Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a anunțat că vineri, 28 august, va merge la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, unde va săvârși Taina Sfântului Maslu, chiar în ziua în care va ajunge în România mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.
Anunțul a fost făcut de ierarh la finalul Tainei Sfântului Maslu, oficiată vineri, 21 august, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
„Exact de astăzi într-o săptămână, cam pe la vremea aceasta, voi avea Taina Sfântului Maslu la Pantocrator. Am primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a anunțat ÎPS Teodosie.
Prezența Arhiepiscopului Tomisului la Mănăstirea Pantocrator va avea loc într-un moment deosebit pentru credincioșii ortodocși: mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va ajunge în România vineri, 28 august, fiind adusă din Atena, Grecia, iar primul popas va fi chiar la așezământul monahal din Teleorman.
Potrivit programului publicat de Adevărul Bisericii, Cinstita Mână a Sfântului Vasile cel Mare va fi primită la Mănăstirea Pantocrator la ora 13:00. De la ora 14:00, moaștele marelui ierarh capadocian vor fi așezate spre închinare alături de moaștele Sfintei Maria Magdalena, care se află permanent la mănăstire.
ÎPS Teodosie va săvârși Taina Sfântului Maslu
Programul liturgic al serii va începe la ora 21:00, când vor fi săvârșite Taina Sfântului Maslu, rugăciuni de dezlegare și Paraclisul Sfântului Vasile cel Mare. La miezul nopții va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească.
Este tocmai Taina despre care ÎPS Teodosie a vorbit vineri seara, la Constanța, subliniind darurile duhovnicești pe care aceasta le aduce credincioșilor.
„Dacă ne-am rugat cu adevărat, cu căință, cu credință și cu mare nădejde, ne-am sărăcit în păcate și ne-am îmbogățit în harul lui Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie a arătat că Taina Sfântului Maslu „dă foarte multe daruri duhovnicești” și a comparat lucrarea ei cu cea a Spovedaniei.
„Pentru că Taina Sfântului Maslu dă foarte multe daruri duhovnicești, readuce, ca și Spovedania, darurile Sfântului Duh pe care le pierdem când săvârșim păcatele, readuce darurile Sfântului Duh în sufletele și în trupurile noastre”, a afirmat ierarhul.
Mâna care a scris Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
Aducerea mâinii drepte a Sfântului Vasile cel Mare în România reprezintă un moment aparte. Potrivit informațiilor publicate de Adevărul Bisericii, sfânta relicvă este adusă din Grecia și va rămâne pentru o noapte la Mănăstirea Pantocrator, înainte de a fi dusă la Catedrala Episcopală „Sfântul Alexandru” din Alexandria.
Arhimandritul Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, a evidențiat semnificația duhovnicească a acestui odor, arătând că este mâna cu care Sfântul Vasile cel Mare a așternut în scris texte fundamentale ale tradiției liturgice ortodoxe.
„Este mâna care a scris atât Liturghia care se săvârșește de zece ori pe an în Biserica Ortodoxă, cât și cele mai puternice rugăciuni, pe care le cunosc toți credincioșii, ca Molitfele Sfântului Vasile cel Mare”, a declarat arhimandritul Serafim Baciu.
Credincioșii prezenți la Pantocrator vor avea astfel posibilitatea să se închine, în același loc, atât mâinii drepte a Sfântului Vasile cel Mare, cât și moaștelor Sfintei Maria Magdalena, păstrate permanent în mănăstire.
Moaștele vor ajunge apoi la Alexandria
Sâmbătă, 29 august, la ora 7:00, mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi primită la Catedrala Episcopală din Alexandria, iar la ora 7:30 va fi așezată spre închinare împreună cu moaștele Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. În aceeași zi, de la ora 17:30, cele două odoare vor fi purtate într-o procesiune pe străzile municipiului Alexandria.
Manifestările sunt organizate în contextul împlinirii a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului și se vor desfășura în perioada 28 august – 2 septembrie.
Mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va reveni la Mănăstirea Pantocrator marți, 1 septembrie, la ora 17:00, și va rămâne acolo spre închinare până în noaptea de miercuri, 2 septembrie, la ora 24:00.
La finalul cuvântului rostit vineri la Constanța, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să păstreze rugăciunea și credința ca repere permanente ale vieții duhovnicești.
„Să rămâneți credincioși rugători, că, fără rugăciune, prin care rămânem cu Dumnezeu, și fără credință și rânduială sfântă, noi suntem pierduți. Să ne ținem rânduiala, rugăciunea și bucuria de a rămâne cu Dumnezeu în veacul de acum, ca să fim și în cel viitor”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.


