În ziua de miercuri, 7 ianuarie, la sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o predică de o rară frumusețe duhovnicească după Sfânta Liturghie oficiată la biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din județul Constanța.
Pornind de la cuvântul Mântuitorului – „Adevărat vă spun vouă: între cei născuți din femei nu este altul mai mare decât Ioan Botezătorul” – ierarhul a arătat de ce Biserica îl cinstește pe Înaintemergătorul ca pe „cel mai mare între sfinți după Maica Domnului”, subliniind, totodată, rolul pocăinței, al smereniei și al trezviei în viața creștinului.
„Cel mai mare între sfinți după Maica Domnului”
ÎPS Teodosie a început prin a evidenția locul unic al Maicii Domnului în iconomia mântuirii și apoi, cu delicatețe teologică, a explicat de ce Sfântul Ioan Botezătorul este „sfântul cel mai mare” între cei născuți din femei:
„Sfântul Ioan Botezătorul, pe care astăzi îl prăznuim, este cu adevărat cel mai mare între sfinți după Maica Domnului, pentru că Maica Domnului este între Dumnezeu și sfinți. Ea, învrednicindu-se să fie Mama Fiului lui Dumnezeu, să-I dea trup și suflet, este deasupra sfinților și a dobândit o frumusețe și o sfințenie superioare sfinților…”
Harul Duhului Sfânt și taina întâlnirii dintre Maica Domnului și Elisabeta
Un accent aparte a fost pus pe harul primit de Sfântul Ioan încă din pântecele Elisabetei, atunci când Maica Domnului a venit să o cerceteze pe rudenia sa:
„Și când a ajuns la Elisabeta, din pragul ușii i-a zis: «Bucură-te, Elisabeta!» Și când a auzit Elisabeta cuvântul Mariei, îndată pruncul ei, Ioan, care era în pântece, a săltat de bucurie, și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt… Primul pământean care a primit darul Duhului Sfânt, după ce strămoșii și urmașii lor s-au golit de har, este pruncul Ioan, aflat în pântecele Elisabetei.”
În aceeași linie, ierarhul a amintit și încercările care au urmat, vorbind despre prigoana lui Irod, fuga Elisabetei și creșterea aspră a Sfântului Ioan în pustie.
„Pocăiți-vă!” – glasul care trezește lumea
Descriind ieșirea Sfântului Ioan din pustie și chemarea sa profetică, ÎPS Teodosie a surprins forța unui cuvânt care rămâne actual în orice vreme:
„Și a început să strige Ioan de departe: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!» Glasul lui era ca de tunet, se auzea până la Ierusalim… Aceste cuvinte, «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!», sunt esența predicii Sfântului Ioan Botezătorul. Cu aceleași cuvinte și-a început propovăduirea și Mântuitorul Hristos.”
Ierarhul a arătat că acest „glas ca de tunet” nu este o simplă amintire istorică, ci chemare continuă la îndreptare, la roade vrednice și la eliberarea de mândrie.
Mesajul central: smerenia, condiția lăuntrică a întâlnirii cu Hristos
Într-un pasaj de mare forță, predica a așezat în centrul vieții duhovnicești smerenia ca „prima treaptă” spre Dumnezeu, arătând de ce mândria închide inima omului:
„Dar ei erau mândri. În omul mândru n-are loc Hristos. Numai în omul smerit. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a golit de toată mărirea Sa… El a coborât din slava Tatălui și a venit și S-a întrupat… și S-a născut în locul cel mai smerit, în iesle… ca să ne arate și nouă că smerenia e cea mai mare virtute și prima treaptă de a urca spre Dumnezeu.”
Acest îndemn, rostit cu claritate și gravitate, a fost legat de realitatea concretă a vieții: pregătirea pentru moarte, trezvia conștiinței și asumarea unei vieți trăite în căință, fapte bune și dragoste.
„Lasă acum…” – „toată dreptatea” împlinită de Hristos
ÎPS Teodosie a reluat momentul întâlnirii dintre Ioan și Mântuitorul la Iordan, explicând de ce Hristos primește botezul pocăinței, deși este fără de păcat:
„Și a zis Iisus: «Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea». Oare ce dreptate trebuia să împlinească? Dreptatea, după căderea oamenilor în păcat, nu putea să o împlinească decât Fiul lui Dumnezeu Cel fără de păcat… Iată, El suplinește nevrednicia noastră și El Se botează în locul nostru, dându-ne și nouă pildă…”
În același cadru, ierarhul a subliniat că botezul creștinului este o trecere „prin mormântul lui Hristos”, adică moartea păcatului și începutul unei vieți noi.
Rugăciune și urare pentru cei ce poartă numele Sfântului Ioan
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a chemat pe credincioși să păstreze cuvintele Înaintemergătorului „proaspete în minte” și să-și facă viața pregătire pentru Împărăție, rostind, totodată, o rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul și o urare pentru cei care îi poartă numele:
„Sfinte Ioane, Prorocule, care ai venit să ne arăți calea spre Hristos… ajută-ne și pe noi să ne îndreptăm și să-ți urmăm glasul tău de căință… ca să avem parte și de viața aceea de veci. Amin!”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 7 ianuarie, după Sfânta Liturghie oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului la Biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din județul Constanța:
”Adevărat vă spun vouă: între cei născuți din femei nu este altul mai mare decât Ioan Botezătorul.
Preacucernice părinte vicar, preacuvioase părinte exarh, preacucernici părinți consilieri, preacucernice Părinte protopop, preacucernici părinți, stimați domni, domnule viceprimar, iubiți credincioși,
Iată, am venit astăzi la această biserică, cu o tradiție atât de frumoasă pentru Sfântul Ioan Botezătorul, și am săvârșit Sfânta Liturghie. Și iată, am adus ofrande pentru toți cei ce au venit, dar și pentru cei adormiți.
Sfântul Ioan Botezătorul, pe care astăzi îl prăznuim, este cu adevărat cel mai mare între sfinți după Maica Domnului, pentru că Maica Domnului este între Dumnezeu și sfinți. Ea, învrednicindu-se să fie Mama Fiului lui Dumnezeu, să-I dea trup și suflet, este deasupra sfinților și a dobândit o frumusețe și o sfințenie superioare sfinților, pentru că Fiul lui Dumnezeu a stat în pântecele ei nouă luni, de la zămislire până la naștere, S-a zămislit mai presus de fire, păstrându-i fecioria și curăția ei.
Dar iată, astăzi prăznuim pe sfântul cel mai mare. Și de ce este cel mai mare? În primul rând, pentru că are o particularitate. Toți oamenii, după păcatul lui Adam, erau lipsiți de harul Duhului Sfânt. Harul Duhului Sfânt era exterior, nu putea să stea înăuntru, pentru că omul era cu păcat. Și toți moșteneau păcatul, și cei ce mureau copii, și toți aveau pecetea păcatului.
Singurul din neamul omenesc care s-a învrednicit să primească harul Duhului Sfânt, de la Însuși Hristos Dumnezeu, Care a întemeiat Sfintele Taine, și prin Sfintele Taine ne hărăzește nouă primirea harului Sfântului Duh, singurul este Sfântul Ioan Botezătorul.
Pentru că a plecat Maria după ce a zămislit pe Fiul Său dumnezeiesc, Iisus, și îngerul i-a spus, ca să o încredințeze cât de minunat face Dumnezeu, i-a spus aceste cuvinte: „Nu te teme, Maria; iată-ți spun o taină: și Elisabeta, rudenia ta, a zămislit fiu la bătrânețea ei și este acum a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă”.
Auzind Maria aceste cuvinte, după ce îngerul a plecat de la ea, după ce a primit că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, este în pântecele ei, a gândit să plece în grabă la Elisabeta, să o vadă, că era rudenie cu ea.
Și când a ajuns la Elisabeta, din pragul ușii i-a zis: „Bucură-te, Elisabeta!” Și când a auzit Elisabeta cuvântul Mariei, îndată pruncul ei, Ioan, care era în pântece, a săltat de bucurie, și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt. Și, umplându-se de Duh Sfânt, a primit această veste, că Maria este Maica Fiului lui Dumnezeu.
De aceea, pruncul săltând de bucurie, ea n-a putut să nu-și exprime bucuria ei și a pruncului, și a zis: „De unde mie cinstea aceasta, să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum a ajuns la urechile mele glasul închinării tale, a săltat pruncul meu de bucurie în pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut cele spuse ei de la Domnul”.
Elisabeta a fericit-o pe Maria. Și iată, când pruncul a săltat, a primit de la Cel ce Se afla în pântecele Mariei — de la Fiul lui Dumnezeu zămislit într-însa — a primit darul Duhului Sfânt. Primul pământean care a primit darul Duhului Sfânt, după ce strămoșii și urmașii lor s-au golit de har, este pruncul Ioan, aflat în pântecele Elisabetei.
Și iată, Elisabeta mărturisește această bucurie: că s-a bucurat pruncul ei și ea s-a bucurat. De aceea, Ioan n-a fost un prunc obișnuit, ci un prunc ales de Dumnezeu, căruia i-a trimis și Duhul Sfânt, pentru că avea să aibă o viață grea.
Și viața grea a fost că Elisabeta a trebuit să-l ducă la munte, pentru că Irod a ucis, din poruncă aspră, toți pruncii din Betleem și din hotarele lor. Unii spun că și din Ierusalim au fost uciși mulți prunci; de aceea s-a ajuns la numărul de 14.000 de prunci uciși de Irod.
A fost ucis și Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că i-au cerut să le dea pruncul soldații lui Irod, ca să-l sfâșie, să-l omoare, să nu mai aibă Irod grijă că are un împărat care-i va lua locul. Era fără minte, că nu putea să domnească veșnic: era muritor și nu mult a mai trăit. A mai trăit șapte ani și a murit.
Și iată, Elisabeta a primit de veste, prin înger, să fugă cu pruncul din casa ei, să-l ducă la munți. S-a dus la munți, i-au luat urma soldații lui Irod, se-auzeau tropotele lor. Îi era frică Elisabetei că vor ajunge și vor ucide pruncul. Și a văzut o stâncă abruptă și a zis: „Deschide-te, stâncă, să intru cu fiul meu, că dacă mi-l ucide, mai mare este tristețea decât bucuria pe care am avut-o, că mi s-a născut la bătrânețe”.
S-a deschis stânca și s-a rugat Elisabeta: „Închide-te, stâncă! Și Tu, Doamne, ajută-mă!”
Și a mai trăit puțin timp Elisabeta; a murit acolo. Și iată, Dumnezeu a trimis pe cei ce trebuiau să-i îngroape trupul ei. Chiar leii din pustiu i-au îngropat trupul Elisabetei, iar pruncul a rămas orfan, dar Dumnezeu i-a purtat grijă prin îngeri, care l-au hrănit până a mai crescut, și apoi s-a hrănit singur cu muguri din pustie și cu miere sălbatică.
Și a trăit Ioan în pustiu treizeci de ani, fără să întâlnească vreun om. Nu știa cum arată oamenii. El știa că sunt oameni, și Duhul Sfânt i-a descoperit, dar a fost atât de aspră trăirea lui. Mânca puțin, cât îi trimitea Dumnezeu, doar ca să trăiască, să se hrănească, să se roage. Mereu a avut descoperire despre Fiul lui Dumnezeu și era pregătit să vină să-L arate lumii întregi pe Fiul lui Dumnezeu.
Avea Ioan acolo acest trai aspru, dar a primit poruncă, la treizeci de ani, să iasă din pustiu, să meargă la Iordan. Și a spus glasul dumnezeiesc:
– Vestește-le că s-a apropiat Împărăția cerurilor, că iată Cel Care ți-a dat ție harul, Fiul lui Dumnezeu este pe pământ, mai mic decât tine la vârsta omenească, doar cu șase luni, dar El este dinaintea ta, că-i din veșnicie născut din Tatăl Cel fără de început și El este fără de început.
Și Ioan a înțeles cât de mare este Cel ce S-a născut după el, Care i-a dat lui harul și Care l-a ocrotit, că și fiarele în pustiu se uitau la lumina harului lui Ioan, care se afla în pustiu. Și, primind poruncă să vină la Iordan, Ioan a primit și această șoaptă: rostește-le tuturor să se pocăiască, pentru că Împărăția cerurilor este aproape, că Fiul lui Dumnezeu este pe pământ cu trup și suflet.
Și a început să strige Ioan de departe: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”
Glasul lui era ca de tunet, se auzea până la Ierusalim, în toată Iudeea și în Galileea și în ținutul de dincolo de Iordan. Și au venit cu toții spre Iordan să vadă de unde se aude glasul acesta. Și l-au găsit pe Ioan atât de deosebit de oamenii ceilalți.
El avea părul lung și barbă, ținuta sa de om postitor, uscat la trup, pentru că mânca cel mai sărac și nu s-a desfătat niciodată; n-a avut bucurii pământești, ci avea numai bucurii cerești, știind că este chemat de Dumnezeu să-L vestească pe Cel ce va fi Mântuitorul lumii. Aceste cuvinte, „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”, sunt esența predicii Sfântului Ioan Botezătorul. Cu aceleași cuvinte și-a început propovăduirea și Mântuitorul Hristos.
A mai avut și alte cuvinte, și anume: „Iată, toți trebuie să vă îndreptați. Securea stă la rădăcina pomului. Orice pom care nu face roadă se taie și se aruncă în foc”.
Ce era securea? Era moartea! Moartea era hărăzită celor ce nu erau în stare să se căiască, ci rămâneau în păcatele lor. De aceea, Ioan îi certa pe farisei și saduchei, care știau Legea, dar n-au primit credința. Și i-a certat aspru, le zicea: „Pui de năpârci! Pui de vipere! Ziceți în inimile voastre că sunteți urmașii lui Avraam? Vă spun vouă că Dumnezeu și din pietrele care ne stau înainte poate să ridice urmași lui Avraam. Nu pentru că sunteți urmașii lui Avraam vă puteți mântui, ci cu faptele voastre vă puteți mântui. Faceți roade vrednice de pocăință, să nu vă prindă moartea nepregătiți!”
Dar ei erau mândri. În omul mândru n-are loc Hristos. Numai în omul smerit. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a golit de toată mărirea Sa, pentru că în sânul Tatălui era împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în mărirea cea mai înaltă, El a coborât din slava Tatălui și a venit și S-a întrupat în Fecioara Maria și S-a născut în locul cel mai smerit, în iesle: în ieslea vitelor, în peșteră, ca să ne arate și nouă că smerenia e cea mai mare virtute și prima treaptă de a urca spre Dumnezeu.
De aceea, iată, Sfântul Ioan ne dă nouă povețe atât de multe. Orice om trebuie să se gândească cel mai mult la moarte, că moartea este sfârșitul vieții acesteia și despărțirea sufletului de trup.
Trupul se duce în pământ. Sufletul unde merge? Unde și-a pregătit? Dacă L-a primit pe Dumnezeu înăuntrul său și s-a împărtășit și a trăit în căință, în fapte bune, în smerenie, în dragoste, sufletul se poate sui la cer. De aceea, iată, Sfântul Ioan Botezătorul ne dă cele mai mari învățături, cele mai alese învățături, și el este cel care a spus aceste cuvinte mari:
„După mine vine Acela Care a fost rânduit să vină. Eu vă botez cu apă spre pocăință”. Și îi punea să intre în râul Iordan și să-și mărturisească păcatele, ca să se pregătească de Cel ce avea să vină să ierte păcatele. Și zicea Ioan: „Eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Atât de mare este, că eu nu sunt vrednic nici să-I desleg cureaua încălțămintelor. De aceea, pregătiți-vă, că El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”.
Și iată, acestea s-au adeverit, ce a spus Ioan. A venit Mântuitorul la Ioan ca să-L boteze. Ioan însă L-a cunoscut că este Fiul lui Dumnezeu și I-a zis: „Cum să Te botez eu pe Tine? Eu sunt o slugă, Tu ești Stăpânul. Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?”
Și a zis Iisus: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”.
Oare ce dreptate trebuia să împlinească? Dreptatea, după căderea oamenilor în păcat, nu putea să o împlinească decât Fiul lui Dumnezeu Cel fără de păcat, Atotputernic, Atotțiitor. Iată, El suplinește nevrednicia noastră și El Se botează în locul nostru, dându-ne și nouă pildă să ne botezăm și noi.
Botezul nostru ce este? Trecerea prin mormântul lui Hristos: Hristos a murit și noi să murim păcatului și să înviem, să înviem cu Hristos. Acesta-i botezul: vestește și moartea, și învierea lui Hristos.
Și aceasta-i dreptatea: El, nedreptatea noastră, o suplinește, își ia asupra Sa și păcatele noastre și pe noi ne face vrednici, prin botez și apoi, prin Taina Harului și prin Sfânta Împărtășanie, să fim începători ai Împărăției cerurilor, pentru că Împărăția cerurilor începe de aici, de pe pământ.
De aceea, iată, această sărbătoare ne înnobilează, ne arată că cel mai mare între cei născuți din femei ne este călăuză, ne este cu adevărat cel ce ne cheamă pe toți la căință, nu numai atunci, ci și acum. Cuvintele Sfântului Ioan trebuie să ne rămână proaspete în minte: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”
Pregătiți-vă de moarte, că toți trebuie să ne pregătim și iată, cu toții trebuie să căutăm calea smereniei, cu care vom ajunge la Domnul.
Sfântul Ioan Botezătorul, care este prăznit astăzi, la începutul anului civil, primul dintre sfinții mari, este cel mai mare, că este căpetenia neamului omenesc. Ne cheamă în fiecare zi să ne înțelepțim, să ne întoarcem la Dumnezeu din calea rătăcirii, să fim conștienți, credincioși și vrednici, să-L căutăm pe Dumnezeu și să-L primim în sufletul și în viața noastră, și Dumnezeu să ne fie nouă călăuză în toată viața noastră.
De aceea, pentru că este căpetenia neamului omenesc, să ne rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul și să-i zicem:
Sfinte Ioane, Prorocule, care ai venit să ne arăți calea spre Hristos și pe Hristos L-ai botezat ca să împlinească dreptatea pe pământ, că noi suntem nedrepți cu toții, ajută-ne și pe noi să ne îndreptăm și să-ți urmăm glasul tău de căință și să ne pregătim în fiecare zi de plecarea de aici, de pe pământ; să fim pregătiți și să-L purtăm pe Hristos prin spovedanie, prin căință, prin Sfânta Împărtășanie, în viața de acum, ca să avem parte și de viața aceea de veci.
Amin!
Doresc tuturor celor ce poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul — Ion, Ionel, Ionică, Ioana, Ionela, Ionica — să aveți cu toții parte de bucurie și, cu adevărat, să faceți ceea ce se cuvine, ca Dumnezeu să fie cu adevărat cu noi, cu toți, și să ne bucurăm de toate darurile pe care le dă Dumnezeu aici, pe pământ, și cu aceste daruri să putem să ne pregătim și pentru viața aceea cerească, de care să avem parte cu toții.
Amin!”
