Înaltpreasfințitul Teodosie o spune clar, în dosarul făcut de DNA: ”Nu există nicio probă”. Curtea de Apel Constanţa a amânat vineri pronunţarea pentru 25 octombrie, în dosarul în care arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru cumpărare de influenţă.
Potrivit avocatei Irina Stanciu, probele împotriva clientului său, arhiepiscopul Tomisului, au fost administrate nelegal de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Constanţa.
„Astăzi am avut termen la care am susţinut excepţiile de cameră preliminară, am susţinut nelegalitatea administrării probelor din punct de vedere al încălcării principiului loialităţii şi al nelegalităţii, a excluderii probelor derivate, a excluderii înregistrărilor şi proceselor verbale redate de către agentul DNA şi, evident, integritatea rechizitoriului pe încălcarea dispoziţiei articolului 342. (…) Personal cred că se va pronunţa o decizie de impact asupra administrării neloialităţii şi nelegalităţii probelor de către Serviciul Teritorial DNA, pentru că probele otrăvite trebuie să fie eliminate, excluse, astfel încât să nu dobândim o practică în acest sens”, a declarat Irina Stanciu, la ieşirea din sala de judecată.
Întrebată de ziarişti ce sunt „probele otrăvite”, avocata a spus că „sunt fructele pomului otrăvit, adică probele care rezultă din înregistrări realizate astfel cum au fost realizate de Petrică Leaşcu, un veritabil agent provocator”.
La termenul de judecată a fost prezent şi arhiepiscopul Teodosie, acesta afirmând la plecarea de la Curtea de Apel că nu are de ce să se „întristeze”, pentru că acest proces „nu are conţinut”.
La începutul lunii mai 2024, arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
La termenul precedent avocatul afirmase că înregistrările audio-video pe baza cărora a fost întocmit acest dosar nu există în original la DNA.


