ADEVARULBISERICII.RO publică una dintre predicile rostite de Preasfințitul Părinte Macarie, episcopul Europei de Nord:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, preaiubiții mei,
Mântuitorul Iisus Hristos se afla pe ultimul Său drum spre Ierusalim și a trecut prin Ierihon, unde a avut parte de cea mai frumoasă și neașteptată convertire: a mai marelui vameșilor din cetate, un om mic de statură, care se numea Zaheu și care s-a urcat într-un sicomor, într-un copac, ca să-L poată vedea pe Mântuitorul Iisus Hristos, aclamat și înconjurat de mulțimi.
Auzise în cei trei ani de activitate publică despre Mântuitorul Iisus Hristos, despre propovăduirea Evangheliei Sale și despre minunile pe care le săvârșea. Mai cu seamă, auzise că unul dintre ucenicii Săi fusese vameș și se numea Matei. Cu siguranță, a auzit și de parabola vameșului și a fariseului, pe care a rostit-o Mântuitorul Iisus Hristos, iar dușmanii Domnului Îl condamnau pretutindeni, spunând că este prieten al vameșilor și al păcătoșilor.
Așadar, acest om mic de statură, dar mare la inimă, dorea să-L întâlnească pe Mântuitorul Iisus Hristos. Și-a făcut curaj, a înfruntat mulțimile, fiindcă profesia sa de vameș, de colector al taxelor și impozitelor și colaborator al dușmanilor dintotdeauna ai iudeilor, lucrător al Imperiului Roman, era una rușinoasă în societatea iudaică. Era privit ca un corupt și un mare păcătos. De aceea, iudeii îl evitau, îl disprețuiau și îl urau.
El a înfruntat mulțimile ostile, s-a strecurat printre ele și s-a urcat într-un copac, ca să-L poată măcar vedea pe Mântuitorul Iisus Hristos. Iar Domnul, trecând prin apropiere, Cel care cunoaște toate tainițele sufletului nostru, îl cunoștea și pe Zaheu. A înțeles dorința lui arzătoare de a-L întâlni și de a-L vedea și a mers chiar spre locul în care acest bărbat discret se afla, pitit după crengile sicomorului, cocoțat în copac.
Și Domnul a privit în sus și i-a zis: „Zahee, coboară-te jos, fiindcă astăzi trebuie să rămân în casa ta!”.
Și cu mare bucurie s-a coborât din copac și L-a găzduit pe Mântuitorul Iisus Hristos de îndată.
Iar mulțimile au început să cârtească, fiindcă el era cunoscut în cetate și pretutindeni, fiind chiar mai marele vameșilor. Era cunoscut pentru faptele de corupție, pentru păcatele pe care le săvârșise, pentru asuprirea și jecmănirea semenilor săi. Și, sigur, mulțimile au început să murmure: „Cum se poate ca Mântuitorul Iisus Hristos să intre în casa acestui mare păcătos?”
Însă Domnul Iisus Hristos, frate și soră, nu avea nevoie de un acoperiș sau de o masă, ci avea nevoie de inima acestui om. A intrat sub acoperișul casei văzute, dar, în mod deosebit, Domnul a intrat sub acoperișul casei sufletului acestui bărbat. Și, găzduindu-L pe Mântuitorul, în viața acestui vameș a intervenit o mare schimbare, o mare convertire. Nu doar el s-a întors pocăindu-se, ci întreaga sa casă.
Zaheu a afirmat public, a făcut un legământ înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. Atunci când Acesta a intrat, pe de o parte, sub acoperișul casei văzute a lui Zaheu, iar pe de alta, sub acoperișul casei nevăzute, acest mare păcătos a afirmat public: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva, întorc împătrit.”
Putea să dea toată averea săracilor, însă s-a gândit să dea jumătate, fiindcă cealaltă jumătate trebuia să o dea celor mulți pe care îi nedreptățise. Și a făgăduit că fiecăruia pe care l-a nedreptățit îi va reda bunurile împătrit.
Domnul a rămas surprins, iar toți cei care l-au blamat înainte, fără să țină seama de circumstanțele atenuante, s-au minunat. Iar Domnul a proclamat întoarcerea lui Zaheu și a familiei sale de la păcat la virtute și de la minciună la adevăr prin cuvintele:
„Cu adevărat, astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, fiindcă Fiul Omului a venit în lume să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Iar acest bărbat, fiind de neam iudeu, este și el fiu al lui Avraam.”
Așadar, scump frate și scumpă soră, Mântuitorul Iisus Hristos a primit pocăința nu doar a acestui mare păcătos, a lui Zaheu, ci a primit pocăința întregii sale familii. Zaheu s-a întors spre Dumnezeu și s-a ridicat din toate faptele cele rele pe care le săvârșise, nu doar el singur, ci împreună cu familia sa.
Acest fapt ne arată, scump frate și scumpă soră, că Zaheu a avut grijă nu doar de sufletul său, ci s-a îngrijit și de sufletul celor din familia sa. Și astfel înțelegem mai bine că apostolatul și lucrarea pentru mântuirea noastră încep, în primul rând, cu cei de lângă noi.
Lucrarea mântuitoare și lucrarea de apostolat a lui Zaheu a început mai întâi cu cei din familia sa, cu cei din casa sa. Așadar, iată, Apostolul Zaheu este sărbătorit în fiecare an la 20 aprilie. A ajuns episcop în Cezareea Palestinei și s-a mântuit împreună cu cei din familia mică, dar s-a mântuit și cu cei din familia mare, din comunitatea creștină pe care a păstorit-o cu timp și fără timp.
Așadar, frate și soră, mântuirea ne-o lucrăm fiecare în parte, dar o lucrăm și împreună, în familia mică și în familia mare, în comunitatea euharistică, aici unde, la fiecare Dumnezeiască Liturghie, cu toții ne umplem de Hristos.
Vă mărturisesc că zilele trecute am încurajat mai mulți soți și soții care trec prin diferite crize în familia creștină. De pildă, un soț și o soție au apelat la mine ca să îi ajut și cu sfatul, și cu rugăciunea, fiindcă se certau neîncetat, erau neînțeleși. Fiecare își reproșa ceva: soțul îi reproșa soției un lucru, soția îi reproșa soțului un alt lucru și fiecare contabiliza neajunsurile și lipsurile.
Și i-am sfătuit cu toată inima: frate și soră, soț și soție, vă rog să nu fiți contabili! Doar diavolul este contabil. Cele rele să se spele, cele bune să se adune! Puneți început bun! Cunoașteți-vă și asumați-vă fiecare vina în parte, căci fiecare este vinovat de ceva anume.
I-am ajutat să-și limpezească gândurile, să-și pună ordine în viața de familie și i-am îndemnat la rugăciune. Le-am dat un canon de rugăciune din cartea de rugăciuni a Episcopiei noastre a Europei de Nord. În mod deosebit, sunt câteva rugăciuni pentru trăinicia familiei sau pentru momente de răscruce și încercare în familie, și le-am recomandat să le citească.
Pe lângă aceste rugăciuni, i-am îndemnat să citească și Acatistul către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvirea de necazuri și înțelegere în familie, un acatist cu totul deosebit, catehetic. Le-am spus așa: Nu citiți aceste rugăciuni automat, din rutină. Citiți-le cu înțelegere! Fiindcă sunt și rugăciuni către Domnul, dar sunt și învățăminte pentru noi înșine, sunt catehetice. În aceste rugăciuni, noi strigăm către Domnul, dar, în același timp, și Domnul ne răspunde și ne învață cum să ne raportăm unii față de alții în familie – soț și soție, tată și mamă față de copii – și cum să ne raportăm față de cer.
A trecut o vreme în care s-au ținut de acest canon și s-au liniștit, bineînțeles, fiindcă au apelat la păstor ca să-i ajute. Ei nu s-au înverșunat, nu s-au împietrit unul față de altul, ajungând – Doamne ferește! – la cumplită despărțire, la divorț, așa cum ajung atâtea familii. Este o maladie, și sunt atâtea familii destrămate, atâția copii traumatizați din cauza divorțului. Slavă tot milostivului Dumnezeu că au pus început bun, iar Domnul le va fi în continuare alături.
Dar important este, frate și soră, să înțelegem că fiecare în parte suntem vinovați. Fiecare avem o vină. Nu trebuie să ne reproșăm unii altora la nesfârșit: „Tu faci asta și nu mă interesează”. Mă străduiesc și eu, iată, să pun început bun și îmi cunosc și eu vina. Haideți să vedem unde greșim fiecare în parte!
Și copilașilor, frate și soră, pe care îi creștem și pe care îi educăm, nu le sunt de folos atât de mult învățămintele noastre moralizatoare, cât pilda vieții noastre. Umplem văzduhul de vorbe și de povețe, dar dacă noi nu ne ridicăm la înălțimea a ceea ce le transmitem copiilor, toate acestea sunt vorbe în vânt, fără niciun folos pentru ei.
Apoi, un alt caz recent din Episcopia noastră a Europei de Nord: mi s-a plâns o soție că soțul și-a suplimentat orele de lucru și nu mai are grijă de familie. Și era vinovat, fiindcă punea mai mult accent pe serviciu, pe carieră, decât pe soție și pe copilași.
Sigur că am avut o întâlnire, fiindcă amândoi sunt iubitori de Hristos și de Biserică, și au fost de acord să discutăm. I-am spus soțului: „Fratele meu, ce este mai important: serviciul sau familia? Serviciile, în aceste vremuri fluide și instabile, vin și pleacă. Familia rămâne. Ce este cel mai important pentru tine: familia sau cariera? Banii sau buna înțelegere? Cariera sau relația de calitate cu membrii familiei tale?”
Sigur că este o necesitate să avem un serviciu și să ne câștigăm pâinea cea de toate zilele pentru noi și pentru copilași, dar când este prea mult, exagerăm, preaiubiții mei! Și din această pricină se destramă atâtea familii, fiindcă punem accent pe bunurile materiale mai mult decât pe aceste bunuri sufletești, care niciodată nu se vor lua de la noi și cu care suntem întotdeauna îmbogățiți.
Preaiubiții mei, să dobândim cerul, așa cum l-a dobândit și Zaheu vameșul, care nu a mai ținut seamă de posesiunile materiale, ci și-a dorit doar să dobândească comoară în cer. Iată, nu existau băncile de astăzi din societatea modernă. Noi le avem aici, dar, așa cum v-am mai spus de multe ori, cel mai sigur cont pe care îl putem deschide și pe care îl putem alimenta este cel de la banca cerului, care își cere totdeauna dobânda, fiindcă Dumnezeu niciodată nu rămâne dator.
Așadar, preaiubiții mei, să ne facem comoară în cer! Acolo să fim împreună și să ne desfătăm. Acolo trebuie să ne luptăm, așa cum s-a luptat și Zaheu vameșul pe acest pământ, lucrând cu timp și fără timp mântuirea sa și mântuirea celor din jur.
Aceasta să facem și noi, iar pentru rugăciunile acestui apostol al Mântuitorului Iisus Hristos, pe care îl sărbătorim, așa cum v-am spus, în fiecare an, în calendarul creștin ortodox, la 20 aprilie, și pentru rugăciunile tuturor Sfinților Apostoli și ale tuturor sfinților care au dobândit cerul, Domnul să ne dăruiască tuturor un colțișor de rai. Amin!
L-am botezat pe al treilea copilaș din familia jertfelnicilor noștri enoriași Lucian și Raluca. Copilașul a primit numele Sfinților Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul, prăznuiți în această lună. Îi cinstim pe Sfinții Cuvioși Macarie și pe toți sfinții și mă bucur că, în familiile noastre, sunt tot mai mulți copii care poartă numele sfinților noștri dragi, pururea rugători pentru noi și ocrotitori pe calea mântuirii.
Mă bucur că sunt astăzi cu voi. Ieri am botezat al treilea copilaș din familia preotului paroh de la Hamburg, de la granița cu Regatul Danemarcei. Acum sunt, iată, împreună cu voi. L-am botezat pe acest minunat copilaș, tot al treilea, în familia tinerilor noștri enoriași. Mă pregătesc acum să merg în misiune și în alte locuri, voi avea și alte botezuri, și aceasta este cea mai mare bucurie pentru mine: să îi botez și pe copii, și pe adulți, să liturghisesc și să ne îmbrăcăm cu toții în Hristos și să ne umplem de Hristos.
Aceasta vă spun neîncetat. Mă bucur că și astăzi foarte mulți dintre frățiile voastre v-ați spovedit și v-ați împărtășit împreună cu copilașii. Deși suntem departe de glia strămoșească și casa noastră părintească, aici, în Biserică, ne simțim cu adevărat acasă.
