ÎPS Teodosie a vorbit în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța despre harul necreat, căderea lui Lucifer, întruparea Fiului și unicitatea teologiei ortodoxe
Sâmbătă seara, 7 iunie, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Acatistul Pogorârii Sfântului Duh și Acatistul Sfintei Treimi, în fața unui număr mare de credincioși. După slujbă, ierarhul a rostit o amplă predică cu caracter teologic, în care a explicat pe larg dogma Sfintei Treimi, lucrarea harului necreat și sensul mântuirii.
„Suntem în zilele desăvârșirii: desăvârșirea mântuirii și a cunoștinței”
ÎPS Teodosie a început predica subliniind importanța praznicului Pogorârii Sfântului Duh și a Sfintei Treimi în economia mântuirii:
„Sunt acum zilele desăvârșirii, desăvârșirea mântuirii noastre, desăvârșirea cunoștinței noastre, chemarea noastră către Împărăția cea cerească. Aceste acatiste din seara aceasta, cu adevărat, ne dezvăluie cea mai mare înălțime a demnității dumnezeiești: descoperirea lui Dumnezeu Însuși, că El este Unul în ființă, dar în Trei persoane.”
„Numai Ortodoxia are Treimea deplină”
Înaltpreasfințitul a afirmat răspicat că doar în Ortodoxie se păstrează întreagă mărturisirea despre Sfânta Treime:
„Sfânta Treime a rămas deplină așa cum S-a descoperit la Botez, la Schimbarea la Față, în Ortodoxie. Numai Ortodoxia are Treimea deplină. De aceea și lumina Sfintei Treimi este energia necreată a ființei lui Dumnezeu.”
Această lumină nu este de natură fizică sau creată, ci este harul dumnezeiesc necreat:
„Energia necreată aparține ființei necreate. Noi suntem creaturi, îngerii sunt creaturi, tot ce ne înconjoară sunt creaturi. Singurul necreat, necauzat, este Dumnezeu.”
„Omul a fost făcut purtător de har”
Referindu-se la creația omului, ierarhul a explicat că harul a fost parte constitutivă a firii umane încă de la început:
„Omul are această alcătuire: trupul, sufletul și harul, care face legătura atât de strânsă între suflet și trup și între suflet și trup și Dumnezeu.”
După căderea în păcat, harul a devenit exterior, iar Fiul lui Dumnezeu a venit să-l readucă în lăuntrul omului:
„Fiul a răspuns îndată: «Părinte, voi coborî Eu la om, să-l răscumpăr și să fac voia Ta, Dumnezeule, să devină ce a fost de la început.»”
Căderea lui Lucifer și invidia față de chipul dumnezeiesc
Predica a inclus și o amplă evocare a revoltei îngerului Lucifer, care nu a suportat ca omul să fie creat după chipul Sfintei Treimi:
„Lucifer, când a auzit că Dumnezeu face pe om după chipul Său, deodată s-a tulburat: «Noi avem chipul lui Dumnezeu?» Toți ziceau: «Nu-l avem». […] Și deodată, lumina lui Lucifer s-a stins. De aceea zice Mântuitorul și consemnează Sfântul Evanghelist Luca: «Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer».”
Mântuirea, îndumnezeirea și legătura cu Dumnezeu
ÎPS Teodosie a explicat că prin Hristos, omul este ridicat mai presus decât era înainte de păcat:
„Pătimind și murind pe nedrept […] ne-a răscumpărat pe noi din blestemul păcatului și al morții și a ridicat firea noastră, când S-a înălțat la cer, deasupra îngerilor, de-a dreapta Tatălui.”
Prin unirea cu Hristos în Sfintele Taine, creștinii nu doar vorbesc cu Dumnezeu, ci Îl poartă în ei:
„Prin împărtășirea cu Hristos […] noi nu vorbim doar cu Dumnezeu, cum vorbeau strămoșii, ci Îl purtăm pe Dumnezeu în sufletele și în trupurile noastre.”
„O lecție de teologie ca pentru studenți”
Conștient de profunzimea discursului, ierarhul a spus:
„Fără să vreau, v-am făcut o lecție de teologie, ca studenților, că nu putem vorbi de Dumnezeu doar cu niște asemănări […] Dar cu mintea pusă la gândire adâncă veți înțelege toți.”
Ierarhul a îndemnat credincioșii să citească Acatistele Duhului Sfânt și al Sfintei Treimi pentru a pătrunde taina credinței.
„Să ne rugăm cu tot trupul și cu tot sufletul”
Îndemnul final a fost la o rugăciune vie, autentică, care angajează întreaga ființă a omului:
„Când vă rugați, să nu vă rugați numai cu mintea, ci și cu inima, și mădularele voastre să se roage: și mâna, și piciorul, și ochii, și urechile, și gura, și toate ale voastre să se roage, că toate sunt de la Dumnezeu.”
„Viața veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu”
În încheiere, ÎPS Teodosie a explicat că adevărata viață veșnică este comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu:
„Viața veșnică este să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. […] Viața viitoare este o cunoaștere permanentă a lui Dumnezeu. […] Aceasta va fi fericirea noastră.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie după Acatistelel Pogorarii Sfântului Duh si al Sfintei Treimi, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, sâmbătă, 7 iunie:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși, iată, sunt acum zilele desăvârșirii, desăvârșirea mântuirii noastre, desăvârșirea cunoștinței noastre, chemarea noastră către Împărăția cea cerească. Aceste acatiste din seara aceasta, cu adevărat, ne dezvăluie cea mai mare înălțime a demnității dumnezeiești: descoperirea lui Dumnezeu Însuși, că El este Unul în ființă, dar în Trei persoane și fiecare persoană deține ființa întreagă și între cele Trei persoane există o relație permanentă de iubire între ele și iubirea aceasta a dat naștere lumii nevăzute și lumii văzute, din lumea nevăzută sunt îngerii, în lumea văzută sunt toate cele care ne înconjoară, dar regele făpturii din lumea văzută este însuși omul, care primește zestrea cea mai mare, zestrea Preasfintei Treimi.
Îngerii, ce sunt? Sunt ființe personale, netrupești, cu rațiune și voință, dar n-au chipul lui Dumnezeu. Doar oamenii au chipul lui Dumnezeu. Noi avem chipul Sfintei Treimi, iar Sfânta Treime este Dumnezeul nostru. Sfânta Treime a rămas deplină așa cum S-a descoperit la Botez, la Schimbarea la Față, în Ortodoxie. Numai Ortodoxia are Treimea deplină. De aceea și lumina Sfintei Treimi este energia necreată a ființei lui Dumnezeu.
De ce spunem necreată? Pentru că orice energie convențională este creată: de mișcarea apei, de mișcarea vânturilor, de alte mișcări. Energia necreată aparține ființei necreate. Noi suntem creaturi, îngerii sunt creaturi, tot ce ne înconjoară sunt creaturi. Singurul necreat, necauzat, este Dumnezeu. Și Dumnezeu are o ființă unică, dar cea mai dinamică ființă. De aceea, fiindcă este o ființă dinamică, are cea mai bogată energie – energia unică, necreată. Toate celelalte energii sunt create. Și iată, ne-a făcut și pe noi părtași chipului Său și legăturii noastre permanente cu El prin această energie necreată.
Care e energia necreată? Harul dumnezeiesc. De aceea harul izvorăște din ființa comună a persoanelor Sfintei Treimi, dar coboară de la Tatăl în Fiul și se împărtășește în Sfântul Duh. De aceea noi spunem că primim harul prin Sfintele Taine. Așa este. Dar nu este doar al Duhului Sfânt, ci se împărtășește prin lucrarea Duhului Sfânt. Harul este energia unică a ființei Sfintei Treimi. Și de această energie ne face părtași pe noi Dumnezeu, și avem o legătură cu Dumnezeu nemijlocită, pentru că noi am devenit purtători de har de la creație.
Omul a primit harul – când? Citiți cartea Facerii: „Și a suflat Dumnezeu asupra lui Adam și s-a făcut Adam om purtător de har.” Cum i-a dat harul? I-a dat harul ca un dar gratuit, care să facă parte din natura sa constitutivă. Adică omul are această alcătuire: trupul, sufletul și harul, care face legătura atât de strânsă între suflet și trup și între suflet și trup și Dumnezeu.
De aceea zice Sfântul Apostol Pavel: pentru că noi, prin păcat, strămoșii noștri au pierdut harul. Cum l-au pierdut? Le-a devenit exterior, pentru că nu putea harul lui Dumnezeu, care este sfânt, care este izvorâtor din ființa dumnezeiască, să locuiască împreună cu păcatul în interiorul omului, și i-a devenit omului exterior.
Dar ca să readucă harul în interiorul nostru, Tatăl S-a tânguit și a zis către Fiul și către Duhul Sfânt: „Îmi pare rău de omul pe care l-am făcut, că era ca unul dintre Noi”, adică era cu același chip pe care Îl are Dumnezeu cu cele Trei persoane într-o ființă. Dar Fiul a răspuns îndată: „Părinte, voi coborî Eu la om, să-l răscumpăr și să fac voia Ta, Dumnezeule, să devină ce a fost de la început.” Și așa s-a hotărât coborârea Fiului la noi.
Și când a zis Fiul aceasta, iată, s-a hotărât întruparea Fiului. Atunci a fost alungat din cer Lucifer cu ceata sa, pentru că el a ispitit pe om ca să greșească. Lucifer, când a auzit că Dumnezeu face pe om după chipul Său, deodată s-a tulburat: „Ce-i asta?” Și întreba pe ceilalți îngeri: „Noi avem chipul lui Dumnezeu?” Toți ziceau: „Nu-l avem. Cum să-i dea omului mai mult decât nouă? Hai să ne împotrivim!” Și așa s-au împotrivit și au chemat la împotrivire pe toți îngerii.
Dar Arhanghelul Mihail a zis către toți: „Luați aminte! Noi să stăm bine, să stăm cu frică, că veți vedea căderea celui ce s-a împotrivit!”
Și deodată, lumina lui Lucifer s-a stins. De aceea zice Mântuitorul și consemnează Sfântul Evanghelist Luca: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer”. Așa s-a sfârșit lumina lui Lucifer. Dumnezeu de atunci a pregătit întreaga omenire ca să se întoarcă la El. Ce să facă? Să readucă harul înlăuntrul omului, să poată să aibă iarăși comuniune cu Dumnezeu. Pentru că, iată, Însuși Mântuitorul ne spune: „Fiți sfinți, că sfânt sunt Eu, Domnul Dumnezeul vostru”. Eu sunt Dumnezeu, dar și voi sunteți dumnezei după har. După har suntem și noi dumnezei, nu deoființă, cum este Tatăl cu Fiul și cu Duhul Sfânt.
Și iată, aceasta prăznuim acum: pogorârea Duhului Sfânt la noi. Și cât de frumos pune sfârșitul slujbei și lămurește că L-a trimis Tatăl pe Fiul, a luat firea omenească, a pătimit, a murit cu ea, a îndumnezeit-o, pentru că a răscumpărat păcatele noastre. El a luat o fire rănită de păcat, dar o fire curată și nu era drept să pătimească, că El nu păcătuise. Și atunci, pentru că nu era drept să pătimească, El a pătimit în locul nostru și pentru noi, ca să răscumpere păcatele noastre. Nu putea nimeni să răscumpere păcatele, decât Cel deoființă, de o putere și de o slavă cu Tatăl cel ceresc. Fiul era deoființă, de o putere și de o slavă, ca și Duhul Sfânt. Pătimind și murind pe nedrept, cu nedreptatea ce a primit-o — să fie pătimitor în chinuri, în răstignire și în moarte — ne-a răscumpărat pe noi din blestemul păcatului și al morții și a ridicat firea noastră, când S-a înălțat la cer, deasupra îngerilor, de-a dreapta Tatălui, astfel că ne-a dus mai sus decât am fost înainte de păcat. Din această pricină, Sfântul Apostol Pavel se minunează și zice: „Nu seamănă ce a adus păcatul cu ce a adus harul”. Că omul cel dintâi era pe pământ, vorbea cu Dumnezeu, dar omul cel răscumpărat este suit la cer, de-a dreapta Tatălui. Și iată, prin împărtășirea cu Hristos, Care este de o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, noi nu vorbim doar cu Dumnezeu, cum vorbeau strămoșii, ci Îl purtăm pe Dumnezeu în sufletele și în trupurile noastre, de aceea, firea noastră este îndumnezeită prin pogorârea pe pământ, ridicarea la cer și îndumnezeire.
Iată taina credinței noastre și taina mântuirii noastre. Fără să vreau, v-am făcut o lecție de teologie, ca studenților, că nu putem vorbi de Dumnezeu doar cu niște asemănări, asemănări prea simple și prea șchioape, școlărești. Dar cu mintea pusă la gândire adâncă veți înțelege toți, de câte ori vreți să cunoașteți taina lui Dumnezeu Cel Unul în ființă și întreit în persoane să citiți Acatistul Sfântului Duh și Acatistul Preasfintei Treimi. Este o hrană pentru suflet. Când cunoști pe Dumnezeu, te bucuri. Noi aici Îl putem cunoaște puțin, în parte, cum spune Sfântul Apostol Pavel, prin ghicitură, că ați auzit în acatist: „Nu poate omul să vadă fața Domnului și să trăiască”, că se arde de strălucirea lui Dumnezeu. Moise a cerut lui Dumnezeu: „Doamne, arată-mi fața Ta!”. Ce i-a zis Dumnezeu? „Spatele Meu vei vedea, dar fața Mea nu o poți vedea”. Și iată, a văzut spatele Domnului în adierea de vânt.
Numai prin harul Sfântului Duh, pe care Îl primim după ce am fost răscumpărați și ne-am împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, atunci putem să stăm cu Domnul față către față. Și iată, avem nevoie de harul Sfântului Duh, ca să ne închinăm Sfintei Treimi, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Iată, aceasta să cunoașteți: că atunci când ne rugăm, Însuși harul Preasfântului Duh se roagă în noi cu suspine negrăite.
De aceea, cine nu are fiori la rugăciune, să simtă furnicătura prezenței lui Dumnezeu din creștet până în tălpi, nu se roagă. I se pare că se roagă. Noi nu ne adresăm lui Dumnezeu convențional, cum ne adresăm unii altora. Ne adresăm adunându-ne toate puterile sufletului și toate mădularele trupului, cum zice Sfântul Vasile cel Mare: „Când vă rugați, să nu vă rugați numai cu mintea, ci și cu inima, și mădularele voastre să se roage: și mâna, și piciorul, și ochii, și urechile, și gura, și toate ale voastre să se roage, că toate sunt de la Dumnezeu. Adunați-le în numele Lui și așa să vă adresați lui Dumnezeu, ca și El să vă dea toate cele necesare, că toate pe care le aveți nu sunt ale voastre”. Și zice Sfântul Apostol Pavel: „Noi nu suntem ai noștri, creștinii adevărați, dăruiți lui Dumnezeu, că am fost răscumpărați cu preț, cu cel mai mare preț: cu prețul sângelui lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu”.
Acel sânge are valoare infinită, că Fiul lui Dumnezeu și-a împropriat trupul omenesc din Sfânta Fecioară Maria pentru totdeauna. Nu L-a împrumutat, nu L-a luat pentru o vreme, ci pentru veșnicie. De aceea și noi suntem chemați la viața veșnică. Și cât de frumoasă este viața veșnică! Și ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ce este viața veșnică: „Viața veșnică este să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Și pe Tatăl cel ceresc, care L-a trimis, și pe Duhul cel Sfânt, care ne însuflețește pe noi.”
Și viața viitoare este o cunoaștere permanentă a lui Dumnezeu. Cât de curioși suntem în viața aceasta să mai aflăm o noutate! Acolo, creșterea noastră în cunoaștere, în bucurie, în fericire, în comuniune cu Dumnezeu este neîncetată. De ce? Pentru că Dumnezeu este infinit și noi Îl vom cunoaște mereu tot mai mult, și aceasta va fi fericirea noastră.
De aceea, înțelegând taina aceasta a credinței, să rămânem în credința cea adevărată și să-i îndemnăm pe toți care sunt în afara credinței să vină la credință. Și cum putem să-i îndemnăm? Cum i-a îndemnat Hristos pe apostolii Săi. Le-a dat învățătura Sa și le-a zis: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând ei faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”.
Credința curată și sfântă și adevărată naște și fapte bune, și o viață sfântă. Cu credința cea adevărată în Preasfânta Treime să lucrăm neîncetat mântuirea noastră prin faptele cele sfinte ale luminii și nu ale întunericului. Să răscumpărăm timpul și să înaintăm spre veșnicie, căci, așa cum ne spun toți apostolii care au scris sfintele epistole, toți ne fac referire să gândim la ceasul sfârșitului ultim, la a doua venire a Domnului. Să ne fie mintea și la sfârșitul vieții acesteia, dar și la sfârșitul ultimei zile din veacul acesta, care se unește cu prima zi a veacului viitor, și aceea e ziua cea mare, care nu se va sfârși niciodată. Dar, din nefericire, începe și noaptea cea nesfârșită a celor care vor merge în iad.
Să ne păzim de întuneric, de rău, de tot păcatul și de toată fărădelegea. Să fim fii ai luminii, fii ai zilei, să răscumpărăm vremea, să ne închinăm Preasfintei Treimi și să zicem:
„Doamne, ajută-ne să Te cunoaștem pe Tine, Părinte cel fără de început, Născător al Fiului și Purcezător al Duhului Sfânt, Care, după ce ne-ai făcut după chipul Tău, căzând în păcat strămoșii noștri, i-ai răscumpărat prin întruparea Fiului și ne-ai adus din nou în locașurile Tale cele de sus, ca să rămânem cu Tine — aici anticipat parțial în viața vremelnică, dar deplin și desăvârșit, întru toată fericirea și bucuria în viața cea veșnică, de care să avem parte cu toții. Amin.”
