În cadrul Acatistelor Maicii Domnului, ale Sfântului Mucenic Fotini și ale Sfântului Ierarh Porfirie, Înaltpreasfințitul Teodosie a subliniat în predica sa importanța râvnei pentru Dumnezeu și a mărturisirii credinței, dând exemplul celor doi mari sfinți sărbătoriți.
Sfântul Porfirie, model de jertfelnicie și râvnă pentru Dumnezeu
„Iată, cântări și rugăciuni de la doi mari sfinți, care trebuie să ne fie pildă prin jertfelnicia vieții lor. Sfântul Porfirie din Gaza, contemporan cu Sfântul Ioan Gură de Aur, a dus o viață plină de jertfă și înțelepciune, luptând împotriva ereziilor și dăruindu-se deplin lui Dumnezeu. Toată agoniseala sa a dat-o săracilor, iar râvna sa pentru credință a fost nemăsurată. Prin rugăciunile sale, a purtat greutățile multora, ajutându-i să-și găsească calea spre Hristos.”, a spus IPS Teodosie.
Sfânta Fotini – femeia păcătoasă devenită mărturisitoare a lui Hristos
Un alt exemplu de întoarcere la Dumnezeu și de râvnă în credință este femeia samarineancă, cea care a vorbit cu Mântuitorul la fântâna lui Iacob.
„Această femeie păgână, care avusese cinci bărbați și era cu al șaselea, L-a întâlnit pe Mântuitorul care i-a cerut apă: «Dă-Mi și Mie să beau». El i-a cunoscut sufletul, întunericul lăuntric și scânteia de credință care încă mai ardea în ea. Pentru aceasta a început să vorbească cu ea, căci știa că nu îi murise de tot conștiința. Evanghelia nu cuprinde tot dialogul, însă Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Hristos a vorbit cu ea două ceasuri. A determinat-o să se mărturisească asemenea unei spovedanii, să-și arate dorința cea mai adâncă și, în fața sincerității ei, i-a descoperit cine este: «Chiar Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine».”, a explicat ierarhul.
De la păcat la sfințenie: „Această femeie nu s-a mai desprins de Mântuitorul”
Transformarea femeii samarinence în mărturisitoare a lui Hristos este una dintre cele mai puternice dovezi ale lucrării lui Dumnezeu asupra sufletului omenesc.
„Dacă i-ar fi spus de la început că este Mesia, ar fi râs de El. Dar după ce i-a descoperit toate câte făcuse, chiar și cele pe care ea însăși le uitase, femeia a înțeles că un om obișnuit nu putea ști toate acestea. Atunci, Hristos i-a dăruit lumină să înțeleagă ce este răul și ce este binele, iar conștiința ei s-a trezit deplin.”
Această femeie, după ce a primit botezul și darul Duhului Sfânt, a devenit propovăduitoare a credinței. „A fost botezată cu numele Fotini, căci vestea tuturor despre Dumnezeu, care este Lumina cea adevărată.”
Minunile sfintei Fotini și mărturia credinței ei
Pentru râvna și mărturisirea sa, Sfânta Fotini a avut parte de multe suferințe. „Când au vrut să-i taie mâinile, nu au putut, căci Dumnezeu a făcut minuni prin ea. A fost aruncată într-o groapă cu șerpi și șopârle greu mirositoare, dar, prin minune, acestea au pierit, iar mirosul s-a transformat în bună mireasmă.”
Multe minuni s-au făcut prin rugăciunea și nădejdea în Dumnezeu a Sfintei Fotini, care a adus la credință mii de oameni, asemenea unui apostol.
„Această femeie a rămas de neuitat pentru tăria credinței sale, pentru râvna și pentru dragostea ei față de Dumnezeu. Și trebuie să știm că și astăzi ne ascultă când ne rugăm, ajutându-ne să biruim orice rău care ne împresoară. Ea a biruit toți demonii, n-a rămas nimic pe care să nu-l fi biruit. După plecarea ei din această viață, mulți vorbeau despre dragostea cu care Dumnezeu o ținuse aproape de El și despre minunile care se făceau prin mijlocirea ei.”, a mai spus Înaltpreasfințitul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie la Acatistele Maicii Domnului, al Sf. Mc. Fotini si al Sf. Ier Porfirie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, la 27 februarie:
”Iată, cântări și rugăciuni de la doi mari sfinți, care trebuie să ne fie pildă prin jertfelnicia vieții lor. Sfântul Porfirie din Gaza, care a fost contemporan cu Sfântul Ioan Gură de Aur, și a dus o viață atât de jertfelnică și plină de înțelepciune și a luptat împotriva ereziilor, suferind și dăruindu-se deplin. Toată agoniseala sa a dat-o săracilor și era atât de râvnitor, încât Îl iubea pe Dumnezeu mai presus de toate. Iată că, slujind pe pământ, a ajuns să poarte rugăciunile multora și să îi ajute pe cei mulți să-și dobândească doririle sufletelor lor, să creadă în cele viitoare și să Îl aibă pe Hristos Dumnezeu atât de aproape, ca rugător și povățuitor.
Dar ceea ce ne copleșește și mai mult este viața femeii cu care a vorbit Mântuitorul la fântâna lui Iacob – femeia samarineancă. O femeie păgână, care avusese cinci bărbați și era cu al șaselea, iar Mântuitorul a venit însetat la fântână tocmai ca să intre în vorbă cu ea. Cunoștea sufletul ei, întunericul din lăuntrul ei, dar și scânteia care nu i se stinsese, căci conștiința sa nu era adormită de tot. Pentru aceasta, i-a cerut apă să bea: „Dă-mi și Mie să beau”, i-a zis Domnul. Ea s-a mirat, căci iudeii, dacă întâlneau un samarinen, se întorceau cu spatele; nici vorbă să discute cu ei, îi socoteau spurcați. Pe bună dreptate, căci atunci când s-au întors din robia babiloniană, samarineni au adus cu ei și idoli, pe care i-au așezat în Muntele Garizim. Credeau și în Iahve, dar mai mult erau apropiați de acei idoli, căci îi puteau pipăi. Omul, dacă este superficial, crede mai degrabă ceea ce vede și ce atinge decât ceea ce simte cu mintea și cu inima. Trebuie să fie profund ca să creadă cu mintea și cu inima.
Mântuitorul a stat mult de vorbă cu ea. Evanghelia care ne istorisește dialogul nu cuprinde toate cuvintele pe care și le-au spus, iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că cel puțin două ceasuri a vorbit Domnul cu femeia aceasta care venise la fântâna lui Iacob. A determinat-o, prin cuvintele Sale, să se mărturisească asemenea unei spovedanii și să își arate dorința cea mai adâncă. În mintea și în ființa ei, femeia știa că va veni Mesia și că numai El poate descoperi tot adevărul. Și, ca niciodată până atunci, Mântuitorul, văzând-o cât de sinceră este, cum își mărturisește toate răutățile și cum îi curg lacrimile, căci toate o împovărau, îi descoperă adevărul. Ea știa că Mesia va veni din seminția lui Iuda, așa cum fusese vestit, și că Acela va descoperi totul. Atunci, Mântuitorul o întreabă: „Vrei să crezi că va veni Mesia?” „Da, cred”, a răspuns femeia. „Chiar Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine”, i-a spus Hristos.
Dacă Mântuitorul i-ar fi spus de la început că El este Mesia, femeia samarineancă ar fi râs de El. Cum să fie Mesia, un om simplu? Însă, după ce i-a descoperit toate câte făcuse, chiar și cele pe care ea însăși le uitase, femeia și-a dat seama că un om obișnuit nu putea ști toate acestea. Atunci, Hristos i-a dăruit și raze de lumină ca să înțeleagă ce este răul și ce este binele, iar conștiința ei s-a trezit deplin.
Atunci, femeia, bucurându-se că L-a întâlnit pe Mesia și se vorbea că trebuie să vină Mesia, nu a mai răbdat să trăiască bucuria singură. S-a dus în cetate să spună tuturor locuitorilor: ”Am aflat pe Mesia!” A început să le spună: ”Iată ce am vorbit cu El!”
Toți cei din cetate aveau ochii ațintiți asupra ei, ascultând cu atenție fiecare cuvânt. Au întrebat-o, până la urmă: „Unde este acest Mesia?” Iar ea le-a spus: „La fântâna lui Iacob, acolo L-am întâlnit. L-am lăsat acolo, căci are niște ucenici. Dar, aflând această bucurie, n-am mai răbdat s-o trăiesc singură! Am vrut să vă spun și vouă!”. Atunci, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Hristos. Iar Mântuitorul le-a vorbit acestor oameni care trăiau în păcate grele și care se închinau unor zei falși.
Mântuitorul i-a spus femeii: „Femeie, crede-Mă că vine vremea – și acum este – când adevărații închinători nu se vor mai închina la idoli sau la obiecte, ci se vor închina în duh, căci Dumnezeu este Duh, și cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr”. Iată un adevăr pe care nici măcar iudeilor nu li-l spusese, căci nu L-ar fi ascultat! Însă l-a încredințat unor oameni care aveau și obiceiuri iudaice, și păgâne, dar care erau dornici să afle adevărul.
Această femeie nu s-a mai desprins de Mântuitorul. A mers după El, s-a alăturat femeilor mironosițe, iar după Pogorârea Sfântului Duh, a devenit propovăduitoare a credinței. Simțea că este datoria ei, după ce aflase Adevărul de la Hristos. A ascultat cuvintele vieții, a primit botezul și darul Duhului Sfânt, iar apoi a fost nerăbdătoare să împărtășească lumina și celorlalți. A propovăduit alături de apostoli și a fost botezată cu numele Fotini sau Fotinia, căci vestea tuturor despre Dumnezeu, care este Lumina cea adevărată, care este duh și lumină necreată.
Pentru râvna și mărturisirea ei, a avut parte de multe suferințe. Când au vrut să-i taie mâinile, nu au putut, căci Dumnezeu a făcut minuni prin ea. A fost aruncată într-o groapă plină cu șerpi și șopârle greu mirositoare, dar, prin minune, acestea au pierit, iar mirosul s-a transformat în bună mireasmă. Multe minuni a săvârșit prin rugăciune și nădejdea în Dumnezeu, aducând, asemenea unui apostol râvnitor, mii de oameni la credință.
Această femeie a rămas de neuitat pentru tăria credinței, pentru râvna și pentru dragostea sa față de Dumnezeu. Și trebuie să știm că și astăzi ne ascultă când ne rugăm, ajutându-ne să biruim orice rău care ne împresoară. Ea a biruit toți demonii, n-a rămas nimic pe care să nu-l fi biruit. Iar când Dumnezeu a binevoit s-o primească la El, Fotinia și-a încheiat viața pământească, după ce a avut parte de multe biruințe. După plecarea ei, mulți au vorbit despre dragostea cu care Dumnezeu o ținuse aproape de El și despre nenumăratele minuni care se făceau prin mijlocirea ei.
Să știm că, după măsura credinței noastre, a jertfei, a faptelor bune și a dragostei față de Dumnezeu, și noi ne putem învrednici de mari daruri!
Dumnezeu vrea să dea fiecărui om mulțime de daruri, dacă acesta se pregătește să le primească. El vrea să ne dăruiască bogăție duhovnicească, însă această femeie, prin râvna ei, a întrecut toate femeile râvnitoare. După ce a fost păcătoasă, s-a întors cu totul către Dumnezeu, a biruit toți demonii – a trăit cu demonii, având atâția bărbați și atâtea patimi –, dar i-a biruit pe toți, atât pe ai săi, cât și pe ai altora, pe care i-a adus la credință. A făcut minuni și a devenit o mărturisitoare a lui Hristos.
De aceea, să știți că toți avem chemarea de a veni la Dumnezeu, ca să ne izbăvească de orice rău. Să nu mai spunem vreodată: „Doamne, prea multe suferințe ne-ai dat!” – aceasta este o mare cârtire! Pentru că Dumnezeu, Cel ce îngăduie ispitele și suferințele, ne dă și puterea și răbdarea să le biruim. Important este să rămânem cu Dumnezeu și să nu ne mai despărțim de El. Nimic nu este prea mult, nimic nu este prea greu, atunci când suntem cu Dumnezeu!
Să rămânem cu această bucurie a femeii samarinence și să ne punem nădejdea în Maica Domnului, care este cea mai sfântă dintre toate femeile, mai sfântă decât sfinții și decât îngerii, cea care ne izbăvește din toate necazurile. De aceea, să rostim Acatistul Maicii Domnului – Izbăvitoarea, căci orice necaz, boală sau supărare am avea, Maica Domnului ne ajută să le învingem pe toate, pentru că suntem fiii ei. Să rămânem fiii Maicii Domnului! Și iată că și Fotinia și-a pus mare încredere în Maica Domnului, dar era despărțită de Hristos. Totuși, cine altcineva a mai vorbit cu Mântuitorul atât de mult, cum a vorbit această femeie la fântâna lui Iacob? Două ceasuri a vorbit Hristos cu ea!
Ucenicii s-au minunat cum de vorbește Hristos cu o femeie, căci nu vorbise niciodată atât de mult cu vreo altă femeie. Mai mult decât atât, această femeie era dintr-un neam disprețuit, care cinstea idolii. Dar Dumnezeu cunoaște inimile tuturor. Dacă a ascultat-o atât de mult pe aceasta, la fel a ascultat și rugăciunea femeii hananeence și i-a vindecat fiica. La fel a ascultat și pe sutaș, care era tot păgân. Iată, Mântuitorul ne arată că a venit pentru toți oamenii, de orice neam și de orice credință, ca să aducă tuturor lumină și mântuire.
Pentru noi, Mântuitorul este bun, milostiv și ne aduce mântuire. Și avem atâta mijlocire de la sfinți și de la Maica cea Preacurată! De aceea, să ne rugăm Mântuitorului Hristos să primească rugăciunile Maicii Sale și ale tuturor sfinților, care ne ocrotesc și mijlocesc pentru noi. Să cerem ajutorul celor doi mari sfinți, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur, cei care au alcătuit rugăciuni puternice, pentru ca și noi să ne izbăvim de toată răutatea și să biruim ispitele.
Să rămânem cu Dumnezeu în această viață, ca să moștenim și viața cea veșnică!
Amin!”
