În Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat luni Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit, la final, o amplă predică despre tăria credinței și jertfa mucenicilor care au suferit pentru Hristos.
Pornind de la exemplul Sfinților Carp, Papil, Agatodor, Agatonica, Florentie și Beniamin, ierarhul a arătat că viața creștină autentică este una a statorniciei, a răbdării și a nădejdii, chiar în fața suferinței și a morții.
Credința adevărată nu se teme de moarte
„Astăzi avem mai mulți mucenici pe care îi cinstim”, a spus Înaltpreasfințitul Teodosie, evocând viața sfinților care „au adus multă bucurie celor cărora le vorbeau despre Dumnezeu”. Episcopul Carp, diaconul Papil, citețul Agatodor și sora acestuia, Agatonica, au fost oameni ai credinței care, deși urmăriți de trimișii împăratului păgân, nu s-au lepădat de Hristos, ci au mărturisit cu îndrăzneală că „jertfa noastră este către Dumnezeul Cel Viu, nu către lucruri făcute de mâini omenești”.
În pofida bătăilor cumplite, a chinurilor și a temniței, sfinții nu s-au temut și nu au tăcut, ci au continuat să vestească Evanghelia. „Dumnezeu a trimis îngerul Său și i-a vindecat de răni, întărindu-i să-și ducă până la capăt mărturisirea”, a spus Arhiepiscopul.
Mărturisirea până la capăt: „Nu tot ce este vechi este și adevărat”
ÎPS Teodosie a relatat episodul în care mucenicii au fost aduși din nou înaintea dregătorilor și somați să jertfească idolilor. Răspunsul lor a fost ferm: „Nu tot ce este vechi este și adevărat. Și păcatul este vechi, dar nu-l iubim, pentru că este pierzător de suflet.”
„Acești mucenici, legați de cozile cailor, târâți prin praf și sânge, n-au încetat să-L laude pe Hristos”, a spus ierarhul, adăugând că „noaptea și-au petrecut-o în priveghere și rugăciune, cântând imne dumnezeiești”.
În ziua următoare, aduși la Tiatira, sfinții au fost din nou torturați și, în cele din urmă, li s-au tăiat capetele pentru credință, primind cununa muceniciei.
„Focul credinței curăță sufletul precum focul curăță aurul”
Arhiepiscopul Tomisului a evocat și exemplul mucenicului Florentie, aruncat în foc pentru Hristos:
„Precum focul curăță aurul și-l face să strălucească, așa, Doamne, curățește-mi și mie păcatele și primește sufletul meu la Tine!”
„Aceasta este rugăciunea curată a celor care știu că suferința pentru Dumnezeu devine lumină, iar moartea se preface în biruință”, a explicat ierarhul.
De asemenea, a amintit de diaconul Beniamin, mucenic în Persia, care, deși amenințat de autorități, a răspuns cu demnitate:
„Împăratul este pus să conducă pe pământ, dar nu este conducătorul credinței. Eu ascult de episcopul care m-a hirotonit și m-a învățat să păzesc credința.”
Model de tărie și statornicie pentru creștinii de azi
„Toți acești sfinți mucenici L-au lăudat pe Hristos Dumnezeu și nu s-au temut de moarte, știind că moartea pentru Hristos este începutul vieții veșnice”, a subliniat Înaltpreasfințitul Teodosie.
„Să luăm aminte cum au răbdat, cum au crezut și cum au primit chinurile ca pe un dar, știind că orice suferință pentru Dumnezeu este binecuvântată și aduce bucurie și viață veșnică.”
Chemare la statornicie și nădejde
În finalul predicii, Arhiepiscopul Tomisului a îndemnat credincioșii să urmeze exemplul sfinților, trăind cu curaj, nădejde și curăție sufletească:
„Să ne dăruiască și nouă Dumnezeu bucuria vieții celei veșnice și să fim și noi tari în credință, neclintiți în nădejde, neînșelați de ispitele acestei lumi trecătoare și deșarte. Să prețuim viața cea netrecătoare, viața pe care Hristos ne-a dăruit-o prin răscumpărare.”
Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie s-a încheiat cu rugăciunea pentru întărirea credinței poporului și pentru pacea lumii, într-o atmosferă de adâncă evlavie în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni, 13 octombrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Astăzi avem mai mulți mucenici pe care îi cinstim. Cel dintâi dintre mucenici era episcop, al doilea, Papil, era diacon. Celălalt, Agatodor, era citeț, iar Agathonica era sora lui Papil. Mai avem pomeniți încă doi: un alt mucenic, Florentie, și un diacon, Veniamin, din altă parte.
Aceștia aduceau multă bucurie celor cărora le vorbeau. Episcopul Carp era foarte râvnitor să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu, să-i îmbogățească pe creștinii care așteptau să le vorbească despre Domnul, pentru a putea trăi mai intens cu Dumnezeu. Însă erau foarte pândiți de trimișii împăratului și, de multe ori, se ascundeau.
Era adunat mult popor, iar episcopul Carp le vorbea, având alături diaconul său, Papil. Văzând atâta mulțime, a venit un trimis, Valerius, din partea împăratului, să-i caute pe cei ce vorbeau poporului și să-i ducă la împărat, care poruncise să se aducă jertfe idolilor.
Aceștia s-au ascuns o vreme, dar până la urmă au fost găsiți. Valerius a primit poruncă să-i ducă să jertfească idolilor. Ei însă au refuzat cu desăvârșire, spunând: „Noi aducem jertfă Dumnezeului Celui Viu, nu acestor obiecte care sunt din aur, din argint, din lemn, din piatră sau din fier. Aceștia nu sunt dumnezei, ci lucruri făcute de mâini omenești.”
Atunci s-a dat poruncă să fie bătuți fără milă, și au fost chinuiți cumplit. Dar, cu toate acestea, ei nu s-au intimidat și nu și-au oprit propovăduirea. Mulțimile îi ascultau și se bucurau că nu li se putea închide gura celor ce vesteau pe Dumnezeul Cel Viu.
Au fost apoi aruncați în temniță și scoși a doua zi, plini de răni. Însă, când au fost aduși din nou înaintea judecătorilor, erau sănătoși, pentru că Dumnezeu a trimis îngerul Său, care li s-a arătat, i-a întărit și le-a spus că Domnul Se bucură de mărturisirea lor, iar trupurile lor s-au vindecat.
A doua zi au fost întrebați din nou: „Ascultați de porunca împăratului?” Iar ei au răspuns: „Dacă porunca este dreaptă, o împlinim, dar să nu ni se ceară să batjocorim pe Dumnezeu Cel Adevărat și să aducem jertfă mincinoasă unor obiecte făcute de mâini omenești.”
Cei păgâni le-au zis atunci: „Dar zeii noștri sunt foarte vechi!” Iar sfinții mucenici au răspuns: „Nu tot ce este vechi este și adevărat. Și păcatul este vechi, dar nu-l iubim pentru că este vechi, ci îl urâm, pentru că este pierzător de suflet. Noi Îl iubim pe Dumnezeu, Cel care ne-a răscumpărat din păcat.”
Atunci au fost legați de cozile unor cai și târâți până într-o localitate depărtată. Sângele le curgea pe drum, trupurile le erau rănite, dar ei lăudau pe Hristos neîncetat. Și, deși au fost duși departe, nu s-au oprit din a slăvi pe Dumnezeu.
Călăii i-au lăsat să se odihnească puțin, sperând că se vor răzgândi, dar ei toată noaptea au privegheat și s-au rugat, aducând lui Dumnezeu cântări dumnezeiești și rugăciuni fierbinți.
Și iată, din nou s-au vindecat de răni. De data aceasta, în ziua următoare, au fost duși departe, în cetatea Tiatira, și, la fel ca înainte, ei L-au lăudat pe Dumnezeu neîncetat.
Atunci, călăii au hotărât ce să le mai facă. Au decis să-i spânzure și, dacă nici prin spânzurătoare nu se vor potoli, să le taie capetele. După ce i-au spânzurat, i-au chinuit și i-au ars cu făclii, i-au întrebat: „Mai rămâneți în statornicia voastră sau aduceți jertfă zeilor, ascultând porunca împăratului?” Iar sfinții au răspuns: „Nicidecum nu vom face aceasta!”
Și atunci le-au tăiat capetele. Așa s-au săvârșit acești patru mucenici: Episcopul Carp, Diaconul Papil, Agatodor citețul și Agatonica, sora lui Papil.
În alt loc, însă, pătimea un alt creștin, Florentie. Pe acesta l-au chinuit călăii, întrebându-l: „Tu de ce nu respecți porunca împăratului?” I-au pregătit un foc mare și l-au aruncat în el. Florentie s-a bucurat și a început să-L laude pe Dumnezeu, zicând: „Precum focul curăță aurul și-l face să strălucească, așa, Doamne, curățește-mi și mie păcatele și primește sufletul meu la Tine, Dumnezeule!” Și astfel s-a săvârșit și mucenicul Florentie.
Iar diaconul care se afla în Persia, Beniamin, a primit și el poruncă să respecte legea împăratului roman. Dar diaconul Beniamin era bucuros să-L slăvească pe Dumnezeu. A fost amenințat că nu ascultă de porunca împăratului, însă el a răspuns: „Împăratul este pus să conducă pe pământ, dar nu este conducătorul religios. Eu ascult de cel ce m-a învățat, de episcopul care m-a hirotonit și m-a rânduit să păzesc credința.” Și acesta, mărturisind pe Hristos până la capăt, a primit moartea mucenicească.
Toți acești sfinți mucenici L-au lăudat pe Hristos Dumnezeu și nu s-au temut de moarte, știind că moartea pentru Hristos le aduce slavă și viață veșnică în lumina Împărăției cerești.
Să luăm și noi aminte cum au răbdat, cum au crezut și cum au primit chinurile ca pe un dar, știind că orice suferință pentru Dumnezeu este binecuvântată și aduce bucurie și viață veșnică. Să ne dăruiască și nouă Dumnezeu bucuria vieții celei veșnice și să fim și noi tari în credință, neclintiți în nădejde, neînșelați de ispitele acestei lumi trecătoare și deșarte. Să prețuim viața cea netrecătoare, viața pe care Hristos ne-a dăruit-o prin răscumpărare.”
