Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a vorbit cu prilejul onomasticii sale despre viața exemplară a Sfântului Cuvios Teodosie, unul dintre marii întemeietori ai monahismului de obște, subliniind virtuțile și minunile acestuia.
”Astăzi prăznuim un părinte vestit în toată lumea pentru întemeierea monahismului de obște. Aceasta se petrecea în secolul al V-lea și iată, Sfântul Cuvios Teodosie era din părinți aleși, credincioși, foarte rugători și binevoitori înaintea lui Dumnezeu și pentru toți oamenii dimprejurul lui.
Aseară v-am istorisit o parte din viața Sfântului Cuvios Teodosie, între care acel moment când a pus să se sape o groapă și, după ce au săpat-o, a zis, în glumă: „Vrea cineva să ocupe această groapă?”. Și Părintele Vasile, între cei șapte ucenici pe care îi avea, a binevoit, a stat acolo și a murit în a 40-a zi. La 40 de zile de la moartea sa, a fost văzut de ceilalți frați și iată, le-a dat povață tuturor doar cu glasul său. Atunci când a vrut cineva să-l atingă, s-a făcut nevăzut și le-a spus: „Aveți grijă de sufletele și de viața voastră”.
Am istorisit cum a început mănăstirea în acea peșteră, de asemenea, cum s-au făcut minuni. Au venit pe acolo și au găsit în peșteră oameni care duceau daruri la alte mănăstiri, dar prin minune, iată, un om aici s-a oprit și l-a lăsat să vadă unde vrea să meargă, iar acesta a mers la acest așezământ al Sfântului Cuvios Teodosie.
De la șapte frați, au fost doisprezece, douăzeci și iată, s-au înmulțit viețuitorii de la peștera Sfântului Cuvios Teodosie, unde avea mănăstire, peștera unde au poposit magii după ce au plecat de la Betleem spre țara lor și s-au odihnit acolo.
Și iată, numărul era foarte mare și nu mai aveau loc acolo. Nu știa ce să aleagă Cuviosul. Îi plăcea mult și liniștea, dar frații îl rugau: „Dă-ne voie să facem un lăcaș mai mare, că vin mulți oameni și vor să-ți asculte povețele, părinte!”.
Și el, ca să vadă dacă e voia lui Dumnezeu să facă o mănăstire mare și locul unde ar vrea să o facă, s-a rugat, a pomenit minunile pe care le-a făcut Dumnezeu cu poporul Israel și cu apostolii Săi și a luat o cădelniță cu cărbuni stinși și a înconjurat muntele. S-a rugat lui Dumnezeu: „De este voia Ta să fac aici mănăstire, să se aprindă cărbunii numai prin suflarea Ta, iar dacă nu se vor aprinde, însemnează că nu-i voia Ta”.
Și a luat cădelnița și a mers tot muntele și se întorcea și se apropia de peșteră. Și îndată s-au prins cărbunii. Atunci a înțeles că acolo este locul în care să construiască și a construit o biserică mare și case pentru pelerini.
Avea 693 de călugări, obște foarte mare, și veneau din sate și de peste tot. Se puneau până la 100 de mese pe zi pentru pelerinii care veneau la acea mănăstire, pentru că Sfântul Cuvios Teodosie le dădea mari povețe. Și aici s-au făcut multe minuni, iar din ele, câteva vă voi istorisi.
Părinții statorniciți aici aveau viață de obște, fiecare avea ascultarea sa și toți munceau și toți se rugau. Veneau aici oameni săraci și erau hrăniți, veneau oameni bolnavi și se ruga Cuviosul și ucenicii săi, iar aceștia se vindecau.
Și iată, s-au arătat și alte semne minunate. A venit o femeie cu un copil, iar copilul acela a avut o mare cumpănă: a căzut într-o fântână adâncă și nu mai avea nicio nădejde să poată fi scos de acolo.
Dar femeia s-a rugat lui Dumnezeu, fusese și ea pe la Sfântul Cuvios Teodosie, și iată, copilul a ieșit din fântână ca și cum cineva l-ar fi scos. Femeia a rămas înmărmurită: „Cum să iasă singur dintr-o fântână adâncă?” Ea credea că e mort în apă, dar copilul i-a spus: „Un om bătrân, cu barbă lungă, acela m-a luat de mână și m-a ridicat până deasupra fântânii. Și vreau să-l văd pe omul acela.”
Femeia nu știa despre ce om vorbește și a alergat la multe mănăstiri să vadă pe cel care l-a salvat pe copilul ei. După ce a mers la vreo 20 de mănăstiri, a ajuns și la Mănăstirea Sfântului Cuvios Teodosie. Când l-a văzut copilul, a zis: „Acesta-i omul care m-a scos din fântână.”
S-a minunat mama și i-a spus părintelui: „Iată de când alerg și nu știam unde să ajung. Copilul a voit să te vadă.” Sfântul l-a luat în brațele sale, l-a binecuvântat și i-a spus: „Fii sănătos, pentru că Dumnezeu te-a scos de acolo. Dumnezeu face minuni, dar pentru că am fost eu mijlocitorul, de acum mă voi ruga mereu pentru tine.”
Și i-a spus mamei: „Dacă va vrea să vină la mănăstire după ce va crește mai mare, îl voi primi aici.” I-a spus și copilului: „Mergi, să fii și tu om matur și te aștept aici.” Și a venit până la urmă și a fost unul din viețuitorii acestei mănăstiri.
De asemenea, multe minuni a făcut Cuviosul Teodosie și, mai ales, a fost apărător al dreptei credințe. În vremea aceea, o erezie bântuia prin toată creștinătatea, iar la Sfântul Cuvios Teodosie veneau cei mai mulți dintre creștini.
De aceea, împăratul Anastasie, care era adeptul acestei erezii, i-a trimis scrisori Sfântului Teodosie să fie de acord cu el și cu credința pe care o ținea. Dar sfântul i-a răspuns: „Niciodată nu pot fi de acord să dau adevărul pe neadevăr. Dacă vei voi, poți să-mi faci ce vrei, poți să vii cu sabia asupra mea, eu tot adevărul voi mărturisi.”
Și iată, Cuviosul a mers și a mărturisit adevărul. S-au adunat creștinii în jurul lui, și preoții, și i-a întărit în adevăr. S-a temut împăratul să mai facă ceva Cuviosului Teodosie.
Dar au venit și alte erezii, iar împăratul era înfocat împotriva Sfântului. Sfântul nu s-a supus nici de data aceasta. Ca să nu pățească împăratul ceva, pentru că toți îl iubeau pe Sfântul Cuvios Teodosie, a trimis poruncă să plece în surghiun, ca să nu-l mai găsească creștinii.
Cuviosul a acceptat și le-a spus fraților: „Rămâneți aici, eu voi merge pentru o vreme în surghiun. Dar pentru puțin timp”. Sfântul s-a dus, s-a rugat și împăratul a murit.
S-a întors din acel surghiun și iată, creștinii cu toții s-au bucurat și au înțeles că sfântul a văzut mai dinainte ce se va petrece și a plecat fără supărare în acel surghiun. Oamenii au fost aproape de el mereu.
De asemenea, a ajutat multe mame care nu puteau naște copii, le punea la rugăciune și cele care erau sterpe au început să nască prunci. Se adunau mamele cu copiii lor și mulțumeau Cuviosului la mănăstire, că rugăciunile lui au dat rod. Și iată, sunt bucuroase că au născut copii.
Multe alte minuni a făcut. Vindeca bolile cu rugăciunea, iar bolnavii care veneau la el plecau acasă fericiți.
Și iată, s-a apropiat și vremea sfârșitului său. Le-a spus fraților că se apropie de sfârșit și i-a sfătuit pe toți cum să țină credința curată, să creadă și, mai ales, să aibă înainte icoana morții și a judecății, dar nu doar a judecății de la 40 de zile după moarte, ci îi îndemna să aibă icoana judecății celei mari de la sfârșitul veacurilor, când se va despărți lumina de întuneric și binele de rău. Îi îndemna cum să înmulțească binele, ca să aibă parte la Înviere, să fie în partea dreaptă a Mântuitorului, în lumină.
Astfel, la 105 ani, și-a dat sfârșitul său, după ce s-a bucurat și i-a binecuvântat pe toți.
Și iată, Mănăstirea Sfântului Cuvios Teodosie este și astăzi vie. Acolo sunt și călugărițe românce care slujesc acolo, iar când mergem la Ierusalim, mergem și la Mănăstirea Sfântului Cuvios Teodosie.”, a predicat ÎPS Teodosie.
