Patriarhul Daniel a transmis unul dintre cele mai puternice mesaje publice despre declinul demografic, criza familiei și pierderea sensului creștin al nașterii de copii, în cadrul Conferinței pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Într-un amplu pasaj dedicat situației demografice din România și Europa, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a afirmat că scăderea numărului de nașteri nu poate fi explicată exclusiv prin dificultăți economice, ci are rădăcini spirituale profunde.
„Scăderea numărului de nașteri este adesea pusă pe seama dificultăților economice, dar la rădăcina ei stă absența iubirii darnice și a încrederii în ajutorul lui Dumnezeu”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Patriarhul a explicat că societatea contemporană traversează o schimbare profundă de mentalitate, în care copilul este perceput tot mai mult ca o povară pentru confortul personal și mai puțin ca o binecuvântare.
„Instabilitatea financiară, lipsa locuinței sau cariera sunt invocate ca principale cauze ale refuzului de a da naștere la copii. Totuși, o privire mai profundă revelează faptul că penuria materială este doar un motiv secundar. La rădăcina acestei crize se află o mutație de ordin spiritual: o criză a credinței tradusă prin teama de un viitor incert, autosuficiență individuală și, mai ales, prin absența iubirii darnice sau jertfelnice”, a afirmat Întâistătătorul BOR.
Patriarhul Daniel a avertizat că omul contemporan ajunge să transforme însăși ideea de copil într-o amenințare la adresa confortului personal.
„Omul secularizat tinde să conceptualizeze copilul nu ca pe un dar, ci ca pe o responsabilitate ce amenință confortul personal egoist și siguranța materială, pentru că omul nu mai contează pe ajutorul lui Dumnezeu”, a transmis Patriarhul.
„Nașterea de copii este cel mai uman exercițiu de încredere în Dumnezeu”
În mesajul său, Patriarhul României a afirmat că depășirea crizei demografice nu poate veni doar prin măsuri administrative sau economice, ci prin redescoperirea iubirii jertfelnice și a sensului spiritual al familiei.
„Depășirea crizei demografice se obține doar atunci când societatea va redescoperi că iubirea darnică nu micșorează omul, ci îl împlinește, iar nașterea de copii este cel mai uman exercițiu de încredere în Dumnezeu și în triumful vieții asupra abordării egoiste a acesteia”, a spus Patriarhul Daniel.
Patriarhul a criticat modelul societății moderne, construit aproape exclusiv pe confort material, siguranță imediată și individualism.
„Într-o lume în care succesul se măsoară în termeni de confort material și siguranță imediată, răspunsul creștin reașază familia pe temelia sa autentică: iubirea darnică și încrederea necondiționată în pronia divină sau ajutorul lui Dumnezeu”, a explicat el.
Familia, prezentată drept spațiu al iubirii și al încrederii în Dumnezeu
Patriarhul Daniel a arătat că familia creștină devine locul în care oamenii învață dăruirea reciprocă și asumarea responsabilității pentru generațiile viitoare.
„Înțelegând că fiecare copil este o binecuvântare cu valoare veșnică, familia creștină devine un spațiu al întăririi iubirii darnice după modelul iubirii intratrinitare”, a afirmat Patriarhul.
El a subliniat că relația dintre soț și soție trebuie să fie întemeiată pe jertfă, responsabilitate și comuniune.
„Soţul şi soţia se dăruiesc reciproc, se dedică împreună creșterii copiilor și, în final, își încredințează întreaga viață lui Hristos, Izvorul vieții și al bucuriei veșnice”, a transmis Patriarhul BOR.
În final, Patriarhul Daniel a avertizat că fără o restaurare a iubirii jertfelnice și a încrederii în Dumnezeu, criza demografică va continua să afecteze grav societatea românească.
„Numai prin această restaurare a iubirii darnice, teama de nesiguranță este alungată, iar problema demografică poate fi depășită”, a concluzionat Patriarhul României.


