Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în Duminica a 29‑a după Rusalii, referindu-se la vindecarea celor zece leproși (Luca 17, 12‑19).
„Din Evanghelia de astăzi este semnificativ faptul că Iisus nu le spune leproșilor: Vindecați-vă! sau Fiți vindecați! nici nu-i întreabă: Aveți credință? El nu le cere să mărturisească în public credința lor nici nu le spune Fiți curați de lepră! – cum a zis altădată unui alt lepros (Luca 5:12-14), ci doar îi trimite pe cei zece leproși să împlinească o poruncă a Legii Vechi, obligatorie pentru toți cei care erau bolnavi de lepră. De ce a procedat Iisus în acest mod neobișnuit? Domnul Iisus Hristos a arătat în acest mod atât smerenia Sa, împlinind legea lui Moise, cât și respectul Său pentru libertatea oamenilor de a fi sau de a nu fi recunoscători față de Dumnezeu și față de semenii lor care îi ajută în situații dificile. A vrut să-i vadă cum se manifestă ei în libertatea lor, de aceea nu i-a vindecat prin cuvânt și i-a trimis la preoți.
Domnul Iisus putea să-i vindece imediat dar i-a trimis la preoți ca aceștia – care nu-L iubeau pe Iisus – să recunoască vindecarea leproșilor și să-i integreze în comunitate după cum cerea Legea lui Moise
Aflându‑se pe drum și văzând că s‑au vindecat, nouă din cei zece bolnavi s‑au grăbit să ajungă la preoți, în timp ce numai unul, care era samarinean, considerat de evrei a fi de neam inferior, s‑a întors pentru a‑și exprima recunoștința față de Mântuitorul și a‑L slăvi pe Dumnezeu.
Indirect, acest lepros vindecat și recunoscător a mărturisit că Iisus Hristos este Dătătorul vieții și Doctorul sufletelor și al trupurilor oamenilor. Văzând acest gest de recunoștință al unui lepros vindecat, Iisus a întrebat: «Dar cei nouă unde sunt? Nu s‑a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?» Prin întrebarea Sa retorică, Hristos Domnul pune în contrast recunoștința samarineanului cu nerecunoștința celor nouă evrei. Întrebarea Sa are, așadar, înțelesul de reproș sau dojană. Domnul Iisus Hristos nu avea nevoie de recunoștința, nici de lauda lor deoarece el a săvârșit minunea din iubire milostivă și smerită pentru cei bolnavi. Totuși, prin întrebarea Sa ca un reproș adresat celor nerecunoscători, Iisus ne învață că omul nerecunoscător se află într-o stare spirituală nefirească, nesănătoasă și nedemnă. Recunoștința trebuie să fie sentimentul cel mai firesc al omului aflat în fața binefacerii primite de la cineva.
Omul care nu mulțumește pentru binefacerile primite decade spiritual și se dezumanizează. Evanghelia de astăzi ne arată că omul are cu adevărat suflet sănătos dacă este recunoscător lui Dumnezeu și oamenilor pentru darurile pe care le primește. Omul credincios, drept și demn mulțumește permanent lui Dumnezeu pentru că trăiește în creația Sa și o folosește, adică folosește aerul, apa, pământul, căldura soarelui și toate realitățile create de Dumnezeu pentru a susține viața umană. Oamenilor care îl ajută, omul drept și demn le mulțumește pentru că recunoștința este starea de sănătate a sufletului și lumina vieții în comuniune și în comunitate. De aceea, în fiecare duminică și sărbătoare de peste an, iar în mănăstiri, chiar în fiecare zi a săptămânii, Biserica aduce mulțumire lui Dumnezeu prin slujba Sfintei Euharistii sau a Sfintei Liturghii euharistice. În limba greacă, Euharistia înseamnă mulțumire sau recunoștință. Astfel, Sfânta Liturghie euharistică este lucrarea cea mai sfântă și de cea mai înaltă recunoștință pe care Biserica o aduce lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El, cunoscute și necunoscute, arătate și nearătate deplin, cum se spune în textul Sfintei Liturghii. Partea culminantă a rugăciunii liturgice de mulțumire adusă de Biserică începe cu aceste frumoase cuvinte: «Cu vrednicie şi cu dreptate este a‑Ţi cânta Ţie, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ţie a‑Ţi mulţumi, Ţie a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale». Deși în Liturghierele românești actuale se folosesc cuvintele «cu vrednicie şi cu dreptate», totuși textul original grecesc ar putea fi tradus și altfel: «Este demn și este drept a‑Ţi cânta Ţie, pe Tine a Te binecuvânta…» Prin contrast cu aceste cuvinte, putem trage concluzia că este nedemn și nedrept să nu Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, adică să profităm de darurile Lui fără să ne gândim la Cel care a făcut cerul și pământul și toate elementele care susțin viața oamenilor.
Din punct de vedere duhovnicesc, este superior nouă cel ce este mai smerit decât noi. Este mai drept și mai demn decât noi cel ce mulțumește lui Dumnezeu și oamenilor mai mult decât noi, deoarece recunoștința este iubire smerită ca răspuns la iubire milostivă sau darnică. Prin mulțumire, omul crește duhovnicește în relație cu Dumnezeu și cu semenii. Din Evanghelia de astăzi învățăm că, deși Domnul Iisus nu caută slavă sau laudă de la oameni, totuși cere de la noi să‑L slăvim pe Dumnezeu și să le mulțumim celor care ne ajută să creștem duhovnicește în relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii.
Evanghelia Duminicii a 29-a după Rusalii ne arată că nouă leproși s-au vindecat de lepra trupului, dar nu s-au vindecat și de lepra sufletului care, aici, este păcatul nerecunoștinței sau al uitării binefăcătorului.
În această duminică a Evangheliei vindecării celor 10 leproși suntem chemați să arătăm recunoștință, să aducem rugăciuni de mulțumire Preasfintei Treimi pentru dar vieții noastre, pentru sănătate și pentru tot ajutorul primit în viață. Totodată, Evanghelia de astăzi ne cheamă să mulțumim părinților după trup care ne-au născut și crescut, educatorilor, învățătorilor, profesorilor și duhovnicilor care ne-au format intelectual și duhovnicește, precum și tuturor celor care ne-au ajutat în vreme de boală, de necaz sau de nevoie. Așadar, să mulțumim tuturor celor care prin cuvânt și faptă ne transmit binecuvântarea și iubirea lui Dumnezeu.”, a spus Părintele Patriarh Daniel.