În cuvântul de învățătură rostit după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre Sfinții Mărturisitori din Transilvania, cei care au apărat cu jertfă și curaj credința ortodoxă în fața încercărilor uniației.
„Astăzi pomenim pe Sfinții Mărturisitori din Transilvania, care au stat împotriva unirii Bisericii noastre cu Roma, dorind ca poporul din Ardeal să rămână ortodox. Aceștia sunt Sfântul Visarion și Sfântul Sofronie”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a evocat râvna celor doi sfinți, arătând că „Sfântul Visarion s-a luptat și a dăruit învățătură și lumină tuturor celor care aveau nevoie, arătându-le că nimic nu este mai de preț decât credința — credința curată, ortodoxă, pe care am primit-o de la înaintașii noștri”.
Despre Sfântul Sofronie, Înaltpreasfinția Sa a amintit că a fost călugărit în Țara Românească, iar apoi s-a întors în Ardeal, unde a întemeiat un schit la Cioara și „propovăduia dreapta credință, îndemnând poporul să nu primească nici daruri, nici promisiuni, ci să rămână statornic în credința lor”.
Mărturisitori ai dreptei credințe
Arhiepiscopul Tomisului a vorbit și despre Sfântul Nicolae Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului, credinciosul care „a avut curajul să mărturisească dreapta credință și a mers până la Viena, cerând împărătesei ca românii ortodocși din Transilvania să nu mai fie prigoniți”.
„A cerut chiar și să aibă un episcop ortodox, pentru că nu mai aveau. A suferit multe necazuri, a fost arestat și amenințat, dar, de fiecare dată când era eliberat, mărturisea din nou credința. De aceea este un mare mărturisitor al credinței”, a arătat Înaltpreasfințitul.
Totodată, ierarhul a amintit și de preoții mărturisitori Ioan și Moise, care „au dus mai departe credința în toate satele Transilvaniei”.
„Deși uniația s-a făcut forțat în 1698, mulți au rămas în credința ortodoxă. Acest lucru s-a văzut mai târziu, în 1948, când patriarhul Iustinian a chemat la Ortodoxie pe toți cei din Transilvania, iar majoritatea au venit simțind că aceasta este credința lor curată și adevărată”, a subliniat Înaltpreasfințitul Teodosie.
Pildă de credință și rugăciune: Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare
În continuarea cuvântului său, ierarhul a vorbit și despre Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare, născut în Gaza, Palestina, din părinți necredincioși, dar luminat mai târziu de credința în Hristos.
„A învățat filozofia la Alexandria, dar a cunoscut și dreapta credință și a socotit-o superioară oricărei înțelepciuni lumești. De aceea s-a botezat, a împărțit averea sa săracilor și a plecat să-L slujească pe Dumnezeu în pustiu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Sfântul Ilarion a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare, de la care a primit învățătură și pildă de viață aspră și curată. „Prin rugăciune stăruitoare, a dobândit darul tămăduirii bolnavilor, dar spunea celor vindecați: «Nu eu v-am adus vindecare, ci Mântuitorul Hristos. Lui să-I mulțumiți!»”, a relatat Arhiepiscopul Tomisului.
Ajuns la vârsta de peste 80 de ani, Sfântul Ilarion „și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, rostind cuvinte pline de înțelepciune: «Suflete al meu, nu mai zăbovi! Întoarce-te la Dumnezeu, că de la El ești!»”.
Credința – comoara cea mare a sufletului
În încheierea predicii, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a îndemnat credincioșii să urmeze pilda sfinților și să iubească mai presus de toate credința:
„Să ne rugăm Sfinților Mărturisitori din Transilvania și Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare, care ne-au lăsat pildă să iubim credința mai mult decât orice. Credința este, cu adevărat, zestrea cea mai mare a sufletelor noastre.
Sufletele nu pot muri niciodată, dar acelea care rămân în credință vor trăi cu Dumnezeu, iar cele lipsite de credință se vor afunda în întuneric. Să ne păstrăm credința și iubirea față de Dumnezeu, să mulțumim Sfinților, care ne sunt mijlocitori și rugători, și să avem credința ca o pavăză a sufletelor noastre, ca prin ea să rămânem mereu cu Dumnezeu.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, marți, 21 octombrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi pomenim pe Sfinții Mărturisitori din Transilvania, care au stat împotriva unirii Bisericii noastre cu Roma, dorind ca poporul din Ardeal să rămână ortodox. Aceștia sunt Sfântul Visarion și Sfântul Sofronie.
Sfântul Visarion a fost un mare râvnitor pentru dreapta credință. El s-a luptat și a dăruit învățătură și lumină tuturor celor care aveau nevoie, arătându-le că nimic nu este mai de preț decât credința — credința curată, ortodoxă, pe care am primit-o de la înaintașii noștri.
Sfântul Sofronie, de asemenea, a fost un mare râvnitor. El a fost călugărit în Țara Românească, apoi s-a întors în Ardeal și acolo, la Cioara, a întemeiat un schit unde propovăduia dreapta credință. Ca și Visarion, Sofronie mergea prin sate, întărind poporul și spunându-le credincioșilor să nu primească nici daruri, nici promisiuni, ci să rămână statornici în credința lor.
De aceea, ei sunt mari mărturisitori ai dreptei credințe în Transilvania.
Sfântul Nicolae Oprea Miclăuș a fost un credincios râvnitor din părțile Sibiului. Acesta a avut curajul să mărturisească dreapta credință și a mers până la Viena, la împărăteasă, cerând ca românii ortodocși din Transilvania să nu mai fie prigoniți. A cerut chiar și să aibă un episcop ortodox, pentru că nu mai aveau.
Sfântul Nicolae Oprea Miclăuș a suferit multe necazuri. A fost arestat și amenințat, pentru că a cerut la Viena libertate pentru creștinii ortodocși, ca aceștia să-și poată ține credința lor. I s-au promis toate acestea, dar, pe ascuns, s-a dat poruncă să fie arestat. A fost întemnițat de mai multe ori, însă, de fiecare dată când era eliberat, mărturisea din nou credința.
De aceea, Sfântul Nicolae Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului este un mare mărturisitor.
Avem apoi și doi preoți mărturisitori, Ioan și Moise, care au dus mai departe credința în toate satele din Transilvania.
Deși uniația s-a făcut forțat în anul 1698, mulți au rămas în credința ortodoxă. Acest fapt s-a arătat și după 250 de ani, în anul 1948, când a avut loc revenirea firească la Ortodoxie, în timpul patriarhului Iustinian. Atunci, patriarhul a mers în Transilvania și i-a chemat pe toți la credința ortodoxă, iar majoritatea au venit, simțind că aceasta este credința lor curată și adevărată.
De aceea, astăzi îi cinstim în mod deosebit pe Sfinții Transilvăneni, iar la Alba Iulia are loc o mare slujbă de pomenire a acestora. Am fost și eu acolo, la această sărbătoare, cu ani în urmă, și m-am încărcat cu dragostea celor care au apărat dreapta credință. Am simțit duhul sfințeniei și al râvnei celor care au luptat ca Ortodoxia să nu fie părăsită și poporul să rămână statornic în credința cea adevărată.
Dar astăzi prăznuim și pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare.
Acesta era originar din Gaza, Palestina, născut din părinți necredincioși, care l-au trimis în Alexandria să învețe filozofia. El a învățat acolo filozofia, dar nu numai atât: a cunoscut și dreapta credință, pe care părinții lui, fiind necredincioși, nu i-o putuseră transmite. Înțelegând adevărul credinței, a socotit-o superioară oricărei filozofii. De aceea s-a creștinat și, întorcându-se la locurile natale, a aflat că părinții săi muriseră.
A rămas cu o avere foarte mare, pe care a împărțit-o între rude și săraci. Apoi a plecat să-L slujească pe Dumnezeu într-un loc pustiu. S-a dus la Sfântul Antonie cel Mare, de la care a primit învățătură duhovnicească și a rămas ucenic al acestuia. Sfântul Antonie l-a iubit mult pentru râvna și curăția lui.
După moartea Sfântului Antonie, Sfântul Ilarion a venit în alte părți ale lumii, trăind în nevoință și rugăciune. A devenit un călugăr înțelept, iubitor al rânduielilor aspre ortodoxe, asemenea învățătorului său.
Prin rugăciune stăruitoare, a dobândit darul tămăduirii bolnavilor. Cei vindecați prin rugăciunile lui mărturiseau tuturor minunile, iar mulți veneau la el. Dorea însă liniștea vieții pustnicești, dar nu o mai putea afla, fiindcă mulțimea credincioșilor îl căuta neîncetat.
De aceea, Sfântul Ilarion s-a retras în mai multe locuri, pentru a avea pace sufletească, iar în cele din urmă s-a așezat la Maiuma, lângă Ierusalim, un loc pustnicesc, unde a dobândit liniștea și se ruga neîncetat.
Se ruga mult Sfântul Ilarion, și mulți se vindecau prin rugăciunile lui. Însă le spunea tuturor celor tămăduiți:
„Nu eu v-am adus vindecare. Eu doar am mijlocit. Cel ce v-a vindecat este Mântuitorul Hristos. Lui să-I fiți mulțumitori și recunoscători, căci Mântuitorul Hristos nu are trebuință de altceva: dacă Îi mulțumiți, El vă înmulțește harul și darurile.”
Ajungând la bătrânețe, trecuse de 80 de ani. când i s-a descoperit că se apropie sfârșitul vieții, a zis înaintea celor ce se aflau cu el:
„Suflete al meu, iată, nu mai zăbovi! Ai trăit peste 80 de ani în acest trup muritor. De acum, întoarce-te la Dumnezeu, că de la El ești.”
Vorbind aceste cuvinte pline de înțelepciune, a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. După moartea sa, sfintele lui moaște au fost căutate de mulți credincioși, iar din ele izvorau numeroase tămăduiri.
De aceea, să ne rugăm Sfinților Mărturisitori din Transilvania și Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare, care au fost înțelepți și buni, și care ne-au lăsat pildă să iubim credința mai mult decât orice. Credința este, cu adevărat, zestrea cea mai mare a sufletelor noastre. Sufletele nu pot muri niciodată, dar acelea care rămân în credință vor trăi cu Dumnezeu, iar cele lipsite de credință se vor afunda în întuneric. De aceea, să ne păstrăm credința și iubirea față de Dumnezeu, să mulțumim Sfinților, care ne sunt mereu mijlocitori și rugători, și să avem credința ca o pavăză a sufletelor noastre, ca prin ea să rămânem mereu cu Dumnezeu.
Dumnezeu să ne ajute neîncetat în această viață, să avem bucurie, pace, iertare și comuniune cu El, în veacul de acum și în cel viitor. Amin.”
