Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit joi, 2 aprilie, un cuvânt de învățătură cu profund conținut duhovnicesc, după Sfânta Liturghie săvârșită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Bozioru, județul Buzău.
Predica ierarhului a fost centrată pe modelul de mărturisire al Sfântului Nichita Mărturisitorul și pe chemarea universală la sfințenie adresată tuturor credincioșilor.
Sfântul Nichita Mărturisitorul, apărător al icoanelor
ÎPS Teodosie a evidențiat viața și lucrarea Sfântului Nichita Mărturisitorul, prezentat ca exemplu de statornicie în credință într-o perioadă marcată de persecuții împotriva cinstirii sfintelor icoane:
„El a trăit în vremea în care împărații erau prigonitori ai sfintelor icoane. De copil a avut credință vie și s-a rugat îndelung, iar la vârstă fragedă a plecat la mănăstire.”
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că viața ascetică și râvna acestuia l-au condus la slujirea Bisericii și, ulterior, la alegerea ca stareț al Mănăstirii Midichiei, unde a întărit viața duhovnicească a obștii.
În contextul luptelor iconoclaste, Sfântul Nichita a suferit exil și temniță, rămânând neclintit în mărturisirea credinței:
„A fost închis în temniță, a suferit multe chinuri și a fost lăsat să fie înfometat și însetat, dar el s-a rugat și peste toate a trecut.”
Chemarea la sfințenie, vocația fiecărui creștin
Pornind de la exemplul acestui sfânt, ierarhul a subliniat că fiecare credincios este chemat la sfințenie, potrivit poruncii Mântuitorului:
„Fiți sfinți, că sfânt Eu sunt, Domnul Dumnezeul vostru.”
ÎPS Teodosie a insistat asupra necesității unui efort constant de urcuș duhovnicesc, realizat prin rugăciune, credință și viață curată:
„Cea mai dorită cale pentru noi trebuie să fie calea sfințeniei, pentru care să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să urcăm mereu pe această cale care duce la lăcașurile cele cerești.”
Postul Mare, timp al transformării interioare
În contextul Postului Mare, Arhiepiscopul Tomisului a arătat că această perioadă este un timp privilegiat de pregătire spirituală:
„Suntem în Postul Mare, tocmai o perioadă de pregătire și de urcuș duhovnicesc către Dumnezeu. Să nu pierdem nicio zi, să fim rugători și să-L avem pe Dumnezeu necontenit în mintea și în inima noastră.”
El a explicat că apropierea reală de Dumnezeu presupune o lucrare lăuntrică continuă, în care omul Îl așază pe Dumnezeu în centrul vieții sale.
„Fii ai luminii”, identitatea creștinului
Mesajul central al predicii a fost sintetizat într-un îndemn clar la trăirea autentică a credinței:
„Să rămânem fii ai luminii, ai adevărului, ai smereniei, ai credinței, ai nădejdii și ai dragostei, ca să rămânem cu Dumnezeu.”
În încheiere, ierarhul a subliniat puterea pocăinței sincere, arătând că Dumnezeu primește pe orice om care se întoarce cu inimă zdrobită:
„Dacă ne întoarcem cu căință, oricât de mult am greșit, El ne primește, cum l-a primit pe tâlharul din dreapta.”
Cuvântul rostit la Bozioru se înscrie în seria predicilor dedicate pregătirii credincioșilor pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri și pentru bucuria Învierii Domnului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 2 aprilie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Bozioru, județul Buzău:
„Iubiți părinți, iubiți credincioși!
Iată, astăzi, Sfânta Biserică ne pune înainte un mare sfânt mărturisitor. Așa i se și spune, Sfântul Nichita Mărturisitorul.
El a trăit în veacul al VIII-lea și în veacul al IX-lea, în vremea în care împărații erau prigonitori ai sfintelor icoane. El, de copil, a avut această credință vie și s-a rugat îndelung, iar la vârstă fragedă a plecat la mănăstire.
S-a dus la un părinte, Nichifor, care avea o mănăstire cu o viață atât de frumoasă, cu multe nevoințe, cum erau părinții din acea mănăstire. Dar copilul acesta, ajungând la mănăstire, avea atâta râvnă să se roage și să-i ajute pe toți, încât Sfântul Nichifor, starețul de atunci al mănăstirii, îl admira foarte mult. După câțiva ani de mănăstire, i-a cerut Patriarhului Tarasie, care era atunci la Constantinopol și de care aparținea această mănăstire, să-l hirotonească. Și l-a hirotonit diacon și preot, după ce mai întâi a fost monah.
A sporit în râvnă mai departe, se ruga îndelung, era ajutător al tuturor, nu se supăra niciodată, pe toți îi ajuta, îi asculta și căuta să fie nelipsit de la trebuințele mănăstirii. De aceea, după ce s-a săvârșit starețul mănăstirii, Nichifor, a fost ales Nichita stareț al Mănăstirii Midichiei și a înflorit mult mănăstirea aceasta.
Dar au venit vremurile grele de prigonire asupra sfintelor icoane și erau creștinii persecutați, preoții și călugării izolați, pentru că icoanele erau aruncate din porunca împăratului, dar a ajuns să vadă și biruința icoanelor de la Sinodul al VII-lea, din anul 787, sub împărăteasa Irina, care a fost mare cinstitoare a sfintelor icoane.
După împărăteasa Irina, iarăși a început o prigonire și iată, a fost trimis în exil părintele Nichita. A fost închis în temniță, a suferit multe chinuri și a fost lăsat să fie înfometat și însetat, dar el s-a rugat și peste toate a trecut.
După aceea, iată, în anul 800, s-a retras într-un loc pustiu, să șadă acolo, să se roage continuu și pentru biruința credinței în sfintele icoane. Și, la adânci bătrâneți, s-a stins acolo, la 3 martie 824, dar viața lui a rămas o viață de referință, de jertfă, viață de mărturisitor, astfel încât îl cinstim cu mare bucurie și cu cinste pe Sfântul Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei.
Mulți oameni atunci au murit pentru credință, pentru că îi îndemna Sfântul Nichita să nu se teamă să mărturisească și, de vor fi uciși, au o mare cunună din partea lui Dumnezeu, pentru că țin credința. Tălmăcea Sfântul Nichita că icoanele trebuie să fie cinstite, pentru că Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat, este icoana Tatălui. Prin El L-am cunoscut pe Tatăl cel Ceresc și, dacă a luat trup, Și-a lăsat chiar El însuși icoana în năframa Sfintei Veronica, care I-a dat-o să Se șteargă de sudoare în timpul pătimirilor, și Și-a lăsat chipul Său și acea icoană a făcut atâtea minuni, a vindecat pe Abgar, domnul Edesei, și multe alte minuni a făcut. De aceea o avem și în biserică, deasupra Sfintelor Uși, mahrama Mântuitorului.
Iată, avem această credință că Sfântul Nichita, care a luptat atât de mult pentru sfintele icoane, de Dumnezeu a fost binecuvântat și întărit, iar noi suntem chemați să urmăm sfinților, pentru că așa ne spune Însuși Mântuitorul Hristos: „Fiți sfinți, că sfânt Eu sunt, Domnul Dumnezeul vostru.” De aceea, cea mai dorită cale pentru noi, creștini, slujitori sau credincioși, trebuie să fie calea sfințeniei, pentru care să ne rugăm lui Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Sale și a sfinților Săi, să ne ajute să urcăm mereu pe această cale care duce la lăcașurile cele cerești, unde Tatăl Cel Ceresc i-a primit pe sfinții Săi, și să ne primească și pe noi, dar să ne pregătim zi de zi pentru urcușul pe această cale, că nu este ușor, dar este binecuvântat de Dumnezeu să venim toți în Casa Bunătăților Părintelui Ceresc.
Însuși Mântuitorul Hristos ne spune: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați de păcate, luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și vă voi da vouă odihnă în lăcașurile Tatălui Meu.”
Să ne ajute Dumnezeu să dorim aceste lăcașuri din cer, ale vieții și bucuriei veșnice, și să ne pregătim în fiecare zi.
Suntem în Postul Mare, tocmai o perioadă de pregătire și de urcuș duhovnicesc către Dumnezeu. Să nu pierdem nicio zi de post și nicio zi din celelalte de după post, să fim rugători, credincioși și să-L avem pe Dumnezeu necontenit în mintea și în inima noastră. Lui să-I slujim, pe El să-L slăvim și cu mintea și cu inima la Dumnezeu să fim și dacă suntem noi cu mintea și cu inima la El, și El coboară în inima noastră și în sufletul nostru și face lăcaș în noi, așa cum ne-a făgăduit.
Să ne ajute Dumnezeu să fim cu toții pe calea care duce la Împărăția cerurilor și, precum ne vedem aici, să ne vedem împreună și în Împărăția Sa cea cerească, pentru că numai cei de sus se pot vedea, iar cei de jos, din întuneric, nu se pot vedea.
Să ne ajute Dumnezeu să rămânem fii ai luminii, ai adevărului, ai smereniei, ai credinței, ai nădejdii și ai dragostei, ca să rămânem cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu sfinții Săi în viața cea viitoare, de care să avem cu toții parte. Amin.
Dumnezeu să ne ajute tuturor, să ne primească sfintele rugăciuni și să rămânem credincioși cu toții, ca să putem și noi, prin jertfa vieții noastre, prin credința și mărturisirea ei, să fim primiți de Dumnezeu în lăcașurile Sale și să fie bun cu noi, că El este atotbun.
Și, dacă ne întoarcem cu căință, oricât de mult am greșit, El ne primește, cum l-a primit pe tâlharul din dreapta, răstignit împreună cu El. Așa ne primește și pe noi, dacă ne căim și ne rugăm Mântuitorului Hristos să ne ajute, Bunul Dumnezeu, pe noi, pe toți.”
