Biserica monument UNESCO din Şurdeşti nu a fost afectată de incendiu, lăcaşul de cult ale cărei acoperiş şi turlă au ars complet, marţi, fiind o construcţie recentă, aflată în curs de finalizare, precizează Ministerul Culturii.
Potrivit unui comunicat, Ministerul Culturii este în legătură cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş, va evalua situaţia şi va monitoriza eventualele implicaţii asupra patrimoniului cultural din zonă, după incendiul la turla Bisericii Greco-Catolice din Şurdeşti, judeţul Maramureş, izbucnit în timpul unor lucrări de sudură.
„Biserica afectată este o construcţie recentă, aflată în curs de finalizare. Acoperişul şi turla au ars complet, iar trei clopote s-au topit. Nu au fost înregistrate victime. Este important de precizat că acest lăcaş nu este monument istoric şi nu face parte din patrimoniul UNESCO. Biserica monument UNESCO din Şurdeşti nu a fost afectată de incendiu”, subliniază ministerul.
Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţi, focul, izbucnit marţi, a pornit în zona turnului, unde se desfăşurau lucrări de sudură. Muncitorii au fost evacuaţi în siguranţă.
Intervenţia la incendiu a fost asigurată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, care au acţionat cu mai multe autospeciale de stingere şi echipamente pentru intervenţii la înălţime.
Ministerul Culturii face apel la reprezentanţii mass-media să verifice informaţiile din surse oficiale înainte de publicare.
„Difuzarea unor date eronate, precum asocierea acestui incident cu un monument UNESCO, poate genera confuzie şi emoţie publică şi poate pune presiune suplimentară pe intervenţiile autorităţilor implicate”, atrage atenţia ministerul.


