În Duminica a șasea din Postul Mare, cunoscută drept Duminica Floriilor, Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul a explicat semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii și simbolismul profund al ramurilor de finic și al mirului de mare preț.
Florile virtuților sufletești, aduse lui Hristos
„Florile pe care le purtăm astăzi în mâini – ramuri de salcie, de finic sau măslin – simbolizează florile de lumină ale virtuților cultivate în timpul Postului Mare: rugăciunea, pocăința, faptele bune, smerenia și milostenia. Acestea sunt adevăratele daruri pe care le oferim Mântuitorului, asemenea ramurilor cu care mulțimile L-au întâmpinat în Ierusalim ca pe un Împărat,” a subliniat Patriarhul Daniel.
Mirul de mare preț: iubirea recunoscătoare, sfințenia Bisericii și prezența Duhului Sfânt
Plecând de la Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa a explicat înțelesurile mistice și profetice ale mirului de mare preț adus de Maria, sora lui Lazăr. „Mirul de mare preț simbolizează, pe de o parte, iubirea jertfelnică și recunoscătoare a sufletului curat față de Hristos. Pe de altă parte, el este chip al sfințeniei liturgice: toate icoanele, veșmintele și vasele sfinte din biserică sunt o formă de mir oferit lui Hristos”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul a arătat și legătura dintre acest mir și Sfântul și Marele Mir, sfințit în Joia Mare și folosit pentru taina mirungerii, pentru sfințirea antimiselor și a Sfintelor Mese. „Mireasma acestui mir simbolizează prezența Duhului Sfânt în cei credincioși și sfințenia vieții lor. Sfintele moaște, prin mirosul lor bineplăcut, ne arată lucrarea harului divin în ființele sfințite de Dumnezeu”, a mai adăugat Părintele Patriarh.
Intrarea în Ierusalim: începutul pătimirii, dar și al biruinței
Preafericitul Părinte Daniel a arătat că Intrarea Domnului în Ierusalim este începutul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, dar și al biruinței asupra morții. „Iisus intră în Ierusalim nu pentru a domni lumesc, ci pentru a merge spre Cruce. El nu-și elimină dușmanii, ci biruie moartea cu puterea iubirii Sale smerite”, a spus Patriarhul.
În acest sens, Preafericirea Sa a subliniat că, după Înviere, Mântuitorul nu se arată celor care L-au trădat, ci le lasă timp de pocăință până la a doua venire.
Biserica – icoană a Ierusalimului ceresc
„Biserica Ortodoxă pictată și sfințită este icoana Ierusalimului ceresc. De aceea, pelerinajele de Florii pornesc de la o biserică și se încheie la alta. Viața liturgică este o participare tainică la intrarea în Ierusalimul ceresc, iar Biserica ne ajută să răstignim păcatul și să ne înnoim prin har”, a spus Patriarhul.
Floriile – un Paște înainte de Paște
Patriarhul a numit Duminica Floriilor „un Paște anticipat, o arvună a Învierii”. A amintit că florile din mâinile credincioșilor sunt „rodul nevăzut al sufletului, lumina rugăciunii, curăția minții, bunătatea inimii și dorința de sfințire”, îndemnând ca fiecare să-L primească pe Hristos cu credință și bucurie, în sufletul și în casa sa.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris integral predica rostită de Patriarhul Daniel la Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (a Floriilor), 13 aprilie 2025, Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră prăznuiește Duminica a șasea din Postul Mare, numită și a Floriilor. Această duminică, în Evanghelia și în semnificația sărbătorii de astăzi, ne arată că florile virtuților din suflet, adunate în Postul Mare, sunt oferite lui Hristos.
Sărbătoarea Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, sau sărbătoarea Floriilor, are mai multe semnificații, potrivit Evangheliei de astăzi. Și anume:
- În primul rând, fiindcă a înviat din morți pe prietenul Său Lazăr din Betania, Iisus a fost primit în Ierusalim cu multă bucurie de mulțimea venită la sărbătoarea Paștilor iudaice.
- În al doilea rând, întrucât El a înviat pe Lazăr din morți, mulți iudei au început să creadă în Iisus, iar arhiereii, care Îl invidiau pe Iisus, au hotărât să-L omoare.
- Și, în al treilea rând, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc este îndreptată spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri, moartea pe cruce și Învierea lui Iisus.
Ramurile acestea de salcie sau de finic de la sărbătoarea creștină a Intrării Domnului în Ierusalim, simbolizează florile de lumină sau virtuțile adunate în suflet prin rugăciune și post, prin pocăință și fapte bune, în timpul Postului Sfintelor Paști.
Care sunt înțelesurile mirului de mare preț din Evanghelia de azi?
Cinstirea iubirii jertfelnice a Domnului Iisus Hristos este primul înțeles al mirului de mare preț. De aceea, Biserica sfințește Marele Mir în Joia Mare, împreună cu Euharistia.
Mai întâi este sfințită Euharistia, din care se păstrează, pentru tot anul, o parte spre împărtășirea celor nou-botezați și pentru împărtășirea grabnică a bolnavilor.
Și, în al doilea rând, mirul de mare preț înseamnă și sfințirea sufletului și a trupului prin rugăciune, post, viață curată și fapte bune.
Iar în al treilea rând, mirul de mare preț simbolizează și darurile sfințite care împodobesc o biserică: și anume sfintele icoane, sfintele vase și veșmintele liturgice, oferite ca semn al iubirii clerului și credincioșilor față de Hristos.
Deci, când a zis Iuda Iscarioteanul: „Trebuia ca acest mir de mare preț să fie vândut și să fie dați banii săracilor”, Iisus i-a zis lui Iuda: „Las-o pe Maria, pentru că acest mir l-a pregătit pentru îngroparea Mea.”
Deci ea a făcut un gest inspirat de Duhul Sfânt, era înainte de îngropare, l-a uns cu mirul de mare preț, după cum, în tradiția iudaică, este obiceiul ca femeile să meargă de dimineață la mormânt ca să ungă trupul celui care a adormit în Domnul.
Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos este numită în popor și Floriile, de la florile, ramuri de finic și de măslin, pe care mulțimile de oameni și copii le purtau în mână, aclamând intrarea în Ierusalim a lui Iisus ca Rege sau Împărat. Potrivit profetului Zaharia, care spune: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine, șezând pe mânzul asinei” (Zaharia, capitolul 9, versetul 9).
Evanghelia sărbătorii de azi ne arată că Maria, sora lui Lazăr din Betania, a vărsat mir de mare preț pe picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, ca semn de prețuire și recunoștință aduse lui Iisus.
Această Marie, sora lui Lazăr, este o altă femeie decât femeia păcătoasă despre care vorbește Sfântul Evanghelist Luca, deoarece pocăința femeii păcătoase nu s-a petrecut în Betania, ci în localitatea Nain, în casa lui Simon fariseul.
Semnificația mirului de mare preț oferit de Maria, sora lui Lazăr, este o semnificație mistică și profetică.
Când Iuda Iscarioteanul a întrebat: „Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu 300 de dinari și să fi fost dați banii săracilor?”, Domnul Iisus a răspuns: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.”
Într-adevăr, gestul acesta al Mariei era un gest profetic, adică un gest care se referea la ceea ce i se va întâmpla în curând Domnului Iisus Hristos.
Înainte de a fi pus în mormânt, trupul lui Iisus a fost uns cu ulei de aloe și smirnă. Iar în dimineața Învierii Lui, femeile mironosițe au venit la mormânt ca să ungă trupul lui Iisus cu aromate sau miruri, potrivit obiceiului sau tradiției iudeilor. Dar Iisus înviase deja din morți.
Deci acest mir de mare preț al Mariei a fost oferit lui Iisus ca anticipație pentru îngroparea Sa, pentru că femeile mironosițe care au venit la mormânt nu L-au mai găsit mort – El înviase deja. Și, deci, a fost uns doar cu acest mir de nard de mare preț, pe care Maria, sora lui Lazăr, l-a oferit ca semn de cinstire și recunoștință lui Iisus, în casa surorilor Marta și Maria și a lui Lazăr din Betania.
Era un semn de recunoștință pentru că Iisus a înviat din morți pe fratele lor, Lazăr, mort de patru zile.
Mirul de mare preț, înțeles ca simbol profetic al îngropării Domnului Iisus Hristos, a devenit în Biserică Sfântul și Marele Mir, folosit pentru sfințirea Sfintei Mese din altarul Bisericii noi, întrucât Sfânta Masă simbolizează mormântul Domnului Iisus Hristos, în care El a fost pus după ce a murit și din care a înviat.
De asemenea, cu Sfântul și Marele Mir se sfințește și Sfântul Antimis, care simbolizează, prin icoana ce se află pe el, punerea în mormânt a Domnului Iisus Hristos. Iar mirungerea celor ce s-au botezat în apă și în Duh Sfânt – devenind părtași ai tainei morții și Învierii lui Hristos, conform învățăturii Sfântului Apostol Pavel (Romani 8, 11) – se săvârșește tot cu Sfântul și Marele Mir.
Așadar, Biserica a învățat de la Maria, sora lui Lazăr, să arate prețuire mare față de Hristos, prin folosirea în cultul ei a Sfântului și Marelui Mir, compus din multe aromate de mare preț.
În plus, mireasma deosebită a mirului de mare preț simbolizează și prezența Duhului Sfânt în omul credincios. În acest sens, sfintele moaște ale sfinților răspândesc adesea parfumul mirului de nard, după cum harul Duhului Sfânt era prezent în trupul lui Hristos, pe când Acesta Se afla în mormânt, și L-a păstrat nestricăcios, tot așa și harul Duhului Sfânt pecetluiește pe unii dintre sfinți cu nestricăciunea moaștelor sau a osemintelor devenite moaște și cu parfumul minunat al prezenței harului divin în omul duhovnicesc, întrucât acesta a trăit pe pământ în sfințenie, potrivit Evangheliei lui Hristos.
De asemenea, mirul de mare preț este un simbol al sfințeniei și al frumuseții liturgice a Bisericii. Toate icoanele, veșmintele și vasele liturgice de mare preț, toate podoabele frumoase care sunt aduse în Biserica lui Hristos, ca ofrandă de prețuire și recunoștință oferită Lui, sunt mir de mare preț.
Asemenea Mariei, sora lui Lazăr, Biserica aduce o ofrandă de iubire lui Hristos Cel răstignit și înviat: ceea ce ea are frumos și de mare preț.
În același timp, Biserica îi ajută pe săraci, deoarece evlavia liturgică nu exclude filantropia socială sau iubirea milostivă.
O Biserică frumoasă este o bucurie pentru toți credincioșii ortodocși – bogați și săraci. Însă, înainte de darurile materiale de mare preț pe care le aducem în Biserică, trebuie să-I oferim lui Hristos darul cel mai de preț: al credinței ortodoxe, al rugăciunii fierbinți și al faptelor bune.
În acest sens, mirul de mare preț este, în primul rând, sufletul omului dreptcredincios și milostiv. Sufletul creștinului evlavios, curățit de păcate prin pocăință și luminat de fapte bune, se dăruiește în fiecare zi lui Hristos ca mir de mare preț.
În timp ce viața păcătoasă este urât mirositoare, pocăința și eliberarea de patimi egoiste transformă viața omului în parfum duhovnicesc de bună mireasmă.
Acest mir de mare preț al sufletului creștinului, curățit și sfințit, se dobândește prin toate nevoințele Postului Mare: prin pocăință și spovedanie, prin împărtășirea mai deasă cu Sfintele Taine și prin mai multă milostenie.
Să ne ajute Domnul Iisus Hristos ca și noi, în această ultimă săptămână înainte de sărbătoarea Învierii Sale, să aducem ca mir de mare preț florile harului crescute în sufletul nostru, prin toată lucrarea duhovnicească săvârșită în timpul Postului Sfintelor Paști.
Învierea lui Lazăr, ne spune Evanghelia, a produs în popor admirație față de Iisus, dar multă invidie și ură față de El în rândul cărturarilor și fariseilor.
Mulți dintre iudeii care au văzut că Iisus a înviat un om mort de patru zile i-au părăsit pe cărturari și pe farisei – adică pe învățătorii lor tradiționali – și au crezut în Iisus și în puterea Lui dumnezeiască.
Așadar, motivul principal pentru care mulțimile au venit în Betania era să-L vadă pe Iisus, dar mai ales pe Lazăr, prietenul Său, pe care Iisus l-a înviat din morți.
Mulțimile se adunaseră la Ierusalim pentru a serba Paștele iudaic, iar din Ierusalim au mers în Betania să-l vadă pe Lazăr, cel ce murise și care a fost înviat de către Iisus.
Însă, pe cât se bucura mulțimea oamenilor simpli de minunile lui Iisus, pe atât se tulburau și se întristau mai-marii cărturarilor și fariseilor.
Aceștia erau plini de invidie, pentru că iubirea și admirația mulțimilor față de Iisus sporeau cu fiecare minune săvârșită de El, culminând acum cu învierea prietenului Său, Lazăr din Betania, mort de patru zile.
Astfel, iudeii s-au împărțit în două tabere: pe de o parte, mulțimile de oameni simpli, care Îl iubeau și Îl urmau pe Iisus; iar pe de altă parte, conducătorii religioși, care Îl invidiau și Îl urau pe Iisus.
Evanghelia ne spune că atunci au hotărât arhiereii și mai-marii cărturarilor și fariseilor să-L ucidă nu numai pe Iisus, ci și pe Lazăr, pentru că Lazăr – cel înviat din morți – era mărturia evidentă a dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Învățătura lui Iisus era minunată și fascinantă, iar puterea Lui era dumnezeiască și dătătoare de viață.
Deși moartea spre care merge Iisus, când intră în Ierusalim, reprezintă în plan social o pedeapsă capitală, decisă de autoritățile politice și militare romane, la cererea autorităților religioase din Ierusalim, totuși, în plan spiritual, moartea lui Iisus reprezintă – potrivit Sfântului Evanghelist Ioan – o jertfă de bunăvoie.
În această privință, Domnul Iisus Hristos spune (citez): „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi dau viața ca iarăși să o iau. Nimeni nu Mi-o ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi o dau. Putere am Eu ca să o dau și putere am iarăși să o iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.” Am încheiat citatul – Ioan, capitolul 10, versetele 17 și 18.
Prin urmare, Biserica înțelege Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos ca fiind mergerea Sa de bunăvoie spre Pătimire și spre moarte, pentru a birui moartea prin Înviere. Iisus putea să evite suferințele și moartea, dacă și-ar fi distrus sau eliminat adversarii. El nu a folosit violența, ci a dorit să biruiască moartea din interiorul ei, trecând prin moarte cu puterea iubirii Sale smerite, pentru a-i vindeca pe oameni de mândria și neascultarea lui Adam și pentru a Se arăta biruitor asupra morții prin Înviere, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, în capitolul 2 al Epistolei sale către Filipeni, S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce. Ca urmare a acestei smerenii – smerenia crucii –, El a primit slava Învierii, „ca în numele Lui tot genunchiul să se plece”. Astfel, El S-a arătat biruitor, „cu moartea pe moarte călcând”, așa cum se spune în troparul Sfintelor Paști.
Așadar, Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este, în același timp, dovada biruinței Lui asupra morții lui Lazăr, pe care L-a înviat în Betania, și anticiparea biruinței Sale asupra propriei morți, prin Învierea Sa a treia zi la Ierusalim.
Avem, deci, pe de o parte, biruința asupra morții lui Lazăr, și, pe de altă parte, anticiparea biruinței asupra propriei Sale morți – pentru că El, prin Înviere, nu mai rămâne în Ierusalimul pământesc, nu se întoarce la viața biologică din Ierusalimul de jos, ci intră în Ierusalimul ceresc, în viața veșnică, cea fără de moarte, desființând moartea și aducând viața veșnică, pentru că, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, moartea „nu mai are putere asupra lui Hristos, Cel înviat”. El nu va mai muri din nou, cum s-a întâmplat cu Lazăr mai târziu, ci El trăiește veșnic în Împărăția cerurilor.
Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că intrarea Lui în Ierusalimul ceresc se va realiza prin Învierea Sa din morți și prin Înălțarea Sa la cer. De aceea, în noaptea de Paști, Biserica Ortodoxă cântă: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a strălucit!”
Ierusalimul ceresc sau Ierusalimul cel Nou, în care a intrat Iisus Hristos cel răstignit și înviat, ca să ne pregătească nouă, oamenilor, locașuri în Împărăția Preasfintei Treimi, este acum simbolizat liturgic de Biserica Ortodoxă, pictată și sfințită. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă pictată și sfințită este icoana Ierusalimului Nou sau ceresc. Din acest motiv, când se sfințește o biserică nouă, se cântă: „Înnoiește-te, înnoiește-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a strălucit”, și se continuă: „Această casă Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a sfințit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre.” Acesta este troparul sfințirii unei biserici ortodoxe.
Deci, o biserică sfințită ortodoxă este o icoană a Ierusalimului ceresc. De aceea, când noi organizăm pelerinajul de Florii, el pleacă de la o biserică și ajunge la altă biserică, pentru că biserica ortodoxă pictată și sfințită este icoana Ierusalimului ceresc, iar Iisus intră în Ierusalimul pământesc nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a trece prin moarte și a ajunge, prin Înviere și Înălțare, în Ierusalimul ceresc.
În acest sens, Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul ceresc privește și taina Bisericii Lui, Hristos, iar participarea oamenilor la viața liturgică a Bisericii este, în mod tainic, o intrare în Ierusalimul ceresc. De ce? Pentru că Biserica ne învață și ne ajută să răstignim păcatul sau egoismul din noi prin rugăciune unită cu pocăința, postul și milostenia, pentru a dobândi învierea sufletului nostru din moartea cauzată de păcat și pentru a cultiva iubirea sfântă față de Dumnezeu și de aproapele.
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim face trecerea de la postul de 40 de zile al Sfintelor Paști la intrarea în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale lui Hristos, care este o perioadă de pregătire duhovnicească, mistagogică sau tainică, de participare a creștinului la taina Crucii și Învierii lui Hristos.
Pătimim împreună cu Hristos, ca să înviem împreună cu Hristos, deoarece „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”.
Sfântul Grigorie Teologul zice: „Ieri m-am înmormântat cu Tine, Hristoase, astăzi împreună cu Tine înviez.”
Ramurile de finic sau de salcie și florile purtate de credincioși în procesiunea pelerinajului de Florii sunt simbolul virtuților adunate în timpul postului Sfintelor Paști.
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevestește Învierea lui Hristos. Este un Paște înainte de Paște. Ea este, oarecum, un Paște anticipat, o arvună a biruinței lui Hristos asupra păcatului și asupra morții. Este înainte-vestirea biruinței iubirii smerite a lui Hristos asupra morții – iubire mai tare decât orice ură și invidie, trădare și lașitate omenească, mai tare decât orice lăcomie de bani și poftă de putere lumească trecătoare, care stăpâneau pe cei ce au contribuit la răstignirea lui Iisus.
Foarte interesant este faptul că, după Înviere, Domnul nu Se mai întâlnește cu niciunul dintre cei care au contribuit la răstignirea Lui, pentru că nu vrea să-i pună într-o situație jenantă, ci le lasă timp de pocăință până la a doua Sa venire.
Așadar, de ce purtăm în această zi ramuri de măslini sau de finic sau de salcie?
Purtăm în mâini aceste semne ale biruinței:
– în primul rând, ca memorial sau aducere-aminte a evenimentului care s-a petrecut cu peste 2000 de ani în urmă, când Domnul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu ramuri de finic și de măslini;
– în al doilea rând, purtăm în mâini ramuri de finic sau de salcie și flori pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post, în care am adunat în suflet florile de lumină ale credinței, cultivate prin rugăciune și pocăință, post și fapte bune.
Canonul din vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar, în cântările lui, că acum s-au împlinit cele 40 de zile ale postului.
Prin urmare, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor fac trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt și mai sfințitor, pentru că este timpul unei participări mistice – sau tainice – la Sfintele și Mântuitoarele Pătimiri ale lui Hristos, ca să ne bucurăm apoi de Învierea Lui.
În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuților adunate în timpul postului: adică lumina rugăciunii, smerenia postului, curăția minții care se pocăiește, bunătatea inimii milostive și darnice, sfințirea sufletului și a trupului, dobândită prin înfrânare, spovedanie și împărtășire mai deasă.
Pe scurt, acestea sunt florile iubirii sfinte și smerite față de Dumnezeu și față de semeni.
Să ne ajute Domnul Iisus Hristos ca și noi, cei care purtăm în mâini ramuri de salcie – aceasta fiind cel mai smerit dintre copaci, deoarece își pleacă mereu crengile înaintea Domnului –, să ne smerim și să-L primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, care intră acum nu doar în Ierusalimul pământesc, ca odinioară, ci și în sufletul nostru și în casa noastră, dacă Îl primim cu multă credință și bucurie, spre slava Lui și mântuirea noastră.
Cu prilejul sărbătorii Floriilor, adresăm părintești doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie tuturor celor care poartă nume de flori: Floare, Florin, Viorel, Mugur, Lăcrimioara, Brândușa și alte nume de flori, dorindu-le ani mulți, fericiți și binecuvântați.
Amin.”
