După oficierea Deniei celor 12 Evanghelii în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a ținut o amplă predică în care a explicat sensurile profunde ale Pătimirii și morții Domnului Hristos, arătând că acestea sunt în strânsă legătură cu taina creației.
„De ce trebuie să ne rugăm? De ce să-L avem pe Mântuitorul Hristos atât de aproape de sufletele noastre?”, a întrebat retoric ierarhul, arătând că fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite în cadrul Deniei ne descoperă iubirea și suferința Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Pătimirea lui Hristos – o lucrare a restaurării creației
Înaltpreasfințitul Teodosie a prezentat creația lumii drept un act al iubirii dumnezeiești, în care omul a fost făcut rege al creației, iar căderea lui a fost cauza pătimirii Mântuitorului. Arhiepiscopul a făcut o paralelă între cele șase zile ale creației și cele șapte cuvinte rostite de Hristos pe Cruce, fiecare purtând un mesaj mântuitor.
„Prima zi nu este lunea, cum greșit se crede, ci duminica. Atunci Dumnezeu a zis: ‘Să fie lumină’ și a început lucrarea creației, a revărsat energia dumnezeiască asupra lumii și a făcut omul după chipul Său”, a subliniat ierarhul.
Căderea lui Lucifer și întruparea Fiului
IPS Teodosie a relatat căderea lui Lucifer, îngerul de lumină, din cauza mândriei de a nu accepta crearea omului „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. „Arhanghelul Mihail a strigat atunci: ‘Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte’, iar lumina lui Lucifer s-a stins”, a spus ierarhul, explicând că această cădere a fost urmată de hotărârea Fiului de a Se întrupa pentru a răscumpăra omenirea.
Cele șapte cuvinte de pe Cruce – iertarea și milostivirea
Arhiepiscopul a tălmăcit cele șapte grăiri ale Mântuitorului pe Cruce, accentuând cuvintele: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”, ca esență a iubirii jertfelnice.
„Mântuitorul doar a vorbit, n-a scris, dar totuși a scris: cuvântul ‘iertare’, când femeia desfrânată a fost adusă la El. Nimeni n-a îndrăznit să o lovească, iar El i-a spus: ‘Nici Eu nu te osândesc’. Iertarea este cheia mântuirii noastre”, a spus Înaltpreasfințitul.
Maica Domnului – mama tuturor credincioșilor
Evanghelia încredințării Maicii Domnului ucenicului iubit a fost interpretată ca o înfiere a întregii omeniri: „Iată fiul tău – iată mama ta!”. Astfel, Fecioara Maria devine mama întregii Biserici.
Tâlharul cel bun și darul Raiului
În continuare, ierarhul a evocat convertirea tâlharului de pe Cruce: „Doamne, pomenește-mă întru Împărăția Ta!” și răspunsul Mântuitorului: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai!”, arătând că mila divină răspunde oricărei pocăințe sincere.
Răstignirea – întuneric, cutremur, mărturie cosmică
IPS Teodosie a amintit că între ceasul al șaselea și al nouălea s-a făcut întuneric peste tot pământul, un fenomen confirmat și de știință. „Soarele, luna și stelele nu și-au mai dat lumina. A fost un întuneric total. Când și-a dat duhul, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis și morții s-au arătat multora”, a spus ierarhul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 18 aprilie, după Denia celor 12 Evanghelii, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Denia aceasta a celor 12 Evanghelii, între care sunt atâtea cântări pline de frumusețe, pline de înțelepciune și de întărire duhovnicească, iată, este cea care ne învață cel mai mult. De ce trebuie să ne rugăm? De ce să-L avem pe Mântuitorul Hristos atât de aproape de sufletele noastre? Cu adevărat, fiecare din cele 12 Evanghelii ne arată ce a pătimit Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, ca să ne răscumpere.
A fost mult să ascultăm atâtea Evanghelii, dar câtă răbdare, câtă durere, câtă batjocură a răbdat Mântuitorul Hristos pentru mântuirea noastră! El n-a greșit, n-a făcut niciun păcat, dar din dragoste față de noi, pentru că noi purtăm, pe de o parte, chipul Fiului, dar purtăm și chipul Sfintei Treimi. Și pentru că acest chip al lui Dumnezeu a fost batjocorit prin păcat, Tatăl era întristat pentru căderea strămoșilor, și Fiul a zis: „Părinte, cobor eu la ei și-i voi răscumpăra, să-i aduc înapoi la Tine pentru bunătatea Ta.” Și de aceea a coborât Fiul, și Tatăl a fost de acord. El a coborât ca să ne ridice pe noi la cer, acolo de unde am căzut.
Și iată câte pătimiri a avut Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii și apoi pe Cruce. Sigur, dacă lumea s-a făcut prin Cuvânt, prin cuvintele lui Dumnezeu, și Tatăl Cel ceresc, prin Fiul Său, a făcut lumea și de șapte ori a grăit – a grăit de șase ori și în a șaptea zi S-a odihnit –, iată care a fost prima zi: nu lunea. Lunea e prima zi de lucru. Prima zi în care Dumnezeu a început creația este duminica. De aceea, duminica Dumnezeu a privit ce făcuse și erau bune foarte. Și tot duminica a fost ziua în care va învia din morți.
Deci a început duminica lumea. Cu ce cuvinte? „Să fie lumină.” Ce spun aceste cuvinte? Din ființa lui Dumnezeu, de la Tatăl, în Fiul, și apoi în Sfântul Duh a coborât energia dumnezeiască a lui Dumnezeu, încât și omul, făcut în ziua a șasea, a fost îmbrăcat în această energie dumnezeiască. El nu purta haine. Adam și Eva, cât au stat în Rai, n-au avut haine materiale, dar au avut haine spirituale, această energie, lumină, cum o numește Dumnezeu în ziua întâi: „Să fie lumină.” Și din Dumnezeu Cel imaterial – că la baza existenței materiei este spiritul, este lumina, este Dumnezeu Cel netrupesc –, și iată, când a zis „să fie lumină”, pământul a fost făcut. Întâi pământul, dar era netocmit și gol. N-avea nicio formă. Și când a zis „să fie lumină”, a început Dumnezeu ca din materia pe care a creat-o la început – că înainte de a crea materia, Dumnezeu crease încă o lume: lumea îngerilor. Îngerii au fost creați înaintea oamenilor.
Și iată, când a zis Dumnezeu „să fie lumină”, energiile dumnezeiești s-au revărsat asupra materiei și, cu cuvântul, a făcut în a doua zi cerul, a despărțit cele de sus de cele de jos și tăria a numit-o cer. Apoi, adunarea apelor amestecate cu pământul a fost pământ. În a treia zi ce a făcut? A făcut pământul, a despărțit pământul de ape și a numit adunarea apelor mări și oceane, iar pământul – pământ. Tot în această zi a făcut să răsară din pământ toate plantele, ierburile și pomii.
În a patra zi, ne spune cartea Facerii, că a făcut luminătorii: soarele, luna și stelele. În a cincea zi a făcut, cu cuvântul Său, iată, viețuitoarele care zboară în văzduh – păsările –, și cele din ape. În a șasea zi, în prima parte a zilei, a făcut să scoată pământul din sine toate viețuitoarele, și în a doua parte a zilei a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră.” A zis Tatăl către Fiul și către Duhul Sfânt, că Dumnezeul nostru este Dumnezeu întreit în persoane, dar are o singură ființă.
Și iată, omul a fost făcut ca un rege al creației, cum spune Sfântul Vasile cel Mare: toate le-a făcut pentru om, dar pe om l-a pus să stăpânească peste toate cele ce le-a făcut Dumnezeu. Sigur, omul n-a respectat o singură poruncă: postul – să mănânce din toți pomii raiului, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânce, că de va mânca, va muri.
N-a mâncat o vreme, până când cel mai luminos dintre îngeri – care a căzut înainte de a face Dumnezeu pe om – și de ce a căzut? Pentru că a vrut Dumnezeu să facă pe om, cum v-am spus mai înainte, a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră.” N-avea pe nimeni mai sus. Era cel mai aproape de Dumnezeu – Lucifer. De aceea era și numit înger de lumină. Și când a auzit pe Sfânta Treime, pe Tatăl zicând către Fiul și Sfântul Duh: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”, a zis Lucifer: „Dar ce-i asta? Noi avem chipul Lui, avem asemănarea Lui, nu avem? Cine este acesta pe care vrea să-l facă Dumnezeu? Să nu fim de acord, să ne opunem!”
Și au zis: „Iată, noi să nu-I mai aducem lui Dumnezeu mulțumirea pentru harul cu care ne-a îmbrăcat.” A fost un fel de protest, o mândrie: „Cum să fie cineva deasupra noastră?” Și i-a chemat să nu mai asculte de Dumnezeu, să nu-I mai aducă mulțumire și laudă și pe celelalte cete de îngeri – că erau zece cete.
Și Arhanghelul Mihail s-a ridicat atunci deasupra tuturor îngerilor: „Să nu ascultați de Lucifer! E o mare rătăcire. Ce ne lipsește nouă? Dumnezeu face ce vrea. El este Creatorul nostru. El ne dă în fiecare zi lumină și bucurie și pace și dragoste. Noi să nu ascultăm de Lucifer, care ne cheamă la neascultare. Noi să stăm bine, să stăm cu frică și să luăm aminte!” Și când a zis „să luăm aminte”, a văzut pe Lucifer cum își pierde lumina – era cel mai luminos înger. Pentru că, dacă nu i-a mai înnoit harul Dumnezeu, a căzut. Cum spune Mântuitorul și redă Sfântul Evanghelist Luca: „Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer.”
Și atunci, Fiul a hotărât să ia trup omenesc ca să ne răscumpere pe noi din robia păcatului și a morții, să ne ridice iarăși la demnitatea cea dintâi – și chiar mai sus decât cea dintâi.
De aceea, iată, după ce S-a născut, a crescut, a avut o copilărie normală, a muncit lângă tatăl Său – care era tutorele Său, Iosif –, a fost dulgher. Apoi și-a început misiunea, a chemat apostolii și mulțimile și a învățat pe toți adevărul. Și apoi, cu voia Sa, a venit la pătimire și la moarte.
Nu vreau să lungesc, dar am vrut să înțelegeți sensul pătimirilor Domnului. De șapte ori a vorbit Dumnezeu prin Fiul Său. De aceea Fiul Său este numit „Cuvântul”. Toate le-a făcut prin Fiul Său, Tatăl Cel ceresc, și le-a desăvârșit, le-a împlinit prin Duhul Sfânt. Căci Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, este autorul universului și autorul omului.
Și iată, Fiul, pentru că niciun om nu se putea întoarce din această cădere, a venit să ne ridice. De aceea, dacă la facerea lumii a vorbit de șase ori și a șaptea zi a fost ziua în care S-a odihnit Dumnezeu, adică a privit toate cele pe care le făcuse și a văzut că erau bune foarte, iată, tot de șapte ori vorbește Mântuitorul pe Cruce, ca să ne răscumpere și să ne ridice.
Care-i primul cuvânt pe Cruce? „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” S-a rugat pentru călăii Săi, care L-au batjocorit și L-au răstignit pe Cruce. De fapt, iertarea este cel mai important cuvânt. Mântuitorul doar a vorbit, n-a scris, și totuși a scris. Ce a scris? Singurul cuvânt pe care L-a scris este cuvântul „iertare”.
Când au adus mai mulți oameni pe o femeie desfrânată, pe care o prinseseră în păcat, Mântuitorul ce le-a spus? „Dacă vreunul dintre voi n-are păcat…” – că așa era obiceiul, desfrânarea se pedepsea cu uciderea cu pietre, era o lege omenească – „…cine n-are păcat să arunce spre ea cu piatră.” Niciunul n-a îndrăznit. Și, în timpul acesta, Mântuitorul S-a plecat spre pământ, a scris „iertare”. S-a ridicat cu capul de la pământ, după ce a scris „iertare”, și a găsit femeia singură și a întrebat-o: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nu te-a învins niciunul? Nu te-a lovit niciunul?” – „Niciunul, Doamne.” – „Atunci te iert și Eu.”
Și iată, a iertat-o, și pentru iertare, după aceea, ea a fost recunoscătoare. De iertare avem și noi cea mai mare nevoie.
Iată ce cuvinte a mai spus Mântuitorul. Era lângă Crucea Lui mama Lui și ucenicul pe care îl iubea atât de mult, că nu s-a despărțit de El: Ioan, cel mai tânăr și mai curat ucenic. Și i-a zis mamei Sale: „Iată fiul tău!”, iar ucenicului: „Iată mama ta!” Prin aceste cuvinte, a înfiat Maica Domnului prin Ioan și, prin Ioan, tot neamul omenesc. De aceea, Maica Domnului a devenit mama noastră, a tuturor.
După aceea, iată, pe Cruce, era batjocorit de tâlharul din stânga, care îi zicea, împreună cu călăii: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, dă-Te jos de pe Cruce!” Celălalt, din dreapta, însă, îl certa pe tâlharul din stânga: „Noi suferim pe drept, dar Omul acesta n-a făcut niciun rău! Nu te temi tu de Dumnezeu, să vorbești așa?” Și, părându-i rău de toate răutățile pe care le-a făcut, bucurându-se că L-a întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu, s-a rugat, zicând cu lacrimi: „Doamne, pomenește-mă și pe mine când vei veni întru Împărăția Ta.” Și Iisus i-a spus: „Adevărat zic ție: astăzi vei fi cu Mine în rai!”
După aceea, știind că toate s-au împlinit, a zis: „Mi-e sete!” Și, zicând acestea, s-au năpustit să-I aducă un burete înmuiat în oțet și fiere, și cu o trestie de isop i-l dădeau să bea, dar El n-a voit să bea.
Apoi, iată, privind la cer, știind că Și-a împlinit menirea, a zis: „Săvârșitu-s-a!” Și, având multă durere, a zis către Tatăl Său: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” Ce sunt aceste cuvinte? Mulți nu înțeleg. A pătimit doar firea omenească. Și pătimirea a fost atât de dureroasă, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a născut nu ca oamenii naturali, ci mai presus de fire.
A intrat Fiul lui Dumnezeu în Fecioara Maria, păstrându-i fecioria, și S-a născut după ce Duhul Sfânt a curățit firea omenească de rănile păcatului. De aceea, când S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, i-a șters și păcatul strămoșesc al Mariei. Și Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat luând un trup curat, fără de păcat, dar cu rănile păcatului.
De aceea, pentru că nu avea afectele de plăcere care sunt prezente la zămislirea unui om natural, ci numai afectele de durere, durerea Mântuitorului pe cruce a fost durerea maximă, nediluată de afectele de plăcere, cum se zămislesc fiii oamenilor. Și de aceea a strigat, că pătimea doar cu firea omenească: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” Nu L-a părăsit, dar nu putea să pătimească Dumnezeu, că Dumnezeu este fără de păcat și nu trebuie să pătimească.
Și apoi a strigat: „Eli, Eli, lama sabahtani!” – acestea, deci, se traduc: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” Și apoi Și-a dat sufletul. Iată, cele șapte grăiri pe Cruce sunt grăirile care înnoiesc firea noastră omenească și o răscumpără din păcat și din moarte.
A grăit Dumnezeu la facerea lumii, a grăit Dumnezeu răstignit fiind pe Cruce, la răscumpărarea lumii. Și toți suntem răscumpărați. Și știm că atunci când a stat pe Cruce, de la ceasul al șaselea până la al nouălea, s-a făcut întuneric peste tot pământul. N-a fost o eclipsă. Nici soarele, nici luna, nici stelele nu și-au mai dat lumină. Și aceasta au descoperit-o și oamenii de știință, că a existat această lipsă totală de lumină. Nici în emisfera nordică, nici în cea sudică nu a fost vreo licărire de lumină.
Și când Și-a dat sufletul, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, morții s-au ridicat din morminte, au intrat în cetate și s-au arătat multora. Catapeteasma templului s-a spintecat în două, de sus până jos. Iar sutașul care a fost pus să păzească mormântul – cum au cerut iudeii, în Sfânta Evanghelie, ca nu cumva să zică ucenicii că L-au furat și să spună că a înviat –, iată, sutașul, care era soldat roman, văzând aceste semne, a zis: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!”
Și iată, acestea s-au petrecut în această Vineri Mare. Că noi am făcut slujba de joi seara, pentru vineri. Joi seara a fost Cina cea de Taină, după cină a fost prins, toată noaptea L-au târât la judecată. Apoi, iată, I-au făcut aceste momente ale răstignirii, morții și îngropării. Și a fost îngropat în mormântul lui Iosif, după ce a fost uns cu miresme aduse de Iosif și de Nicodim.
Și iată, mâine dimineață vom scoate icoana cu punerea în mormânt a Domnului, numită Sfântul Epitaf, și vom trece prin mormântul Domnului cu toții. Iar mâine seară avem Prohodul Domnului, la ora 17:00.
Să mulțumim lui Dumnezeu că am fost prezenți în această seară minunată, care ne-a tălmăcit cum s-a produs răscumpărarea noastră din păcat și din moarte. Și am făcut legătură cu creația, pentru că răscumpărarea este restaurarea creației – o nouă creație.
Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, să ne pregătim pentru ziua de mâine, când, în jurul orei 9:00, vom scoate icoana punerii în mormânt și vom trece și noi prin mormântul Domnului. Ce mare binecuvântare și ce mare har – să trecem prin mormântul Domnului! Să ne primească Bunul Dumnezeu sfintele rugăciuni.
Mulțumesc cântăreților și mulțumesc lui Dumnezeu că i-a dat gând, deși e foarte aglomerat, lui Alexandru Chiriac, care ne-a cântat în seara aceasta dumnezeiește. N-a fost glas de om, a fost glas ceresc! De câte ori vine, eu vibrez și mă bucur și sunt deosebit de copleșit.
De aceea îi mulțumesc și lui, și celorlalți cântăreți, și dumneavoastră, că împreună ne-am rugat. Să ne rugăm și mâine dimineață, și mâine seară, și poimâine. Poimâine, sâmbătă, voi fi la penitenciar – vom face Învierea, cu mare bucurie, aducând lumina de pe mare.
Dumnezeu să ne primească sfintele rugăciuni, să ne ierte nouă păcatele, pentru care să ne rugăm necontenit. Amin!
