După Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a îndemnat credincioșii să se roage pentru revenirea fraților din Apus la matca Ortodoxiei, subliniind că aceasta este dorința Mântuitorului Hristos, exprimată în rugăciunea Sa arhierească: „Ca toți să fie una” (Ioan 17, 21).
Sfântul Benedict și unitatea creștină pierdută
Înaltpreasfințitul a evocat figura Sfântului Benedict de Nursia, întemeietorul monahismului apusean, subliniind că, inițial, rânduielile monahale din Apus erau identice cu cele din Răsărit. Acesta a trăit în secolul al VI-lea, într-o perioadă de tulburări, și a pus bazele vieții monahale din Apus, organizând douăsprezece mănăstiri și stabilind reguli stricte pentru viața călugărească.
„Sfântul Benedict a fost un mare trăitor, un mare rugător, un mare binecuvântat al lui Dumnezeu. El a organizat viața monahală așa cum o cunoștea de la părinții săi duhovnicești, iar viața călugărească din Apus și cea din Răsărit erau, pe atunci, la fel. Numai după Marea Schismă din 1054, lucrurile s-au schimbat. S-au schimbat regulile, s-a schimbat liturghia, s-a schimbat credința. De aceea, astăzi, ne rugăm cu stăruință ca frații noștri din Apus să se întoarcă la matca Ortodoxiei,” a spus IPS Teodosie.
O rugăciune pentru întoarcerea Apusului la Ortodoxie
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că despărțirea Apusului de Răsărit nu este definitivă și că Dumnezeu va lucra pentru unitatea creștinilor, la vremea rânduită.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, joi, 13 martie:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, noi astăzi prăznuim un mare cuvios părinte din Apus, Benedict de Nursia. Acesta a trăit în vremea când, în Italia, unul dintre migratorii care au poposit acolo, Odoacru, stăpânea țara. În acea vreme s-a născut acest mare trăitor, Benedict, iar părinții lui, fiind credincioși, l-au învățat dreapta credință. Era isteț la minte și, la început, a învățat în ținuturile sale, într-o școală mai departe de marile centre de cultură. După aceea, a mers să învețe la Roma.
Acolo l-au descoperit niște ciobani, iar monahul Roman l-a găsit chiar în ziua Învierii Domnului, venind la el și dăruindu-i haină monahală. Benedict a rămas în peșteră, nevoindu-se în post și rugăciune. Pentru a-l ajuta, monahul Roman îi slobozea hrană cu ajutorul unei funii.
Benedict avea și o soră, Scolastica, care, asemenea lui, trăia o viață aspră și plină de credință, încercând să placă lui Dumnezeu. După ce a fost descoperit de mai mulți creștini care aveau nevoie de ajutorul său, rugăciunile lui au ajutat mulți oameni să se vindece de neputințele lor.
Văzând credința și viața sa sfântă, episcopul locului l-a hirotonit preot, iar Benedict de Nursia a întemeiat douăsprezece mănăstiri, în fiecare dintre acestea trăind câte doisprezece monahi. El a așezat rânduieli frumoase pentru viața călugărească, organizând astfel monahismul din Apus.
Astfel, vestea despre el s-a răspândit. Era un om foarte rugător, ajutând pe toți cei care veneau la el. Rugăciunea sa îi ocrotea pe mulți și îi întărea pe cei care îi urmau îndrumările.
Se istorisește un moment minunat din viața sa: un tată și-a adus copilul, care murise, și l-a lăsat la poarta mănăstirii. Tatăl auzise despre minunile săvârșite de Benedict și dorea cu ardoare să-l întâlnească.
În acel moment, părintele Benedict era la câmp, împreună cu alți călugări. Tatăl s-a dus să-l caute și, după ce Benedict și frații și-au terminat lucrul, i-a spus cu lacrimi în ochi:
„Te rog să mă ajuți! Fiul meu a murit și vreau să mi-l înviezi.”
Părintele Benedict i-a răspuns cu smerenie:
„Învierea este doar în puterea lui Dumnezeu. Te rog să te rogi și tu, iar Domnul te va asculta.”
Apoi l-a întrebat:
„Unde este copilul?”
„L-am lăsat la mănăstire și am venit să te caut.”
Atunci Benedict și frații s-au grăbit spre mănăstire, unde copilul era întins, fără suflare, în fața porților.
Părintele Benedict și cei care erau cu el au îngenuncheat și au început să se roage. Tatăl plângea amarnic, revărsându-și durerea înaintea lui Dumnezeu.
Atunci, Benedict s-a rugat, zicând:
„Doamne, în puterea Ta este să mângâi acest tată îndurerat! Nu este în puterea noastră, dar Te rugăm, dacă este voia Ta, ajută-l și mângâie-l. Înviază-i copilul!”
Și îndată, copilul a început să miște. Benedict l-a ridicat de mână și l-a dat tatălui său. Toți cei de față s-au minunat, văzând puterea rugăciunii.
„Ce înseamnă rugăciunea!”, au exclamat frații. „Să poți ajuta pe cineva prin rugăciune stăruitoare, mai ales prin rugăciunea făcută de mai mulți, căci Dumnezeu împlinește acea rugăciune.”
Tatăl copilului s-a rugat și el, căci dorea ca fiul său să trăiască mai departe și să se bucure de viață.
Aceasta este doar una dintre multele minuni pe care le-a făcut părintele Benedict de Nursia, care a fost un mare binecuvântat al lui Dumnezeu.
Sora sa, Scolastica, venea foarte rar la fratele său, căci și ea viețuia într-o mănăstire. La poarta mănăstirii părintelui Benedict, fusese construit un loc special pentru întâlniri. Într-una din aceste întâlniri, sora sa i-a spus:
„Te rog să rămâi cu mine, să vorbim despre părinții noștri, care au plecat la Domnul, și despre noi, care ne pregătim pentru viața veșnică.”
Părintele Benedict a dorit să se întoarcă la mănăstire, dar sora sa l-a rugat să rămână și să petreacă noaptea în rugăciune. El a refuzat, dar ea s-a rugat lui Dumnezeu, iar cerul senin s-a întunecat, venind fulgere, tunete și o ploaie torențială, care i-a împiedicat să plece. Astfel, au rămas împreună până dimineața, vorbind despre Dumnezeu.
După două zile, sfântul Benedict a avut o vedenie în care a văzut sufletul sorei sale ridicându-se la cer sub chipul unui porumbel. Atunci a înțeles de ce sora sa a insistat să petreacă mai mult timp împreună: era pregătită să plece la Domnul.
Cu șapte zile înainte de moartea sa, Sfântul Benedict a avut o altă descoperire. I-a adunat pe frați și le-a spus:
„Iată, eu trebuie să plec din această viață.”
Le-a dat sfaturi și a întărit regulile monahale, iar în ziua rânduită de Dumnezeu, a trecut la Domnul, la 63 de ani.
În Biserica Catolică, datorită faimei sale, a fost organizat ordinul benedictinilor, iar numele său, Benedict, înseamnă „binecuvântat”. În vremea sa, viața monahală avea aceleași reguli în Apus și în Răsărit, însă, după Marea Schismă din 1054, regulile s-au schimbat, liturghia a fost modificată, iar credința s-a îndepărtat de cea apostolică.
Noi ne rugăm Sfântului Benedict, Sfintei Scolastica și Sfântului Alexandru Mucenicul ca toți creștinii din Apus să se întoarcă la matca Ortodoxiei, așa cum a proorocit Mântuitorul Hristos în rugăciunea Sa arhierească: „Ca toți să fie una” (Ioan 17, 21).
Să ne rugăm ca această rugăciune a Mântuitorului să se împlinească la plinirea vremii, iar noi să păstrăm cu sfințenie rânduiala ortodoxă apostolică, așa cum a fost lăsată de Sfinții Părinți.
Ca semn al credinței adevărate, avem minunea Sfintei Lumini, care se pogoară în fiecare an la Ierusalim în Sâmbăta Mare. Să ne rugăm ca și anul acesta să vină Lumina Sfântă, și cei din Apus să înțeleagă că aceasta este harul lui Dumnezeu dăruit Ortodoxiei pentru credința curată.
Să vadă și ei adevărul, să se întoarcă la credința dreaptă, pentru ca să aibă și ei har, adevăr, lumină, pace, dragoste și mântuire! Amin!”
