ADEVARULBISERICII.RO publică un material realizat de Trinitas TV la Mănăstirea Găiseni, din Episcopia Giurgiului:
”Pașii pelerinului” vă invită să descoperiți un colț de spiritualitate și istorie autentică, aflat la doar câțiva kilometri de capitală. Mănăstirea Găiseni – un loc, o istorie de peste 500 de ani, redescoperit și readus la viață după decenii de uitare.
Stravofora Benedicta Moldovan: Doamne ajută! Bine ați venit la mănăstirea noastră. Facem un tur să vă prezint curtea mănăstirii. Avem aici corpul de clădire în care se află chiliile actuale. De asemenea, în spate este clopotnița prin care ați intrat dumneavoastră, iar în partea dreaptă a clopotniței sunt ruinele unei vechi clădiri a mănăstirii, în care se cazau oaspeți și călugări.
Zidurile acestei mănăstiri vorbesc despre vremuri în care călugării trăiau în rugăciune, despre perioada în care biserica a fost lărgită pentru a adăposti mormintele familiei Florescu, ctitorii Sfântului Lăcaș, și chiar despre momente în care clădirea a devenit prima școală publică din sat, în anul 1868.
Stravofora Benedicta Moldovan: În partea stângă avem biserica, la care se pot observa – lăsate intenționat – etapele de evoluție a reconstrucției bisericii mănăstirii. Văruită în alb este partea de biserică construită în secolul al XVI-lea. Apoi, dunga de pe partea lăsată cu cărămidă aparentă marchează a doua etapă, în care pronaosul bisericii este lărgit, și apoi cea de-a treia etapă, în care biserica este din nou mărită.
În partea stângă a clopotniței este casa egumenească, restaurată parțial. Este locul în care, într-una dintre încăperi, locuia egumenul. După secularizare, în anul 1868, deci după ce mănăstirea a fost desființată, în această clădire a fost amenajată prima școală publică din satul Găiseni. Desigur, școala era susținută financiar de Eforia Spitalelor Civile, deci nu era susținută de Ministerul Învățământului. Școala a fost înființată în 1868 și a funcționat oficial în incinta mănăstirii până în anul 1930, când se construiește, peste drum de mănăstire, actuala școală. Dar se pare că ea a funcționat și apoi, chiar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, se spune că în beciul clădirii mănăstirii – casei egumenești – încă se țineau ore cu copiii din zonă.
Prin decizia din 4 februarie 2010 și prin inițiativa Preasfințitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, mănăstirea a fost reactivată. Proiectul de restaurare era deja conceput și aprobat. Deja, în 2010, clopotnița era restaurată și erau făcute lucrări de subzidire la biserică, și s-au reînceput lucrările, pentru că ele fuseseră sistate din lipsă de fonduri
Pentru prima dată în istoria mănăstirii, ea a fost redeschisă ca mănăstire de maici. Până atunci, de-a lungul sutelor de ani, fusese mănăstire de călugări. Prima stareță din istoria acestei mănăstiri este Maica Cecilia Moldoveanu, astăzi stareță la Schitul „Sfântul Acoperământ” din Bolintin Vale. Eu sunt cea de-a doua.”
O mănăstire-bijuterie între București și Târgoviște. Un loc care renaște și ne reamintește că istoria, credința și faptele bune merg mână în mână.
De Crăciun, peste 150 de copii au primit daruri pregătite cu grijă de elevi din București, în cadrul unui proiect care leagă lumea urbană de spiritualitatea satului.
Stravofora Benedicta Moldovan: Biserica nu avea copii. Adică, satul – evident – are mulți copii, dar nu venea niciunul la biserică. Și atunci m-am gândit: cum să facem ca acești copii să pătrundă în spațiul acesta al bisericii și să se familiarizeze, de fapt, cu el? Și mi-a venit ideea să organizăm o școală de vară care să se desfășoare în incinta mănăstirii.
Cu ocazia aceasta, copiii să vină aici, să li se prezinte – desigur – biserica și spațiul din jurul acesteia. Totuși, școala de vară nu are rol neapărat doar catehetic. Am intitulat-o „Academia de Timp Liber”, pentru că, de fapt, am vrut ca acești copii, în primul rând, să învețe cum să-și petreacă timpul liber într-un mod cât mai util și plăcut, în același timp.
Nu este ușor să știi cum să-ți petreci timpul liber, mai ales când tu ești cel care hotărăște cum să-l petreci. Cel mai adesea pierdem timpul și atunci, prin activitățile care se desfășoară la școala de vară, noi, de fapt, le sugerăm idei copiilor despre cum să-și petreacă acest timp liber – fie rugându-se, fie desfășurând diverse alte activități: să picteze, să citească.
Pe an ce trece, numărul elevilor a crescut. Școala se organizează de patru ani de zile. În fiecare an au venit tot mai mulți copii și, de asemenea, s-au oferit tot mai mulți voluntari care să desfășoare activități în cadrul acestei școli. Ceea ce înseamnă că școala a prins. Copiii sunt încântați de ceea ce se întâmplă aici.”
Astăzi, Mănăstirea Găiseni este o bijuterie discretă în patrimoniul spiritual al României. O destinație nu doar pentru pelerini, ci și pentru cei în căutare de liniște, de sens și de istorie vie.
Stravofora Benedicta Moldovan: Toate proiectele de viitor vin din necesități. Există un proiect, în imediata vecinătate a mănăstirii, care presupune construirea unei capele mortuare și deschiderea unui cimitir nou. De asemenea, este un alt proiect, imediat în spatele zidurilor – propriu-zis în zona de protecție a mănăstirii – în care ne-am propus să amenajăm un muzeu. Fiind o mănăstire monument istoric, este firesc să aibă și un muzeu, în care să expunem diverse lucruri legate de istoria mănăstirii și care să ne ajute, propriu-zis, să prezentăm mai ușor acest istoric al mănăstirii.
Tot în cadrul acestui proiect va fi și o clădire în care va funcționa o sală de conferințe, o sală de mese și anexele aferente. O sală de conferințe, deoarece, de câțiva ani de zile, tot la mănăstire organizăm un simpozion pe tema istoricului mănăstirii și al împrejurimilor ei. Propriu-zis, cu această clădire asigurăm spațiul în care să se realizeze acest simpozion – și nu numai. Această sală de conferințe va putea găzdui și alte evenimente, nu neapărat doar simpozionul.
De asemenea, o altă clădire va asigura câteva locuri de cazare pentru cei care vor dori să viziteze mănăstirea sau să participe la evenimentele care au loc în această sală de conferințe.
Pe drumul dintre București și Târgoviște, un popas la Mănăstirea Găiseni înseamnă o întâlnire cu trecutul, dar și cu sufletul. Aici, fiecare piatră rostește o rugăciune, iar liniștea spune mai mult decât o mie de cuvinte.
Stravofora Benedicta Moldovan: Învierea este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Propriu-zis, la baza existenței noastre stă tocmai acest eveniment al Învierii Mântuitorului. Postul dinainte este bine așezat de Sfinții Părinți, tocmai ca o perioadă de pregătire pentru a primi, așa cum se cuvine, marea sărbătoare a Învierii Domnului.
Sfântul Sofronie de la Essex, la un moment dat, spunea că omul mai ușor suportă perioada dinainte – săptămâni întregi de pocăință – spre deosebire de perioada de după, bucuria aceea a Învierii, care de fapt ține foarte puțin. Adică noi nu putem să ducem prea mult timp această bucurie. În schimb, acea perioadă de pocăință sufletul o poate duce mult mai bine.”
O mănăstire cu o istorie impresionantă, adusă din nou la viață prin credință și implicare. Mănăstirea Găiseni nu este doar un monument, ci un loc viu, în care se întâmplă minuni mici, zi de zi.
– Reporter: Spuneați că există și un proiect pentru ajutorarea oamenilor cu posibilități mai reduse.
– Maică stareță: Într-adevăr, este o colaborare pe care mănăstirea o are de un an și jumătate, aproape, cu Asociația „Creștem Valori”, coordonată de doamna Narcisa Ilie. Această asociație a cooptat un număr de persoane care doresc să se implice în acest proiect și care donează o anumită sumă de bani, fiecare după posibilități. Iar din suma totală de bani adunată lunar se asigură o masă caldă pe săptămână pentru un număr de 20 de persoane din localitatea Găiseni. De fapt, această asociație a ajutat foarte mult și la Letca Nouă. Acolo au început, apoi au ajuns și la noi, și este o colaborare foarte bună pe care o avem cu dânșii.
Un loc în care, cu siguranță – zic eu – s-au sfințit mulți oameni. Cu siguranță, în afară de Sfântul Iosif, au mai existat și alți sfinți care și-au sfințit viața aici, în această mănăstire.
