Sâmbătă, 27 septembrie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un amplu cuvânt de învățătură dedicat Sfântului Antim Ivireanul și altor sfinți mucenici pomeniți în această zi.
Sfântul Antim Ivireanul, ctitor al limbii române și martir al Bisericii
Înaltpreasfințitul Teodosie a subliniat că Sfântul Antim Ivireanul este „un sfânt al culturii, al credinței și al jertfei”, care, deși s-a născut în Iviria (Georgia) și a fost luat rob de turci, „a ajuns să iubească limba română și să o numească ‘dulcea limbă românească’”.
Ierarhul a amintit că Sfântul Antim a fost tipograf, artist, predicator și orator, tipărind 63 de cărți, dintre care 21 în limba română, devenind astfel „un adevărat ctitor al limbii române”. De asemenea, în perioada păstoririi sale, a înființat școli, a ctitorit biserici și mănăstiri, între care cea care îi poartă numele – Mănăstirea Antim din București.
„Românii l-au numit sfânt încă din timpul vieții sale, pentru că Antim Ivireanul a fost un ierarh dăruit cu mult har, cu dragoste pentru Biserică și pentru popor”, a spus ÎPS Teodosie.
Martiriul și moștenirea Sfântului Antim
Arhiepiscopul Tomisului a evocat și sfârșitul martiric al Sfântului Antim, ucis de turci în anul 1716 și aruncat în apele râului Tungia, afluent al Mariței. „El nu a greșit cu nimic, doar iubea pe români și dorea să-i scape de dependențele străine. A rămas o mărturie vie a credinței și a iubirii de neam”, a spus ierarhul, amintind că în 1992 Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat oficial de Biserica Ortodoxă Română.
„Sfântul Antim este cinstit nu doar la noi, ci și în patria sa, Georgia. El a pendulat între cele două țări, dar și-a dăruit întreaga viață Bisericii și limbii române, pe care a îmbogățit-o prin scrierile și predicile sale”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.
Cinstirea mucenicilor Calistrat și Epiharia
În aceeași zi, Biserica îi pomenește și pe Sfântul Mucenic Calistrat și pe cei 49 de ucenici ai săi, precum și pe Sfânta Epiharia.
„Acești mucenici, prin suferința și jertfa lor, au arătat că Hristos este Dumnezeul cel viu, iar credința adevărată se dovedește prin mărturisire până la moarte. Ei sunt icoane vii ale tăriei și curajului în Hristos”, a spus ÎPS Teodosie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 27 septembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Astăzi prăznuim sfinți mucenici atât de importanți. Cel dintâi pomenit, cu bună cunoaștere, care a fost Mitropolit al Țării Românești, este Sfântul Antim Ivireanul.
El s-a născut în Iviria, sau Georgia, și de copil a fost luat rob de turci. Și-a păstrat credința și a fost răscumpărat de Patriarhul Ierusalimului, Dositei. A ajuns apoi la Constantinopol și era în slujba patriarhului de acolo. Auzind despre aceasta, marele voievod Constantin Brâncoveanu, care avea legături cu Patriarhia de Constantinopol și adeseori oferea daruri Patriarhiei Ecumenice, l-a chemat pe tânărul Antim.
Andrei se numea atunci, din botez, de la părinții săi Ioan și Maria, oameni credincioși, care i-au pus numele celui dintâi chemat la apostolie, Sfântul Andrei. Sfântul Antim era iubitor de credință și de cultură. A învățat limbile greacă veche și greaca vorbită atunci, cunoștea limba latină, limba arabă și a învățat și limba română, pe care o numea „dulcea limbă românească”.
A deprins meșteșugul tipografiei, dar era și un mare talentat în pictură, sculptură, broderie, pe care le iubea nespus. A fost adus de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu în Țara Românească, ajungând mai întâi la Iași, la Cetățuia, în 1680. Aici a fost foarte bucuros să vadă evlavia creștinilor. Dar în 1690 îl aflăm în Țara Românească, la Snagov, unde a înființat o tipografie și unde a început tipărirea de cărți. A devenit stareț la Mănăstirea Snagov și s-a dedicat tiparului, lucrând neobosit pentru cărțile bisericești, cu multă râvnă și dragoste.
În 1705 a fost ales episcop la Râmnicu Vâlcea. Ca episcop, a fost foarte râvnitor și a înființat trei școli în limba română. Iubea atât de mult limba română, încât, în tipografiile pe care le-a înființat și le-a sprijinit, Sfântul Antim a tipărit 63 de cărți, dintre care 38 îi aparțin lui. A tipărit și în limba sa, dar și cărți cu dublă scriere: slavo-română, greco-română. Dintre cele 63 de cărți, 21 au fost tipărite numai în limba română.
Este socotit un adevărat ctitor al limbii române, el, care era de alt neam, dar care a iubit atât de mult această limbă, pe care o găsea dulce și expresivă. A fost și un mare orator și ne-au rămas de la el predicile sale, numite „Didahii”, adunate într-un volum aparte, atât de frumoase și expresive, alcătuite după toate regulile omiletice, încât Sfântul Antim a fost iubit în timpul vieții sale de toți românii.
A ținut legătura și cu patria sa, unde a trimis și cărți tipărite în limba sa maternă. A fost ca un român adevărat, înființând mai ales școli în limba română. A înființat și a construit multe biserici și mănăstiri, atât la Râmnic, cât și la București. A fost trei ani episcop la Râmnic (1705–1708), iar la 21 februarie 1708 a fost ales Mitropolit al Ungrovlahiei, al Țării Românești, și în Duminica Ortodoxiei, la 22 martie, a fost instalat ca mitropolit al Țării Românești.
Aici a făcut multe lucrări, iar cea mai reprezentativă ctitorie a sa este mănăstirea care îi poartă numele – Mănăstirea Sfântul Antim Ivireanul –, închinată tuturor sfinților. Românii și ierarhii din România i-au dat numele celui care a întemeiat-o. Sfântul Antim era numit sfânt chiar înainte de a fi proclamat oficial; așa îl numeau creștinii din București.
El a avut o viață plină de jertfă și de dragoste, dar a căutat să emancipeze Țara Românească de sub stăpânirea otomană și a luat legătura cu Rusia și cu Austria. Turcii au aflat de aceasta și nu le-a plăcut deloc. De aceea, în 1716, au venit și l-au răpit. Mai întâi a fost caterisit, prin ordin dat Patriarhiei Ecumenice, și apoi trimis în exil la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.
Pe drum însă, turcii neiertători care îl însoțeau l-au chinuit, l-au maltratat și, până la urmă, l-au omorât, aruncându-i trupul în apele unui afluent al râului Marița, Tungia. Așa s-a sfârșit martir Sfântul Antim Ivireanul: un mare credincios, un mare slujitor, un mare caligraf, pictor, sculptor și artist, priceput chiar și în arta broderiei.
Un mare credincios, dar și un mare artist, care ne-a lăsat o operă de o frumusețe rară. Este socotit ctitor al limbii române, deși era de alt neam. Și totuși, a iubit atât de mult limba română și ne-a lăsat o moștenire de neșters. A păstrat și legătura cu țara sa, cu Georgia, unde este cinstit ca un bărbat vrednic, pendulând între cele două țări.
El avea două patrii iubite: țara sa de obârșie, din care a fost răpit ca rob, și Țara Românească, pe care a iubit-o atât de mult și căreia i s-a dăruit și i-a închinat atâtea opere frumoase.
De aceea, Sfântul Antim este un sfânt atât de popular în București, iar Mănăstirea Antim a fost, în timpul stăpânirii comuniste, cea mai importantă oază de spiritualitate. Veneau creștinii aici și era tradiția să cânte toți, mai ales duminică seara, când se făcea Paraclisul Maicii Domnului. Am fost acolo cântăreț atâția ani și am stat sub oblăduirea Sfântului Antim Ivireanul și a Sfântului Părinte Sofian, care mi-a fost duhovnic. Când nu puteam să merg la Părintele Elefterie, mă spovedeam la Părintele Sofian, mai ales înainte de hirotonia întru ieromonah.
Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist m-a trimis să mă spovedesc, pentru că mi-a făcut surpriza să fiu hirotonit fără să fiu anunțat, chiar de Duminica Ortodoxiei. Atunci Sfântul Antim m-a ocrotit atât de mult. Sfântul Antim Ivireanul a fost martirizat pe 27 septembrie, aruncat după ce a fost omorât în apele râului Tungia, afluent al râului Marița, dar pomenirea lui a rămas de neuitat. În 1992 a fost trecut oficial în rândul sfinților. I-a fost ridicată și caterisirea prin intervenția Patriarhiei Române la Constantinopol, pentru că a fost o caterisire forțată. El nu greșise cu nimic, doar iubea atât de mult pe români și voia să-i scape de dependențele străine.
Tot astăzi prăznuim doi mucenici: pe Sfântul Mucenic Calistrat, originar din Cartagina, Africa, dar care trăia la Roma. Acesta a propovăduit adevărul credinței în Roma, și mulți, auzindu-l, l-au urmat. S-au adăugat lui 49 de ucenici care au crezut în Hristos prin propovăduirea Sfântului Calistrat. Între aceștia era și Sfânta Epiharia.
Sfântul Calistrat, propovăduind adevărul despre Hristos, a fost chemat să aducă jertfă idolilor, dar el s-a opus și L-a mărturisit pe Hristos. A fost lovit atât de mult, încât trupul său era plin de răni, iar sângele curgea șiroaie. Călăii l-au pus, așa cum era plin de sânge, într-un sac și l-au aruncat în mare. Dar Dumnezeu l-a păzit: sacul s-a spart și Sfântul Calistrat a ieșit la mal sănătos, fără nicio rană.
Văzând aceasta, cei ce fuseseră călăii lui au crezut în Hristos. Sfântul Calistrat le-a spus: „Vedeți că Hristos m-a scos? El este Atotputernic, El este Dumnezeul cel viu, nu acești idoli pe care din poruncă împărătească ni se cere să-i cinstim.”
A fost arestat împreună cu cei 49 și în temniță le-a propovăduit acestora. Ei, care mai întâi au fost chinuitorii lui, neștiind de ce îl chinuiesc, au spus: „Credem și noi în Hristos! Am văzut minunea și bine că ne-ai lămurit învățătura. Suntem gata să murim pentru Hristos.”
Au fost scoși din temniță, au mărturisit pe Hristos și li s-au tăiat capetele. Între ei a fost și Epiharia, o creștină bună, care iubea curăția și voia să fie mireasa lui Hristos. Astfel s-au sfârșit cu toții cei 49 împreună cu Sfântul Calistrat, iar la ei s-a adăugat și Sfânta Epiharia.
De aceea, rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Antim, care ne-a lăsat o moștenire atât de frumoasă, o limbă românească atât de curată și care este cinstit și la noi, și în Georgia, să ne dăruiască tuturor credință mai vie, mai curată și mărturisitoare. Și Bunul Dumnezeu să ne hărăzească și nouă cununa vieții celei veșnice, de care să avem parte cu toții. Amin.”
