În Duminica a cincea din Postul Mare, cunoscută ca Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhal. În cadrul cuvântului de învățătură, Preafericirea Sa a explicat semnificațiile evangheliei duminicii și modelul de pocăință oferit de Sfânta Maria Egipteanca.
Despre suferința Crucii și slava Învierii
Patriarhul Daniel a subliniat că „Mântuitorul Iisus Hristos nu desparte suferințele și moartea Sa de slavă Învierii Sale, ci arată că taina Crucii este îndreptată spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce”. El a explicat că Evanghelia acest duminici ne învață despre curajul ucenicilor, dar și despre pericolul dorinței de întâietate lumească, ilustrat de cererea fiilor lui Zevedeu.
„Dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită”, a spus Patriarhul, arătând că Hristos Domnul îi cheamă pe toți ucenicii la o înțelegere nouă a onoarei: nu ca dominație, ci ca slujire iubitoare.
Învățătura despre paharul suferinței
Comentând cererea fraților Iacov și Ioan de a ședea unul de-a dreapta și altul de-a stânga Domnului în împărăția Sa, Preafericirea Sa a cunoscut că aceștia nu înțeleseseră încă dimensiunea jertfelnică a chemării lor.
Adevărata vrednicie: slujirea smerită
„Hristos nu oferă favoruri celor trufași, ci dăruiește har celor smeriți și ostenitori, deoarece sunt slujitori ai voii Lui”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, adăugând că Evanghelia ne arată cum mândria trezește invidia și mânia în ceilalți, destrămând armonia și pacea. Soluția propusă de Domnul este slujirea smerită și iubirea jertfelnică față de semeni.
Sfânta Maria Egipteanca – icoană a pocăinței adevărate
Patriarhul României a evidențiat că această duminică o are în centru pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, un exemplu puternic de schimbare prin pocăință: „Când a vrut să intre în Biserica Sfântului Mormânt, o putere nevăzută a oprit-o.”
După această experiență, Maria Egipteanca s-a retras în pustia Iordanului, unde a petrecut 47 de ani în post, rugăciune și aspră pocăință. „Ea și-a răstignit patimile trupești și a ajuns la învierea sufletului. S-a făcut înger în trup”, a spus Patriarhul.
Un mesaj de speranță pentru cei păcătoși
„Viața Sfintei Maria Egipteanca ne arată cât de minunat lucrează harul lui Dumnezeu în omul care se pocăiește. Ea este o speranță pentru toți cei care vor să-și schimbe și să-și sfințească viața, oricât de păcătoși ar fi la un moment dat”, a afirmat Preafericitul Părinte Daniel.
În final, Patriarhul a îndemnat la continuarea urcușului duhovnicesc prin pocăință, post, rugăciune, împăcare și milostenie, pentru a întâmpina cu suflet curat Pătimirile și Învierea Domnului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris integral predica rostită de Patriarhul Daniel la Duminica a 5-a din Post (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), 6 aprilie 2025, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința Patriarhală:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Astăzi, Biserica noastră prăznuiește Duminica a cincea din Postul Sfintelor Paști. Această duminică este numită și a Cuvioasei Maria Egipteanca.
Evanghelia acestei duminici ne vorbește despre cei doi frați, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, și ne spune, în esență, că dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită.
Evanghelia acestei duminici ne oferă trei mari învățături duhovnicești.
În primul rând, ea ne arată că Domnul Iisus Hristos le vestește ucenicilor Săi pătimirile, moartea și învierea Sa, arătând astfel că, prin suferința Crucii Sale, se va pregăti slava Învierii Sale.
În al doilea rând, Domnul Iisus Hristos îi învață pe ucenicii Săi că adevărata onoare nu se obține prin stăpânirea asupra oamenilor, ci prin slujirea tuturor.
În al treilea rând, Evanghelia ne arată că Iisus Hristos a venit în lume ca să slujească oamenilor cu iubire jertfelnică, până la moartea pe cruce.
Deci, Mântuitorul Iisus Hristos nu desparte suferințele Sale și moartea Sa de slava Învierii Sale, ci, de câte ori a prevestit suferințele și moartea Sa, El a adăugat că a treia zi Fiul Omului va învia din morți. El ne arată că taina Crucii este îndreptată spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce.
Pe când însă vorbea El despre mergerea Sa la Ierusalim, ca să îndure suferințe multe și moarte, doi dintre ucenicii Săi, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu și ai soției Salomeea, aveau impresia că Iisus vorbește despre o împărăție lumească, în locul celei romane. Și, deci, ei cer Mântuitorului Iisus Hristos să le împlinească o dorință.
Hristos Domnul îi ascultă pe cei doi ucenici, Iacov și Ioan, să spună ceea ce doresc — deci îi ascultă, iar apoi îi mustră și îi corectează, zicând: „Nu știți ce cereți!”
Îi corectează pe ei și pe ceilalți ucenici, care începuseră să se asemuie cu ei, din cauza pretențiilor de slavă lumească ale celor doi frați, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu. Prin aceasta vedem că Hristos îi corectează, deoarece ei se gândeau la o împărăție politică, la o stăpânire lumească.
Apoi Domnul Iisus îi întreabă: „Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?” Iar ei au răspuns: „Putem!”
Dar ce sunt paharul și botezul despre care vorbește Domnul Iisus Hristos? Paharul și botezul sunt suferințele Sale și moartea Sa pe Cruce. De aceea, chiar atunci când Se ruga în Ghetsimani, a zis: „Părinte, dacă se poate, să treacă paharul acesta de la Mine — paharul suferințelor — dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu.”
Desigur, El se referea la taina suferințelor, a morții și a pătimirilor Sale. Însă cei doi ucenici, având mult curaj, dar puțină smerenie, au zis: „Putem!”, neștiind aproape ce zic.
Și atunci Iisus a profețit, zicând: „Paharul pe care Eu îl beau, îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez, vă veți boteza.”
Prin aceasta, Domnul Iisus Hristos a prevăzut și prezis suferințele pe care le vor îndura apostolii în timpul persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor.
Într-adevăr, mai târziu, Iacov a fost decapitat din porunca regelui Irod Agripa, în anul 44, iar Sfântul Ioan Evanghelistul a fost exilat între anii 94–95, în insula Patmos, de către împăratul roman Domițian, în timpul persecuțiilor sale împotriva creștinilor.
În paranteză spunem că acest împărat, Domițian, a atacat și Dacia, voind să o cucerească, dar a fost înfrânt de către regele Decebal și a încheiat o pace nefavorabilă romanilor. De aceea, mai târziu, împăratul Traian a reluat lupta împotriva Daciei.
Deci, evenimentele acestea se întâmplă către sfârșitul secolului I.
În Evanghelia de azi, Domnul Iisus le spune celor doi ucenici ai Săi că onoarea de a sta cineva de-a dreapta și de-a stânga Sa nu este un drept al cuiva care se consideră pe sine însuși vrednic de această onoare, ci este un dar. Nu un drept, ci un dar al lui Dumnezeu pentru cei pe care El Însuși îi consideră vrednici.
Astfel spus: Dumnezeu nu oferă favoruri celor trufași, ci dăruiește har celor smeriți și ostenitori, întrucât sunt slujitori ai voii Lui.
Evanghelia ne mai arată că ceilalți ucenici s-au mâniat văzând că frații Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, caută onoare sau întâietate, pentru a fi deasupra celorlalți. Mânia celorlalți ucenici este o mânie amestecată cu invidie. Aceștia s-au mâniat pentru că au devenit invidioși.
Vedem aici cum unii, lipsiți de smerenie și dornici de slavă lumească, produc altora invidie și mânie. Însă Domnul Iisus Hristos, fiind Duhovnicul desăvârșit, Cunoscătorul de suflete și Vindecătorul de patimi egoiste, i-a chemat la El pe toți ucenicii și le-a spus că, în gândirea lumească, întâietatea sau onoarea este înțeleasă ca stăpânire sau dominație egoistă asupra oamenilor. Dar ucenicii lui Hristos trebuie să înțeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire smerită în folosul tuturor.
Prin aceasta, Domnul Iisus Hristos răstoarnă logica lumească și îi vindecă de mândrie și de slavă lumească pe frații Iacov și Ioan, iar pe ceilalți ucenici îi vindecă de invidie și de mânie.
El îi învață pe toți, împreună, că adevărata onoare sau vrednicie plăcută lui Dumnezeu nu se dobândește prin dorințe egoiste de întâietate și slavă lumească, ci prin iubire smerită față de Dumnezeu și față de oameni, adică prin slujire smerită.
Evanghelia acestei duminici se încheie astfel: „Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul” – mai corect este să-Și dea viața – „răscumpărare pentru mulți”.
Cuvântul din Evanghelie este „psihé” și a fost tradus, desigur, corect cu „sufletul”, dar Hristos nu Și-a dat doar sufletul, ci și trupul, ca jertfă de răscumpărare pentru mulți. Și de aceea, traducerea în alte limbi moderne contemporane nu este „să-Și dea sufletul”, ci „să-Și dea viața” răscumpărare pentru mulți.
Aici tâlcuitorii Sfintelor Evanghelii remarcă faptul că Domnul Iisus Hristos nu a zis „pentru toți oamenii”, ci „pentru mulți”. Desigur, El a murit pentru întreaga umanitate. Însă a zis: „pentru mulți”, deoarece mulți – dar nu toți – vor crede în Numele Lui, vor împlini poruncile Lui și se vor mântui.
Din Evanghelia de astăzi învățăm că și noi, ca odinioară ucenicii Domnului, putem fi ispitiți de patima mândriei sau a slavei lumești, de dorința de întâietate, de a fi mai apreciați decât ceilalți oameni. Iar această dorință egoistă, narcisistă sau pătimașă de întâietate a unora trezește în alții invidie și mânie. Astfel, slăbește armonia și pacea dintre oameni și se pierde bucuria comuniunii frățești adevărate.
Însă Domnul Iisus Hristos ne învață că iubirea smerită față de semeni și slujirea lor constituie calea care duce la mântuire, adică la unirea omului cu Dumnezeu, Cel veșnic viu, și la bucuria armoniei din comunitatea umană.
Prin urmare, adevărata onoare sau demnitate provine din calitatea cuiva de slujitor smerit și ajutător milostiv al semenilor săi, indiferent de mărimea rangului pe care îl are în comunitate sau în societate.
Evanghelia de astăzi ne cheamă să trăim în Duhul lui Hristos, nu în duhul lumesc. Să respingem ispita mândriei prin smerenie, prin pocăință și post, prin mărturisirea păcatelor și prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie și fapte de ajutorare a celor săraci, bolnavi și singuri.
Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu ca, înțelegând folosul duhovnicesc al Evangheliei Domnului Iisus Hristos, să înaintăm în urcușul nostru duhovnicesc interior spre bucuria Învierii, spre sărbătoarea Sfintelor Paști.
În Duminica a cincea din Postul Mare, numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca, facem pomenirea ei, pentru că ea este un model de pocăință pentru toți oamenii. Mai este pomenită și în data de 1 aprilie, dar totdeauna și în Duminica a cincea din Postul Sfintelor Paști.
Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Se pare că a murit în anul 431.
Ea a fost o fată frumoasă. Însă frumusețea ei i-a adus multe ispite, încât a căzut în multe păcate trupești, chiar și în timpul călătoriei sale spre Țara Sfântă.
Dar când a voit să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, ca să se închine lemnului Sfintei Cruci, o mână nevăzută a oprit-o să intre în Sfântul Locaș. Atunci a înțeles că viața ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică.
Îndată a început să-și plângă păcatele și a cerut ajutorul Maicii Domnului pentru a intra în biserică, spre a săruta lemnul Sfintei Cruci. Și a intrat.
Apoi a hotărât să meargă în pustia Iordanului, pentru a se pocăi de păcat. A petrecut acolo 47 de ani în post și rugăciune, în pocăință multă și în mari nevoințe duhovnicești, curățindu-și mintea de orice gând păcătos.
Astfel, a ajuns la o mare sfințenie, încât atunci când se ruga, se umplea de lumină și se ridica un cot deasupra pământului – adică jumătate de metru – pentru că devenise mai mult duh unit cu Dumnezeu, decât trup legat de cele pământești.
Cu un an înainte de moartea sa, taina vieții sale a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, și anume Cuviosului Părinte Zosima, care, prin voia lui Dumnezeu, a găsit-o în pustie, a spovedit-o, a aflat istoria vieții ei și a împărtășit-o.
Apoi, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca l-a rugat pe Părintele Zosima ca, în anul următor, la aceeași vreme, să vină din nou, pentru că ea va muri atunci.
Așadar, ea cunoștea timpul sfârșitului vieții sale pământești.
Într-adevăr, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trecut la Domnul în anul următor, după cum prevestise, la vârsta de 76 de ani. Același Cuvios Părinte Zosima a îngropat-o și a povestit multora viața ei.
Mai târziu, în secolul al VII-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, care a trăit între anii 550–638 și a fost patriarh între anii 634–638, a scris Viața Cuvioasei Maria Egipteanca, pe care Biserica a inclus-o mai târziu, în secolul al X-lea, în cartea Triodul, și o citește la Denia de miercuri seara, în săptămâna a cincea din Postul Mare.
Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, pomenită în fiecare an la 1 aprilie, arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăiește. Pomenirea ei se face și în Duminica a cincea din Postul Sfintelor Paști, începând cu secolul al X-lea. Însă cinstirea ei este atestată deja înainte de publicarea vieții sale scrise de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
Din scrierea Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca se vede cât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăiește cu adevărat, încât îl poate face părtaș al slavei Împărăției Cerurilor, pe care o pregustă sfinții încă din lumea aceasta.
De aceea, pilda vieții de pocăință și sfințenia Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este o întărire spirituală și o speranță pentru toți oamenii păcătoși care doresc să se mântuiască, să-și schimbe și să-și sfințească viața, oricât de păcătoși ar fi ei la un moment dat.
În cântarea a opta a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, care se cântă în prima și în a cincea săptămână ale Postului Mare, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, datorită convertirii sau schimbării ei duhovnicești prin multă pocăință, este numită „înger în trup”. Ea și-a răstignit patimile trupești și a ajuns la învierea sufletului din moartea cauzată de păcat, sfințindu-și sufletul și trupul cu ajutorul dumnezeiescului har.
Astfel, într-o cântare adresată direct Cuvioasei se spune:
„Neștiind dumnezeieștile porunci, ai întinat chipul cel dumnezeiesc, dar, prin dumnezeiască purtare de grijă, iarăși l-ai curățit, îndumnezeindu-te, Cuvioasă, prin faptele tale cele de sfințenie.”
Încheiem spunând că, la fel ca și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ne pregătește să înaintăm duhovnicește spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor și Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos, pentru a vedea apoi lumina Sfintelor Paști, spre slava lui Dumnezeu și bucuria oamenilor.
Amin.”
