Sâmbătă, 27 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța Acatistele Învierii Domnului, ale Sfântului Voievod Neagoe Basarab și ale Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evocat viața, jertfa și moștenirea celor doi mari sfinți, modele de curaj și credință pentru întreg poporul român.
Sfântul Antim Ivireanul – rob, tipograf, ctitor și martir
„Sfântul Antim Ivireanul, căzut rob la turci de copil, a fost răscumpărat de Patriarhul Dositei al Ierusalimului, care l-a făcut monah chiar la Sfântul Mormânt. După aceea, a ajuns la Constantinopol, a învățat limbile greacă, arabă și, mai târziu, a învățat și limba română. El este un adevărat ctitor al limbii române, deși era un ierarh venit din altă parte, care s-a identificat atât de mult cu neamul românesc”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie a subliniat contribuția deosebită a ierarhului la cultura și spiritualitatea românească: „Din cele 63 de cărți tipărite de el, 21 au fost în limba română. A fost un adevărat ctitor de limbă românească, pe care a iubit-o și a numit-o «dulcea limbă românească»”.
De asemenea, ierarhul a amintit că Sfântul Antim a fost un „mare povățuitor al marelui voievod Constantin Brâncoveanu, pe care l-a îndemnat să fie curajos”.
Martiriul său a rămas un exemplu de mărturisire până la jertfa supremă: „L-au răpit turcii și l-au trimis în surghiun, dar pe drum l-au maltratat și l-au aruncat în apele râului Tungia. Așa s-a sfârșit marele martir, apărător al Ortodoxiei și ctitor al limbii române.”
Sfântul Voievod Neagoe Basarab – domnitor, rugător și cărturar
Vorbind despre Sfântul Voievod Neagoe Basarab, ierarhul a arătat: „A fost un mare prinț, care a studiat foarte mult și a ajuns voievod fără voia sa, căci cu greu a acceptat această vrednicie. Dar, după ce a primit-o, s-a îngrijit de țara sa. A fost un voievod cărturar, rugător, pilduitor. A zidit biserici nu numai în Țara Românească, ci și la Sfântul Munte și în alte părți, chiar și în Serbia.”
ÎPS Teodosie a evocat și moștenirea scrisă a voievodului: „Sfântul Neagoe Basarab a scris acea carte atât de frumoasă, «Învățăturile către fiul său, Teodosie», un adevărat testament de credință și de viață. De aceea, el este asemănat cu Moise, care a fost pentru popor un mare rugător și o pildă de rugăciune.”
Rugători pentru neamul românesc
În încheiere, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să privească la Antim Ivireanul și Neagoe Basarab ca la doi mari rugători pentru neamul românesc:
„De aceea, îl avem mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, ca un adevărat român, credincios și rugător pentru noi toți. De aceea le-am citit acatistele și rugăciunile, ca să fie rugătorii noștri.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 27 septembrie, după Acatistele Invierii Domnului, Sf. Voievod Neagoe Basarab si al Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, sfinți atât de apropiați nouă: un domnitor și un ierarh care au trăit pe pământul nostru, făcători de minuni, ajutători, rugători aici, pe pământ, în timpul vieții lor, și rugători în ceruri de-a pururea.
Sfântul Antim Ivireanul, căzut rob la turci de copil, a fost răscumpărat de Patriarhul Dositei al Ierusalimului, care, ducându-l în Țara Sfântă, l-a făcut monah chiar la Sfântul Mormânt. După aceea, a ajuns la Constantinopol, a învățat limbile greacă, arabă și, mai târziu, a învățat și limba română. El este un adevărat ctitor al limbii române, deși era un ierarh venit din altă parte, care s-a identificat atât de mult cu neamul românesc.
A ajuns mai întâi la Iași, la Cetățuia, unde a deprins meșteșugul tiparului. Avea multe talente: era caligraf, pictor, sculptor. Și iată, un mare tipograf a fost adus în Țara Românească. În 1690, la Snagov, a fost stareț, a întemeiat o tipografie și a început tipărirea de cărți, pe care a continuat-o și în alte locuri. În 1705 a fost ales episcop la Râmnicu Vâlcea, unde a păstorit timp de trei ani. A tipărit și acolo cărți și a zidit biserici, iar apoi a fost ales Mitropolit al Țării Românești.
S-a îngrijit nu numai de români, ci și de cei din patria sa, pentru care a tipărit cărți în limba georgiană și în limba greacă. A fost un ierarh cărturar, rugător și foarte râvnitor pentru toți creștinii. Sculptor și în piatră, a zidit în București, Mănăstirea Antim, cea mai cunoscută, închinată tuturor sfinților.
Deși era ctitor, nu era trecut în rândul sfinților, dar creștinii simțeau sfințenia lui și îl numeau „Sfântul Antim” chiar înainte de canonizare. În timpul comunismului, Mănăstirea Antim a fost cea mai mare alinare pentru credincioși, unde poporul găsea sprijin și nădejde.
Din cele 63 de cărți tipărite de el, 21 au fost în limba română. A fost un adevărat ctitor de limbă românească, pe care a iubit-o și a numit-o „dulcea limbă românească”. Și, într-adevăr, limba noastră are o dulceață aparte, pentru că ea s-a format în Biserică, în limbajul vechilor cazanii.
Cel dintâi ctitor de limbă românească a fost Mitropolitul Varlaam, care a scris „Carte românească de învățătură” la 1643, deci înainte de Sfântul Antim. Dar Sfântul Antim a scris și o carte de predici deosebit de frumoasă: „Didahiile” sale, predici iscusite care îi cucereau pe ascultători. El însuși le-a tipărit și le-a răspândit. Era foarte râvnitor și a fost mare povățuitor al marelui domn Constantin Brâncoveanu, pe care l-a îndemnat să fie curajos.
Pentru că a vrut să se emancipeze de sub stăpânirea turcească și a căutat ajutor la austrieci și la ruși, au venit turcii și l-au răpit. L-au dus chiar în Săptămâna Mare ca să-l pedepsească la Constantinopol, la Istanbul, cum îi spun ei. Acolo a pătimit multe și Constantin Brâncoveanu, dar și Sfântul Antim a fost prins și trimis în surghiun.
Surghiunul a fost hotărât de cei de la Constantinopol să fie la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. L-au însoțit mai mulți soldați turci, care pe drum l-au maltratat, l-au chinuit foarte mult. Dar el primea orice rană și orice durere rugându-se lui Dumnezeu. Și, până la urmă, l-au tăiat în bucăți și l-au aruncat în apele unui afluent al râului Marița, numit Tungia. Acolo, trupul său a rămas ascuns sub ape.
Așa s-a sfârșit marele martir, care a ținut mult la dreapta credință. A fost un apărător al Ortodoxiei, un ctitor al limbii române, nu i-a uitat nici pe frații din Transilvania. Acest mare ierarh și martir este acum rugător pentru noi. El a făcut și legătura noastră cu Georgia, o țară creștinată între primele, un scump odor al Ortodoxiei. Noi, românii, avem o strânsă legătură cu Biserica din Georgia, cu slujitorii și cu universitățile de acolo. Sfântul Antim a fost puntea de legătură între poporul român și poporul georgian, iar acum se roagă pentru unii și pentru alții.
Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost un mare prinț, care a studiat foarte mult și a ajuns voievod fără voia sa, căci cu greu a acceptat această vrednicie. Dar, după ce a primit-o, s-a îngrijit de țara sa. A fost un voievod cărturar, rugător, pilduitor. A zidit biserici nu numai în Țara Românească, ci și la Sfântul Munte, și în alte părți, chiar și în Serbia. A fost un mare ctitor de biserici, dar și de limbă românească.
Sfântul Neagoe Basarab a scris acea carte atât de frumoasă, „Învățăturile către fiul său, Teodosie”, un adevărat testament de credință și de viață. De aceea, el este asemănat cu Moise, care a fost pentru popor un mare rugător și o pildă de rugăciune. Și Sfântul Neagoe Basarab a fost un mare rugător, un ctitor de limbă românească și pilduitor prin toate faptele sale.
De aceea, îl avem mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, ca un adevărat român, credincios și rugător pentru noi toți. De aceea le-am citit acatistele și rugăciunile, ca să fie rugătorii noștri.”
