În cadrul vizitei sale apostolice din Belgia, Papa Francisc a adresat un mesaj puternic Europei, îndemnând continentul să învețe din lecțiile dure ale istoriei și să opteze pentru viață și pace, astfel încât să depășească „iarna demografică” și „iadul războiului”. În discursul său susținut la Castelul Laeken, în fața autorităților belgiene și a membrilor Casei Regale, Papa a subliniat rolul crucial al Belgiei ca simbol al unității europene, descriind-o drept o „punte” care unește diverse culturi și națiuni și care facilitează dialogul și reconcilierea.
”Istoria, magistra vitae de atât de multe ori neascultată, din Belgia cheamă Europa să-și reia drumul său, deschizându-se la viață și speranță pentru a învinge iarna demografică și iadul războiului”, a spus papa Francisc în discursul său.
”Când unul se gândește la această țară”, a spus papa în primul său discurs din Belgia, ”este chemată în cauză o realitate care este mică și mare în același timp, o țară occidentală și, în același timp centrală, ca și cum ar fi inima pulsantă a unui organism uriaș”. Sediul principalelor instituții europene, Belgia este situată pe falia dintre lumea germanică și lumea latină, având frontieră comună cu Franța și Germania, ”care au concretizat cel mai mult antitezele naționaliste” ale celui de-al Doilea Război Mondial. Ca o ”sinteză a Europei”, această țară a reprezentat spațiul de la care a început din nou ”refacerea fizică, morală și spirituală” a unui continent fărâmițat, scrie vaticannews.va.
”S-ar spune”, a reluat papa, ”că Belgia este o punte între continent și insulele britanice, între regiunea de matrice germanică și cea francofonă, între sudul și nordul Europei. O punte care permite concordiei să se extindă, iar controverselor să dea înapoi. O punte unde fiecare – cu limba sa, cu mentalitatea sa și cu convingerile sale – îl întâlnește pe celălalt și alege cuvântul, dialogul, împărtășirea ca mijloace prin care să se relaționeze. Un loc în care se învață a face din propria identitate nu un idol sau o barieră, ci un spațiu ospitalier de care să pleci și la care să te întorci, unde se promovează schimburi reciproce valide și se caută împreună noi echilibre, se construiesc noi sinteze. O punte care favorizează comerțul, pune în comunicare civilizațiile și le face să dialogheze. O punte, așadar, indispensabilă pentru a construi pacea și a respinge războiul”.
”Se înțelege astfel cât de mare este mica Belgie”, a spus în continuare papa Francisc. ”Se înțelege cât de mult are nevoie de ea Europa pentru a-și aduce aminte de istoria ei, alcătuită din popoare și culturi, catedrale și universități, cuceriri ale geniului uman, dar și din atâtea războaie și de o voință de dominație care a devenit uneori colonialism și exploatare”.
”Europa are nevoie de Belgia”, a evidențiat papa, ”pentru a duce mai departe parcursul de pace și de fraternitate în rândul popoarelor care o alcătuiesc. Această țară aduce aminte tuturor celorlalți că, atunci când – pe baza unor pretexte dintre cele mai diferite și imposibil de susținut – se începe prin a nu mai respecta granițele și tratatele și se lasă armelor dreptul de a crea dreptul, răsturnându-l pe cel aflat în vigoare, se ia capacul de pe vasul Pandorei și toate vânturile încep să bată cu violență, zguduind casa și amenințând să o distrugă”.
”Concordia și pacea, într-adevăr, nu sunt niciodată o cucerire care se dobândește o dată pentru totdeauna, ci o îndatorire și o misiune neîncetată de cultivat, de îngrijit cu tenacitate și răbdare. Ființa umană, într-adevăr, când încetează să-și aducă aminte de trecut și să se lase instruită de acesta, posedă tulburătoarea capacitate de a se întoarce să cadă chiar și după ce, în sfârșit, se ridicase în picioare, uitând suferințele și costurile înfricoșătoare plătite de generațiile precedente. Istoria, magistra vitae de atât de multe ori neascultată, din Belgia cheamă Europa să-și reia drumul său, să regăsească chipul său adevărat, să investească din nou în viitor deschizându-se la viață, la speranță, pentru a învinge iarna demografică și iadul războiului”.
”Biserica catolică”, a spus papa Francisc în fața autorităților Belgiei, ”vrea să fie o prezență care, mărturisindu-și credința în Cristos înviat, oferă persoanelor, familiilor, societăților și națiunilor o speranță veche și mereu nouă; o prezență care să-i ajute pe toți să înfrunte provocările și încercările, fără forme facile de entuziasm, nici de pesimism întunecos, ci cu certitudinea că ființa umană, iubită de Dumnezeu, are o vocație eternă de pace și de bine și nu este destinată dispariției și nimicului. Ținând privirea îndreptată mereu la Isus, Biserica se recunoaște întotdeauna ca discipolă, care cu teamă și cutremur îl urmează pe Învățătorul ei, știind că este sfântă pentru că este înființată de El și, în același timp, slabă și plină de lipsuri în membrii ei, niciodată potrivită pe deplin cu îndatorirea ce i-a fost încredințată, care o depășește mereu”.
Biserica, a spus papa Francisc, ”proclamă o Veste care poate să copleșească inimile de bucurie și, prin faptele de caritate și nenumăratele mărturii de iubire față de aproapele, caută să ofere semne concrete și dovezi ale iubirii care o mișcă. Cu toate acestea, ea trăiește în concretețea culturilor și mentalităților dintr-o anume epocă, pe care o modelează prin contribuția proprie sau care, într-un anume fel, o îndură; și întotdeauna înțelege și trăiește mesajul evanghelic în puritatea și integritatea sa”.
”În această coexistență perenă de lumini și umbre trăiește Biserica, cu rezultate uneori de mare generozitate și de splendidă dăruire, iar alteori, din nefericire, cu apariția unor dureroase contra-mărturii. Mă gândesc”, a specificat pontiful, ”la faptele dramatice ale abuzurilor în dauna minorilor, o rană pe care Biserica o înfruntă cu hotărâre și fermitate, ascultând și însoțind persoanele rănite și realizând în lumea întreagă un program detaliat de prevenire”.
Papa s-a declarat ”întristat” de fenomenul ”adopțiilor forțate”, care a avut loc și în Belgia între anii ’50 și ’70 ai secolului trecut, ”rodul amar” în care s-au amestecat infracțiunea și dorința aparentă de a face binele. ”Ca succesor al Apostolului Petru”, a afirmat papa Francisc, ”îl rog pe Domnul pentru ca Biserica să găsească mereu în sine tăria de a face claritate și de a nu se conforma la cultura dominantă, chiar când această cultură ar folosi, manipulându-le, valorile care provin din Evanghelie, pentru a trage, însă, concluzii necuvenite, cu urmările lor grave de suferință și excluziune. Mă rog pentru ca responsabilii națiunilor, privind la Belgia și la istoria ei, să tragă învățăminte și, în acest fel, să cruțe popoarele lor de nenorociri fără sfârșit și doliu fără număr. Mă rog pentru ca guvernanții să-și asume responsabilitatea, riscul și onoarea păcii și să îndepărteze hazardul, umilirea și absurditatea războiului. Mă rog pentru ca ei să se teamă de judecata conștiinței, a istoriei și a lui Dumnezeu și să-și convertească privirea și inimile, punând mereu pe primul loc binele comun”.
La finalul discursului său, papa a remarcat faptul că în motto-ul călătoriei sale apostolice în Belgia – ”En route avec Espérance” (”Pe cale, cu Speranță”) – cuvântul speranță este scris cu literă mare. Acest fapt, a reluat pontiful, ”îmi spune că speranța nu este un lucru, pe care în timpul drumului îl purtăm în rucsac. Speranța este un dar al lui Dumnezeu și trebuie purtat în inimă”. De aici, urarea finală a papei ca toți bărbații și femeile din Belgia să ceară și să primească întotdeauna acest dar al Duhului Sfânt pentru a merge împreună cu Speranța pe calea vieții și a istoriei”.
De adăugat că din cei peste 11,5 milioane de locuitori ai Belgiei, 72% se declară catolici, 7%, musulmani, în timp ce 20%, fără religie. Dar potrivit unui raport anual al Bisericii catolice locale, 50% dintre belgieni se declarau catolici, în scădere comparativ cu anii precedenți, și 9% afirmau că merg cu regularitate la Sfânta Liturghie. Numărul redus de vocații și diminuarea practicii religioase au dus, printre altele, la suprimarea a 130 de biserici, iar vreo 30 au fost transferate pentru folosința comunităților de ortodocși și de alte confesiuni.
