În cadrul slujbei Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, oficiată miercuri, 8 aprilie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură profund, în care a evidențiat sensul duhovnicesc al lepădării de idolatrie și al asumării jertfei pentru Hristos.
Ungerea cu mir și trădarea lui Iuda
Ierarhul a pornit de la episodul evanghelic al ungerii Mântuitorului cu mir de către Maria, sora lui Lazăr, subliniind contrastul dintre iubirea jertfelnică și iubirea de bani:
„Iată, noi astăzi, pe de o parte, cinstim acea ungere cu Sfântul și Marele Mir a Mântuitorului Hristos, adusă de Maria, sora lui Lazăr, ca mulțumire pentru că Mântuitorul Hristos l-a înviat pe fratele său. Apoi Maria I-a spălat cu lacrimi picioarele și le-a șters cu părul capului. Și s-au supărat apostolii, mai ales Iuda, și au zis: «De ce s-a făcut această risipă? Mirul acesta se putea vinde cu 300 de dinari și banii să se dea săracilor».”
În continuare, ÎPS Teodosie a explicat motivația trădării lui Iuda:
„Dar Iuda nu de săraci avea milă, ci era iubitor de bani, căci el purta punga și nu era cinstit, lua pe ascuns din punga aceea și își făcea lui rezerve. Și, iată, s-a supărat din această pricină, pentru că nu a putut să ia ceva, iar satana i-a pus în gând să se ducă să-L vândă pe Domnul Hristos.”
„Norocul” – o iluzie fără temei
Un moment central al predicii a fost avertismentul ferm împotriva unei expresii frecvent utilizate în limbajul cotidian, dar fără fundament duhovnicesc:
„Era ziua în care cinsteau pe idolul numit «Noroc». Să nu urați nimănui «noroc», că «norocul» nu este ceva real. Iată, acesta a fost cinstit chiar de păgâni.”
În acest context, ierarhul a explicat că adevărata binecuvântare vine de la Dumnezeu, iar apelul la „noroc” exprimă o mentalitate străină de credința creștină.
Mucenicia Sfântului Eupsihie
Predica a continuat cu evocarea vieții și jertfei Sfântului Mucenic Eupsihie, originar din Cezareea Capadociei, care a mărturisit credința în vreme de prigoană:
„Și s-a întristat de această jertfă ce se aducea și s-a dus, împreună cu mai mulți creștini, Eupsihie, și a dărâmat capiștea aceea. Și a auzit împăratul și s-a mâniat foarte tare și a poruncit să-i prindă pe toți și să-i pedepsească.”
Deși supus unor chinuri cumplite, sfântul a rămas statornic în credință:
„L-au chinuit foarte aspru, dar el era bucuros și îi îndemna pe toți: «Nu vă temeți să primiți bătăi și chinuri și moarte, pentru că o facem pentru Hristos, Care a murit pentru noi și ne va răsplăti înmulțit din pricina aceasta.»”
Minunea petrecută în timpul martiriului a întărit credința celor de față:
„L-au străpuns, după ce l-au spânzurat pe Eupsihie, cu sulițe, dar în loc de sânge curgea un fel de lapte și toți se mirau de această minune. El le mulțumea și le spunea: «Voi mă trimiteți mai repede la Hristos și vă mulțumesc.»”
Biruința credinței și cinstirea sfinților
În final, ÎPS Teodosie a arătat că jertfa mucenicilor a dus la întărirea credinței și la biruința Bisericii:
„După ce a murit împăratul, acolo creștinii au zidit o biserică frumoasă în cinstea Sfântului Eupsihie. Și iată, ceea ce a prezis mucenicul Eupsihie s-a petrecut: împăratul a murit și lumea a rămas din nou în libertate, iar toți cei închiși au fost sloboziți.”
Totodată, credincioșii au primit ajutor prin rugăciunile sfântului:
„Și la moaștele Sfântului Eupsihie veneau mulți bolnavi și se vindecau, și toți mulțumeau lui Dumnezeu că pe Sfântul Eupsihie l-au avut aici ca pe un odor scump, de care se foloseau prin rugăciune, căci le dădea vindecări.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 8 aprilie, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, noi astăzi, pe de o parte, cinstim acea ungere cu Sfântul și Marele Mir a Mântuitorului Hristos, adusă de Maria, sora lui Lazăr, ca mulțumire pentru că Mântuitorul Hristos l-a înviat pe fratele său. Apoi Maria I-a spălat cu lacrimi picioarele și le-a șters cu părul capului. Și s-au supărat apostolii, mai ales Iuda, și au zis: „De ce s-a făcut această risipă? Mirul acesta se putea vinde cu 300 de dinari și banii să se dea săracilor”.
Dar Iuda nu de săraci avea milă, ci era iubitor de bani, căci el purta punga și nu era cinstit, lua pe ascuns din punga aceea și își făcea lui rezerve. Și, iată, s-a supărat din această pricină, pentru că nu a putut să ia ceva, iar satana i-a pus în gând să se ducă să-L vândă pe Domnul Hristos.
Și le-a spus limpede: „Ce-mi veți da și eu vi-L voi da vouă?” Știa că fariseii, căpeteniile preoților și mai-marii poporului, pe care îi mustrase, Îl urau pe Iisus și voiau să-L piardă, dar nu știau cum să-L prindă. Și s-a învoit Iuda cu aceia pe 30 de arginți și iată, L-a vândut și de atunci căuta prilej ca să-L dea în mâinile celor de la care a luat banii și L-a vândut.
Astăzi prăznuim și pe sfinții mucenici. Sfântul Eupsihie era originar din Cezareea Capadociei și iată, era din părinți bogați, de neam bun, patricieni, dar cu credință. Pentru că atunci cine domnea? Nepotul Sfântului și Marelui Împărat Constantin, care s-a lepădat de credință și a început din nou să aducă cinstire idolilor.
Era ziua în care cinsteau pe idolul numit „Noroc”. Să nu urați nimănui „noroc”, că „norocul” nu este ceva real. Iată, acesta a fost cinstit chiar de păgâni.
Și s-a întristat de această jertfă ce se aducea și s-a dus, împreună cu mai mulți creștini, Eupsihie, și a dărâmat capiștea aceea. Și a auzit împăratul și s-a mâniat foarte tare și a poruncit să-i prindă pe toți și să-i pedepsească. Și a dat ordin ca creștinii care nu se leapădă de Hristos și nu aduc jertfă așa-zișilor zei să fie chinuiți și bătuți, să li se ia averile. Și iată, s-a pornit această prigoană aspră.
Pentru că a aflat că Eupsihie a fost în fruntea celor care au dărâmat acel templu, a poruncit ca acesta să fie bătut cel mai aspru și l-au și spânzurat de lemn. L-au chinuit foarte aspru, dar el era bucuros și îi îndemna pe toți: „Nu vă temeți să primiți bătăi și chinuri și moarte, pentru că o facem pentru Hristos, Care a murit pentru noi și ne va răsplăti înmulțit din pricina aceasta.”
Creștinii nu mai fugeau de prigoană, ci așteptau să fie bătuți. L-au străpuns, după ce l-au spânzurat pe Eupsihie, cu sulițe, dar în loc de sânge curgea un fel de lapte și toți se mirau de această minune. El le mulțumea și le spunea: „Voi mă trimiteți mai repede la Hristos și vă mulțumesc.”
Și a murit așa, în chinuri, dar a prezis că împăratul va muri. S-a dus la luptă și a murit, căci dăduse ordin și începuse să se ridice din nou capiștea „norocului”. După ce a murit împăratul, acolo creștinii au zidit o biserică frumoasă în cinstea Sfântului Eupsihie.
Ce măsură a mai luat împăratul? A zis ca Cezareea să nu mai fie oraș, ci să fie sat și să se numească cu numirea mai dinainte, Uza. Și iată, ceea ce a prezis mucenicul Eupsihie s-a petrecut: împăratul a murit și lumea a rămas din nou în libertate, iar toți cei închiși au fost sloboziți, și cei care au murit martiri au fost așezați cu cinste în morminte. După aceea, mulți dintre ei au dat mireasmă bună și iată, au fost cinstiți de creștini.
Și la moaștele Sfântului Eupsihie veneau mulți bolnavi și se vindecau, și toți mulțumeau lui Dumnezeu că pe Sfântul Eupsihie l-au avut aici ca pe un odor scump, de care se foloseau prin rugăciune, căci le dădea vindecări.”
