În ultima zi a anului civil 2025, miercuri, 31 decembrie, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură cu profundă încărcătură duhovnicească, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Predica ierarhului a fost un îndemn la mărturisirea credinței, la jertfă și la trăirea binelui ca temelie a vieții veșnice.
Sfârșit de an și încheierea praznicului Nașterii Domnului
ÎPS Teodosie a arătat că această zi are o dublă semnificație: este atât finalul anului civil, cât și ultima zi a praznicului Nașterii Domnului.
„Astăzi este ultima zi a anului civil 2025, dar și ultima zi în care se încheie praznicul Nașterii Pruncului Iisus. Astăzi s-au cântat cântările Nașterii Domnului pentru ultima dată în acest an”, a subliniat ierarhul, arătând că trecerea timpului trebuie însoțită de recunoștință și de privire spre viața veșnică.
Sfântul Helmes – mărturisitor daco-roman al lui Hristos
În predica sa, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Sfântul Helmes, martir daco-roman, ca model de curaj și statornicie în credință. Deși supus unei judecăți strâmbe și amenințat cu moartea, sfântul a refuzat jertfa idolilor și L-a mărturisit pe Hristos până la capăt.
„Nu pot să aduc jertfă unor dumnezei care nu au nici suflet, nici viață și sunt plăsmuiri omenești. Dumnezeului Celui viu Îi slujesc”, a arătat ierarhul, evocând mărturisirea sfântului.
ÎPS Teodosie a evidențiat faptul că Sfântul Helmes nu se temea de moartea vremelnică, ci de pierderea vieții veșnice, iar rugăciunea sa neîncetată – „Doamne, rămâi cu mine” – i-a fost sprijin până la mucenicie.
Jertfa care deschide viața cea fără de sfârșit
Moartea martirică a Sfântului Helmes, prin tăierea capului, a fost prezentată ca intrare în „viața deplină, care nu se sfârșește niciodată”. Arhiepiscopul Tomisului a amintit că Dobrogea este pământ sfințit de sângele martirilor și de rugăciunile sfinților, care mijlocesc neîncetat pentru credincioși.
Sfânta Melania Romana – chip al milosteniei și al vieții curate
Un alt exemplu prezentat în predică a fost Sfânta Melania Romana, născută într-o familie foarte bogată, dar care a ales viața curată, jertfa și milostenia. După pierderea copiilor, a părinților și a soțului, Melania a întemeiat o mănăstire, adunând în jurul ei 90 de fecioare și împărțind întreaga avere săracilor.
Viața ei de post aspru, rugăciune neîncetată și dragoste față de aproapele a făcut-o „bogată în suflet”, iar după adormire trupul ei a rămas neputrezit, devenind izvor de vindecare pentru cei care se apropiau cu credință.
Sfântul Zotic, primitorul de străini
În aceeași zi este prăznuit și Sfântul Zotic, primitorul de străini, care și-a pus toată averea în slujba celor săraci. Pentru mărturisirea lui Hristos, a fost chinuit și martirizat, primind cununa vieții veșnice.
Îndemn pentru final de an
În încheiere, ÎPS Teodosie a sintetizat mesajul predicii sale într-un cuvânt cu valoare de bilanț duhovnicesc pentru anul care se încheie:
„Cine a făcut bine în viața aceasta este răsplătit de Dumnezeu cu viața cea fără de sfârșit în Împărăția Cerurilor.”
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să păstreze mărturisirea credinței curate, subliniind că cel care Îl mărturisește pe Dumnezeu nu este niciodată singur, ci trăiește în nădejdea întâlnirii cu Hristos în viața cea veșnică.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 31 decembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Astăzi este ultima zi a anului civil 2025, dar și ultima zi în care se încheie praznicul Nașterii Pruncului Iisus. De aceea, iată, astăzi s-au cântat cântările Nașterii Domnului pentru ultima dată în anul acesta, când se încheie anul. Prăznuim sfinți atât de pilduitori pentru viața noastră și rugători pentru noi.
Sfântul Helmes a fost un mare mărturisitor din neamul nostru daco-roman și el a mărturisit cu îndrăzneală, cu putere, cu toată jertfelnicia sa, pe Hristos. Și iată, după ce L-a mărturisit, a fost pândit și dus la judecată, iar judecata care i s-a făcut a fost una strâmbă. A fost pus să aducă jertfă idolilor și n-a voit nicicum.
De aceea l-au amenințat că va fi ultima zi a vieții sale dacă nu aduce jertfă, iar el a răspuns: dacă este ultima zi a vieții pământești, mă rog Bunului Dumnezeu să încep de astăzi viața cea fără de sfârșit, cu mila și ajutorul lui Dumnezeu. El a mărturisit mult pe Hristos și a tras pe mulți păgâni la dreapta credință. De aceea simțea că Hristos Și-a făcut locaș și în sufletul său.
Și nu se temea, știind că nu este singur, că Hristos este cu el. Și mereu zicea, uneori cu glas, alteori în taina inimii sale: „Doamne, rămâi cu mine, că fără Tine nu pot să lupt”. Și, sigur, zicând mereu așa, având această rugăciune tainică, dar atât de puternică, orice amenințare nu îl făcea să se teamă de moarte.
El se temea de moartea veșnică, nu de moartea vremelnică. Știa bine, căci era și cititor la biserică. Și iată călăii i-au pus tot felul de condiții să aducă jertfă. Și el a zis: „Nu pot să aduc jertfă unor dumnezei care nu au nici suflet, nici viață și sunt plăsmuiri omenești. De aceea, eu, și acum când mă întrebați, Dumnezeului Celui viu Îi slujesc și Îl simt în sufletul și în inima mea. Faceți ce vreți! Dumnezeul meu nu mă părăsește nici acum, nici după ce îmi veți lua viața”.
Și iată, având atâta curaj, i-a făcut pe mulți dintre păgânii care l-au ascultat să vină și, în ceasul cel din urmă al vieții sale, ascultând cuvântul lui, vorbea despre Hristos, cine este, și era atât de convingător. La început l-au bătut ca să-l convingă să aducă jertfă idolilor, dar nu s-a înspăimântat de nicio suferință.
Păgânii care priveau vedeau că Dumnezeul lui Helmes este un Dumnezeu puternic, nu ca idolii care nu aveau nici suflet, nici viață. De aceea, văzând că mulți vin și îl aprobă în ceea ce vorbește Helmes, călăii au hotărât să-i curme viața. Având săbiile pregătite, i-au tăiat capul cu sabia, iar el s-a rugat, văzând călăul cu sabia: „Doamne, primește-mi sufletul meu la Tine, că după Tine plâng, pe Tine Te iubesc și pe Tine vreau să Te întâlnesc și să rămân cu Tine întotdeauna, acum și în viața cea viitoare”.
Cu aceste cuvinte, care i-au fost ultimele în viața pământească, cu adevărat tăindu-i-se capul, sufletul său s-a dus în viața cea viitoare, care este viață deplină și care nu se sfârșește niciodată.
Așadar, este un stră-român de-al nostru. Trebuie să ne mângâiem și să mulțumim lui Dumnezeu că am avut și noi aici, în Dobrogea, mulți martiri cuvioși părinți și ierarhi, care sunt în ceruri acum și se roagă pentru noi.
Sfânta Melania Romana s-a născut din părinți bogați și aveau multă avere nu numai la Roma, ci și în Sicilia și în alte părți. Melania voia să rămână curată, să rămână fecioară, căci era tare credincioasă și Îl iubea pe Hristos și voia să rămână doar cu Hristos, să nu aibă soț. Dar părinții i-au adus un tânăr cu minte frumos și au determinat-o să se căsătorească. S-a căsătorit, au avut doi copii și, iată, i-au murit și părinții, și copiii.
A rămas cu soțul ei, care era un om credincios, și au gândit cum să împartă averea, ce să facă cu ea, și au început să vândă câte o moșie, iar banii îi dădeau săracilor.
Erau bucuroși, acum trăiau în curăție, căci și soțul Melaniei era un om credincios. S-a sfătuit cu soțul ei; s-au dus, s-au închinat la locurile sfinte, s-au întărit în credință și a murit și soțul ei. Melania s-a dus și a întemeiat o mănăstire.
În jurul ei s-au adunat 90 de fecioare. Și era bucuroasă și mereu a dat toate moșiile pe care le avea. Și era atât de fericită că putea să-i mângâie pe cei săraci. Și a mângâiat pe mulți săraci. A plecat de la Roma, s-a dus la Constantinopol, apoi în Africa, la Alexandria. A împărțit tuturor săracilor din averea sa.
Ea postea foarte mult. Mânca, la început, o dată pe zi, apoi la două zile, iar după aceea nu mai gusta nimic decât sâmbăta și duminica. Și era tare în credință și postitoare, simțea că Dumnezeu îi este atât de aproape. De aceea, Melania a ajuns să fie o trăitoare atât de bogată în sufletul ei.
Și și-a adunat, fiind ea bătrână, toate cele pe care le-a dus la mănăstire și trăiau viață de obște, în dragoste. Se iubeau, toate erau surori unele cu altele și Melania, împreună cu ele, se ruga neîncetat.
Dar i-a venit și ceasul sfârșitului. A cunoscut acel ceas și le-a spus celor 90 de fecioare: „Surorile mele, iată, acum a venit vremea să mă despart de voi. Voi sunteți tinere, eu sunt bătrână. Aș vrea să am bucuria ca voi să rămâneți în credință și în dragoste, fiecare cu celelalte. Și eu îmi iau rămas-bun de la voi”.
Și cu aceste cuvinte de rămas-bun, sufletul ei a ieșit din trup. Cele 90 de fecioare au ținut testamentul dat de cea care le-a adunat. Le-a spus: „Voi să trăiți în curăție, să rămâneți cu Hristos. Dacă sunteți cu Hristos, nu vă mai trebuie pe altcineva ca să vă împărtășiți”.
Și ea a fost împărtășită înainte de a pleca din această viață de un episcop. A plecat atât de mângâiată, iar toate surorile i-au făgăduit că vor rămâne împreună, să se roage împreună, să-L slăvească pe Hristos. Și așa s-a petrecut.
Melania s-a suit cu sufletul ei la ceruri. Surorile i-au luat trupul și l-au pus la loc de cinste. Trupul ei a rămas neputrezit. Și pentru că ea s-a rugat cât a fost pe pământ, s-a rugat și mai mult după ce a ajuns în cer. Trupul ei era vindecător, iar cine venea să se apropie de trupul ei, care era plin de mireasmă, bolnavii se vindecau, iar cei cuprinși de duhuri necurate se slobozeau.
Melania Romana a ajuns cu adevărat cinstită și iubită de toți creștinii, ca una care a trăit cu jertfă.
Tot astăzi îl prăznuim pe Sfântul Zotic, primitorul de străini. Acesta avea și el o moștenire și a făcut o casă unde a adunat toate ofrandele pe care le primea. Aici poposeau străinii, și cei avuți, și cei săraci, iar cei săraci erau mângâiați.
Sfântul Zotic a trăit atât de frumos, încât, după o vreme, s-a aflat că este creștin și a fost chemat să dea socoteală de ce nu aduce jertfă idolilor. El a mărturisit cu tărie; își dăduse toată averea pentru cei săraci și se ruga lui Dumnezeu: „Doamne, dacă trebuie să vin la Tine înainte de a se sfârși în mod firesc viața mea, primesc orice necaz, orice durere, orice fel de moarte, numai să nu mă despart de Tine, Doamne”.
L-au chemat să aducă jertfă idolilor. Dar el Îl mărturisea pe Hristos înaintea slujitorilor idolilor. Și, mărturisindu-L pe Hristos, a fost martirizat, chinuit, bătut și apoi i s-a tăiat capul. Și așa a ajuns la Dumnezeu, căci cine a făcut bine în viața aceasta este răsplătit de Dumnezeu cu viața cea fără de sfârșit în Împărăția Cerurilor.
Iată, avem exemple atât de frumoase în ultima zi a anului: pe acești trei sfinți minunați, iar împreună cu ei sunt pomeniți și alți mucenici, cărora nu li se descrie viața, pentru că au fost chemați pe neașteptate și uciși de călăi care cinsteau idolii.
Să ne rugăm să avem și noi mărturisirea credinței celei curate, căci, dacă Îl mărturisim pe Dumnezeu, niciodată nu vom fi singuri. Vom fi cu Dumnezeu, Care ne așteaptă pe toți. Să-L chemăm în ajutor, ca să ne fie nouă sprijin pentru viața cea viitoare. Amin.”
