După oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură emoționant, evocând exemplul de jertfă și credință al sfinților mucenici pomeniți în această zi.
„Astăzi pomenim un ierarh mucenic și alți doi mucenici tineri care, cu mare dragoste față de Hristos, au dorit să rămână cu El pentru veșnicie”, a spus ierarhul, referindu-se la Sfântul Ierarh Timotei al Prusiei, persecutat și martirizat în vremea împăratului Iulian Apostatul. Sfântul episcop a fost ucis pentru refuzul său de a renunța la credința în Hristos, în ciuda bătăilor și temniței.
„Nu mă vei întoarce de la Hristos, Cel ce trăiește în mine în fiecare zi”, sunt cuvintele pline de curaj ale mucenicului Timotei, citate de ÎPS Teodosie în fața credincioșilor prezenți.
În continuarea predicii, Arhiepiscopul a relatat viața și jertfa a doi tineri mucenici — Sfânta Antonina și Sfântul Alexandru — care au pătimit cu demnitate și curaj în apărarea credinței. Tânăra Antonina, păstrătoare a fecioriei și a rugăciunii neîncetate, a fost supusă unor torturi crude, iar Alexandru, un tânăr creștin în taină, a încercat să o salveze, oferindu-i propriile haine. Amândoi au fost prinși, mutilați și aruncați de vii într-o groapă cu foc, refuzând categoric să se lepede de Hristos.
„Aceștia sunt creștinii din primele veacuri – nu plângeau, ci se bucurau. Nu se temeau, ci cântau. Nu se retrăgeau, ci mergeau cu nădejde la moarte”, a subliniat ierarhul.
În încheiere, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să urmeze pilda acestor martiri și să-și întărească viața duhovnicească:
„Să ne rugăm mult, ca El să fie cu noi, să ne primească în lăcașurile Sale și, mai ales, să dobândim cununa vieții celei veșnice, de care să avem parte cu toții.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, marți, 10 iunie:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi pomenim un ierarh mucenic și alți doi mucenici care au pătimit pentru Hristos, având mare dragoste față de El și dorind să rămână cu El pentru veșnicie.
Sfântul Ierarh Timotei, pe care îl prăznuim astăzi, era episcop în cetatea Prusiei, care era la hotar cu Frigia. Aici își împlinea misiunea cu multă bucurie și îi aducea la credință pe toți cei necredincioși. Dar a venit vremea să păstorească aici, peste întreg Imperiul Roman, un nepot al Sfântului Împărat Constantin cel Mare — Iulian Apostatul, care s-a lepădat de credință și a început o mare prigoană împotriva creștinilor, aducând înapoi cinstirea idolilor.
Auzind că împăratul Iulian îi pedepsește pe toți cei ce cred în Hristos, cu și mai multă râvnă, episcopul Timotei a început să-i întărească în credință pe toți și să-i aducă pe cei necredincioși la lumină. Și veneau la el chiar și cei mai indiferenți, atrași de cuvintele de foc pe care le rostea Sfântul Episcop Timotei.
A auzit despre el împăratul și l-a chemat, cerându-i să se lepede de credința în Hristos. Dar l-a înfruntat cu mare curaj și cuvinte pline de înțelepciune: „Tu ești nepotul celui care a adus lumină în Imperiul Roman, care a dat libertate creștinilor să se închine, care a descoperit Crucea Mântuitorului și a ridicat atâtea biserici. Mulți oameni s-au bucurat prin el. Iar tu, nepotul lui, faci atâta răutate!”
Atunci s-a mâniat împăratul și a poruncit să fie bătut cu toiege și aruncat în temniță. După un timp, l-a chemat din nou, sperând că s-a răzgândit și va aduce jertfă idolilor. Dar Sfântul Timotei, cu și mai multă râvnă, i-a spus:
„Nu mă vei întoarce de la Hristos, Cel ce trăiește în mine în fiecare zi. Mănânc Trupul Lui și beau Sângele Lui, și El rămâne în mine, cum să mă lepăd? Ar însemna să mă lepăd de mine însumi. Îmi este cu neputință!”
Și iată, l-au chinuit și l-au bătut atât de mult, până când i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat Sfântul Ierarh Mucenic Timotei al Prusiei.
Prăznuim astăzi și pe alți doi mucenici, doi tineri credincioși, râvnitori pentru Dumnezeu.
Antonina era o tânără curată, care Îl iubea pe Dumnezeu și Îi închinase viața și curăția ei. Se ruga neîncetat și era fericită să rămână cu Hristos. A fost pârâtă împăratului că nu respectă porunca de a aduce jertfă idolilor. A fost chemată, bătută și i s-a interzis să mai vorbească despre Hristos sau să se roage. A fost aruncată în temniță. Dar noaptea, în temniță, a văzut o lumină mare și i s-a spus: „Nu te teme!”
A fost din nou scoasă și dusă la jertfă, dar n-a voit. Auzind împăratul că ține la fecioria ei, a poruncit să fie dusă într-o casă de desfrâu. Acolo urma să fie necinstițiă de tineri nelegiuiți. Noaptea însă, un glas dumnezeiesc a trezit-o: „Ridică-te și mănâncă ce ți s-a adus, căci din cer ți s-a trimis hrană!” — după trei zile de post.
Apoi, un tânăr frumos, Alexandru, de 22 de ani, în taină creștin, a venit și a întrebat paznicul cine e închis acolo. I s-a răspuns că o păzesc pe o tânără care nu a ascultat de porunca împăratului. Alexandru a zis: „Lasă-mă pe mine primul.”
Paznicul a crezut că este un tânăr poftitor și i-a dat voie. Alexandru i-a spus Antoninei: „Nu te teme, soră! Știu că trăiești cu Hristos, și eu sunt creștin. Am venit să te eliberez. Ți se cuvine să rămâi mireasa lui Hristos. Iată hainele mele – îmbracă-le și fugi!”
Antonina a făcut întocmai. Paznicul, văzând că a ieșit cineva, a crezut că este tânărul. Și iată, au început să vină niște bărbați ca s-o necinstească pe Antonina și le-a dat drumul paznicul în casă. Și aceia au găsit acolo un bărbat și i-au zis paznicului: „De ce-ți bați joc de noi? Noi am venit pentru femei aici.” Și paznicul a zis: „Nu-i adevărat. Eu femeie am închis în casă și o păzesc. A fost și un tânăr care a intrat pentru scurtă vreme și a plecat.”
Și iată, a fost prins tânărul acela și dus la judecător și a întrebat: „Unde este femeia la care ai intrat?” și i-a zis: „Nu știu.” Și au fost prinși amândoi, și Alexandru, și Antonina, și duși la aspră judecată. Au fost întâi bătuți cu sabia de lemn și răniți și după aceea ei nu se temeau. I-a întrebat: „Vă lepădați de Hristos al vostru să vă închinați zeilor?” Și au răspuns: „Niciodată.”
Atunci le-au tăiat degetele de la mâini și de la picioare și, fiind plini de răni și de sânge, au hotărât să facă un foc mare într-o groapă. Le-au dat cu catran și astfel i-au aruncat în acea groapă. Dar ei n-au murit îndată, ci au stat și s-au rugat, și strigătele rugăciunilor lor se auzeau și mulți din cei ce auzeau — și aceia vorbeau despre Hristos — au început să creadă în Hristos. Și numai când au vrut Hristos și ei ca focul să-i ardă, dar nu i-a ars când au vrut să moară. Atunci Hristos a trimis îngerii Săi și le-au luat sufletele, iar trupurile lor au rămas nearse și le-au luat creștinii și le-au cinstit.
Iubiți credincioși, iată, aceasta a fost râvna creștinilor din primele veacuri ale credinței noastre și, în loc să se întristeze că sunt bătuți și omorâți, ei se bucurau și în strigăte de bucurie și de laudă adusă lui Dumnezeu își așteptau moartea.
Să luăm pilda lor, să cerem mijlocirea lor și să ne învrednicim și noi de cât mai mare jertfă pentru Hristos. Să facem rugăciuni multe, ca Hristos să fie cu adevărat Cel ce ne va primi pe noi în lăcașurile Sale, ca să rămânem cu El aici, în puțina și scurta noastră viață, dar mai ales să dobândim cununa vieții celei veșnice, de care toți să avem parte. Amin.”
