Consulatul Onorific al României la Ruse a găzduit vernisajul expoziției de icoane intitulată „Împărăție și mijlocire. Constantin și Elena, în lumina Deisisului”. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ambasadei României în Republica Bulgaria.
Expoziția propune o reflecție teologică și artistică asupra rolului Sfinților Împărați Constantin și Elena în afirmarea creștinismului. Icoanele expuse sunt realizate de părintele Luca Severian, consilier eparhial în cadrul Sectorului Patrimoniu Bisericesc al Episcopiei Giurgiului.
„Ne aflăm în fața unei expoziții care nu este o simplă colecție de imagini și icoane, ci o invitație la reflecție asupra credinței, puterii și mijlocirii divine. Tema acestei expoziții — «Împărăție și mijlocire. Constantin și mama sa Elena, în lumina Deisisului» — ne poartă într-un univers în care istoria și spiritualitatea se întâlnesc.”, a spus, la Trinitas Tv, părintele Luca Severian.
Vernisajul expoziției reprezintă primul eveniment cultural destinat publicului larg organizat la Consulatul Onorific al României la Ruse.
”Mă simt și eu foarte fericită și onorată, pentru că am avut plăcerea să îi organizez o expoziție preotului Luca, în urmă cu un an și ceva, la Muzeul de Istorie din Ruse, o expoziție dedicată Zilei Naționale a României — 1 Decembrie —, împreună cu pictorița din Giurgiu, Petra Șerbănescu.
Subliniez încă o dată că este un eveniment foarte important pentru sediul Consulatului Onorific, deoarece au participat și persoane importante și ne-a onorat prezența egumenului, starețul Mănăstirii Comana.”, a adăugat Liliana Gancheva, directoarea Asociației ”Euroregiunea Danubius”.
Pentru contribuția adusă vieții culturale și spirituale, Ambasada României în Republica Bulgaria i-a oferit părintelui inspector Luca Severian o diplomă de excelență.


