Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit, în ziua praznicului Nașterii Domnului, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală din București, un cuvânt de învățătură în care a subliniat legătura tainică dintre Hristos, Cuvântul veșnic al Tatălui, și întreaga creație, arătând că Nașterea Domnului nu este doar un eveniment istoric, ci începutul sfințirii lumii „din interiorul ei”.
În debut, Patriarhul României a amintit că Nașterea Domnului Iisus Hristos este „nașterea ca om, din mamă fără tată, a Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care Se naște veșnic din Tatăl, fără mamă”, iar întruparea are ca scop eliberarea oamenilor „de păcat și de moarte”, pentru ca ei să fie înălțați la viața veșnică.
Lumea, dar al Tatălui pentru Fiul
Explicând sensul teologic al întrupării, Preafericitul Părinte a arătat că Fiul veșnic al lui Dumnezeu are o legătură specială cu lumea, deoarece „a participat împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt la facerea lumii”. În acest context, Patriarhul a insistat asupra cuvintelor Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Coloseni: „Toate au fost făcute în Hristos, prin Hristos și pentru Hristos”, subliniind că acest „pentru Hristos” arată că universul creat este „darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său”.
De aceea, a arătat Patriarhul, Hristos vine în lume ca să sfințească lumea și să-i învețe pe oameni mulțumirea către Dumnezeu pentru existență, mulțumire numită „Euharistie, adică recunoștință sau mulțumire”.
Betleem, „Casa Pâinii”, și sfințirea creației
Într-o tâlcuire cu puternică încărcătură duhovnicească, Preafericitul Părinte Daniel a arătat că Nașterea Domnului în peșteră și culcarea Pruncului în iesle au o semnificație profundă: Hristos sfințește umanitatea din pântecele Fecioarei, sfințește pământul „din interiorul lui”, iar prin iesle și hrana animalelor se arată că El sfințește și regnul vegetal și regnul animal.
Patriarhul a explicat și simbolismul numelui Betleem – „Casa Pâinii” – arătând că Pruncul culcat în iesle ne cheamă să nu trăim doar „biologic”, ci să ne hrănim cu „Pâinea cea cerească”, adică Sfânta Euharistie.
Darurile magilor și darurile noastre
Trecând la episodul evanghelic al magilor, Patriarhul Daniel a arătat că darurile lor – aurul, tămâia și smirna – nu sunt întâmplătoare, ci descoperă identitatea și lucrarea Mântuitorului: aurul pentru Împărat, tămâia pentru Dumnezeu și Arhiereu, iar smirna ca vestire a morții și a biruinței asupra stricăciunii prin Înviere.
În același timp, Preafericitul Părinte a îndemnat la înțelegerea sensului duhovnicesc al darurilor, arătând că fiecare creștin poate aduce lui Hristos daruri mai prețioase decât cele materiale, prin viața trăită în credință și milostenie.
Cuvântul-cheie al predicii a fost îndemnul limpede: „În loc de aur oferim credință dreaptă, ortodoxă, și fapte bune. Acesta este aurul cel mai de preț: dreapta credință și faptele bune izvorâte din iubire darnică sau milostivă”. În continuare, Patriarhul a arătat că „în loc de tămâie” se cuvine să aducem rugăciune statornică și fierbinte, iar „în loc de smirnă” – viață curată, dobândită prin pocăință, post și cultivarea virtuților.
Urări la Praznicul Nașterii Domnului
La final, Patriarhul României a transmis urări de bine și binecuvântare credincioșilor, dorind tuturor să trăiască bucuria Nașterii Domnului ca pe un timp al mulțumirii, al credinței lucrătoare prin iubire și al înnoirii vieții în lumina lui Hristos.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Patriarhul Daniel după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București – Nașterea Domnului din ziua de Crăciun:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preasfințiirile Voastre, preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși și credincioase, astăzi Biserica noastră prăznuiește marea sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, numită în popor Crăciun. Această sfântă sărbătoare, așa cum ne spune Evanghelia de astăzi, este plină de înțelesuri duhovnicești.
Desigur, Nașterea Domnului Iisus Hristos este nașterea ca om, din mamă fără tată, a Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care Se naște veșnic din Tatăl, fără mamă. Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, are o legătură specială cu lumea. De aceea El a fost trimis de către Tatăl în lume și de aceea El S-a întrupat, a luat chip de om, ca pe oameni să-i elibereze de păcat și de moarte.
Deci coborârea Lui pe pământ are ca scop înălțarea oamenilor la viața veșnică cerească. Așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, pe cât S-a coborât El la noi, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Care a devenit Om din iubire pentru oameni, pe atât îl înalță pe om la ceruri, adică în iubirea și slava veșnică a Preasfintei Treimi.
Care este legătura specială a Fiului veșnic al lui Dumnezeu cu lumea, cu creația? Sfintele Evanghelii ne arată că Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, sau Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, a participat împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt la facerea lumii, la crearea lumii. Și anume, Evanghelia după Ioan ne spune că toate s-au făcut prin El și nimic nu s-a făcut fără de El din cele ce s-au făcut. Toate s-au făcut prin El, prin Iisus Hristos.
Sfântul Apostol Pavel însă intră mai adânc în explicarea acestei taine a puterii creatoare, a iubirii creatoare a Fiului lui Dumnezeu și spune, în Epistola către Coloseni: „Toate au fost făcute în Hristos, prin Hristos și pentru Hristos”. Acest „pentru Hristos” este foarte important. De ce? Pentru că, dacă toate cele create de Sfânta Treime s-au făcut în, prin și pentru Hristos, aceasta înseamnă că lumea întreagă, universul creat, este darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său, Iisus Hristos.
Deci Dumnezeu a creat lumea în Hristos, prin Hristos și pentru Hristos. Universul întreg este darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul. De aceea Fiul vine în lume, pentru că vine în ceea ce a fost făcut pentru El. Dar de ce vine în lume? Vine în lume ca să sfințească lumea și, din interiorul ei, să-i învețe pe oameni să mulțumească lui Dumnezeu pentru însăși existența universului creat și pentru propria lor existență, adică viața.
Iar această mulțumire pe care Hristos Domnul o aduce Tatălui pentru lumea întreagă, în numele a tot ceea ce există și pentru tot ceea ce există creat, se numește Euharistie, adică recunoștință sau mulțumire.
Și de aceea a instituit Taina recunoștinței sau a mulțumirii: ca pe noi să ne învețe să mulțumim Tatălui ceresc pentru existența lumii, pentru viața noastră și pentru toate binefacerile cunoscute și necunoscute pe care le primim de la Dumnezeu.
Un al doilea motiv pentru care Fiul etern sau veșnic al lui Dumnezeu a venit în lume și a luat chip de om este faptul că, potrivit Sfintei Scripturi, Fiul lui Dumnezeu este chipul Tatălui, Se aseamănă cu Tatăl. Este chipul Tatălui, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, tot în Epistola către Coloseni, că El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut. Este icoana Dumnezeului Celui nevăzut, Iisus Hristos.
Și când Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, Sfinții Părinți au interpretat că Dumnezeu a creat pe om după chipul Fiului. Fiul este chipul lui Dumnezeu, iar omul a fost creat după chip, adică conform cu chipul lui Dumnezeu, conform cu Hristos Domnul.
De aceea, în picturile din Bucovina, de la mănăstirile noastre, mai ales la Sucevița, se vede că atunci când Dumnezeu a creat pe om, Cel Care l-a creat are în jurul capului numele Iisus Hristos. Adică Cel Care l-a creat pe om l-a creat după chipul lui Hristos, Care urma să Se facă Om.
Deci Hristos Domnul vine în lume pentru că lumea este darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul și Se face Om pentru că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, Care este Fiul. Fiul este chipul lui Dumnezeu.
De aceea Evanghelia după Sfântul Ioan ne spune că „întru ale Sale a venit, iar ai Săi nu L-au primit”. În lucrurile pe care le-a creat El, în lumea pe care a creat-o, El a venit. Dar cei care trebuiau să-L primească din lume nu L-au primit, L-au respins. O mare parte L-a respins, o altă parte L-a primit.
Deci aici este taina mare a Întrupării, a zămislirii Fiului veșnic al lui Dumnezeu ca Om, prin lucrarea Duhului Sfânt, din Fecioara Maria. Deci Se zămislește prin lucrarea Duhului Sfânt din Fecioara Maria și Se naște din Fecioara Maria în peștera din Betleem.
Deci, mai întâi, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu, când Se întrupează, sfințește umanitatea din interiorul ei, din pântecele Fecioarei. Sfințește umanitatea nu doar exterior, superficial, ci din interiorul ei. Se naște în peșteră pentru a sfinți pământul din interiorul lui, pentru că peștera este un loc plasat în interiorul pământului. Și este culcat în iesle, acolo unde se punea hrana pentru animalele domestice. Astăzi le numim animale domestice, nu le mai jignim să le spunem „dobitoace”.
Și, deci, din această privință învățăm că El sfințește și regnul vegetal, adică locul unde se puneau iarba sau fânul, furajele pentru animale, și regnul animal. El, Hristos Domnul, cu prezența Sa sfințește, deci, pântecele Fecioarei, peștera și regnul vegetal, hrana pentru animale, dar și animalele care se hrăneau din acea iesle.
Orașul în care El s-a apropiat de locul unde S-a născut a fost Betleem, care în limba ebraică înseamnă „Casa Pâinii”. El, acum, fiind culcat în ieslea animalelor, care se hrăneau doar pentru a trăi biologic, este pus în ieslea din Betleem pentru a ne arăta nouă că nu trebuie să trăim doar biologic, să ne hrănim doar cu produsele care ies din pământ, după cum sunt hrănite animalele domestice, ci să ne hrănim cu Pâinea cea cerească, care este Sfânta Euharistie.
Faptul că s-a numit Betleemul „Casa Pâinii” în ebraică, iar acum, în limba arabă, Betleem înseamnă „Casa Cărnii”, adică pâinea care se face Trupul Mântuitorului Iisus Hristos, ne arată că toate detaliile acestea din Evanghelii privind Nașterea lui Hristos nu sunt întâmplătoare.
Faptul că nu s-a mai găsit într-o casă un loc ca să Se nască Hristos, ci doar într-o peșteră, într-un staul de vite, nu este întâmplător. Cum spunea Părintele Galeriu, nimic nu este întâmplător, totul este proniator, adică, prin grija lui Dumnezeu se împlinesc unele evenimente sfinte și, deci, și lucrări sfinte.
Când magii au venit să aducă daruri, L-au găsit, totuși, în casă, nu în peșteră. Darurile oferite de magi nu s-au oferit în peșteră, pentru că, între timp, o parte din populația care venise pentru recensământ în Betleem a plecat acasă și s-a făcut loc în casa de oaspeți, în hanul sau casa unde erau găzduiți călătorii străini, și, deci, în casă au fost oferite Pruncului Iisus darurile magilor: aur, tămâie și smirnă.
Ei, ce înseamnă aceste trei daruri oferite de către magi? Ele nu au fost alese în mod întâmplător. Fiecare dar are o semnificație, se referă la persoana, identitatea și lucrarea Persoanei Care este cinstită prin daruri.
Aurul a fost dar oferit de magi. Magii erau oameni învățați. Unii dintre ei au ajuns regi și conducători de popoare. De aceea, în limba slavonă ei sunt numiți „crai de la Răsărit”, iar în franceză „les trois rois”, adică „cei trei regi”. Deci acești magi, oameni înțelepți de la Răsărit, au oferit aur, pentru că au considerat că Hristos, Care S-a născut în Betleem, este un Împărat, un Împărat veșnic.
Ei se sprijineau pe profeții, precum aceea: „O stea răsare din Iacob și un om se ridică din Israel”, și pe alte prorocii. Pe această profeție și pe altele, bazați fiind, acești magi au văzut că Cel Care Se naște și pentru Care a apărut o stea deosebită pe cer este un Împărat deosebit de ceilalți împărați, și anume este un Împărat veșnic.
Tămâia, în general, este adusă lui Dumnezeu de către preoții din orice religie. Și, deci, tămâia oferită de magi Pruncului Iisus arată că El este Dumnezeu, Căruia I se aduc tămâie și rugăciune, și, în același timp, El este Mare Preot, Preotul veșnic, Arhiereul veșnic.
Iar smirna, aceasta are o semnificație deosebită. Smirna împreună cu aloe erau folosite pentru ungerea trupurilor celor morți. De ce se punea în aloe smirnă fărâmițată pentru ungerea trupului celui decedat? Pentru a împiedica intrarea în descompunere, să nu se descompună atât de repede trupul celui mort.
Prin aceasta, în mod profetic, magii, prin această smirnă, arată că Hristos, Care S-a născut în Betleem, va trece prin moarte, va trece prin jertfa Crucii, dar nu va rămâne în moarte, potrivit prorocului David, care a spus: „Pe cel cuvios al Tău nu-l vei da stricăciunii”, adică descompunerii. Și, deci, această trecere prin moarte, dar fără rămânere în moarte, pentru că El a înviat din morți a treia zi, este cuprinsă în taina celui de-al treilea dar, și anume smirna.
Deci aceasta este ordinea: aur, tămâie și smirnă. În cântările noastre, pentru rimă, se spune „aur, smirnă și tămâie, Hristoase, mărire Ție”. Dar ordinea este diferită; cea corectă este cea din Evanghelie: aur, tămâie și smirnă. Pentru că El este Împărat veșnic, este Dumnezeu și Mare Preot sau Arhiereu și va trece prin moarte, dar va birui moartea prin Înviere, pentru că Trupul Său nu se va descompune, nu va intra în descompunere.
Deci aceste trei daruri sfinte arată, pe de o parte, identitatea lui Hristos. Cum spunea Sfântul Fericitul Augustin: „Din pântecele mamei Sale, Hristos conduce galaxiile universului”. Adică acest Prunc mic este Dumnezeu Cel veșnic, Creatorul cerului și al pământului, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.
Deci smerenia Lui este arătată în Evanghelii, pentru ca noi să învățăm că numai prin smerenie putem dobândi mântuirea. Pentru că din mândrie, din orgoliu, protopărinții Adam și Eva voiau să fie ca Dumnezeu fără ajutorul lui Dumnezeu. Iar Hristos Se smerește până la moarte pentru a vindeca pe oameni de păcatul neascultării, de păcatul mândriei, al autosuficienței, și a descoperi că iubirea adevărată este iubirea milostivă sau darnică, nu iubirea posesivă, mândră sau orgolioasă. Deci această Naștere a lui Hristos ne arată identitatea Persoanei Lui, dar și lucrarea Lui mântuitoare.
Desigur, noi ne întrebăm: ce daruri aducem noi lui Hristos? Sigur, am învățat de la magi să aducem daruri lui Hristos, lucruri frumoase. De aceea bisericile noastre sunt împodobite cu pictură frumoasă, cu veșminte frumoase aduse lui Hristos, cu icoane frumoase, cu vase sfinte frumoase; ce este mai frumos oferim lui Dumnezeu, pentru că biserica este casa tuturor creștinilor: și bogați, și săraci, și vârstnici, și tineri, și copii. Este casa Domnului, casa tuturor credincioșilor.
Și de aceea se spune că Dumnezeu dăruiește o binecuvântare deosebită celor ce iubesc frumusețea și sfințenia casei Sale. Deci aici vedem că ne învață acești magi să oferim daruri frumoase, scumpe lui Hristos în biserica Sa.
Pe de altă parte însă, mai valoroase decât aceste daruri — aur, tămâie și smirnă — sunt ceea ce oferim noi din iubire pentru Hristos ca viețuire sfântă, astfel încât și omul sărac, nu numai cel înstărit sau bogat, poate oferi darul lui Hristos.
Și anume: în loc de aur oferim credință dreaptă, ortodoxă, și fapte bune. Acesta este aurul cel mai de preț: dreapta credință și faptele bune izvorâte din iubire darnică sau milostivă. În loc de tămâie oferim rugăciune statornică și fierbinte.
Vedeți că, dacă tămâia nu este arsă pe cărbune încins sau pe jăratic, ea nu miroase și nici nu se înalță spre ceruri. „Să se înalțe rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”. Deci tămâia aceasta ne arată rugăciunea fierbinte, rugăciunea stăruitoare, rugăciunea cât mai permanentă. Este un mare dar după darul dreptei credințe și al faptelor bune. Dar și susținerea credinței drepte și a faptelor bune se face tot prin rugăciune.
Și, în loc de smirnă, să oferim viață curată, care se realizează prin răstignirea patimilor egoiste și cultivarea iubirii smerite, plină de fapte bune.
Acestea trei sunt darurile tuturor creștinilor, indiferent dacă sunt bogați sau săraci. Acestea sunt darurile cele mai de preț: credință dreaptă și fapte bune, rugăciune stăruitoare și viață curată dobândită prin pocăință, prin post și prin cultivarea virtuților, a bunătății sufletului, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin.
Tuturor celor care poartă numele de Cristian, Cristina, Cristinel, le dorim ani mulți cu sănătate și bucurie, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin.”
