Dobrogea este un pământ binecuvântat, o regiune plină de diversitate și istorie. De la cetăți dacice și grecești până la martirii creștini care au sfințit locul, fiecare colț al acestui tărâm spune o poveste.
În inima stațiunii Techirghiol, Mănăstirea „Sfânta Maria” este un loc de liniște, rugăciune și vindecare. Înființată în 1928, mănăstirea a fost destinată inițial ca spațiu de odihnă pentru clerul bisericesc, la inițiativa Patriarhului Miron Cristea, primul patriarh al României. Deși se află în județul Constanța, în arhiepiscopia Tomisului, aflată sub păstorirea Înaltpreasfințitului Teodosie, mănăstirea este stavropighie patriarhală, aflată sub Patriarhul Daniel.
O bijuterie arhitecturală cu o istorie tumultoasă
Un simbol al mănăstirii este bisericuța de lemn, adusă la Techirghiol în 1951, în contextul schimbărilor politice și sociale din România. Deși s-a crezut inițial că provine din Vișeul de Jos, cercetări ulterioare au confirmat că bisericuța este din satul Maiorești, județul Mureș. În 1932, Regele Carol al II-lea a salvat-o de la degradare și a mutat-o la Castelul Foișor din Sinaia, transformând-o în biserică regală.
„În 1951, Patriarhul Iustinian Marina a intervenit pentru a salva bisericuța de la distrugere, în contextul amenințărilor comuniste. Aceasta a fost adusă cu trenul și căruțele la Techirghiol, unde continuă să fie un foc spiritual pentru credincioși și pelerini”, a spus ieromonahul Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii.
Conform ieromonahului, autenticitatea bisericuței este susținută de Regele Mihai, care, într-o vizită din 1999 la Techirghiol, a recunoscut-o: „Aceasta este bisericuța în care, copil fiind, mă rugam și mă regăseam. Aici era liniște și puteam să mă apropii de Dumnezeu.”
Locul unde părintele Arsenie Papacioc a slujit timp de 35 de ani
Mănăstirea a fost și casa părintelui Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai iubiți duhovnici români. Acesta a slujit aici timp de 35 de ani, până la trecerea sa la cele veșnice, în 2011.
Având un număr mare de pelerini, bisericuța de lemn a devenit neîncăpătoare. În anul 2000, Patriarhul Teoctist a sfințit locul pentru o nouă biserică, a cărei construcție a fost finalizată în 2009. Aceasta are hramurile Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Prooroc Moise, hram unic în țară, Sfântul Cuvios Teoctist și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
ADEVARULBISERICII.RO publică integral reportajul despre Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghio, difuzat de Trinitas TV
”Dobrogea este un pământ binecuvântat, o regiune plină de diversitate și istorie. De la cetăți dacice și grecești până la martirii creștini care au sfințit locul, fiecare colț al acestui tărâm spune o poveste. Dobrogea este singura regiune din țară care are toate formele de relief. Munții săi, râurile și marea fac ca trecătorul ajuns aici să se îndrăgostească pentru totdeauna de acest ținut misterios dintre Dunăre și Marea Neagră.
În inima orașului Techirghiol, în mijlocul acestei stațiuni de renume, se află Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol, un loc de reculegere și vindecare sufletească, o oază de liniște și rugăciune, dar și de tradiție și istorie impresionantă.
”Bine ați venit la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, o mănăstire care se află în mijlocul cetății, dar care are o istorie impresionantă. Istoria locașului de cult, în întregime a Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol, începe în anul 1928, în luna mai, când Patriarhul Miron, primul Patriarh al României, a cumpărat o vilă cu 16 camere – Vila Simon Constantin – împreună cu 2.000 m² de pământ, pentru a face aici un loc de odihnă, o casă de odihnă pentru clerul bisericesc românesc.
Pentru că și în biserică avem preoți care se îmbolnăvesc, care au nevoie de tratament balneo-fiziokinetoterapeutic și, în același timp, era nevoie și de un spațiu sau de un loc care să se ridice la înălțimea hainei. În anul 1935, aflăm din scrisorile dintre Cancelaria Patriarhiei și mănăstire sau casa de odihnă că, în anul 1939, avea să fie primită o delegație de la Patriarhie, în frunte cu episcopul Veniamin, pentru a sfinți paraclisul închinat Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Tămăduitorul.
Așa cunoaștem că în cadrul acestei case de odihnă era și un paraclis care funcționa de ceva timp. Această casă, această vilă, era îngrijită sau deservită de un grup de măicuțe care țineau de rânduiala curățeniei și, în același timp, aveau nevoie și de partea duhovnicească. Astfel, au făcut și un paraclis în care să se roage. Mai târziu s-a aprobat și cel de-al doilea hram al paraclisului, în cinstea Sfântului Mucenic Fanurie, hram care s-a pierdut în timp.”, a spus, pentru Trinitas TV, ieromonahul Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii.
De-a lungul decadelor, aici s-a construit o tradiție spirituală profundă. Biserica de lemn, simbol al mănăstirii, a fost adusă în 1951. Inițial s-a crezut că era o biserică maramureșeană din Vișeul de Jos. Mai târziu, o cercetătoare a descoperit că bisericuța provine, de fapt, din satul Maiorești, județul Mureș, și a fost salvată de Regele Carol al II-lea.
”În 1951, după ce a căzut regalitatea și s-a instalat în România comunismul, bisericuța a fost mutată în curtea Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol.
Inițial, s-a considerat a fi maramureșeană, mai exact din localitatea Vișeul de Jos. Însă, prin 1975, o doamnă doctor în istoriografia și cunoașterea patrimoniului bisericesc a descoperit că bisericuța nu era maramureșeană, ci transilvană. Ulterior, după cercetări mai amănunțite, s-a descoperit că bisericuța este, într-adevăr, din satul Maiorești, județul Mureș. Practic, este o biserică transilvană.
”Ce cunoaștem despre această biserică? În anul 1932, Regele Carol al II-lea a vizitat satul Maiorești și s-a oprit cu delegația sa în fața acestei bisericuțe, care era într-o stare avansată de degradare. Regele a dorit foarte mult să intre în interiorul ei, a îndrăgit-o pe loc și a organizat un mic consiliu sătesc și le-a cerut-o sătenilor, promițându-le construcția unei alte biserici în piatră, doar dacă i-o va da pe aceasta. Bineînțeles, că inițiativa a fost aplaudată și aclamată de localnici, ceea ce s-a și întâmplat, pentru că în 1935 bisericuța era sfințită de primul patriarh al României la Palatul Foișor sau Castelul Foișor de la Stâna Regală din Sinaia, devenind astfel biserica regală de la Sinaia.
Mai mult, bisericuța a fost restaurată, dar nu complet. Potrivit descrierilor istoricilor, bisericuța în satul Maiorești avea un pridvor lung cât întreaga clădire, un pridvor exterior care s-a pierdut. Când a ajuns la Sinaia, la fel, o avea o altă formă biserica, n-avea turla pe care o vedem astăzi și nici pridvorul acesta sculptat. Ele au fost adăugate în 1951, odată cu acordul Patriarhului Iustinian Marina, care a scos-o din Sinaia, trimițând-o aici, pentru că era pericolul de a fi incendiată chiar de către soldații care erau ușor bolșevizați și voiau să se răzbune pe numele familiei regale, care fusese expulzată din țară. Oamenii au făcut, noaptea aceea, un lanț uman ca să nu fie incendiată biserica. Faptul acesta a ajuns la urechile Patriarhului și s-a folosit un pic de influența pe care o avea în apropierea lui Petru Groza și a lui Gheorghiu-Dej și au reușit să aducă bisericuța. Nu a fost cerută o aprobare, ci a fost o înștiințare să aducă bisericuța la Techirghiol.”, a spus ieromonahul Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii.
După ce comuniștii au amenințat-o, Patriarhul Iustinian a intervenit și a trimis-o la Techirghiol, evitându-i distrugerea. Biserica a fost transportată și a parcurs drumul de la Sinaia la Techirghiol cu trenul, apoi cu căruțe trase de cai. Astăzi, ea continuă să fie un loc sfânt, un foc spiritual care adună în jurul său credincioșii și pelerinii din întreaga țară.
”Abia mai târziu s-a descoperit că este bisericuța de la Palatul Foișor. Cine ne demonstrează nouă că, într-adevăr, este bisericuța de acolo? Cea mai mare și importantă mărturie pentru noi este chiar un interviu acordat de Regele Mihai al II-lea al României, care, în 1999, făcea o vizită la Mănăstirea Techirghiol. Intrând în bisericuță, s-a așezat în scaunul lui și a spus: „Trebuie să-mi aduc aminte că aceasta este bisericuța în care eu, în copilărie, mă rugam. Bisericuța în care mă regăseam și era liniște și aici puteam să mă apropii de Dumnezeu.” Și așa suntem convinși și noi că bisericuța este cea de la Palatul Foișor.”, a spus ieromonahul Luca Nicolcea.
Tot aici, la Techirghiol, în anul 2000, a fost inaugurat și centrul sanatorial Sfântul Pantelimon, care oferă proceduri balneare și kinetoterapie. Credincioșii și vizitatorii vin la Techirghiol nu doar pentru a se ruga, ci și pentru a-și îngriji sănătatea, având la dispoziție tratamente cu băi sărate, nămol sapropelic și hidroterapie.
”Pe timpul verii, toate slujbele de duminică sunt făcute aici, la altarul de vară. Toată curtea este împânzită de credincioși, la fel și balcoanele. Unii stau la soare, alții la umbră, dar spațiul este mult mai generos, pentru că biserica principală, mare și nouă, a devenit și ea neîncăpătoare pe timp de vară. Fiind o stațiune în care vin foarte mulți oameni să-și găsească sănătatea datorită lacului cu apă sărată și nămolului sapropelic, oamenii caută să-și vindece și sufletul, nu doar trupul.
Acest lucru se îmbină minunat în mănăstirea noastră, pentru că din anul 2000 funcționează și centrul sanatorial cu bază de tratament Sfântul Pantelimon din cadrul centrului social-pastoral Sfânta Maria din Techirghiol. Este un loc în care credincioșii pot găsi atât vindecare trupească, prin procedurile care se fac într-o bază de tratament balneo-fiziokinetoterapeutic, iar aici amintim băile sărate, băile cu plante, pe lângă partea aceasta medicală, avem și partea duhovnicească, care a fost pusă pe baze solide încă de la început, de când s-a hotărât ca aici să fie o casă de odihnă.
Ca să poată să supraviețuiască, aici s-a înființat un mic atelier de țesătorie a covoarelor. Nu credem că a fost ceva foarte mare, dar a fost o găselniță a Patriarhului Iustinian, prin care să salveze casa de odihnă a Centrului sanatorial de la Techirghiol. În felul acesta, ulterior, a fost adusă și bisericuța, iar cele două s-au salvat reciproc, pentru că exista o mare dorință ca proprietatea să fie preluată de stat.
În anul 2008, tot ce ținea de mănăstire a fost separat de ceea ce aparținea centrului social-pastoral. În fruntea conducerii centrului social-pastoral a fost ales părintele arhimandrit Cleopa Nistor, în timp ce mănăstirea a rămas pe plan duhovnicesc. Totuși, cele două conlucrează într-o armonie perfectă. Noi avem taina Sfântului Maslu, pe care o săvârșim special pentru pacienții care vin aici, iar aceștia sunt pomeniți la toate sfintele Liturghii din cadrul Mănăstirii.”, a spus ieromonahul Luca Nicolcea.
Mănăstirea Sfânta Maria a fost și casa unuia dintre cei mai iubiți duhovnici români: părintele Arsenie Papacioc, care a slujit aici timp de 35 de ani, până la trecerea sa la cele veșnice, în anul 2011. Părintele Arsenie a oferit mângâiere sufletească tuturor celor care au trecut pragul mănăstirii, fiind un sprijin spiritual pentru mii de oameni.
”De la început, mănăstirea a avut nevoie de un duhovnic. Primul slujitor al Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, pe atunci Schitul Sfânta Maria, a fost părintele protosinghel Amfilohie Ionașcu, care a slujit aici până în anul 1975, când, pe data de 23 decembrie, a trecut la cele veșnice. Atunci, stareț era monahia Sefora. Rămânând fără duhovnic, aceasta s-a dus la Cernica să-l ceară pe părintele Arsenie Papacioc, care era protosinghel. Părintele era foarte cunoscut, se afla în evidența Securității, și era un pic mai greu să fie adus la Techirghiol. Totuși, pe data de 1 februarie 1976, părintele Arsenie a devenit angajat al Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.
Din 1976, timp de 35 de ani, până pe data de 19 iulie 2011, părintele Arsenie Papacioc a slujit cu inima deschisă, primind toți credincioșii în această chilie.
De foarte multe ori, când mergeam la părintele, îl găseam în acest mic holișor exterior. Stătea ușor sprijinit cu coatele pe acest pervaz și parcă ne aștepta, spunându-ne: „Haideți, haideți acasă! Vă aștept! Veniți în dragostea părintelui vostru, care este Hristos!”
Astăzi, ca duhovnic al mănăstirii, de fiecare dată când vine un ucenic, îl conduc până la poartă, ies pe poarta mănăstiri și îi dau binecuvântarea de drum, și când intru înapoi simt aceeași simțire, că părintele este aici.
Noi avem aici o cameră specială de spovedit. În acea cameră, lângă scaunul unde stau eu, se află un alt scaun pe care stă portretul părintelui Arsenie. Sunt momente în care pur și simplu nu găsesc o soluție pentru problema omului și atunci strig la Maica Domnului: „Maica Domnului, ajută-mă ca să pot să liniștesc sufletul acesta care vine cu foarte multă nădejde la tine!” Apoi, când întorc privirea, îl văd și pe părintele Arsenie, care a iubit-o enorm de mult pe Maica Domnului. Atunci, cu o îndrăzneală mai obraznică, mă întorc și zic: „Părinte, ai binecuvântat să ajung aici, rezolvă acum, eu nu mai pot!”
Având un număr foarte mare de credincioși care vin la mănăstire pentru a participa la Sfânta Liturghie, era imperios necesară ridicarea unei biserici mai mari, deoarece bisericuța devenise din ce în ce mai neîncăpătoare. Astfel, în anul 2000, Patriarhul Teoctist, al cincilea Patriarh al României, a sfințit locul pentru noua biserică ce avea să fie ridicată. Construcția nu a început imediat, ci trei ani mai târziu, în anul 2003. Lucrările au durat șase ani, iar în anul 2009, pe data de 15 august, a fost sfințit Paraclisul bisericii, având hramurile Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, în cinstea hramului istoric al așezământului duhovnicesc, și suntem singura biserică din țară care avem hramul Sfântului Prooroc Moise, datorită Maicii proin-starețe, care purta numele Sefora, soția lui Moise. Deși Sefora nu este trecută în calendar, l-am trecut pe soțul ei, care este Moise, și în cinstea ei s-a pus acest hram.
Biserica principală mai are două hramuri, în cinstea patriarhilor care au pus temelia acestui lăcaș de cult: Patriarhul Teoctist, care a sfințit locul și piatra de temelie, și Patriarhul Daniel, care a sfințit biserica. Astfel, hramurile sunt Sfântul Cuvios Teoctist și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.”, a spus ieromonahul Luca Nicolcea.
Tudor Arghezi ne-a lăsat una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pentru Dobrogea:
„Iubite prieten, aproape uitat,
Vino în Dobrogea României!
Toate drumurile duc într-acolo, ca altădată la Roma.
Spiritul de curiozitate îți va fi din belșug răsplătit.
Însă bagă de seamă și pregătește-ți un moral rezistent!
Dobrogea uimește, se strecoară lin și dulce, pe nesimțite.
Ea intră în sânge și nu mai poți scăpa de obsesia ei.
Dobrogea te soarbe pentru sufletele noastre…”
