Învățătura Crucii și jertfa Sfântului Valentin, prezentate de Arhiepiscopul Tomisului într-o predică impresionantă
Joi, 31 iulie, după Acatistele Maicii Domnului, al Sfântului Mucenic Valentin și al Sfintei Cruci, oficiate în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, ÎPS Teodosie a rostit o predică emoționantă despre semnificația Crucii și exemplul muceniciei.
Crucea – altarul de jertfă și semn al biruinței
„Sfânta Cruce este semnul cel mai puternic. Cum să ne rușinăm noi de Cruce? Hristos a iubit Crucea, căci era altarul de jertfă prin care să se răscumpere păcatele întregii omeniri”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a subliniat că Hristos, fiind Dumnezeu și drept, a primit Crucea ca pe o binefacere, transformând simbolul rușinii și suferinței într-un semn al mântuirii: „Deși era semnul celor ce făceau rău, El a primit-o ca un semn de binefacere pentru întreg neamul omenesc.”
Viața Sfântului Valentin – model de trăire și jertfă
În prima parte a predicii, ÎPS Teodosie a evocat viața Sfântului Valentin al Umbriei, episcop și mucenic, pe care l-a numit „mare rugător și făcător de minuni”. Ierarhul a povestit cum, prin rugăciunile sale, Sfântul Valentin a vindecat un copil bolnav, conducându-l la credință și botez, împreună cu întreaga familie păgână:
„Socotea cea mai frumoasă viață petrecerea în rugăciune. Aceasta îi dădea pacea, hrana lăuntrică, lumina și bucuria – o bucurie pe care nu putea să o schimbe cu vreo desfătare vremelnică.”
Condamnat pentru mărturisirea lui Hristos, Sfântul Valentin a fost arestat, bătut și, în cele din urmă, ucis cu sabia, dar nu și-a lepădat niciodată credința: „Toate chinurile nu l-au îndoit. Se adresa tinerilor, bătrânilor și copiilor. De aceea este un mare folositor pentru toți.”
Crucea și biruința împăratului Constantin
Arhiepiscopul Tomisului a amintit și de vedenia împăratului Constantin, care a văzut în vis semnul Crucii și mesajul: „În acest semn vei învinge.” Ierarhul a povestit cum Sfânta Cruce a fost descoperită de Sfânta Elena, mama împăratului, și cum a fost recunoscută prin minunea învierii unui mort:
„Mortul s-a ridicat, s-a închinat și a zis: Doamne Iisuse Hristoase, cu Crucea Ta m-ai ridicat din moarte ca să mă pregătesc și eu pentru viața cea veșnică.”
Un îndemn la purtarea cu demnitate a propriei cruci
În încheiere, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să iubească Crucea și să nu ceară ușurarea ispitelor, ci întărirea în răbdare: „Rugăciunea ortodoxă nu este să cerem mai puține ispite, ci să cerem răbdare și putere să le biruim. Și aceasta se face stând cu Dumnezeu în minte și în inimă.”
A amintit și de rugăciunile către Maica Domnului Grabnic Ascultătoare, evocând minunea de la Mănăstirea Dochiaru, și a încheiat cu un îndemn la postire, jertfă și trezvie duhovnicească:
„Să ne lepădăm de cel rău, care ne ține în dulcețile trecătoare și amăgitoare. Cu rugăciunile Sfinților Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, nădăjduim să ne ușurăm suferințele și să biruim ispitele ce vin asupra noastră.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 31 iulie, după Acatistele Maicii Domnului, al Sf. Mc. Valentin si al Sfintei Cruci, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată ce artiste frumoase, minunate am avut în această seară.
Episcopul și mucenicul Valentin al Umbriei a fost un om care a dus o viață de rugăciune atât de plină de jertfă și de trezvie permanentă. Era un om foarte trăitor cu Dumnezeu tot timpul. Orice făcea, de Dumnezeu nu se despărțea.
A fost pus și mai mare peste oști de împărat, dar nu s-a oprit din rugăciune. Rugăciunea l-a făcut să aibă roade când se ruga pentru cei bolnavi. De aceea, mulți îl chemau, când era tânăr, să meargă cu ei la petreceri. Niciodată n-a mers. Socotea cea mai frumoasă viață petrecerea în rugăciune. Aceasta îi dădea pacea, hrana lăuntrică, lumina și bucuria – o bucurie pe care nu putea să o schimbe cu vreo desfătare înșelătoare și vremelnică.
De aceea, iată, ajungând ca prin rugăciunile sale să facă multe minuni, a fost chemat și la un mare dregător, care avea copilul bolnav. Și era copilul mic.
Dar a mers acolo Valentin – și era casa mare, de demnitar – și le-a spus: „Pe mine lăsați-mă cu copilul să stau într-o cameră.” Și de acolo a început să-l învețe cine este Dumnezeu, căci ei erau păgâni. Și învățându-l despre Dumnezeu, copilul, sincer și curat, a început să priceapă. Și i-a spus Părintele Valentin: „Dacă tu poți să crezi tot ce ți-am spus – că iată, Dumnezeu Cel necuprins s-a făcut om, a fost ca tine, a pătimit pentru noi și ne-a răscumpărat…” – că i-a vorbit și despre căderea strămoșească –, deși mic, copilul a priceput, că era bolnav și căutați ajutor, și la necaz omul este mai atent, chiar dacă-i mic.
La miezul nopții, au văzut, din camera aceea, toți cei ce se aflau împrejur – nu știau ce-i face copilul. L-a întrebat: „Dacă tu crezi tot ce ți-am spus și te botezi, crezând în Cel despre care ți-am vorbit, te vei vindeca.” Nu se putea ridica. Era plin de durere. Și iată, a zis: „Cred.” Și când a zis „cred”, a pregătit apă – că era el arhiereu –, l-a botezat și îndată s-a făcut sănătos.
Văzând această minune, tatăl copilului și toți cei ce erau acolo au întrebat: „Dar ce i-ai făcut copilul?” „L-am adus pe Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, că voi vă închinați la demoni. Și l-a făcut sănătos.”
„Și de ce l-ai pus în apă?” – „Apa Botezului, căci Hristos s-a botezat, ca să îngroape în apă, să nimicească în apa Botezului Său păcatele noastre și păcatele noastre în apă se șterg.”
Și s-au botezat cu toții. Și multe alte minuni a făcut. S-a auzit că merge din loc în loc. Era din Capadocia. A mers și la Roma și a propovăduit credința, și s-a întors în Capadocia, dar a fost prins ca să fie pedepsit, pentru că nu ținea credința împăratului și a fost pus în temniță.
Acolo i s-a arătat lumina, și s-au botezat cei ce au venit la temniță. Dar pentru aceasta nu l-au iertat. Dimpotrivă, l-au scos din temniță și l-au pedepsit aspru: să fie ucis cu sabia.
Pentru că oricâte chinuri i-au adus, deși era bătrân, toate chinurile nu l-au îndoit să-și lepede credința. Și acest episcop Valentin era aproape de tineri. Se adresa tinerilor, se adresa bătrânilor, se adresa școlarilor, îndemnându-i să învețe, și toți îl iubeau. De aceea este un mare folositor pentru copii, pentru tineri, pentru vârstnici, pentru bolnavi. El a fost martirizat și îngropat în Capadocia. Dar după aceea, pentru că la mormântul lui se făceau multe minuni, a fost adus de împărat, de la Capadocia, la Constantinopol, și este foarte cinstit acolo.
De aceea, adresându-ne Sfântului Valentin, cu toții vom primi daruri și bucurii prin mijlocirea către Dumnezeu.
Cinstim Sfânta Cruce, pentru că, iată, astăzi, la 1 august, s-a aflat Sfânta Cruce. Împăratul Constantin a visat Sfânta Cruce ca un semn alcătuit din stele.
Când era în mare cumpănă, că trebuia să meargă împotriva lui Maxențiu, care era prigonitor, să elibereze Roma – că îi maltrata pe creștinii din Roma. Dar armata lui Maxențiu era foarte mare, iar împărțitul Constantin avea o armată foarte mică. Și era mult pe gânduri.
De aceea Dumnezeu i-a dat acest semn al Crucii. Și i-a zis: „În acest semn vei învinge. Pune pe steagurile și pe armele soldaților acest semn și vei birui.” Și cu adevărat, a intrat în Roma, a pus în mijlocul Romei o cruce mare și iată, el, care era împărat al Răsăritului, a devenit împărat și al Apusului.
Pentru că a avut această biruință, a dorit foarte mult să afle Sfânta Cruce. Și a trimis mulți soldați împreună cu împărăteasa Elena, mama sa, la Ierusalim, să afle Sfânta Cruce.
Sfânta Cruce a fost îngropată sub toate acele dărâmături, căci în anul 70, Ierusalimul a fost cucerit de trupele romane conduse de Titus și Vespasian și toate s-au răvășit. Și iată, au venit să caute Sfânta Cruce. S-a aflat că un iudeu ar ști unde este Sfânta Cruce. Și l-au pus pe acesta, pe acel iudeu bătrân, să le spună pe unde să caute, că era greu să dărâme tot. Și iată, au aflat toate cele trei cruci. Dar cum să recunoască Crucea lui Hristos?
Aduceau un mort și au zis: „Să atingem cele trei cruci de cel mort, poate vom avea un semn.” Au atins mai întâi crucile tâlharilor – n-a fost niciun semn. Când au atins Crucea Domnului, mortul s-a ridicat, s-a închinat și a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, cu Crucea Ta m-ai ridicat din moarte, ca să mă pregătesc și eu pentru viața cea viitoare, că am plecat pe neașteptate.”
Și astfel, Sfânta Cruce a fost adusă, pusă întâi la închinare acolo unde s-a închinat și Maria Egipteanca, unde s-au închinat atâția și s-au întors de la rătăcire.
Sfânta Cruce este semnul cel mai puternic. Cât de duioase sunt rugăciunile acelea către Sfânta Cruce și Acatistul Sfintei Cruci. Trebuie să spunem că și noi, prin păcatele noastre, aducem dureri Celui ce S-a răstignit pe Cruce, ca să ne răscumpere păcatele noastre.
Hristos, fiind Dumnezeu și drept, El a murit pentru noi, căci era nedrept să fie condamnat la moarte. Dar El a iubit Crucea, căci era altarul de jertfă prin care să se răscumpere păcatele întregii omeniri. A primit Crucea și, cum spune rugăciunea, deși era semnul celor ce făceau rău, El a primit-o ca un semn de binefacere pentru întreg neamul omenesc.
Și cât de frumoasă este rugăciunea adresată Sfintei Cruci:
„Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai iubit Crucea și ai dorit-o, ai primit-o să suferi pe ea, ca să ne răscumperi pe noi.”
Cum să ne rușinăm noi de Cruce?
De aceea zice rugăciunea atât de frumos: „Nu mă lăsa să rămân fără Cruce, ci înmulțește-mi, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile.”
Căci mulți se roagă: „Doamne, scapă-mă de ispite și dă-mi mai puține ispite.” Nu e o rugăciune ortodoxă. Rugăciunea ortodoxă este aceasta:
„Înmulțește-mi, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile, ca să pot răbda toate cele ce vin asupra mea, dar să-mi înmulțești și răbdarea și puterea, ca să le pot răbda pe toate.”
Și cum ne înmulțește răbdarea și puterea?
Stând noi cu Dumnezeu în mintea și în inima noastră și făcând voia Lui. Și avem un exemplu grăitor: pe Sfântul Valentin, care nu s-a despărțit de Dumnezeu niciodată. Și orice amenințare a avut, Îl avea pe Dumnezeu ca scut.
Și noi, dacă Îl purtăm pe Dumnezeu în mintea și în inima noastră, oricât de mult ne-ar durea mâna, piciorul, capul, măselele, dacă e Dumnezeu cu noi, le putem răbda pe toate, pentru că El a răbdat mai multe decât noi. Durerea lui Hristos a fost fără niciun anestezic.
Noi avem afectele de plăcere în noi, pentru că suntem născuți prin plăcere. El a fost zămislit mai presus de fire și durerea Sa era aspră, fără niciun anestezic, fără nicio diminuare.
De aceea, trebuie să iubim și noi Crucea, pentru că fiecare avem de dus crucea noastră pentru păcatele noastre. Să-L rugăm pe Hristos să ne ajute să ducem crucea noastră.
Iar Maica Domnului, Grabnic Ascultătoare, cum s-a numit ea însăși din icoana aceasta ce se află în Sfântul Munte, la Mănăstirea Dochiaru — când Nil Trapezarul, un om care era indiferent, a sfidat-o pe Maica Domnului și icoana Sa — Maica Domnului s-a rugat Fiului ei ca să-i dea o suferință acestui om rătăcit. Căci dacă nu cinstea pe Maica Domnului, nu-L cinstea nici pe Fiul ei. I-a dat o suferință aspră, iar suferința l-a trezit și s-a rugat la Maica Domnului și Maica Domnului l-a izbăvit.
Mulți au fost izbăviți de Maica Domnului, căci este grabnică izbăvitoare de toate suferințele și durerile pentru cei ce se roagă ei. Și ea îi ascultă și le împlinește dorințele cele bune.
De aceea, iată, câtă bogăție de rugăciune, de mijlocire, de înțelepciune, de lumină sfântă avem prin Acatistele și rugăciunile din această seară.
Să ne rugăm și noi ca Bunul Dumnezeu să ne dea înțelepciune, tărie, dragoste și bucurie în tot ce avem de îndeplinit și să nu lăsăm nimic deoparte din ceea ce este voia lui Dumnezeu: postire cu durere, cu jertfă și cu dragoste, și cu multă credință și cu multă trezvie, să le plinim pe toate.
Și ca să avem toate acestea, trebuie să ne lepădăm de cel rău, că el ne ține în dulcețile cele trecătoare și amăgitoare, de care ne spune că sunt vrednice de dorit, dar sunt vrednice de osândă.
De aceea, cu molitvele Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, nădăjduim să ne mai ușurăm din toate aceste suferințe și să biruim cu mai multă hotărâre ispitele ce vin asupra noastră.”
