ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit joi, 13 noiembrie, cu o emoție vizibilă, la Mănăstirea Sfântul Ioan Gură de Aur din comuna Cheia, satul Casian, în ziua prăznuirii marelui ierarh al lumii creștine. Slujba a fost urmată de o predică amplă, dedicată vieții, smereniei și jertfei Sfântului Ioan Gură de Aur.
Un așezământ monahal ridicat „din osteneală și credință”
ÎPS Teodosie a mulțumit preotului Ciprian — „cel ce s-a ostenit să ridice această mănăstire” — precum și protoschimonahului Bretanion, venit din Prahova pentru a continua lucrarea duhovnicească a așezământului.
„Astăzi avem o sărbătoare atât de frumoasă. Sunt atât de bucuros că s-a ridicat acest așezământ monahal… în locul acesta frumos, în satul Casian — sat istoric — care va rămâne peste timp un loc de referință, de duhovnicie și de bună chibzuință.”
Ierarhul a subliniat că mănăstirea îi are ca ocrotitori pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Casian și Sfântul Gherman, toți legați prin tradiție de învățătura și lucrarea apostolică a marelui ierarh.
Viața Sfântului Ioan Gură de Aur – „o jertfă permanentă”
Într-o predică de profunzime teologică, ÎPS Teodosie a evocat personalitatea impresionantă a Sfântului Ioan Gură de Aur:
„Despre Sfântul Ioan Gură de Aur nu pot vorbi decât cu emoție și multă bucurie, căci mă va lumina.”
A relatat despre formarea sa intelectuală, creșterea sub ocrotirea mamei sale, Antuza, dragostea pentru Scriptură și pentru viața ascetică, precum și despre tălmăcirea inspirată a epistolelor Sfântului Apostol Pavel:
„Cel mai greu i-a fost să tălmăcească epistolele Sfântului Apostol Pavel… iar Dumnezeu i-a trimis pe Sfântul Pavel însuși să-i vorbească la urechea dreaptă.”
Minuni, aspru adevăr și exiluri pentru dreptate
Arhiepiscopul a rememorat momentele tulburi din viața marelui ierarh, prigoanele la care a fost supus și dreptatea pe care a păstrat-o, chiar cu prețul exilului:
„Vorbea adevărul, iar adevărul este aspru… Minciuna este dulce pentru că amăgește.”
A amintit conflictul cu împărăteasa Eudoxia, exilările succesive, suferințele îndurate și sfârșitul mucenicesc, pecetluit de celebrele lui ultime cuvinte:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Învățăturile Sfântului Ioan: „Conștiința este glasul lui Dumnezeu”
ÎPS Teodosie a amintit că Sfântul Ioan este autorul Liturghiei săvârșite cel mai des în Biserica Ortodoxă și că învățăturile sale rămân vii și actuale:
„Conștiința este glasul lui Dumnezeu… Vedeți-vă păcatele și nu le lăsați să vă stăpânească. Biruiți-le!”
În final, ierarhul a îndemnat credincioșii să îl cheme neîncetat în rugăciune pe Sfântul Ioan Gură de Aur, „cel care se află aproape de tronul lui Dumnezeu, între Heruvimi și Serafimi”.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 13 noiembrie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Sfântul Ioan Gură de Aur, în comuna Cheia, satul Casian, județul Constanța:
””Din gura ta, ca o lumină de foc, a strălucit harul și toată lumea a luminat.”
Preacuvioase Părinte Exarh, preacuvioși părinți,preacucernice părinte Ciprian, cel ce te-ai ostenit să ridici această mănăstire, preacuvioase protoschimonah Bretanion, iubiți credincioși — mulți veniți din Prahova pentru Părintele Bretanion,
Astăzi avem o sărbătoare atât de frumoasă. Astăzi, de prăznuirea Sfântului Ioan Gură de Aur, sunt atât de bucuros că s-a ridicat acest așezământ monahal. Iar pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost purtător de grijă tuturor creștinilor, nu doar monahilor și preoților, acest așezământ s-a ridicat printr-un preot cu patru copii, din aceeași comună cu mine și ceva rudă cu mine. Sunt bucuros că, în acest loc atât de frumos, în satul Casian — sat istoric — s-a ridicat această biserică și mănăstire, care va fi continuată de Părintele Protoschimonah Bretanion, venit de la mănăstirea din Prahova, Ianculești.
Eu, fără să-l cunosc personal, știam de la ctitora de acolo, Eleonora, ce om cu minte, evlavios și atent era mereu. De aceea sunt bucuros că a ajuns aici. A fost și în Sfântul Munte, dar este mai bine să slujească neamului său. Și iată, aici, unde străjuiește Sfântul Ioan Gură de Aur împreună cu cei doi părinți, Ioan Casian, care a întemeiat monahismul în Apus, și Gherman și care au fost hirotoniți — unul diacon, altul preot — de Sfântul Ioan Gură de Aur, i-am așezat pe toți trei ca ocrotitori ai acestui așezământ monahal, care va fi, peste timp, un loc de referință, de duhovnicie, de învățătură dreaptă și de bună chibzuință prin Părintele Protoschimonah Bretanion.
Despre Sfântul Ioan Gură de Aur nu pot vorbi decât cu emoție și multă bucurie, căci mă va lumina. Sfântul Ioan are o personalitate aparte. Născut din părinții Secundus și Antuza, a rămas orfan de tată încă din copilărie, dar mama sa l-a crescut cu atâta grijă și dragoste și l-a învățat despre Dumnezeu atât de frumos, încât ea este prăznuită împreună cu fiul ei, Sfântul Ioan.
A învățat carte, a iubit înțelepciunea și filosofia, fiind ucenicul a doi mari întemeietori de școală filozofică. Atât de mult l-au prețuit încât îl voiau urmaș al lor, dar spuneau cu regret: „Ni l-au luat creștinii”. El a iubit filosofia, dar mai mult a iubit Sfânta Scriptură. Este cel care a citit Sfânta Scriptură de peste 150 de ori și mărturisea că de fiecare dată descoperea ceva nou, pentru că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu — inepuizabil, plin de putere, lumină și înțelepciune, dătător de mari daruri.
A citit Scriptura stând în mănăstire și apoi doi ani în pustnicie. A comentat și a tălmăcit întreaga Scriptură.
Cel mai greu i-a fost să tălmăcească epistolele Sfântului Apostol Pavel și s-a rugat, iar Dumnezeu i-a spus: „Iată, îl voi trimite să te ajute, să tâlcuiască el însuși ceea ce a scris, la urechea ta dreaptă.” Și Sfântul Pavel i-a vorbit, iar Sfântul Ioan a scris.
De aceea, urechea lui, care se află la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, este ca o ureche vie, cu piele, care nu a putrezit, nu s-a șubrezit, nu și-a schimbat firea, ci a rămas curată, așa cum era când era alături de capul Sfântului Ioan Gură de Aur.
Despre Sfântul Ioan Gură de Aur este foarte greu să vorbești. Voi căuta să rezum, pentru că se poate vorbi ore în șir despre el. Viața lui a fost o jertfă permanentă. Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit într-o mare smerenie, rugăciune și trăire intensă în Dumnezeu.
Era o casă ascetică în mijlocul cetății și, în această casă, cei care voiau să trăiască intens, meditând la Dumnezeu și rugându-se neîncetat, o făceau. Era ca un centru al pustniciei. Acolo a fost și Sfântul Ioan Gură de Aur. A fost hirotonit diacon de mitropolitul Flavian.
El voia să rămână numai diacon. Cu greu a acceptat altceva, pentru că se temea de preoție. Spunea: „Să nu mă rușinez, că nu sunt vrednic de preoție.”
În acest timp, cât era diacon, a scris tratatul despre preoție, care cuprinde cele mai înfricoșătoare cuvinte despre ce înseamnă preoția, de care el însuși se temea. Și iată, cuvintele sale arată cât de mare este preotul, că nu se poate compara împăratul cu preotul. Împăratul, oricât de mare ar fi fost în vremea aceea, stăpânea cele pământești și pentru puțină vreme, spunea Sfântul Ioan, dar preotul îl poartă pe mâinile sale pe Hristos, Care este Făcătorul cerului și al pământului și Împăratul împăraților. De aceea, împărăția este cu mult mai mică decât preoția, pentru că preotul lucrează cu veșnicia și duce pe oameni la Dumnezeul cel veșnic.
Din acest motiv se înspăimânta el de preoție și a scris cele de mai sus și pentru prietenul său, Sfântul Vasile cel Mare. Nu se gândea la preoție și fugea de preoție. Și n-ar fi fost preot și nici arhiereu dacă nu i s-ar fi descoperit de Dumnezeu Însuși.
I-a descoperit Dumnezeu ierarhului care a urmat lui Flavian, un înger venind la acesta și spunându-i: „Mergi la Ioan, preotul, că-Mi este vas ales, pe acesta l-a ales Stăpânul ca pe unul dintre apostoli, ca să poarte numele Meu înaintea oamenilor.”
I s-a arătat și Sfântului Ioan și i-a spus: „Să nu refuzi dragostea Mea și darul Meu pe care vreau să ți-l împărtășesc.”
Și iată, așa a putut să fie hirotonit preot și mare minune s-a produs: la hirotonirea sa ca preot s-a arătat un porumbel alb, care stătea deasupra lui în timp ce era hirotonit. A primit această preoție Sfântul Ioan Gură de Aur, iar cuvintele sale în Antiohia au fost puternice. Sfântul Flavian a fost cel care l-a hirotonit preot, iar cuvintele Sfântului Flavian au fost pline de putere. El a spus cum Îngerul Domnului a descoperit că trebuie să-l facă preot pe Ioan. Și Sfântul Ioan a stat acolo șase ani și a fost predicatorul Patriarhiei Antiohiei.
Apoi, între anii 392 a fost hirotonit preot, iar în anul 398, la 28 februarie, a fost hirotonit episcop, pentru că a fost ales de toți slujitorii și de împăratul Arcadie să fie Patriarh al Constantinopolului – sau, cum se spunea atunci, Arhiepiscop al Constantinopolului. Aici, Sfântul Ioan a slobozit cuvintele sale care străbăteau sufletele celor ce îl ascultau.
Vorbea atât de frumos, încât poporul i-a pus numele de „Gură de Aur”. O femeie din popor a spus: „Gura ta nu este obișnuită, este o gură de aur.”
Așa se explică: precum a vorbit Sfântul Ioan Gură de Aur, n-au vorbit alții înaintea lui. A fost un mare vorbitor; cuvintele lui săgetau inimile celor cuprinși de păcate, pentru că, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, era aspru în cuvânt și pe cei păcătoși îi făcea să se căiască și să se întoarcă de la păcat.
Dar el nu i-a cruțat nici pe demnitari. Împărăteasa Eudoxia luase via unei văduve, Eutropia. Sfântul Ioan, deși voia să stea cu respect în fața ei, căci era împărăteasă, i-a spus: „Iată, nu este bine ce faci. Nu poți să te asemeni decât cu Ierodiada și cu Izabela. Căci numai Izabela, soția lui Ahab – care era păgână –, a luat ceea ce nu i se cuvenea. Și Ierodiada era soția fratelui lui Irod, Filip.”
Și iată, Eudoxia s-a supărat foarte tare, s-a aprins ca o fiară și l-a trimis în exil. S-a ținut un sinod ca să fie condamnat. Dar după ieșirea Sfântului Ioan de acolo, a venit un mare cutremur, și toți oamenii au înțeles că din pricina izgonirii Sfântului Ioan a venit cutremurul. Și poporul a cerut să fie întors, și Sfântul Ioan s-a întors, dar nu și-a îndulcit cuvântul; cuvântul lui era drept, era adevăr. El vorbea adevărul, iar adevărul este aspru.
De aceea, iată, a fost trimis a doua oară în exil. Pentru el a intervenit și fratele împăratului Arcadiu, împăratul de Răsărit, Honoriu, care a trimis o scrisoare cerând să fie adus înapoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru a-și reprimi scaunul de la Constantinopol.
Și iată, a fost întors, dar cuvântul său a fost tot aspru. Căci adevărul întotdeauna este aspru. Minciuna este dulce pentru că amăgește.
Adevărul este aspru, dar ceea ce este aspru este curat. De aceea, Sfântul Ioan și-a continuat propovăduirea sa adevărată și, iată, a fost iarăși exilat și trimis la Cucuz, în Armenia.
Pe drum l-au batjocorit și l-au măcelărit.
Sfântul Ioan se ruga pentru călăii săi și, iată, a ajuns acolo. A fost primit în starea în care era, pentru că fusese bătut și chinuit.
Nu a mai trăit mult, dar a mulțumit lui Dumnezeu și pentru prigoană, căci știa că dacă prigoana este pentru mărturisirea adevărului, ea este un privilegiu — precum mucenicia pentru mucenici.
De aceea și-a cunoscut sfârșitul. În noaptea aceea a slujit și s-a împărtășit, iar cuvintele sale cele din urmă au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Nu a cârtit niciodată, ci doar a mulțumit lui Dumnezeu.
A fost în pace, în dragoste — și cu cei ce l-au iubit, și cu cei ce l-au urât.
Și iată, Constantinopolul nu s-a liniștit până când, în timpul Sfântului Împărat Teodosie cel Mic, s-au întors sfintele sale moaște. A fost adus Sfântul Ioan, și avem această pomenire în ianuarie, dar vreau să amintesc și acum, că moaștele Sfântului Ioan s-au oprit la via pe care o răpise Irodiada, apoi au fost aduse și așezate în tron.
Acolo, în chip minunat, Sfântul Ioan fără grai a rostit: „Iertare ție, Eudoxia!” și către toți: „Iertare tuturor!”
Învățăturile sale sunt atât de vii și de puternice.
Tâlcuirile Sfintei Scripturi făcute de Sfântul Ioan Gură de Aur sunt atât de clare, atât de frumoase, încât îndemnau credincioșii să-și privească viața cu sinceritate.
Le spunea: „Duceți-vă cu mintea și cu inima în conștiința voastră. Conștiința este glasul lui Dumnezeu, este cea mai obiectivă mărturie care arată adevărul.”
Îi îndemna: „Vedeți-vă păcatele și nu le lăsați să vă stăpânească. Biruiți-le!”
Un creștin care l-a iubit mult a dorit să vadă unde se află Sfântul Ioan și s-a rugat mult. I s-au arătat mulți sfinți împreună cu Apostolii, dar Sfântul Ioan nu se arăta, și omul era trist. Atunci Îngerul i-a spus: „Sfântul Ioan Gură de Aur este aproape de tronul lui Dumnezeu, este între Heruvimi și Serafimi, și nu poți să-l vezi cât ești în trup. Bucură-te!”
Și s-a bucurat, deși nu-l văzuse, știind că este foarte aproape de Dumnezeu și se roagă pentru noi.
Sfântul Ioan ne-a lăsat această Sfântă Liturghie, care se săvârșește cel mai des.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește de zece ori pe an, iar Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, a Darurilor mai înainte sfințite, se săvârșește doar în Postul Mare.
Dar cea mai mult folosită, rânduită spre folosul credincioșilor, este Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
De aceea să-l rugăm neîncetat să ne pomenească și pe noi, căci este atât de aproape de Dumnezeu, să se roage pentru noi, iar noi să luăm aminte la învățăturile sale, căci ne îndeamnă să gândim mai mult la cele viitoare decât la cele prezente.
De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur este dascălul înțelepciunii adevărate, cel care a tâlcuit scrierile Sfântului Apostol Pavel și a îndrăznit să spună, cunoscând înțelepciunea Sfântului Pavel, care nu L-a văzut pe Mântuitorul pe pământ, ca ceilalți apostoli, ci L-a văzut în cer, unde a fost răpit. Și iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Bine că s-a născut Sfântul Apostol Pavel, căci dacă nu se năștea el ca să ne tâlcuiască cuvintele Mântuitorului atât de limpede, trebuia să mai vină Domnul încă o dată pe pământ ca să ne lămurească Evanghelia Sa.”
Îl rugăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur să ne fie tuturor ajutor, mijlocitor și rugător înaintea tronului Dumnezeirii, ca și noi să avem parte de această cale către cer, ca și noi să dorim și să moștenim viața cea viitoare. Amin.”
