Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a rostit un amplu discurs la Palatul Cotroceni, luni, 27 octombrie 2025, după ce a primit din partea Președintelui României, Nicușor Dan, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, cea mai înaltă distincție a statului român.
Ceremonia s-a desfășurat în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a membrilor Sfântului Sinod, a oficialităților române și a delegației Patriarhiei Ecumenice.
Patriarhul Bartolomeu a dedicat această onoare Tronului Apostolic și Patriarhal Ecumenic al Constantinopolului, pe care îl păstorește de 34 de ani, subliniind că momentul reprezintă un semn de recunoaștere a misiunii universale a Ortodoxiei.
„Primim cu bucurie această onoare, mărturisind că ea se îndreaptă către Preacinstitul Tron Apostolic și Patriarhal Ecumenic al Constantinopolului, pe care, prin bunăvoința și harul lui Dumnezeu, îl slujim ca Întâistătător de 34 de ani”, a spus Patriarhul Ecumenic.
Ortodoxia – punte între libertate, credință și cultură
În discursul său, Sanctitatea Sa Bartolomeu I a vorbit despre rolul civilizației ortodoxe în formarea culturii universale, explicând că „Ortodoxia s-a zidit pe întâlnirea creatoare dintre spiritul grec antic și cel creștin”, ceea ce a influențat decisiv nu doar istoria Bisericii, ci și evoluția spirituală a lumii.
„Ideea libertății a fost îmbogățită, dobândind un conținut social mai profund și o dimensiune universală în cadrul spiritualității creștine. Biserica s-a arătat a fi spațiul prin excelență al libertății, ca dar al harului dumnezeiesc – o libertate adevărată, care trăiește și se exprimă ca iubire jertfelnică față de aproapele”, a afirmat Patriarhul.
Sanctitatea Sa a subliniat că mărturia socială a creștinismului a avut întotdeauna o dimensiune activă și profetică, denunțând nedreptatea și apărând demnitatea umană.
„Istoria cuceririlor umaniste și sociale nu poate fi scrisă fără a se recunoaște contribuția decisivă a creștinismului. Mărturia sa nu s-a limitat la o slujire mică, ci a intervenit dinamic împotriva nedreptății sociale și a exercitat o critică îndrăzneață față de ceea ce nu este bun în viața comunității.”
„Biserica trebuie să fie parte a dialogului despre dreptate și demnitate”
Momentul central al alocuțiunii a fost apelul ferm al Patriarhului Bartolomeu la apărarea sacralității persoanei umane și la participarea activă a Bisericii la dialogul contemporan despre pace, dreptate și demnitate.
„Nimic nu poate justifica încălcarea sacralității persoanei umane și a drepturilor ei. Este de neconceput ca Biserica și teologia ei să nu participe la dialogul contemporan despre dreptate, pace și apărarea demnității umane”, a spus Patriarhul Ecumenic.
Sanctitatea Sa a atras atenția asupra faptului că Ortodoxia are vocația de a se implica în viața socială, nu politic, ci spiritual și umanist, contribuind la îmbogățirea valorilor morale și culturale ale lumii moderne.
„Deși Biserica nu se ocupă de politică în sensul restrâns al termenului, mărturia ei în lume a contribuit și continuă să contribuie la îmbogățirea umanistă a politicii, căci pentru ea centrul vieții este omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”
Apel la solidaritate și la o societate dreaptă
Patriarhul Bartolomeu a cerut ca filantropia să fie însoțită de o implicare reală a Bisericilor în promovarea unei culturi a solidarității și a dreptății sociale.
„Cerința vremurilor este ca, alături de filantropie, să existe și o angajare pentru o societate dreaptă – în structurile și funcționarea ei – precum și pentru promovarea unei culturi a solidarității.”
El a amintit că Bisericile Ortodoxe au adus o contribuție esențială la înfăptuirea dreptății în societate și trebuie să continue această lucrare „în contextul provocărilor și oportunităților lumii contemporane”.
Binecuvântare pentru poporul român
La final, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a adresat un mesaj de binecuvântare României și poporului român, exprimându-și recunoștința pentru distincția primită și pentru legătura frățească dintre Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă Română:
„Chemăm asupra Voastră, a celor ce vă înconjoară și asupra preaiubitului și nobilului popor român, harul îmbelșugat și mila nemăsurată a Dumnezeului în Treime. Vă mulțumim încă o dată din tot sufletul.”
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul integral transmis de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu:
”Excelența Voastră, domnule Președinte,
Vă mulțumim din toată inima pentru înalta distincție care se acordă smereniei noastre – Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Colan, cea mai înaltă distincție a statului român.
Primim cu bucurie această onoare, mărturisind că ea se îndreaptă către Preacinstitul Tron Apostolic și Patriarhal Ecumenic al Constantinopolului, pe care, prin bunăvoința și harul lui Dumnezeu, iubitorul de oameni și dătătorul a tot binele, îl slujim ca Întâistătător de 34 de ani.
Civilizația Ortodoxiei s-a format pe temelia întâlnirii creatoare dintre spiritul grec antic și cel creștin. Această îmbinare a constituit un moment decisiv nu numai pentru istoria Bisericii, ci și pentru cultura universală. Tot ceea ce era mai bun și mai prețios în lumea greacă antică a fost integrat în trupul Bisericii.
Ideea libertății a fost îmbogățită, dobândind un conținut social mai profund și o dimensiune universală, în cadrul spiritualității creștine. Biserica s-a arătat a fi spațiul prin excelență al libertății, ca dar al harului dumnezeiesc – o libertate adevărată, care trăiește și se exprimă ca iubire jertfelnică față de aproapele.
Istoria cuceririlor umaniste și sociale nu poate fi scrisă fără a se recunoaște contribuția decisivă a creștinismului. Mărturia socială a creștinismului nu s-a limitat la o slujire mică, adică la o intervenție ocazională și exclusivă pentru satisfacerea nevoilor individuale, ci a avut întotdeauna o dimensiune de slujire mare, intervenind dinamic împotriva nedreptății sociale și exercitând o critică îndrăzneață față de ceea ce nu este bun în viața comunității.
În epoca noastră, conștientizarea posibilității de a transforma și de a modela instituțiile pune lucrarea Bisericii în fața unor provocări și oportunități pozitive. Biserica este chemată să actualizeze identitatea sa socială în contextul condițiilor culturale și sociale contemporane.
S-a spus, pe bună dreptate, că Bisericile noastre au adus o contribuție însemnată la înfăptuirea dreptății în societate. Cerința vremurilor este ca, alături de filantropie, să existe și o angajare pentru o societate dreaptă – în structurile și funcționarea ei – precum și pentru promovarea unei culturi a solidarității.
Obiecția că o astfel de opțiune ar implica Biserica în ambiguitățile lucrurilor omenești, că iubirea creștină s-ar transforma inevitabil în acțiune politică, nu corespunde conținutului radical al Evangheliei.
Excelența Voastră, domnule Președinte,
Aveți marele privilegiu, ca Președinte al României, de a reprezenta înaltele principii ale libertății, dreptății și păcii.
Așa cum am menționat deja, aceste principii își au locul firesc și în sânul Bisericii. Deși Biserica nu se ocupă de politică în sensul restrâns al termenului, mărturia ei în lume a contribuit și continuă să contribuie la îmbogățirea umanistă a politicii, căci pentru ea centrul vieții este omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Nimic nu poate justifica încălcarea sacralității persoanei umane și a drepturilor ei. Este de neconceput ca Biserica și teologia ei să nu participe la dialogul contemporan despre dreptate, pace și apărarea demnității umane.
Încheiem aceste gânduri reafirmând că Biserica Ortodoxă este, prin excelență, forma comunitară și socială a creștinismului.
Exprimăm încă o dată caldele noastre mulțumiri pentru această deosebită cinstire și dorim Excelenței Voastre sănătate, putere și toată binecuvântarea de sus în împlinirea misiunii dumneavoastră pline de răspundere.
Chemăm asupra Voastră, a celor ce vă înconjoară și asupra preaiubitului și nobilului popor român, harul îmbelșugat și mila nemăsurată a Dumnezeului în Treime.
Vă mulțumim încă o dată din tot sufletul.”


