Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat ultima sesiune din acest an a examenului de capacitate preoțească. Au participat 10 candidați, absolvenți de studii teologice, care îndeplinesc condițiile canonice, statutare și regulamentare bisericești și care doresc să ocupe, prin concurs, un post clerical în cadrul eparhiei, informează Trinitas TV.
Examenul s-a desfășurat la Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae”. Comisia de examinare, formată din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din București și din clerici de la centrul eparhial, a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Candidații au susținut o probă scrisă, urmată de evaluarea orală.
”Un examen de capacitate preoțească este mai mult decât binevenit și pentru examinatori, și pentru cei care sunt candidați. Pentru candidați, întrucât oricât ar fi un om de preocupat în vremea studenției, după trecerea timpului are nevoie de o reașezare, reîmprospătare și de o anumită legătură cu informația, în primul rând cu cuvintele Sfintei Evanghelii, dar și cu tematica propusă într-un astfel de moment. Pe de altă parte, un astfel de examen este folositor și examinatorilor, întrucât examinatorii învață din dragostea pentru studiu, din vocația pe care o manifestă acești candidați și din felul lor de a fi.
Un astfel de examen, consider că, vorbește despre dinamica Bisericii, despre lucrarea ei permanentă, despre încercarea de a aduce către slujirea Sfântului Altar pe mulți dintre tinerii care vădesc de timpuriu vocație.”, a spus PS Timotei Prahoveanul.
”M-am bucurat să constat că s-au înscris pentru această sesiune mai mulți candidați. Sigur, din diferite motive, la examenul propriu-zis s-au prezentat 10 candidați. E vorba de doi monahi și de opt teologi. Sigur, că prima parte a examenului a constat în proba scrisă. Subiectele au fost alese de către Părintele Patriarh, iar după ce s-au corectat lucrările de la proba scrisă, a început proba orală a acestui examen, în care, sigur, sunt evaluate anumite cunoștințe privind abilitatea de a rosti o predică, fie că înseamnă o cateheză, pareneză sau o omilie tematică, elemente de muzică bisericească, de tipic, de rânduială bisericească și, în același timp, drept sau pastorală. Nu sunt evaluate propriu-zis doar aceste cunoștințe, ci modul în care fiecare candidat a apropiat aceste cunoștințe și le transpune din punct de vedere pastoral-misionar, astfel încât să se poată constata că este pregătit pentru a-și asuma o misiune clericală, fie de preot, fie de diacon.”, a spus preotul Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Arhiepiscopia Bucureștilor.
Examenul de capacitate preoțească are valabilitate un an pentru candidații care vor obține media între 7 și 8,99 și doi ani pentru cei care vor obține cel puțin media nouă.