În prima duminică a perioadei Triodului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat că Evanghelia duminicală, a vameșului și a fariseului, ne îndeamnă să unim fapta bună cu smerenia.
„Duminica Vameșului și a Fariseului deschide timpul Triodului, o perioadă de zece săptămâni a anului bisericesc care cuprinde trei săptămâni cu patru duminici pregătitoare: Duminica Vameșului și a Fariseului; Duminica Întoarcerii Fiului risipitor; Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Perioada Triodului mai cuprinde Postul Sfintelor Paști, de șase săptămâni, și Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Denumirea acestei perioade provine de la cartea de cult numită Triod, folosită cu preponderență în acest interval, care conține unele canoane alcătuite din trei cântări sau trei ode, și nu din nouă cântări, așa cum sunt alcătuite canoanele obișnuite. Perioada Triodului este o perioadă de rugăciune smerită mai intensă, de citire sau ascultare mai multă a Sfintei Scripturi, de spovedanie și împărtășire euharistică mai deasă, dar și de milostenie mai multă arătată celor aflați în nevoi. Înaintea începutului Postului Mare, Biserica a rânduit aceste patru duminici pregătitoare ca să învățăm că pentru înnoirea vieții noastre sufletești și pentru întâlnirea sufletului cu Hristos Cel răstignit și înviat sunt esențiale patru lucrări mari: rugăciunea smerită, pocăința sinceră, milostenia generoasă și postirea sau înfrânarea. Așadar, Biserica a rânduit aceste duminici pregătitoare spre folosul nostru duhovnicesc, ca noi să pornim la drum cunoscând atât scopul și traseul urcușului duhovnicesc spre Înviere, cât și mijloacele de pregătire pentru a primi cu bucurie lumina Sfintelor Paști.
Această duminică ne ajută să învățăm de la fariseu fapta cea bună, iar de la vameș rugăciunea smerită. Evanghelia acestei duminici este, înainte de toate, un îndemn la rugăciune smerită. Prin pilda pe care ne‑o spune, Domnul Iisus Hristos ne învață că numai rugăciunea smerită, făcută întru umilință, este primită de Dumnezeu. După cum spune Mântuitorul la finalul acestei pilde, rugăciunea care îl înalță pe om este rugăciunea făcută în smerenie, cu recunoașterea propriilor limite și greșeli. În același timp, rugăciunea care îl împiedică pe om să se apropie pe Dumnezeu și care îi dăunează din punct de vedere spiritual este rugăciunea făcută cu mândrie, aroganță, laudă de sine și supraestimare a propriei persoane. Fariseul se ruga în sine, adică în sufletul său, și pentru sine, dar Dumnezeu cunoaște gândurile oamenilor și aude rugăciunile lor chiar și atunci când acestea sunt exprimate fără glas. Evanghelia de astăzi ne spune că fariseul care se ruga stătea drept, „iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să‑și ridice către cer, ci‑și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” (Luca 18, 13). Atât poziția fizică semeață a fariseului, cât și poziția smerită a vameșului dezvăluie stările lor sufletești: orgoliu și mulțumire de sine în cazul fariseului, respectiv pocăință și smerenie în cazul vameșului. Din descrierea poziției lor fizice, învățăm că rugăciunea omului nu este numai o lucrare a sufletului, ci o lucrare duhovnicească a sufletului și a trupului împreună. Urmând pilda vameșului păcătos, dar smerit, în perioada Postului și creștinii ortodocși fac multe metanii sau închinăciuni, aplecând privirea și trupul spre pământ ca semne de smerenie și de pocăință și recunoscând, astfel, că păcatul îl atrage pe om spre cele pământești și spre moarte, însă mila lui Dumnezeu și iertarea Lui îl ridică spre cele cerești.
Din Sfânta Evanghelie se vede că fariseul este un om drept sau moral, dar orgolios, în timp ce vameșul este un om păcătos, dar smerit. Prima concluzie pe care o putem trage după ascultarea acestei Evanghelii este aceea că Dumnezeu preferă un păcătos smerit unui drept arogant. Totuși, cântările Triodului care fac referire la Evanghelia acestei duminici lasă să se înțeleagă că preferința lui Dumnezeu pentru smerenia vameșului nu înseamnă aprobarea păcatelor vameșului și nici nesocotirea faptelor bune ale fariseului. Din acest motiv, Triodul ne îndeamnă să imităm faptele bune ale fariseului și să cultivăm smerenia vameșului. Acest îndemn este clar exprimat în slujba Utreniei din această duminică, în cântarea a 5‑a a canonului: «Să ne sârguim a urma virtuților fariseului și a dori smerenia vameșului, urând necuviința greșelilor de la amândoi, adică trufia și pierzarea în păcate».
Într‑un context în care fariseii se bucurau în societate de o apreciere deosebită, iar vameșii suportau un dispreț general, Domnul Hristos rostește această pildă tocmai pentru a arăta că dacă păcătosul, chiar și cel mai disprețuit de comunitate, își recunoaște și regretă în mod sincer și smerit păcatele săvârșite, se poate îndrepta sau mântui. Fără smerenie, însă, nimeni nu poate dobândi mântuirea, nici chiar cel ce pretinde că este un om drept. Smerenia îl face pe om sincer și recunoscător pentru că în starea de smerenie omul vede nu doar binele pe care l‑a săvârșit până la un moment dat, ci Îl vede și pe Cel ce îl ajută să facă binele, adică pe Dumnezeu, Cel ce spune «fără Mine nu puteți face nimic» (Ioan 15, 5), adică nimic bun”, a spus PF Daniel.
