Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit duminică, 8 martie 2026, un cuvânt de învățătură amplu la Duminica a doua din Postul Mare, închinată Sfântului Ierarh Grigorie Palama, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală. În predica sa, Patriarhul României a vorbit despre legătura dintre iertarea păcatelor și vindecarea bolilor, despre credința celor care îl aduc pe omul suferind la Hristos, despre teologia luminii necreate a Sfântului Grigorie Palama și despre sensul profund al postului alimentar în viața duhovnicească.
Iertarea păcatelor, începutul vindecării
În prima parte a predicii, Preafericirea Sa a arătat că Evanghelia duminicii pune în lumină lucrarea tămăduitoare a Mântuitorului Iisus Hristos asupra omului paralizat din Capernaum, vindecare care începe mai întâi în suflet.
Patriarhul Daniel a explicat că boala poate fi, uneori, urmarea păcatului, însă nu orice suferință trupească are această cauză. În schimb, fiecare boală poate deveni prilej de smerenie, de întoarcere spre Dumnezeu și de căutare a vindecării lăuntrice.
„Evanghelia acestei duminici ne arată că iertarea păcatelor este începutul vindecării de boli.”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că Domnul Hristos Se descoperă în această Evanghelie ca Duhovnicul și Doctorul desăvârșit, pentru că tămăduiește deopotrivă sufletul și trupul omului.
„Iisus Hristos este Duhovnicul și Doctorul desăvârșit, deoarece vindecă sufletul de păcate și trupul de boală.”, a arătat Patriarhul României.
Credința celor milostivi și sprijinul comunității
În continuare, Preafericirea Sa a vorbit despre rolul pe care îl are credința celor care îl poartă pe cel bolnav înaintea lui Hristos. Patriarhul Daniel a evidențiat că Evanghelia nu vorbește doar despre credința celui suferind, ci și despre credința celor care îl ajută, îl însoțesc și îl ridică din neputință.
„Din aceasta înțelegem cât de folositoare pentru noi este și credința celor de lângă noi, nu numai credința noastră personală.”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul României a arătat că acești patru purtători ai slăbănogului reprezintă chipul unei Biserici vii, milostive și slujitoare, care se roagă pentru cei bolnavi, pentru cei săraci, pentru cei robiți și pentru toți cei aflați în încercare.
„Aici vedem că Biserica vie este comuniune de iubire milostivă. De fapt, acești patru oameni fără nume sau anonimi, care aduc pe omul bolnav la Iisus, reprezintă Biserica slujitoare și milostivă.”, a spus Patriarhul Daniel.
În acest context, Preafericirea Sa i-a îndemnat pe credincioși să unească rugăciunea, postul, pocăința și spovedania cu fapta bună, cu ajutorarea concretă a celor aflați în suferință.
Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii necreate
O parte importantă a cuvântului de învățătură a fost dedicată Sfântului Ierarh Grigorie Palama, pomenit în mod special în Duminica a doua din Postul Mare. Patriarhul Daniel a explicat că marele ierarh al Tesalonicului este unul dintre cei mai importanți teologi ai Ortodoxiei, apărător al isihaștilor și mărturisitor al învățăturii despre harul dumnezeiesc necreat.
„Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe.”, a afirmat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul României a arătat că învățătura acestuia despre lumina necreată exprimă experiența vie a sfinților care, prin dreaptă credință, rugăciune și curăție, pregustă încă din viața pământească slava Împărăției lui Dumnezeu.
„Sfântul Grigorie Palama este teologul luminii necreate sau al harului dumnezeiesc.”, a explicat Patriarhul Daniel.
Totodată, Preafericirea Sa a amintit că Biserica l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Palama în această duminică pentru a arăta că dreapta credință deschide cerurile, iar viețuirea sfântă aduce omului luminarea sufletului și apropierea de Dumnezeu.
Postul, vreme de luminare și îmbogățire duhovnicească
În partea finală a predicii, Patriarhul Daniel a insistat asupra sensului duhovnicesc al Postului Mare, arătând că această perioadă este una de curățire, de creștere lăuntrică și de acumulare a luminii harului în suflet.
Preafericirea Sa a explicat că postul nu este o simplă schimbare de regim alimentar, ci o lucrare complexă de luminare a vieții prin rugăciune, pocăință, citirea Sfintei Scripturi, împărtășirea cu Sfintele Taine și săvârșirea faptelor bune.
„Timpul Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Paști este vreme de eliberare și curățire de păcate și patimi egoiste, vreme de luminare, de creștere și de îmbogățire duhovnicească.”, a spus Patriarhul României.
În același registru teologic, Patriarhul Daniel a oferit și o explicație profund simbolică a postului cu produse vegetale, legând hrana de lumină, de creație și de lucrarea harului în om.
„În această perioadă nu mai hrănim trupul cu produse de origine animală, ci numai cu produse de origine vegetală, care stimulează asceza, pentru că plantele sunt în mare măsură rezultatul fotosintezei, adică al asimilării luminii de la soare, lumină creată, care devine prin post și rugăciune simbol sau veșmânt văzut al luminii necreate, al harului ceresc, nevăzut, dar real, dăruit de Dumnezeu oamenilor rugători.”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul României a arătat că această lumină adunată în suflet prin post și rugăciune pregătește omul pentru bucuria Împărăției Preasfintei Treimi și reînnoiește în el haina de lumină primită la Botez.
Chemare la înnoirea vieții prin har
În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că Postul Mare este un timp privilegiat pentru refacerea legăturii vii cu Dumnezeu, pentru tămăduirea sufletului și pentru primirea harului sfințitor.
„În această perioadă adunăm mai multă lumină în suflet: lumină din rugăciune, pocăință și post, lumină din cuvintele Sfintei Scripturi, lumină din harul Sfintelor Taine, lumină din viețile sfinților pe care le citim și lumină din faptele bune pe care le săvârșim.”, a spus Patriarhul Daniel.
Prin acest cuvânt de învățătură, Patriarhul României a legat în mod organic Evanghelia vindecării slăbănogului, teologia Sfântului Grigorie Palama și practica postului, arătând că întreaga viață creștină este chemare la luminare, vindecare și îndumnezeire prin har.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a doua din Post (a Sfântului Ierarh Grigorie Palama), 8 martie 2026, rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți și iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră prăznuiește Duminica a doua din Postul Mare, numită și Duminica Sfântului Ierarh Grigorie Palama.
Evanghelia acestei duminici ne arată că iertarea păcatelor este începutul vindecării de boli. Această Evanghelie ne descoperă trei mari învățături.
Prima: deși nu totdeauna, totuși uneori, boala poate fi o consecință a păcatului.
A doua: pentru iertarea unui păcătos și pentru vindecarea unui bolnav contează mult și credința celor milostivi care îl aduc pe omul bolnav la Hristos.
A treia învățătură: Iisus Hristos este Duhovnicul și Doctorul desăvârșit, deoarece vindecă sufletul de păcate și trupul de boală.
Evanghelia de astăzi ne vorbește în mod deosebit despre harul sau puterea vindecătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, care îl vindecă pe un om paralizat, numit străbănog, în limbajul tradițional, sau paralitic. Dar înainte de a-l vindeca de boala trupului, Domnul Iisus îi spune: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale”.
Însă cei care au auzit aceste cuvinte au zis: „Pentru ce vorbește acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele fără numai singur Dumnezeu?”
Dar Domnul Iisus Hristos, în mod voit, a spus mai întâi: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale”, pentru a arăta că El nu este numai om, ci Dumnezeu-Omul și, deci, are puterea dumnezeiască de a ierta păcatele.
Iar după învierea Sa din morți, Domnul Iisus Hristos dăruiește și ucenicilor Săi această putere de a ierta păcatele, zicând: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute”.
De fapt, puterea de a ierta păcatele este și o putere de vindecare.
În cazul omului paralizat din Evanghelie, Domnul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul acestuia, pentru că el era bolnav din cauza păcatelor sale. Iar apoi Domnul Iisus Hristos vindecă și trupul bolnavului, când îi spune: „Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta”.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Prin această minune, Domnul arată că este Creator și al sufletului, și al trupului. Vindecă și boala sufletului, și boala trupului. Dar vindecarea celui ce se vede, adică a trupului, face cunoscută și vindecarea celui care nu se vede, adică a sufletului”.
Este foarte interesant cum un tâlcuitor al acestei Evanghelii, în secolul al V-lea, Petru Hrisologul, episcopul Ravenei, a arătat că atunci când Iisus i-a spus bolnavului din Capernaum: „Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă”, s-au inversat rolurile.
Și anume, patul sau targa care purta pe bolnav la Iisus acum este purtat de către cel vindecat, ca semn că el are puterea de a purta patul sau targa pe care a fost purtat el însuși când era bolnav.
Deci faptul că el putea să meargă și să poarte patul sau targa pe care a fost adus la Iisus arată că vindecarea a fost reală și sănătatea a fost deplină.
Evanghelia de astăzi ne arată că există uneori o legătură între păcat și boală. Totuși, nu toate bolile sunt urmări ale păcatelor. Unele dintre boli sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a feri pe om de păcate sau pentru a înțelege mai bine că sănătatea, ca și viața omului, este un dar al lui Dumnezeu pentru om.
Dacă oamenii nu s-ar mai îmbolnăvi deloc, atunci ei s-ar crede nemuritori sau, mai grav, ar uita că sănătatea este un dar de la Dumnezeu pe care l-au primit ca să-l cultive și să-I mulțumească pentru el lui Dumnezeu, Cel ce este dăruitorul vieții și al sănătății, precum și doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, cum se spune în slujbele Bisericii Ortodoxe.
Prin urmare, viața și sănătatea sunt, ca și mântuirea, un dar oferit de Dumnezeu omului.
Sfântul Apostol Pavel pătimea de o boală grea și s-a rugat de trei ori ca Dumnezeu să-l vindece. Răspunsul primit de la Dumnezeu a fost acesta: „Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune.” (II Corinteni 12, 9).
Deci boala trupească a Sfântului Apostol Pavel era o pedagogie duhovnicească sau o chemare divină la smerenie, pentru ca el să nu se mândrească prin multele daruri duhovnicești pe care le-a primit de la Dumnezeu.
De asemenea, în Evanghelia după Ioan, Domnul Iisus Hristos ne spune că un om s-a născut nevăzător nu pentru că ar fi păcătuit părinții lui, nici pentru că el însuși ar fi păcătuit, ci s-a născut orb spre o tainică sau necunoscută lucrare a lui Dumnezeu, și zice Domnul: „Nici el nu a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”
Prin urmare, nu trebuie să judecăm nici acum pe cei bolnavi, considerând că orice boală este consecința păcatului sau pedeapsă pentru păcate.
Adesea, boala poate fi pentru om o chemare tainică sau tăcută, dar presantă, la smerenie și înduhovnicire, pentru a-l feri pe om de multe păcate și pericole viitoare.
Boala și suferința pot fi o chemare tainică la căutarea luminării și mântuirii sufletului, împreună cu dorința și efortul de vindecare fizică a trupului. Adică boala trupului este uneori și un semnal pentru a căuta vindecarea sufletului.
Totuși, există și cazuri în care boala este în mod direct consecința păcatelor săvârșite de om, cum este cazul bolnavului din Capernaum. Nu știm ce păcate a săvârșit omul paralizat din Capernaum, dar constatăm că Domnul Iisus Hristos, duhovnicul sau păstorul de suflete, păstrează taina vieții ascunse sau intime a omului bolnav și nu judecă pe omul păcătos atunci când acesta caută vindecarea trupului.
Iisus spune celui bolnav doar atât: „Fiule, iertate sunt păcatele tale!”. Nu spune care păcate, nici când, unde și cum au fost săvârșite aceste păcate. Aflăm doar că Domnul Iisus Hristos, duhovnicul și doctorul sufletelor, atunci când iartă păcatele, îl eliberează pe omul bolnav de un trecut întunecat și apăsător, pentru a-i oferi un prezent nou, un nou început în viața sa, iar când ridică pe om din păcat și boală, Domnul Iisus Hristos, duhovnicul și doctorul, nu îl umilește pe cel păcătos prin reproșuri. El vindecă direct și discret pe omul păcătos și bolnav, fără să-l judece și fără să divulge păcatele acestuia, pentru a nu-i diminua demnitatea umană în fața comunității din care face parte.
Relația de părinte duhovnicesc și fiu duhovnicesc, pe care o vedem în Evanghelia vindecării bolnavului din Capernaum, din a doua duminică a Postului Mare, ne îndeamnă la pocăință și la vindecarea sufletului nostru de slăbănogirea sau paralizia lui, cauzată de păcatele pe care le-am făcut, cunoscute sau necunoscute altora, dar știute de noi înșine și mai ales cunoscute de Dumnezeu, Cel Sfânt și Atotștiutor.
Evanghelia Duminicii a doua din Postul Sfintelor Paști ne mai învață că Domnul Iisus Hristos iartă păcatele și dăruiește vindecarea bolnavului ținând seama și de credința celor care îl aduc pe bolnav la El. Evanghelia spune: „Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate sunt păcatele tale”.
Din aceasta înțelegem cât de folositoare pentru noi este și credința celor de lângă noi, nu numai credința noastră personală. Când credința personală a slăbit, când rugăciunea noastră s-a rărit, când sufletul nostru este paralizat de păcat, mult folositoare ne sunt rugăciunea și ajutorul celor care ne iubesc și au credință mai puternică decât avem noi, rugăciune mai fierbinte decât avem noi, iubire milostivă mai mare decât avem noi și curăția sufletului mai multă decât avem noi.
Aici vedem că Biserica vie este comuniune de iubire milostivă. De fapt, acești patru oameni fără nume sau anonimi, care aduc pe omul bolnav la Iisus, reprezintă Biserica slujitoare și milostivă.
Deoarece Biserica se roagă nu numai pentru cei prezenți la rugăciunile ei, ci și pentru toți cei bolnavi, săraci, robiți, adică cei aflați în captivitate sau detenție, și pentru călători. Ea se roagă pentru sănătatea și mântuirea oamenilor și pentru pacea a toată lumea. Pe scurt, Biserica milostivă se roagă pentru toți cei care au nevoie de ajutorul și mila lui Dumnezeu.
De aceea și fiecare creștin este chemat să se roage personal nu numai pentru sănătatea sa, ci și pentru sănătatea altora, mai ales pentru cei care nu știu să se roage sau, din cauza bolii, nu se mai pot ruga pentru ei înșiși.
De asemenea, înțelegem cât de folositor este să invităm și să aducem împreună cu noi, la casa în care locuiește Domnul Iisus Hristos, adică la biserică, pe toți oamenii, dar mai ales pe cei care au nevoie de iertarea păcatelor și de vindecare de boli.
În această duminică, Evanghelia iubirii milostive a Domnului Iisus Hristos ne îndeamnă ca, pe lângă rugăciune, post, pocăință și spovedanie, să săvârșim și fapte bune, să-i ajutăm pe cei bolnavi și pe toți cei care au nevoie de ajutorul nostru.
De fapt, cei patru oameni care ajută pe slăbănogul din Evanghelia Duminicii a doua din Postul Mare simbolizează astăzi și pe toți medicii, asistenții medicali, preoții de caritate, părinții, frații, prietenii, vecinii sau colegii care îi ajută spiritual și material pe cei bolnavi, suferinzi și neajutorați.
Prin urmare, trebuie să ne rugăm și să lucrăm nu numai pentru sănătatea sufletului și a trupului nostru, ci și pentru sănătatea semenilor noștri și să-i ajutăm să primească iertare de păcate și vindecare de boli, sănătate și mântuire, pace și bucurie.
Astăzi, Biserica noastră îl pomenește și pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, apărătorul isihaștilor și teologul luminii necreate sau al harului divin, cum arată și troparul său, că este propovăduitor al harului. Nu a spus al energiilor necreate pentru că nu înțelegea poporul și a zis al harului. Totdeauna, în Biserică se folosesc cuvintele cele mai bine înțelese de popor.
Duminica a doua din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști se numește și Duminica Sfântului Grigorie Palama, începând cu anul 1368, când a fost canonizat acest mare dascăl al isihasmului ortodox atonit, la numai nouă ani după trecerea sa la Domnul.
Unii sfinți au așteptat patru sau cinci sute de ani până la canonizare. Aici vedem că a fost canonizat, adică proclamat sfânt în limba greacă — în română spunem „canonizat”, adică dat ca măsură, etalon și model de viață creștină. Canonul înseamnă aici model sau măsură.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El s-a născut la Constantinopol, în anul 1296, într-o familie nobilă. Tatăl său era consilier imperial, iar sfântul a trecut la Domnul la Tesalonic, în data de 14 noiembrie 1359.
Deci este pomenit nu numai în Duminica a doua din Postul Mare, ci și în data de 14 noiembrie. El a fost arhiepiscop al Tesalonicului între anii 1347–1359. În anul 1316, Sfântul Grigorie Palama a mers la Sfântul Munte Athos și s-a nevoit ca monah, mai întâi pentru puțin timp la Mănăstirea Vatoped, apoi la Marea Lavră și la Schitul Glossia, în zona în care se află și Schitul românesc Prodromu.
În anul 1326, deci la zece ani după ce a ajuns în Muntele Athos, a fost hirotonit ieromonah, iar în anul 1347 a devenit arhiepiscop al Tesalonicului.
În fața teologiei raționaliste scolastice din vremea aceea, bazată pe filosofia lui Aristotel, Sfântul Grigorie Palama a apărat experiența duhovnicească a isihaștilor monahi, ca unire a omului cu Dumnezeu prin harul rugăciunii neîncetate a inimii sau a minții.
El a formulat distincția dintre ființa divină, inaccesibilă și incognoscibilă, a lui Dumnezeu și energiile divine necreate, adică harul dumnezeiesc împărtășit omului rugător pentru sfințire, îndumnezeire și mântuire.
Învățătura sa are ca bază întruparea sau înomenirea lui Hristos, pentru a dărui oamenilor îndumnezeirea prin har.
Învățătura sa a fost aprobată la Constantinopol în două sinoade, în anii 1341 și 1351, și a devenit învățătură oficială a Bisericii Ortodoxe.
Așadar, Sfântul Grigorie Palama este teologul luminii necreate sau al harului dumnezeiesc, învățând în scrierile sale că, atunci când Dumnezeu voiește, sfinții pot pregusta și vedea duhovnicește această lumină sau slavă cerească veșnică încă din timpul vieții pământești, după cum mărturisesc viețile unor sfinți, ca de pildă Sfânta Teodora de la Sihla la noi, Sfântul Serafim de Sarov și alții, care au fost învredniciți ca încă din viața pământească să vadă lumina necreată veșnică.
Această lumină necreată sau slavă a lui Dumnezeu s-a arătat și Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor, precum ne arată Evangheliile după Matei, Marcu și Luca, dar și Epistola a doua a Sfântului Apostol Petru.
Aceasta s-a petrecut cu puțin timp înainte de răstignirea Domnului pe Cruce, pentru a-i întări pe ucenici în credința lor că Iisus este Domnul slavei și că va învia din morți.
Biserica a rânduit ca în această a doua duminică din Postul Sfintelor Paști, la o săptămână după Duminica Ortodoxiei și cu o săptămână înainte de Duminica Sfintei Cruci, să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama, dascălul luminii necreate sau al slavei dumnezeiești din Împărăția Cerurilor, pentru a ne arăta că prin dreapta credință ni se deschid cerurile, iar prin rugăciune și viețuire sfântă primim slava sau lumina necreată a Împărăției Cerurilor, adică harul dumnezeiesc.
Numai dacă avem dreaptă credință și dreaptă viețuire putem să ne luminăm sufletul și trupul, împărtășindu-ne de harul dumnezeiesc sfințitor și mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăției Sfintei Treimi.
În scrierile sale privind apărarea isihaștilor, adică a acelor monahi sihaștri care se retrag în locuri liniștite pentru a se ruga necontenit, Sfântul Grigorie Palama arată că acești sfinți permanent rugători sunt profeți ai Împărăției lui Dumnezeu, pentru că pregustă sau văd cu anticipație încă din lumea aceasta, prin bunăvoința lui Dumnezeu, slava veșnică a Împărăției Preasfintei Treimi.
Acum trebuie să mai subliniem că prin rugăciune, post și pocăință, prin spovedanie și iertarea păcatelor, oamenii se pot apropia de Dumnezeu, se împărtășesc cu Sfintele Taine și simt duhovnicește cum li se luminează sufletul și viața.
Omul smerit, care se roagă mult și cu evlavie, dobândește prin harul Sfântului Duh față luminoasă și inimă curată, reînnoindu-și astfel haina de lumină primită la Botez.
De aceea, timpul Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Paști nu este o perioadă de înfometare sau de crispare voluntaristă, ci vreme de eliberare și curățire de păcate și patimi egoiste, vreme de luminare, de creștere și de îmbogățire duhovnicească.
În această perioadă adunăm mai multă lumină în suflet: lumină din rugăciune, pocăință și post, lumină din cuvintele Sfintei Scripturi, lumină din harul Sfintelor Taine, lumină din viețile sfinților pe care le citim și lumină din faptele bune pe care le săvârșim.
Astfel hrănim sufletul nostru cu prezența și lucrarea harului și a iubirii Preasfintei Treimi în viața noastră.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel spunea: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți”.
Deci această perioadă este una în care hrănim sufletul nostru cu prezența și lucrarea harului și a iubirii Preasfintei Treimi în viața noastră.
În această perioadă de post ne aducem aminte mai ales că am fost botezați și că lacrimile pocăinței, spre curățirea de păcate, aduc o înnoire a Botezului, care se numește și luminare, după cum ne arată rugăciunile de la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită foarte des în Postul Sfintelor Paști.
În această perioadă nu mai hrănim trupul cu produse de origine animală, ci numai cu produse de origine vegetală, care stimulează asceza, pentru că plantele sunt în mare măsură rezultatul fotosintezei, adică al asimilării luminii de la soare, lumină creată, care devine prin post și rugăciune simbol sau veșmânt văzut al luminii necreate, al harului ceresc, nevăzut, dar real, dăruit de Dumnezeu oamenilor rugători, pentru a hrăni și lumina sufletele ca arvună a slavei și bucuriei veșnice din Împărăția Preasfintei Treimi.
Amin.”
