Opera de caritate fără rugăciune devine un activism social formal, iar duhovnicia și viața spirituală fără ajutorarea aproapelui pot deveni un pietism formalist — le-a spus, joi, Părintele Patriarh Daniel consilierilor sectoarelor social-filantropice din eparhiile Patriarhiei Române. Întâlnirea a avut loc după ședința Adunării Generale a Federației „Filantropia”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit, la Reședința Patriarhală, pe consilierii sectoarelor social-filantropice eparhiale din cadrul Patriarhiei Române, precum și pe delegații asociațiilor și fundațiilor membre ale Federației „Filantropia”.
În deschidere, Părintele Ciprian Ioniță, consilier patriarhal, coordonator al Sectorului Social-Filantropic din cadrul Administrației Patriarhale și președintele Federației „Filantropia”, i-a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă și a subliniat importanța acestor întâlniri pentru consolidarea colaborării dintre asociațiile și fundațiile filantropice, precum și pentru întărirea misiunii social-filantropice a Bisericii în comunitate.
În continuare, Patriarhul României i-a felicitat pe cei prezenți pentru activitățile desfășurate și a evidențiat importanța rugăciunii în lucrarea filantropică.
„E nevoie de comunicare, de împreună-sfătuire, pentru că sunt foarte necesare aceste consultări, aceste întruniri. Am spus că, dacă Sfântul Sinod este obligat, după canoane, să se întâlnească cel puțin de două ori pe an — primăvara și toamna — și consilierii de la eparhii trebuie să se întâlnească cel puțin de două ori pe an, să se informeze reciproc, să se consulte și să facă împreună propuneri de îmbunătățire a activității.
Vă felicităm și ne bucurăm că aveți aceste activități de slujire a oamenilor, ca rezultat al prezenței iubirii milostive a lui Hristos în sufletul oamenilor. Fiindcă opera de caritate fără rugăciune devine un activism social formal, iar duhovnicia — viața spirituală fără ajutorarea aproapelui — poate deveni un pietism formalist. De aceea, trebuie să continuăm liturghia din biserică prin filantropia din societate.”
La final, fiecare membru a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel daruri, între care s-au numărat volumul ”Catedrala Națională, un ideal împlinit”, apărut la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, precum și Noul Testament cu Psalmii, ediția Centenar.


