Devenită deja o tradiție în Biserica Ortodoxă Română, compunerea unui imn pentru fiecare an omagial și comemorativ a continuat și în 2026. Imnul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame – a fost compus și de această dată de părintele Cristian Alexandru, slujitor la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Afumați, județul Ilfov, și membru al Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, fondat și dirijat de arhidiaconul Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale.
”Imnul Anului omagial 2026 este închinat familiei creștine și femeii creștine. În acest context a fost compus un text poetic, pus atât pe muzică bizantină, cât și pe muzică liniară, alcătuit din cinci strofe, care subliniază faptul că, datorită ascultării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu față de glasul Arhanghelului, care i-a adus vestea minunată că Îl va naște pe Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului a sfințit firea femeiască, iar Biserica s-a îmbogățit cu o mulțime de sfinte femei: mironosițe, mucenițe, monahii, mame sfinte și soții de domnitori.
Este important ca Biserica să aibă un imn, o cântare care să vorbească despre importanța și sfințenia Maicii Domnului și a femeii creștine. Mai întâi a fost realizat textul, o poezie versificată, care evidențiază sfințenia Maicii Domnului și lucrarea ei în istoria mântuirii și a neamului românesc, prin care calendarul Bisericii s-a îmbogățit cu numeroase sfinte femei.
Sursele de inspirație sunt ale mele, însă o contribuție esențială a avut Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a îndreptat și a aprobat textul final.
Primele două strofe ale imnului vorbesc despre pururea fecioriei Maicii Domnului și despre rolul decisiv pe care l-a avut în istoria mântuirii. Imnul Anului omagial 2026 este scris în Ehul al VII-lea, păstrând o unitate stilistică specifică muzicii bisericești. De asemenea, imnul este disponibil atât în notație bizantină, cât și în notație liniară (pe portativ), pentru a facilita accesul tuturor iubitorilor de muzică.
Imnul a fost interpretat pentru prima dată de Grupul Psaltic Tronos la data de 1 ianuarie, în Catedrala Patriarhală, la finalul ceremoniei de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2026.


