În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, 8 iunie 2025, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală. Patriarhul a vorbit despre semnificația teologică a Rusaliilor și despre lucrarea tainică, personalizantă și sfințitoare a Duhului Sfânt în viața Bisericii și a fiecărui credincios.
Pogorârea Duhului Sfânt ca întemeiere vizibilă a Bisericii
„Această duminică ne arată, în Evanghelia și în Apostolul ei, că Duhul Sfânt constituie și sfințește Biserica lui Hristos ca adunare a popoarelor în iubirea Sfintei Treimi”, a spus Preafericitul Părinte. El a subliniat că Duhul Sfânt nu este o persoană vizibilă, ci lucrează din interiorul omului: „El nu va fi un vizavi, nu va fi o persoană vizibilă, fizică, corporală, ci va fi în voi.”
Duhul Sfânt lucrează tainic în interiorul omului
Patriarhul a explicat că Sfântul Duh nu vine să concureze sau să completeze pe Fiul, ci să Îl confirme și să Îl comunice: „El lucrează din interiorul oamenilor, pentru ca fiecare om, creat după chipul lui Dumnezeu, să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu.”
Lucrarea sa este una discretă, dar transformatoare, a subliniat Patriarhul: „Duhul Sfânt lucrează în oameni din interiorul omului, în mod discret, tainic, care inspiră, nu constrânge pe om.”
Lucrarea Duhului: curățire, luminare și sfințire
Preafericitul Daniel a arătat că Duhul Sfânt se manifestă asemenea focului și apei: „Focul harului divin este curățitor de păcate… iar apa cea vie dăruiește viață.” A explicat astfel de ce în ziua Cincizecimii Duhul Sfânt a venit în chip de limbi de foc și de ce este simbolizat și prin apă.
El a mai spus că: „Sfântul Duh luminează mintea și încălzește inima omului întunecat și rece din cauza păcatului, transformându-l în suflet luminat și fierbinte.”
Lacrimile pocăinței, semn al prezenței Sfântului Duh
Citatul din Sfântul Efrem Sirul a fost evocat pentru a arăta că: „Sfintele și curatele lacrimi către Dumnezeu spală de-a pururi sufletul de păcate.” Iar Preafericitul a întărit ideea spunând: „Focul curățitor și apa cea vie se întâlnesc în lacrimile pocăinței și fac sufletul omului păcătos un suflet înnoit.”
Biserica, rodul lucrării Duhului în umanitatea unită cu Hristos
Patriarhul a explicat că Biserica nu este doar o instituție, ci viața divino-umană a lui Hristos comunicată oamenilor prin Duhul Sfânt: „Biserica este comunicarea sau împărtășirea vieții divino-umane a lui Hristos, Cel Răstignit, Înviat și Preaslăvit.”
A adăugat că prima duminică după Rusalii, Duminica Tuturor Sfinților, arată că „lucrarea cea mai importantă a Duhului Sfânt și scopul venirii Sale în lume este sfințirea oamenilor.”
„Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”
În încheiere, Patriarhul a vorbit despre libertatea pe care o aduce Duhul Sfânt, citându-l pe Sfântul Apostol Pavel: „Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” A subliniat că Duhul Sfânt nu anulează personalitatea umană, ci o luminează și o îmbogățește, aducând-o în comuniune cu persoanele divine și cu ceilalți oameni.
Patriarhul a amintit că Biserica Ortodoxă începe întotdeauna rugăciunile prin invocarea Duhului Sfânt: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului…”, arătând astfel că „numai prin harul Duhului Sfânt prezent în noi ne putem uni cu Preasfânta Treime.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Duminica a 8-a după Paști, Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), 8 iunie 2025, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși, astăzi Biserica noastră prăznuiește Duminica a VIII-a după Paști, numită și Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau a Cincizecimii, sau a Rusaliilor. Această duminică ne arată, în Evanghelia și în Apostolul ei, că Duhul Sfânt constituie și sfințește Biserica lui Hristos ca adunare a popoarelor în iubirea Sfintei Treimi.
Mântuitorul Iisus Hristos, deci, în Evanghelia de astăzi și în Apostolul scris de Sfântul Evanghelist Luca, în Faptele Apostolilor, ne arată că Duhul Sfânt se manifestă în mod deosebit. Și anume, în Apostolul de astăzi, Duhul Sfânt apare în chip de limbi de foc, iar în Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos spune că Duhul Sfânt este apa cea vie. Și aceasta înseamnă că Duhul Sfânt are o lucrare asemănătoare cu focul și cu apa, însă e o lucrare duhovnicească. El nu are un chip de om. El nu apare ca o persoană umană, cum a apărut Iisus Hristos, persoană divino-umană, ci El nu are chip de om, fiindcă El nu-L concurează pe Fiul, care S-a făcut om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, care lucrează din interiorul oamenilor, pentru ca fiecare om, creat după chipul lui Dumnezeu, să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu, adică să ajungă să fie asemănător chipului Domnului Iisus Hristos.
Deci El nu-L concurează pe Fiul și nici nu-L completează, ci Îl confirmă și Îl comunică pe Fiul. De aceea, Mântuitorul, înainte de a Se înălța la cer, a spus: „Vă voi trimite vouă un alt Mângâietor, pe Duhul Sfânt, Care dintr-ale Mele va lua și vă va da vouă, Care vă va învăța și vă va arăta tot adevărul.” Și apoi spune: „Va fi cu voi și în voi.” Aici este un cuvânt cheie: Mângâietorul va fi, Duhul Sfânt, cu voi și în voi. El nu va fi un vizavi, nu va fi o persoană vizibilă, fizică, corporală, ci va fi în voi, ceea ce înseamnă că Duhul Sfânt lucrează în oameni din interiorul omului, în mod discret, tainic, care inspiră, nu constrânge pe om să săvârșească fapte bune, să împlinească voia lui Dumnezeu și să trăiască potrivit voii lui Dumnezeu.
De aceea vedem de la început că Apostolul Îl prezintă pe Duhul Sfânt ca foc curățitor, luminător și încălzitor, care luminează mințile și încălzește inimile spre a-L iubi pe Hristos și pe Dumnezeu-Tatăl. Iar Evanghelia după Ioan Îl prezintă pe Duhul Sfânt, care va fi ca apa cea vie, apă vie care dăruiește viață și care va fi dăruit după Înălțarea la cer, după preaslăvirea lui Hristos, prin Înălțarea pe Cruce — care este tot preaslăvire — și prin proslăvirea lui Hristos, prin Înălțarea întru slavă la ceruri. Atunci va veni Duhul Sfânt.
Deci Evanghelia și Faptele Apostolilor sunt complementare. În Faptele Apostolilor se spune că Duhul Sfânt a venit ca un vuiet de suflare de vânt peste ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, adunați laolaltă în Ierusalim, potrivit Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetul 2. În limba ebraică, același cuvânt, ruah, înseamnă și duh și vânt. Și deci El a venit ca duh, sub formă de vuiet de vânt, și apare deasupra capului fiecăruia dintre ucenici în limbi ca de foc sau în chip de limbi de foc.
Duhul Sfânt vine peste fiecare dintre ucenicii lui Hristos, când ei se aflau adunați laolaltă, întrucât El sfințește pe fiecare om în parte și pe toți laolaltă, adică sfințește persoane adunate în comunitate, pentru a trăi în comuniune de rugăciune și de acțiune. El nu nivelează persoanele și nici nu le separă, nici nu le confundă, nici nu le nivelează făcând o masă impersonală, anonimă, ci pe fiecare persoană o sfințește în specificul și în distincția ei și, de asemenea, unește persoane diferite și le aduce la comuniune de gândire, de simțire și de acțiune.
El sfințește persoane distincte și le pune în comuniune și conlucrare. Deci, Duhul Sfânt nu anulează identitatea sau personalitatea omului, ci o luminează și o îmbogățește. Prin lucrarea Duhului Sfânt, fiecare persoană umană se pune într-o legătură tainică de viață sfântă cu persoanele divine ale Preasfintei Treimi și cu persoanele umane care mărturisesc aceeași credință în Iisus Hristos, formând astfel Biserica lui Hristos, plină de harul Preasfântului Duh, cum se spune în Epistola a doua către Corinteni, capitolul 13, versetul 13: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți.”
De aceea, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenicii Domnului se săvârșește și botezul în apă și în Duh al primilor 3.000 de creștini, după cum se spune în Faptele Apostolilor, capitolul 2, versetele 38 până la 41. Cei ce se botează în apă și în Duh, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, încep o viață nouă de comuniune cu persoanele Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos. Această viață nouă este numită „viața în Hristos” sau „viața în Duhul Sfânt”.
Duhul Sfânt se coboară în chip de limbi de foc, sau în limbi ca de foc, pentru a arăta că focul harului divin este curățitor de păcate, după cum focul fizic este curățitor de rugină. Când metalele sunt ținute mai mult timp în foc, rugina, praful sau zgura de pe ele se curăță, iar ele se fac incandescente sau luminoase. Nu mai sunt rigide, ci devin flexibile. Pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o înainte.
Deci Duhul Sfânt, asemenea focului material, fizic, curățește duhovnicește pe om de rugina sau zgura păcatului, adică de toată necurăția sufletului și a trupului. În același timp, Sfântul Duh luminează mintea și încălzește inima omului întunecat și rece din cauza păcatului, transformându-l în suflet luminat și fierbinte, sau afectiv. De aceea, botezul în apă și în Duh Sfânt mai este numit și „Sfânta Luminare”. Iar baptisterium sau baptisterion, bazinul în care erau botezați creștinii, se mai numea și „luminătorul”.
Deci Duhul Sfânt nu doar curățește sufletul de păcate, ci și încălzește viața spirituală a sufletului răcit din cauza patimilor egoiste. Iar această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în lacrimile pocăinței și în dorința omului credincios de a trăi o viață nouă. Sfinții Părinți ai Bisericii spun că primele semne clare ale prezenței și lucrării Duhului Sfânt în omul credincios sunt smerenia și pocăința. Iar lacrimile pocăinței arată că Duhul Sfânt curățește pe om de păcat și, în același timp, face roditoare credința în el, asemenea apei care udă un pământ uscat și-l face roditor.
În această privință, Sfântul Efrem Sirul spune: „Sfintele și curatele lacrimi către Dumnezeu spală de-a pururi sufletul de păcate, îl curăță pe el de fărădelegi. Izvor curat este umilința, care adapă sadurile cele aducătoare de roadă ale sufletului. Iar saduri aducătoare de roade numesc cu adevărat faptele bune și lucrurile care se adapă de-a pururi cu lacrimi și cu rugăciuni. Sădește saduri aducătoare de roadă bine înflorită în sufletul tău de-a pururea. Adapă-le pe ele din nou cu lacrimi, rugându-te.” Am încheiat citatul.
Deci focul curățitor și apa cea vie se întâlnesc în lacrimile pocăinței și fac sufletul omului păcătos un suflet înnoit, schimbat, smerit și lucrător de virtuți.
Sfinții Părinți, deci, ne arată că acolo Duhul Sfânt este curățitor, luminător al vieții creștine și, de aceea, El este numit în Sfânta Scriptură „Duhul înfierii prin har” al celor care cred în Iisus Hristos, Fiul veșnic al Tatălui ceresc. După cum se spune în capitolul 8, versetul 15 de la Romani și în Galateni, capitolul 4, versetul 6, unde spune Sfântul Apostol Pavel că „Dumnezeu a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: «Ava, Părinte!»”, adică Duhul Sfânt îl îndreaptă pe om spre Dumnezeu-Tatăl și îl învață să spună „Ava, Părinte”. Este Duhul înfierii – Duhul înfierii prin credința în Dumnezeu-Fiul, care este Iisus Hristos.
Duhul Sfânt nu se arată în exteriorul omului, vizavi, ci locuiește tainic sau mistic în interiorul omului și îl inspiră, pentru ca omul, în mod liber, să gândească, să viețuiască asemenea lui Hristos. Astfel, Duhul Sfânt lucrează tainic sau discret în om, respectând libertatea omului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”. Duhul Sfânt este, în același timp, Duhul libertății și Duhul comuniunii sau al unității. Duhul Sfânt dorește ca oamenii să-și sfințească viața, să trăiască în comuniune și această comuniune eclezială se vede prin împărtășirea din Trupul și Sângele Domnului, care sunt pline de harul Duhului Sfânt, prin invocarea Duhului Sfânt care sfințește pâinea și vinul și le transformă, le preface, le schimbă – mai corect zis – în Trupul și Sângele Domnului. De aceea, noi nu ne împărtășim doar cu Trupul lui Hristos, simplu, ci cu Trupul lui Hristos plin de Duhul Sfânt.
Și este foarte important să mai vedem că cea mai frumoasă rodire a lucrării Duhului Sfânt în oameni sunt Sfinții Bisericii, pentru că ei au dobândit sfințenia prin lucrarea Duhului Sfânt în viața lor, prin credință puternică, prin rugăciune neîncetată, prin pocăință smerită și prin săvârșirea de fapte bune, și, desigur, prin împărtășirea cu Sfintele Taine ale Bisericii în mod deosebit. Și aceasta se arată în faptul că prima duminică după Cincizecime sau după Rusalii se numește în Ortodoxie „Duminica Tuturor Sfinților”, spre a arăta că lucrarea cea mai importantă a Duhului Sfânt și scopul venirii Sale în lume, ca fiind trimis de către Tatăl la cererea Fiului, este sfințirea oamenilor.
Duhul Sfânt este numit de către Sfântul Vasile cel Mare „Arhitectul Bisericii”, iar de către Sfântul Ioan Gură de Aur „Plugarul firii omenești”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos-Domnul S-a înălțat la cer la 40 de zile după Înviere, aducând ca pârgă, pe tronul Sfintei Treimi, firea Sa umană înnoită, sfințită și îndumnezeită, prin ascultare desăvârșită, prin Răstignire, prin Înviere și prin Înălțare la cer. Și, prin această dăruire de Sine a naturii umane sfințite și îndumnezeite, El a împăcat pe Dumnezeu-Tatăl cu umanitatea și, de aceea, a cerut Tatălui să trimită pe Duhul Sfânt asupra umanității.
Dar ce înseamnă că în ziua Cincizecimii, adică la 10 zile după Înălțarea la cer a Domnului, coboară Duhul Sfânt, după ce S-a înălțat Fiul? Care-i rostul coborârii Duhului Sfânt în lume? Rostul coborârii, am spus, este sfințirea oamenilor. Și sfințirea oamenilor se face prin ce? Prin extinderea sau împărtășirea sau comunicarea vieții divino-umane a lui Hristos cel Răstignit, Înviat și Înălțat întru slavă către cei care cred în El și se botează în numele Sfintei Treimi. Și astfel ia naștere Biserica.
Deci, Biserica este comunicarea sau împărtășirea vieții divino-umane a lui Hristos, Cel Răstignit, Înviat și Preaslăvit, tuturor oamenilor din toate popoarele, în Biserica Sa. Și astfel, Duhul Sfânt constituie Biserica instituită de Hristos pe Cruce ca umanitate deplin ascultătoare de Dumnezeu pe Cruce și acum ea se constituie, cea instituită tainic, se constituie vizibil, prin comunitatea divino-umană a celor care cred în Iisus Hristos și sunt botezați în iubirea sau în numele Preasfintei Treimi.
Deci, aici avem taina Bisericii lui Hristos, pentru că Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc peste fiecare ucenic, dar în ziua Pogorârii Duhului Sfânt s-au botezat 3.000 de oameni și, astfel, Biserica a luat forma de comunitate în extindere. Iar faptul că cei care au fost la Ierusalim prezenți veneau din neamuri diferite a arătat că Biserica este făcută pentru toate neamurile, pentru toate limbile, pentru toate etniile care vor crede în Iisus Hristos.
Deci, învierea prin harul Sfântului Duh, învierea sufletului din moartea cauzată de păcat și învierea trupului la învierea de obște, precum și viața cerească netrecătoare în bucuria și slava Preasfântului Duh sunt comunicate sau împărtășite oamenilor de Duhul Sfânt. De aceea, toate sfintele taine și ierurgii ale Bisericii se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt, ca taine ale împărăției Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Sfintele taine ale Bisericii sunt taine pregătitoare, anticipative, pregustătoare ale bucuriei și slavei împărăției cerești a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
De aceea, toate sfintele taine, în afara tainei spovedaniei și a pocăinței, care sunt pregătitoare pentru Euharistie, încep cu: „Binecuvântată este împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh”. Deci, prin urmare, viața Bisericii este viața lui Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat într-o slavă la ceruri, care se dăruiește acum oamenilor prin lucrarea Duhului Sfânt, ca oamenii să participe la viața și bucuria veșnică din împărăția Preasfintei Treimi.
De aceea, în Biserica Ortodoxă, sfintele rugăciuni introductive încep cu rugăciunea adresată Sfântului Duh: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni ești și toate le împlinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.” Îndată, după această rugăciune adresată Duhului Sfânt, zicem: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”, și îndată rostim rugăciunea „Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi”.
Aceasta înseamnă că numai prin harul Duhului Sfânt prezent în noi ne putem uni cu Preasfânta Treime. Iar după ce am rostit rugăciunea Preasfântă Treime, spunem și rugăciunea Tatăl nostru, arătând că suntem fii ai lui Dumnezeu-Tatăl după har, deoarece suntem înfiați de Duhul Sfânt prin harul Botezului, care ne unește cu Hristos, Dumnezeu-Fiul.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pogorârea Duhului Sfânt este semnul că lucrarea mântuitoare a lui Hristos s-a împlinit, prin trimiterea Duhului Sfânt care împărtășește oamenilor ceea ce Hristos Domnul a făcut pentru mântuirea oamenilor. Și, deci, acum noi aducem în Biserică frunze de tei sau de nuc, care simbolizează limbile de foc sau ca de foc care au stat deasupra, planau deasupra capetelor sfinților ucenici, arătând că ei, după pogorârea Duhului Sfânt, vor merge în toată lumea să binevestească Evanghelia mântuirii în Iisus Hristos tuturor popoarelor.
În același timp, însă, aceste frunze de tei sau de nuc mai arată ceva, și anume că Duhul Sfânt dăruiește viață la toată făptura. El dăruiește pe pământ viață vegetală și viață animală, potrivit Psalmului 103, care spune: „Trimite-vei duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului. Lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce.” Aici e regnul vegetal – lucrarea Duhului Sfânt în creație.
Și mai trebuie însă precizat că oamenilor nu le dăruiește Duhul Sfânt doar viața biologică, ci și viața duhovnicească de participare la împărăția cerurilor. De aceea, înfierea prin harul Sfântului Botez, înfierea sufletului din moartea cauzată de păcat și învierea trupului la învierea de obște, precum și viața netrecătoare în împărăția cerurilor sunt daruri ale Duhului Sfânt, pentru că numai omul, dintre toate făpturile create, a fost creat după chipul Sfintei Treimi, când Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” și a folosit un misterios plural: „Să facem”, nu „să fac” și „după chipul și asemănarea Noastră”, tot la plural.
Deci, după chipul Sfintei Treimi este făcută persoana umană ca să viețuiască veșnic în comuniunea persoanelor divine, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin.
