sunt aceștia”. Își luau plata pe pământ și pierdeau plata cea cerească.
Rugăciunea, milostenia și postul trebuie să se facă în taină, ca să rămânem în comuniune cu Dumnezeu, în taină, nu pe față, ca să ne laude cineva. Dacă ne laudă cineva, am pierdut plata cea viitoare.
De aceea, Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată cum ne putem întoarce la raiul cel pierdut: ne întoarcem prin înnoirea postului pe care îl aveau strămoșii înainte de păcat. Prin rugăciunea cea tainică și curată, că Bunul Dumnezeu ne-a învățat și să ne rugăm. În rugăciunea pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul, pe care o adresăm Tatălui ceresc, cea mai importantă este iertarea păcatelor fraților noștri: „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Dacă iertăm greșiților noștri, ne iartă și Dumnezeu păcatele noastre.
Iată care este dreapta dispoziție de întoarcere către cer, pentru că sufletul nostru trebuie să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat, așa cum ne spune Sfânta Evanghelie.
Trebuie să urcăm niște trepte, prin virtuți. Care este prima virtute, prima treaptă pe care trebuie să urcăm ca să putem merge mai departe? Prima treaptă este smerenia, iar smerenia trebuie să fie întărită de credință și de rugăciune. Rugăciunea și credința sunt stâlpii care susțin treptele virtuților pe care noi trebuie să urcăm către cer, la Dumnezeu.
De aceea trebuie să ne rugăm necontenit. Rugăciunea nu trebuie să se oprească niciodată. Nu ne rugăm tot timpul prin cuvinte, dar, după ce am făcut rugăciunea de dimineață, trebuie să simțim că Dumnezeu a intrat în sufletul nostru și să simțim acea emoție și acea furnicare a trupului nostru în care este prezent harul Sfântului Duh.
După ce am terminat rugăciunea, harul trebuie să rămână în mintea și în inima noastră și să ne însoțească, să-L simțim pe Dumnezeu cu noi tot timpul. Când Dumnezeu este cu noi și avem conștiința acestei prezențe, trebuie să nu-L alungăm prin păcatele noastre, ci să-L păstrăm prin veghere.
Cine reușește să-L țină pe Dumnezeu mereu în mintea și în inima sa nu mai are loc de păcat, pentru că Dumnezeu este scut. Această stare se numește trezvie, în care Dumnezeu nu lipsește niciodată din viața noastră.
De aceea, astăzi, în Duminica Lăsatului sec de brânză, că de mâine începe postul deplin, trebuie să ne întărim cu armele harului Sfântului Duh. Harul Duhului Sfânt ne învață să rămânem cu Dumnezeu permanent.
Cine rămâne cu Dumnezeu în mintea și în inima sa rămâne în har, iar orice ispită a celui viclean și orice provocare a semenilor trebuie respinse în tăcere și cu înțelepciune. Oricât ne-ar jigni cineva, ne-ar nedreptăți sau ne-ar batjocori, să nu răspundem, pentru că suntem în post, ca să rămânem cu Dumnezeu și să răspundem prin rugăciune, iertare și dragoste.
Acest post este cel mai important dintre toate, pentru că prin el urcăm spre cea mai mare sărbătoare, Învierea Domnului, numită Sărbătoarea sărbătorilor. Să rămânem în această pregătire, în post și în rugăciune până la sfârșit. Avem șase săptămâni de post și apoi a șaptea săptămână, Săptămâna Pătimirilor.
Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute pe toți să începem postul. De aceea, acest post trebuie să fie pentru noi o dorință vie de a-l parcurge cum se cuvine, ca un scut împotriva vrăjmașilor care pândesc sufletul nostru. Să fim mereu luminați, întăriți și bucuroși, pentru că postul aduce bucuria comuniunii cu Dumnezeu și bucuria comuniunii între noi, când nu mai ținem minte răul și suntem în pace și în armonie cu toți semenii.”
