Credincioșii parohiei Sfântul Apostol Andrei din localitatea Vadu Oii, județul Constanța, au primit astăzi vizita Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială, iar apoi a binecuvântat noua casă praznicală, anunță Trinitas TV.
Credincioșii din localitatea Vadu Oii au participat, joi, la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în biserica Sfântul Apostol Andrei. Ierarhul a vorbit cu această ocazie despre viața Sfântului Cuvios Martinian:
„Iată, noi astăzi prăznuim mai mulți sfinți, iar unul dintre ei are o viață pilduitoare pentru noi toți, Sfântul Martinian. Acesta, încă din copilărie, avea o credință puternică și voia să trăiască toată viața sa alături de Dumnezeu. De aceea, s-a retras într-un loc izolat, hotărât să își petreacă viața în pustnicie, rugăciune, dragoste și jertfă. Știa de la povățuitorul său duhovnicesc că, dacă nu îți duci viața în curăție, în jertfă, în credință și în dragoste, nu poți ajunge la Cetatea cea de Sus a lui Dumnezeu, acolo unde se sălășluiesc Sfinții.”
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie i-a oferit părintelui paroh Iulian Mândra ordinul eparhial Crucea Sfântului Apostol Andrei, iar apoi a binecuvântat casa praznicală, construită între anii 2023 și 2024.
„Precum lui Zaheu i-ai dăruit mântuire și ai binecuvântat casa lui, binecuvântează și această casă de praznic a bisericii parohiei Sfântul Apostol Andrei”, a rostit ierarhul în momentul sfințirii.
Biserica parohiei Sfântul Apostol Andrei din localitatea Vadu Oii a fost târnosită în data de 11 decembrie 2010.