Duminică, 5 octombrie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, urmată de o predică de o profundă claritate teologică și frumusețe duhovnicească, în care ierarhul a vorbit despre iubirea ca temelie a Legii lui Dumnezeu și despre chemarea la milostivire și bunătate față de toți oamenii, fără deosebire.
„Fiți, dar, milostivi, precum și Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este”
„Sfânta Evanghelie de astăzi ne cheamă să împlinim porunca iubirii, să fim milostivi unii cu alții, așa cum este milostiv Dumnezeu cu noi”, a spus Înaltpreasfinția Sa, arătând că iubirea este Însuși Dumnezeu, iar legea iubirii este cea care dă sens și viață lumii.
Arhiepiscopul Tomisului a explicat că Mântuitorul Hristos a venit să desăvârșească legea veche, aducând o înțelegere deplină a iubirii aproapelui:
„Faceți bine celor ce vă urăsc, iubiți pe vrăjmașii voștri, rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Părintelui vostru Celui din ceruri.”
„Omul este cununa creației lui Dumnezeu”
Înaltpreasfințitul Teodosie a subliniat că omul poartă chipul lui Dumnezeu și, prin aceasta, are chemarea de a iubi și de a face bine tuturor:
„Numai omul poartă chipul lui Dumnezeu, iar acest chip este cea mai mare zestre pe care a primit-o. Din iubirea Sa, Dumnezeu ne-a făcut și tot din iubire ne-a chemat la fericire.”
El a vorbit despre căderea în păcat a omului, arătând că diavolul, din invidie, a căzut din lumină în întuneric și a ispitit pe om spre aceeași prăbușire. „Harul lui Dumnezeu, care îi îmbrăca, i-a părăsit, și au rămas goi — și atunci au văzut cât de mare rău au făcut.”
„Iubirea este numele lui Dumnezeu”
Ierarhul a explicat că iubirea este cea mai înaltă expresie a prezenței divine, izvor al mântuirii și al vieții adevărate:
„Dumnezeu este infinit, necuprins, și de aceea iubirea Sa este necuprinsă. În această iubire suntem cuprinși cu toții, pentru că Dumnezeu ne iubește. Pe Dumnezeu trebuie să-L iubim cel mai mult, pentru că Îi aparținem. El ne ține, El ne hrănește, El ne învață adevărul.”
„Iubirea față de Dumnezeu se măsoară prin iubirea față de aproapele”
„Cine zice că iubește pe Dumnezeu, dar nu-și iubește fratele, minte. Dacă pe fratele său, pe care îl vede, nu-l iubește, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede?”, a citat Înaltpreasfințitul cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul.
El a arătat că iubirea de Dumnezeu nu poate exista fără iubirea față de semeni, iar „treptele urcușului către Dumnezeu sunt chiar semenii noștri”.
„Dacă nu-i iubim pe semenii noștri, nici pe Dumnezeu nu-L iubim. Prin iubirea de aproapele ne arătăm iubirea față de Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul.
„Nu trebuie să selectăm cui facem bine”
ÎPS Teodosie a arătat că adevărata iubire se dovedește în faptele de bine:
„Unii zic că e greu să iubești pe vrăjmași, că vor râde de tine dacă le faci bine celor ce ți-au făcut rău. Dar noi n-avem alt scop în viața aceasta decât acela de a face bine. Nu trebuie să selectăm cui facem bine: să facem bine și celor ce ne fac bine, dar și celor ce ne fac rău, căci așa face Dumnezeu.”
Ierarhul a subliniat că Dumnezeu trimite ploaie și soare peste toți deopotrivă, ca semn al bunătății Sale nemărginite:
„Cei împietriți și cei răi trebuie copleșiți de iubire, ca să se întoarcă de la rău la bine. Iubirea este legea lui Dumnezeu. Fără iubire nu putem fi cu Dumnezeu.”
„Doamne, Tu ești bun în toată vremea!”
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului a rostit o rugăciune de o frumusețe aparte, chemând credincioșii la iubire, comuniune și mărturisire prin fapte bune:
„Doamne, Tu ești bun în toată vremea! Tu ne dai darurile iubirii Tale neîncetat și ne îndemni și pe noi să ne iubim unii pe alții, căci toți suntem frații Tăi după har. Ajută-ne ca această iubire să rămână permanentă, și față de Tine, Dumnezeule, și față de semenii noștri, ca să împlinim porunca iubirii Tale și să rămânem fiii Tăi, ai Părintelui Ceresc, înfrățiți cu Fiul Tău, Care a luat trup omenesc, și astfel iubirea să ne fie măsura vieții noastre în permanență.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 5 octombrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
”Fiți, dar, milostivi, precum și Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este.”
Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Sfânta Evanghelie de astăzi ne cheamă să împlinim porunca iubirii, să fim milostivi unii cu alții, așa cum este milostiv Dumnezeu cu noi. Cu adevărat, porunca cea mai mare din toată legea, pe care o înnoiește Mântuitorul Hristos, este iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele.
Iubirea de Dumnezeu este o poruncă veche, din Vechiul Testament, dar iubirea de aproapele este adusă la înălțimea cuvenită de Însuși Mântuitorul Hristos. Pentru că, în vremea în care un singur popor știa adevărul și ținea legătura cu Dumnezeu, poporul ales, urmaș al lui Avraam, era chemat ca, prin credința sa, să se mântuiască întreaga omenire. Iată, în Vechiul Testament era această poruncă: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.”
De ce era aceasta? Cine erau vrăjmașii? Cei care se închinau la zei străini. Ca poporul lui Israel să nu se amestece cu neamurile care se închinau la tot felul de idoli, la obiecte și închipuiri omenești, s-a dat această poruncă pentru a-și păstra credința curată în Dumnezeu, Cel ce Se arătase prin semne și minuni, când poporul a fost scos din robia egipteană și a fost purtat patruzeci de ani prin pustiu.
Dumnezeu era cu ei, li Se arăta și îi călăuzea: noaptea printr-o flacără de foc, iar ziua printr-un nor. Și iată, ca să rămână în legea adevărului, pe care Moise a primit-o pe Muntele Sinai, a fost rânduită această despărțire categorică de neamurile păgâne care se închinau la închipuiri ale minții omenești și la diferite zeități fără corespondent în realitate.
De aceea, Mântuitorul vine să desăvârșească legea și aduce o nouă înțelegere a poruncii iubirii aproapelui. În Predica de pe Munte, El spune: „Ați auzit că s-a zis: să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.”
„Eu însă vă spun vouă” – zice Mântuitorul –, dând un conținut deplin poruncii iubirii față de aproapele. Și repetă și astăzi, în Sfânta Evanghelie: „Faceți bine celor ce vă urăsc, iubiți pe vrăjmașii voștri, rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Părintelui vostru Celui din ceruri, căci El îi iubește pe toți: face să răsară soarele și peste cei buni, și peste cei răi, și trimite ploaie și peste cei drepți, și peste cei nedrepți.”
Iată cum desăvârșește legea Mântuitorul Hristos: legea cea veche era menită doar să păstreze conștiința credinței într-un singur Dumnezeu în poporul evreu, pentru ca acesta să nu se amestece cu neamurile care se închinau la soare, la lună, la stele și la diferite obiecte. Unii ajunseseră chiar să se închine, din frică, la anumite fiare sălbatice și aveau un cult al temerii față de creaturi sau lucruri care nu aveau nicio legătură cu Dumnezeu. Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, mulți dintre oameni au uitat de Ziditor și au început să se închine făpturii.
Iată, astăzi Mântuitorul Hristos ne dă pilda cea mai bună și ne arată că iubirea este Însuși Dumnezeu. De aceea, mai întâi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât pe oricine. Datorită lui Dumnezeu suntem. De n-ar fi Dumnezeu, noi n-am exista. Nici lumea care ne înconjoară n-ar exista. Întreg universul este creația lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să fim cu multă luare-aminte la cine este Dumnezeul nostru. Și, precum spune psalmistul, reluat apoi de Sfântul Apostol Pavel: „Dumnezeul nostru este în cer și pe pământ; toate câte a voit, a făcut.”
Toți aparținem lui Dumnezeu, căci suntem făpturi raționale, însă omul este cununa creației lui Dumnezeu. Îngerii au fost creați înaintea noastră, la fel și pământul și toate cele de pe el, dar omul este încununarea creației. Numai omul poartă chipul lui Dumnezeu, iar acest chip este cea mai mare zestre pe care a primit-o omul, fiindcă nici îngerii nu au chipul lui Dumnezeu.
De aceea, trebuie să fim cu multă luare-aminte, căci lui Dumnezeu îi aparținem întru totul. Și din ce motiv ne-a făcut Dumnezeu? Din iubirea Sa, ca să dăruiască iubirea Sa făpturilor Sale. Iar pe om l-a înzestrat cu cea mai bogată zestre și cu cea mai mare frumusețe: chipul lui Dumnezeu.
Omul poartă chipul Fiului lui Dumnezeu, dar și chipul Sfintei Treimi. De aceea îl iubim pe omul creat de Dumnezeu și trebuie să ne iubim și noi pe noi înșine, căci purtăm chipul lui Dumnezeu. Tot astfel, să-i iubim pe semenii noștri în mod egal, fiindcă toți aparținem lui Dumnezeu. În toți, Dumnezeu a așezat chipul Său.
Iată, a dat prima lege, o poruncă în Rai, ca omul să rămână cu chipul lui Dumnezeu și să respecte legea Sa, care era una singură:
„Din toți pomii Raiului puteți să mâncați, dar din pomul cunoștinței binelui și al răului să nu mâncați; căci, în ziua în care veți mânca din el, cu moarte veți muri.”
La început, strămoșii au păzit această poruncă și erau fericiți. Vorbeau cu Dumnezeu și se bucurau că El le înnoia mereu darurile pe care li le dăduse. A vorbi cu Dumnezeu era cel mai mare dar pe care îl aveau.
Dar diavolul, din invidie față de faptul că Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, a căzut și, din lumina cea mai strălucitoare, s-a prăbușit în întunericul cel mai adânc. Îl pizmuia pe om, fiind invidios că omul vorbea cu Dumnezeu, iar el nu mai putea, pentru că a căzut din lumină în întuneric. Atunci a gândit să-l facă și pe om să cadă, asemenea lui. De aceea a căzut omul, fiindcă diavolul l-a ispitit și l-a înșelat amarnic.
Deși Dumnezeu le-a dat poruncă spunând că, de vor mânca din pomul oprit, vor muri, diavolul le-a zis: „Nu veți muri, ci veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”
Eva, cea cu care diavolul a stat de vorbă, s-a întrebat: „Știu ce este binele, este atât de frumos, dar nu știu ce este răul. Și zici că Dumnezeu îl cunoaște?”
„Da, îl cunoaște”, i-a răspuns diavolul. „Ați putea să-l cunoașteți și voi, căci pomul acesta dă cunoștința binelui, dar și a răului.”
„Oare ce este răul?”, s-a întrebat Eva.
Și s-a uitat la pom și, din curiozitate, roadele pomului cunoștinței binelui și răului i s-au părut mai frumoase și mai vrednice de dorit decât celelalte fructe, mere care erau din ceilalți pomi, din care aveau voie să mănânce.
„Dacă Dumnezeu cunoaște nu numai binele, ci și răul, și putem și noi să-L cunoaștem, hai să-L cunoaștem”, a zis ea. Și astfel a călcat porunca, a luat întâi și a gustat din măr. A dat și lui Adam, iar Adam n-a întrebat de unde este acel măr, ci s-a lăsat în grija soției sale.
După ce au gustat amândoi, au văzut ce rău au făcut. Ce este răul? Răul este că harul lui Dumnezeu, care îi îmbrăca, i-a părăsit și au rămas goi. Atunci și-au dat seama cât de mare păcat au săvârșit. S-au rușinat, s-au speriat, iar frica a căzut peste ei.
De aceea, Dumnezeu ne cheamă astăzi, din iubirea Sa, să alungăm răul din noi. Există o singură cale prin care putem alunga răul: să ne apropiem de Dumnezeul iubirii, Cel care a venit să ne mântuiască. Căci, dacă nu ar fi fost Dumnezeu milostiv cu noi, astăzi toată omenirea ar fi fost în iad, așa cum au fost acolo, de la începutul zidirii, strămoșii, patriarhii, prorocii și drepții — toți cei din Vechiul Testament —, pentru că nu era om fără de păcat. Pedeapsa păcatului era locuirea în iad, acolo unde diavolul, cu îngerii săi căzuți, stăpânea întunericul. Cel mai luminos înger, Lucifer, a ajuns stăpânul întunericului împreună cu toată ceata sa. Iar prin amăgire, și oamenii au luat aceeași cale și s-au dus la iad.
Dar iată, astăzi Sfânta Evanghelie ne arată care este cel mai de preț cuvânt al lui Dumnezeu: iubirea.
Iubirea este și numele lui Dumnezeu. Din iubire ne-a făcut pe noi și tot din iubire ne-a chemat la fericire, ca să păstrăm iubirea Sa. Dar iată, de la căderea strămoșilor, iubirea lui Dumnezeu a fost rănită în conștiința oamenilor. Toți oamenii trăiau cu frică și cu multă durere, știind că iubirea a fost rănită.
Când Tatăl a zis: „Îmi pare rău că l-am făcut pe om, pentru că a căzut”, Fiul a răspuns: „Eu Mă voi coborî, Părinte, și-l voi aduce înapoi pe omul care a căzut, ca să fie iarăși împreună cu noi.”
Aceasta este, așadar, vestea pe care ne-o aduce Sfânta Evanghelie de astăzi — iubirea lui Dumnezeu, care este nemăsurată. Dumnezeu este infinit, este necuprins, și de aceea iubirea Sa este necuprinsă. În această iubire suntem cuprinși cu toții, pentru că Dumnezeu ne iubește.
De aceea ne-a dăruit chipul Său și a venit să vindece chipul nostru, care a fost rănit din pricina căderii în păcat. Iubirea la care ne cheamă Dumnezeu este iubirea deplină.
Pe Dumnezeu trebuie să-L iubim cel mai mult, pentru că Îi aparținem. El ne ține, El ne dă toate cele de trebuință, El ne hrănește, El ne adapă, El ne învață adevărul. De aceea Dumnezeu trebuie să fie dorirea noastră cea mai puternică.
Cine Îl iubește pe Dumnezeu și rămâne în comuniune cu El este fericit, pentru că cel care este în comuniune cu Dumnezeu este în lumină, este în har și în bucurie, și împărtășește iubirea lui Dumnezeu.
Desigur, iubirea față de Dumnezeu se măsoară prin iubirea față de aproapele. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune: „Cine zice că iubește pe Dumnezeu, dar nu-și iubește fratele, minte. Căci, dacă pe fratele său, pe care îl vede, nu-l iubește, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede?”
Așadar, iubirea de Dumnezeu se măsoară prin iubirea față de aproapele. Și noi trebuie să-i iubim pe toți semenii noștri. Toți sunt iubiți de Dumnezeu, toți aparțin lui Dumnezeu și sunt frații noștri.
Dumnezeu ne-a înfrățit, pentru că darul cel mai mare pe care ni l-a făcut este iubirea Sa. În însăși existența noastră purtăm iubirea lui Dumnezeu. Și dacă nu-i iubim pe semenii noștri, nici pe Dumnezeu nu-L iubim. Ne spune și Sfântul Ioan Scărarul că treptele urcușului către Dumnezeu sunt chiar semenii noștri: dacă îi iubim pe ei, Dumnezeu ne cheamă la iubirea Sa. Prin semenii noștri ne arătăm iubirea față de Dumnezeu.
Atunci când facem bine tuturor celor ce au nevoie de ajutorul nostru, trăim ca într-o familie. Toți oamenii din jurul nostru sunt fiii lui Dumnezeu și, prin Mântuitorul Hristos, sunt și fiii Maicii Domnului, căci El ne-a rânduit să fim fiii Maicii Sale. Dacă suntem fiii Maicii Sale, trebuie să fim egali, căci Maica Domnului îi iubește pe toți, se roagă pentru noi, aduce daruri și mijlocește la Dumnezeu pentru întreaga lume.
De aceea se cuvine să înțelegem porunca lui Dumnezeu: să iubim pe vrăjmașii noștri și să ne rugăm pentru ei.
Unora li se pare greu să iubească pe vrăjmași, gândindu-se că ceilalți vor râde de ei dacă, după ce le fac rău, ei le întorc binele. Dar noi n-avem alt scop în viața aceasta decât acela de a face bine. Și nu trebuie să selectăm cui facem bine: să facem bine și celor ce ne fac bine, dar și celor ce ne fac rău, căci așa face Dumnezeu. El ar putea trimite razele soarelui numai peste cei buni și peste cei răi să trimită întuneric — stă în puterea Sa aceasta — dar nu o face. De ce? Pentru că Dumnezeu iubește pe toți.
Cei împietriți și cei răi trebuie copleșiți de iubire, ca să se întoarcă de la rău la bine. Căci iubirea este legea lui Dumnezeu. Fără iubire nu putem fi cu Dumnezeu, iar cine nu iubește este împotriva legii Lui.
Dumnezeu este iubire, iar legea Sa este tot iubire, pentru că Dumnezeu este dragoste și nu Se poate exprima altfel decât prin dragoste.
De aceea, noi, înțelegând aceasta, trebuie să primim dragostea lui Dumnezeu și să o împlinim prin dragostea față de semeni, pentru că, spre a-L iubi pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să-i iubim pe semenii noștri. El nu ne desparte când trimite ploaie și raze de soare — le trimite tuturor deopotrivă.
Peste cei buni trimite pentru că s-au rugat, iar peste cei răi trimite ca să-i copleșească prin bunătatea Sa. După cum spune Sfântul Apostol Pavel, bunătatea lui Dumnezeu îi întoarce pe cei împietriți și pe cei răi la pocăință.
Toți avem păcate, dar Dumnezeu ne ține ca să ne mărturisim păcatele, să le împuținăm, să luptăm împotriva răului, pentru ca El să rămână Împăratul și Stăpânul vieții noastre, iar noi să-I aducem, cum zice Sfântul Apostol Pavel, toată darea cea bună – tot binele nostru să-L închinăm lui Dumnezeu, Cel ce ne-a dăruit atâtea binefaceri, ca să rămânem fiii Săi și să ne înfrățim unii cu alții.
Prin Fiul Său, Iisus Hristos, Tatăl ne-a înfrățit cu Fiul Său, Care a luat trup din Fecioara Maria, asemenea trupului nostru, dar pe care L-a păstrat fără păcat, căci S-a zămislit mai presus de fire și S-a născut mai presus de fire. S-a suit cu trupul la cer și de acolo ne poartă de grijă. Pe Maica Sa a făcut-o mijlocitoare a noastră, care permanent se roagă și mijlocește pentru iertarea păcatelor noastre.
De aceea, rugând pe Bunul Dumnezeu, să-I cerem să ne facă să înțelegem iubirea Sa și iubirea pe care suntem datori să o dăm semenilor noștri. Să ne rugăm ca El să rămână cu noi și noi să rămânem cu El, iar această iubire să o păstrăm necontenit, ca ea să ne fie măsura iubirii noastre pentru toată viața. Căci fără iubire nu împlinim nicio lege — legea lui Dumnezeu este iubirea —, iar această iubire trebuie s-o împlinim în fiecare zi: și când ne este bine, și când ne este greu, și când suntem sănătoși, și când suntem în boală.
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu și să zicem:
„Doamne, Tu ești bun în toată vremea! Tu ne dai darurile iubirii Tale neîncetat și ne îndemni și pe noi să ne iubim unii pe alții, căci toți suntem frații Tăi după har și toți alcătuim familia Bisericii Tale. Ajută-ne ca această iubire să rămână permanentă, și față de Tine, Dumnezeule, și față de semenii noștri, ca să împlinim porunca iubirii Tale și să rămânem fiii Tăi, ai Părintelui Ceresc, înfrățiți cu Fiul Tău, Care a luat trup omenesc, și astfel iubirea să ne fie măsura vieții noastre în permanență. Amin.”
